(Ieşirea 14.23)
Israel a dispreţuit milostivirea mântuitoare; duşmanul să-l urmărească! Ei şi-au ales rege fără voinţa Mea,
şi-au pus căpetenii fără ca Eu să fi ştiut. Din aurul şi din argintul lor şi-au făcut idoli, ca ei să se pră-
buşească. (Osea 8.3, 4)
Mama este exemplul viu pe care copiii îl au necontenit în faţa ochilor, pe care-l urmăresc şi pe care-l imi-
tă. Obiceiurile mamei devin acelea ale copiilor, iar caracterul ei se reflectă vădit într-al lor.
(Samuel Smiles)
Nenorocirea urmăreşte pe cei păcătoşi, iar fericirea răsplăteşte pe cei drepţi. (Solomon 13.21)
Răul nu poate rezista într-un monolog. El urmăreşte întotdeauna un dialog. (Maica Gavrilia Papaiannis)
Şi eu m-am silit şi inima mea a cercetat şi a urmărit ştiinţa şi înţelepciunea şi buna chibzuială şi mi-am
dat seama că răutatea este o nebunie, iar prostia este zănatică răutate. (Ecclesiastul 7.25)
A vărsa/ Blestemul este o revărsare de răutate. 10.3
Ca apa m-am vărsat şi s-au risipit toate oasele mele. (Psalmi 21.14)
Ca un câine care se întoarce unde a vărsat, aşa este omul nebun care se întoarce la nebunia lui.
(Solomon 26.11)
Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă
de la porunca sfântă, dată lor. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: Câinele se întoarce la vărsătura
lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui. (II Petru 2.21, 22)
Cel care ia aproapelui hrana trebuitoare este ca şi cel care omoară pe aproapele său, şi cel care opreşte
simbria slugii, ca acel care varsă sânge. (Ecclesiasticul 34.24)
Cel ce ţine grâul este blestemat de popor, iar binecuvântarea (se revarsă) peste capul celui ce îl vinde.
(Solomon 11.26)
Cine poartă în sine pacea de la Dumnezeu, acela o va putea revărsa şi asupra celor din jur. 11.4
Cu Dumnezeu nu trebuie să fii politicos; pur şi simplu, varsă-ţi inima ta în faţa Lui. (Arhimandritul Sofronie
Saharov)
Dacă ai găsit miere, mănâncă atât cît îţi trebuie, ca nu cumva să te saturi şi s-o verşi. (Solomon 25.16)
Glasul Domnului, cel ce varsă para focului. Glasul Domnului, cel ce cutremură pustiul şi va cutremura
Domnul pustiul Cadeşului. Glasul Domnului dezleagă pântecele cerboaicelor, glasul Domnului despoaie
cedrii şi în locaşul Lui, fiecare va spune: Slavă! (Psalmi 28.7-9)
Gluma este un fel de duel în care nu se varsă sânge. (Nicolas Chamfort)
Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Acestea zice Cel ce este Amin, martorul cel credincios şi adevă-
rat, începutul zidirii lui Dumnezeu: Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece
sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea.
(Apocalipsa 3.14-16)
Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de
dreptatea Ta. (Psalmi 50.15)
Limba celor înţelepţi picură ştiinţă, iar gura celor nebuni revarsă prostie. (Solomon 15.2)
Paharul este în mâna Domnului, plin cu vin curat bine-mirositor, şi îl trece de la unul la altul, dar drojdia lui
nu s-a vărsat; din ea vor bea toţi păcătoşii pământului. (Psalmi 74.8)
Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi
încercarea nădejde Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile
noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă. (Romani 5.3-5)
Te-ai întrebat de ce, la revărsatul zorilor, cocoşul suspină dureros de repetate ori? Iată ce înseamnă asta
– în oglinda dimineţii s-a arătat că din viaţa ta a mai trecut o noapte, fără ca tu să-ţi dai seama.
