Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte



Yüklə 7,81 Mb.
səhifə78/162
tarix07.04.2018
ölçüsü7,81 Mb.
#47002
1   ...   74   75   76   77   78   79   80   81   ...   162

(Matei 7.13, 14)

Intuiţia este o aptitudine spirituală şi nu explică, ci doar indică calea. (Florence Scovel Shinn)

Iubirea este o cale spre desăvârşire. (Origen)

Înainte să porneşti pe calea răzbunării, sapă două morminte. (Confucius)

Întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea; în calea Ta viază-mă. (Psalmi 118.37)

Înţeleptul merge pe cărarea vieţii ce duce în sus, ca să ocolească drumul iadului care merge în jos.

(Solomon 15.24)

Lenea este creativă: progresul este realizat de către oamenii leneşi care caută căi mai uşoare pentru a realiza

lucrurile. (Robert Heinlein)

M-am ţinut cu pasul meu după pasul Lui, am păzit calea Lui şi nu m-am abătut din ea. (Iov 23.11)

Minciuna e o potecă de cenuşă. (Proverb african)

Nelegiuitul se va sătura de căile sale şi omul bun de roadele sale. (Solomon 14.14)

Noi, în viaţă, continuăm calea greşită pe care a ales-o Adam. 8.9

Nu te întovărăşi cu omul mânios şi cu cel înfierbântat de furie să n-ai nici un amestec, ca să nu te deprinzi pe

calea lui şi să-ţi întinzi o cursă pentru viata ta. (Solomon 22.24, 25)

Nu-ţi abate privirea spre exemplul celor mulţi, care merg pe calea lată, căci în iad va fi locul celor mulţi.

(Mitropolitul Filaret)

O mare piedică în calea progresului omenirii este faptul că oamenii nu ascultă pe aceia care vorbesc prudent,

ci pe aceia care strigă mai tare. (Arthur Schopenhauer)

O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât



sunt de nepătrunse căile Lui! (Romani 11.33)

Ochiul Meu nu te va cruţa, nici nu te va milui, ci-ţi voi răsplăti după căile tale, ticăloşiile tale vor fi peste tine

şi vei cunoaşte că Eu sunt Domnul". (Iezechiel 7.4)

Oricât ar fi muntele de înalt, tot există o cărăruie până în vârf. (Proverb afgan)

Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele

colţuroase, drumuri netede. (Luca 3.5)

Ori faci avere în lumea aceasta, ori în cealaltă; cale de mijloc nu există. (Stendhal)

Pe calea cea împărătească să umblaţi şi milele să număraţi şi să nu defăimaţi. (Avva Veniamin)

Pe calea lui Dumnezeu, a sta pe loc înseamnă a da înapoi. (Sfântul