(Omar Khayyam)
Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune. (Psalmi 141.2)
A vesti/ Apoi s-a suit Moise în munte, la Dumnezeu; şi l-a strigat Domnul din vârful muntelui şi i-a zis: "Grăieşte ca-
sei lui Iacov şi vesteşte fiilor lui Israel aşa: "Aţi văzut ce am făcut Egiptenilor şi cum v-am luat pe aripi de
vultur şi v-am adus la Mine. Deci, de veţi asculta glasul Meu şi de veţi păzi legământul Meu, dintre toate
neamurile Îmi veţi fi popor ales că al Meu este tot pământul; îmi veţi fi împărăţie preoţească şi neam
sfânt!" Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune fiilor lui Israel". (Ieşirea 19.3-6)
Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântului, ca să nu
rămână zadarnică crucea lui Hristos. (I Corinteni 1.17)
Cei care nu se amăgesc cu vorbe deşarte vor trebui să se întoarcă la Evanghelie şi, sprijiniţi pe experienţa
vieţii, să mărturisească cinstit rolul ei unic în dezvoltarea societăţii omeneşti. (William James,
fiziolog, psiholog şi unul dintre cei mai vestiţi pedagogi de peste ocean)
Cel ce spune adevărul vesteşte dreptatea, iar martorul mincinos umblă cu înşelăciunea. (Solomon 12.17)
Da, avem mulţi savanţi şi oameni de ştiinţă, dar atât de ignoranţi în realităţile divine; avem o mulţime de
filosofi, dar atât de puţini oameni ai lui Dumnezeu, pentru care Hristos este totul şi care pot să arate
semenilor drumul drept spre mântuire. (Sadhu Sundar Singh, un vestit hindus convertit la
creştinism în secolul trecut)
După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină. Şi aceia, mergând, au vestit
celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut. (Marcu 16.12, 13)
Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui.
(Matei 28.8)
Prin urmare, credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos. Dar întreb: Oare n-au auzit? Dim-
potrivă: "În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor". (Romani 10.17, 18)
Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla,
vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. (Matei 2.8)
Unii, e drept, vestesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, alţii însă din bunăvoinţă. (Filipeni 1.15)
A vinde/ Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor
cei treizeci de arginţi, zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi?
Tu vei vedea. Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat. (Matei 27.3-5)
Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă: Că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost
vândut, a luat pâine, şi, mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge
pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul după Cină, zicând: Acest pahar
este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea.
(I Corinteni 11.23-25)
Cine l-a vândut pe Iosif? – Fraţii lui. – Nu, ci smerenia lui l-a vândut. Că putea să spună că frate al lor este
şi să răspundă împotrivă; ci tăcând, pentru smerenie, s-a vâdut pe sine şi smerenia l-a făcut
ocârmuitor peste Egipt. (Avva Ioan Colov)
Datu-ne-ai pe noi ca oi de mâncare şi întru neamuri ne-ai risipit; vândut-ai pe poporul Tău fără de preţ şi
nu l-ai preţuit când l-ai vândut. (Psalmi 43.13)
Iisus, zicând acestea, S-a tulburat cu duhul şi a mărturisit şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă că unul
dintre voi Mă va vinde. (Ioan 13.21-26)
Înţelepciunea n-a părăsit pe dreptul cel vândut, ci l-a ferit de păcat. (Cartea înţelepciunii lui
Solomon 10.13)
Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei
vând sângele şi averea unei generaţii. (Mihai Eminescu)
Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Şi nici una dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu.
(Luca 12.6)
Nu voi vinde pe Dumnezeul cel din tinereţile mele pentru o viaţă de încă puţine zile. Pentru aceste vorbe
bătrânul Achepsima, care avea peste 80 de ani, a fost bătut crunt şi aruncat în temniţă, unde a murit
după trei ani de tortură. (Sfântul mucenic Achepsima, episcopul cetăţii Anisa, care a refuzat să se
închine idolilor)
Numai pământurile preoţilor nu le-a cumpărat Iosif, căci preoţilor le era rânduită de la Faraon porţie şi se
hrăneau din porţia lor, pe care le-o da Faraon; de aceea nu şi-au vândut ei pământul.
(Facerea 47.21)
O dată însă a fiert Iacov linte, iar Isav a venit ostenit de la câmp. Şi a zis Isav către Iacov: "Dă-mi să mă-
nânc din această fiertură roşie, că sunt flămând!" De aceea Isav s-a mai numit şi Edom. Iacov însă i-a
răspuns lui Isav: "Vinde-mi mai întâi dreptul tău de întâi-născut!" Şi Isav a răspuns: "Iată eu mor. La
ce mi-e bun dreptul de întâi-născut?" Zisu-i-a Iacov: "Jură-mi-te acum!" Şi i s-a jurat Isav şi a vândut
lui Iacov dreptul său de întâi-născut. (Facerea 25.29-33)
Orice ziar este o tarabă unde se vând publicului vorbele care-i sunt pe plac. Dacă ar exista un ziar al coco-
şaţilor, ar dovedi de dimineaţă până seara frumuseţea, minunăţia, necesitatea cocoşaţilor. Un ziar nu
mai e făcut să lumineze lumea, ci ca să-i susţină părerile. (Honoré de Balzac)
Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele
schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei. (Matei 21.12)
Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând el cu ce să
plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copiii şi pe toate câte le are, ca să se
plătească. (Matei 18.24, 25)
Vândut-ai pe poporul Tău fără de preţ şi nu l-ai preţuit când l-ai vândut. (Psalmi 43.14)
Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? Iisus i-a zis: Dacă voieşti
să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi ur-
mează-Mi. Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. (Matei 19.20-22)
A voi/ A avea voinţă nu înseamnă să spui că vrei, înseamnă să te ţii de treabă. (André Maurois)
A răspunde agresiunii prin nonviolenţă e un act de voită indiferenţă, dar de indiferenţă bine practicată.
(Andrei Pleşu)
Acela (Ioan) era făclia care arde şi luminează, şi voi aţi voit să vă veseliţi o clipă în lumina lui. Iar Eu am măr-
turie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârşesc, lucrurile
acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. (Ioan 5.35, 36)
Aici este boala cea mai gravă pentru oameni, când vor să vindece răul prin rău. (Sofocle)
Ardoarea în rugăciune vine de la propia voinţă, pe când bucuria vine de la har. (Sfântul Macarie Egipteanul)
Ascultarea de voia proprie, opusă ascultării de Dumnezeu. 2.5
Aşa vreau, aşa ordon, voinţa să fie în serviciu raţiunii. (Juvenal)
Atunci a zis Iosif către Faraon: "Visul lui Faraon este unul: Dumnezeu a vestit lui Faraon cele ce voieşte să
facă. Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani; visul lui
Faraon este unul. Cele şapte vaci urâte şi slabe, care au ieşit după ele, înseamnă şapte ani; de asemenea
şi cele şapte spice, seci şi pălite de vântul de răsărit, înseamnă şapte ani. Vor fi şapte ani de foamete. Iată
pentru ce am spus eu lui Faraon că Dumnezeu a arătat lui cele ce voieşte să facă. Iată, vin şapte ani de
belşug mare în tot pământul Egiptului. După ei vor veni şapte ani de foamete şi se va uita tot belşugul ace-
la în pământul Egiptului şi foametea va secătui toată tara. (Facerea 41.25-30)
Atunci când cineva voieşte să-şi rânduiască viaţa după voia lui Dumnezeu, se bucură de atâta ajutor de
Sus, încât i se împlineşte tot ceea ce voieşte. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Bunăvoinţa după putere este bine plăcută lui Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)
Ca să înlături mândria, trebuie să te rogi cu lacrimi, să nu dispreţuieşti pe nimeni şi să primeşti necazurile cele
fără de voie. (Sfântul Talasie Libianul)
Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.
(Filipeni 2.13)
Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc. (Romani 7.19)
Când îţi doreşti ceva, nu e foarte uşor. Trebuie să ştii ce vrei şi să tot încerci să-l obţii. (Taylor Hanson)
Când omul se roagă înseamnă că este liber. Când nu se mai roagă înseamnă că ceva îl ţine sub o stăpânire ne-
văzută. De aceea se spune: “Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta.” Numai când iubeş-
te pe Dumnezeu şi pe semeni, omul este cu adevărat liber. Când urăşte pe semeni şi când uită pe Dum-
nezeu este înrobit, este limitat, este înrobit într-o stare de egoism, de singurătate. De aceea, o mulţime de
oameni care nu se mai roagă, suportă cu greu suferinţa, suportă cu greu boala şi mulţi dintre ei, din dez-
nădejde, se sinucid. Sunt studii ştiinţifice care arată că omul credincios trece mai uşor prin greutăţile vieţii
decât cel necredincios. (Patriarhul Daniel)
Când vrei să păcăleşti lumea, spune adevărul! (Otto von Bismarck)
Ce eşti te priveşte la urma urmei numai pe tine; ce vrei, priveşte şi pe ceilalţi; ce faci, aceea poate privi pe toţi.
(Nicolae Iorga)
Ce răsplată Îi vom da lui Dumnezeu, sau ce rod vrednic de ceea ce ne-a dat El nouă? … Ne-a chemat
când nu eram şi a voit să venim de la nefiinţă la fiinţă. (Sfântul Clement Romanul)
Cel ce face binele şi caută răsplată, nu slujeşte lui Dumnezeu, ci voii sala. (Sfântul Marcu Ascetul)
Cel mai important lucru e să vrei ceea ce poţi. (André Maurois)
Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii.
(Matei 7.12)
Cine face totdeauna ce vrea, face rareori ceea ce trebuie. (Oxenstierna)
Cine vrea să dobândească o memorie bună trebuie s-o cultive, s-o întărească prin exerciţiu zilnic.
(Denis Diderot)
Cine vrea să-I împărtăşească slava lui Hristos, trebuie să-I împărtăşească şi viaţa. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească. (Sfinţii Părinţi)
Cu voinţa superioară dorim numai lucruri bune. 10.8
Curăţirea de reaua-voinţă. 10.6
Dacă ştiaţi ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-aţi fi osândit pe cei nevinovaţi. (Matei 12.7)
Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi
urmeze Mie. (Luca 9.23)
Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te! Dacă vrei să fii fericit o viaţă, iartă! (Henri Lacordaire)
Dacă vrei să te ştie Dumnezeu, fii după putinţă necunoscut printre oameni. (Avva Teognost)
Dacă vrei să zbori ca un fluture, nu te zbate ca un cocoş. (Proverb chinezesc)
Dacă vrei succes, atunci nu te baza pe alte persoane să facă ceea ce tu poţi face! (Sasha Azevedo)
Dacă vreţi să fiţi fericiţi, dacă vreţi să înfloriţi, trebuie să vă gândiţi la armonie, să vă puneţi în armonie cu
universul întreg. (Omraam Mikhael Aivanhov)
Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele
rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit pră-
pastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.
(Luca 16.25, 26)
Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi
la pocăinţă. (Matei 9.13)
De aceea facem semnul crucii înainte de rugăciune, ca să ne ordoneze şi să ne adune, să ne cuprindă gândurile
şi inima şi voinţa în Dumnezeu. După rugăciune, ca să rămână în noi ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu,
ca să ne apere de primejdii. (Romano Guardini, 8.7)
Deci adunaţi fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos?
Că ştia că din invidie L-au dat în mâna lui. (Matei 27.17, 18)
Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci
zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului. (Efeseni 5.15-17)
Deci, dar, Dumnezeu pe cine voieşte îl miluieşte, iar pe cine voieşte îl împietreşte. Îmi vei zice deci: De ce
mai dojeneşte? Căci voinţei Lui cine i-a stat împotrivă? (Romani 9.18, 19)
Deşi corpul vrea să fie pământ în pământ, sufletul vrea să fie cer în cer. (Lope de Vega)
Diavolul foloseşte Scriptura când vrea să-şi atingă scopul. (William Shakespeare)
Diavolul voieşte să facă rău, dar iese întotdeauna bine. 7.10
Dificultatea literaturii nu este să scrii, ci să scrii ceea ce vrei să spui. (Robert Louis Stevenson)
Doamne, ajută-mă ca rugăciunea pe care o fac să se împlinească după voia Ta cea sfântă. 9.4
Doamne, facă-se voia Ta în viaţa mea. 9.4
Doamne, voiesc să voiesc voia Ta! (Fericitul Ieronim)
Dragostea nu se arată cu sărutarea, ci cu bunăvoinţa. (Cuviosul Clement Alexandrinul)
El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne,
dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a
zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.
(Matei 15.26-28)
Eva dorea să devină savantă, că mărul dă ştiinţă! (Leon Shestov, filosof din prima jumătate a secolului 20,
citat de părintele Constantin Galeriu)
Exagerarea, vrând să mărească lucrurile mici, le face să pară şi mai mici. (Jean le Rond d’Alembert)
Fă ce vrei, că după 10 ani vei regreta. (Socrate)
Fără voinţa omului, Dumnezeu nu face nimic, din respect faţă de liberul arbitru. (Sfântul Macarie Egipteanul)
Fiecare om doreşte un trai îndelungat, dar niciunul nu vrea să fie bătrân.(Jonathan Swift)
Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie cu tine. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Fii tu însuţi schimbarea pe care o vrei să o vezi în lume. (Mahatma Gandhi)
Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins! Şi cu botez am a Mă boteza, şi câtă
nerăbdare am până ce se va îndeplini! (Luca 12.49, 50)
Hristos, Arhiereul jerfelor noastre, ocrotitorul şi ajutorul slăbiciunii noastre, prin El vedem ca-ntr-o oglindă,
nepătata şi preaînalta Lui Faţă, prin El s-au deschis ochii inimii noastre, prin El nepriceputa şi
întunecata noastră minte înfloreşte la lumina Lui, prin El Stăpânul a voit să gustăm cunoştinţa
cea nemuritoare. (Sfântul Clement Romanul)
Iar El a zis: Mergeţi în cetate, la cutare şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau
să fac Paştile cu ucenicii Mei. (Matei 26.18)
Iar sora copilului a zis către fata lui Faraon: "Voieşti să mă duc să-ţi chem o doică dintre evreice, ca să alăp-
teze copilul?" Fata lui Faraon i-a zis: "Du-te!" Şi s-a dus copila şi a chemat pe mama pruncului. Atunci fata
lui Faraon i-a zis: "Ia-mi copilul acesta şi mi-l alăptează, că eu am să-ti plătesc! " şi a luat femeia copilul şi
l-a alăptat. După ce a crescut copilul, doica l-a dus la fata lui Faraon şi i-a fost ca fiu şi i-a pus numele
Moise, pentru că îşi zicea: "Din apă l-am scos!" (Ieşirea 2.7-10)
Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule,
fii milostiv mie, păcătosului. (Luca 18.13)
Iată Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoieşte sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul
Meu şi El va propovădui popoarelor legea Mea. (Isaia 42.1)
Ispita în sine nu este păcat, însă învoirea cu ispita este un păcat pe care ni-l asumăm. (Sfinţii Părinţi)
În chip analog, vinul se amestecă cu apa iar duhul cu omul. Unul, amestecul de vin cu apă, hrăneşte spre
credinţă, celălalt, adică duhul, conduce spre nemurire. Şi iarăşi amestecul celor două, a băuturii şi a
Cuvântului se cheamă Euharistie, har lăudat şi frumos. Iar cei care se împărtăşesc cu credinţă îşi sfin-
ţesc şi trupul şi sufletul, pentru că voinţa Tatălui amestecă în chip tainic cu Duhul şi cu Cuvântul
acest amestec dumnezeiesc care este omul. (Cuviosul Clement Alexandrinul)
În voinţa superioară constă tot războiul nevăzut. 10.8
Încearcă să ştii totdeauna ce vrei. (Paulo Coelho)
Începutul vindecării depinde de voinţa noastră. 10.17
Întâmplare este pseudonimul lui Dumnezeu când nu vrea să semneze. (Anatole France)
Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte. Am spus prietenie? E totuşi un
cuvânt destul de slab, mai potrivit ar fi termenul unire duhovnicească cu Dumnezeu, asemenea legăturii
dintre soţ şi soţie. La o aşa unire sunt chemaţi toţi oamenii, fiindcă aşa cum zice Scriptura, suntem neam
sfânt, neamul lui Dumnezeu şi al Celui Preaînalt prin harul Lui. Dacă nu voim să pierdem acest dar, tre-
buie să-l păzim prin sfinţenia vieţii noastre. (Seneca)
Jertfa nu vrea moarte pentru moarte, ci moarte pentru viaţă. (V. Jankélévitch)
Lepădarea de sine este lepădarea de sinea mea, care vrea să se substituie lui Dumnezeu. (Părintele
Constantin Galeriu)
Munca trebuie să fie conformă cu voinţa lui Dumnezeu. 8.16
Nici vrăjmaşul nu lucrează fără voia şi îngăduinţa lui Dumnezeu, ci doar atât cât ne este de folos. 2.3
Nimic nu rezistă voinţei omului care ştie adevărul şi vrea binele. (Eliphas Levi)
Nu dori nimic şi vei fi omul cel mai bogat din lume. (Miguel de Cervantes)
Nu lăsa voia lui Dumnezeu, ca să înfăptuieşti voia oamenilor. (Sfântul Antonie cel Mare)
Nu te lăsa în voia patimilor tale, ca să nu fii târât de ele ca de un taur furios. (Ecclesiasticul 6.2)
Numai în situaţii deosebit de grele, dar şi atunci numai cu învoirea lui Dumnezeu ca şi în cazul lui Iov, ispitele
îngăduite de Dumnezeu pot depăşi cu puţin puterile noastre. Dar şi în astfel de cazuri puterea
binelui biruieşte până la urmă, chiar dacă fizic nu ar părea evident, ca în cazul martirilor.
(Părintele Teodor Bodogae)
Odată, Diogene se încălzea la soare. Alexandru Macedon, care trecea pe acolo, s-a oprit asupra lui şi a
zis: Cere-mi ce vrei tu. Diogene a răspuns: Nu-mi fă umbră. (Diogene din Sinope)
Omul încearcă câte poate după voia sa; iar Dumnezeu le sfârşeşte după dreptate. (Sfântul Marcu Ascetul)
Omul, pe orice drum ar porni, ar vrea să cuprindă infinitul. (Ion Agârbiceanu)
Omul, prin voinţa sa a căzut. 10.17
Orice plănuire a ta să o începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca să fie după voia lui Dumnezeu ceea
ce ai de gând să faci. (Sfântul Marcu Ascetul)
Părintele duhovnicesc este medierea pe care Dumnezeu o alege şi ne-o dăruieşte, pentru a ne face să
cunoaştem voinţa Sa. 9.22
Pentru a face un rău nu este nevoie de mult efort, însă când vrei să săvârşeşti un bine este nevoie de voinţă,
dorinţă şi dreaptă socotinţă. (Părintele Dumitru Păduraru)
Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie
prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu. (Iacob 4.4)
Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să păti-
mească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului, socotind că batjo-
corirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire.
Dostları ilə paylaş: |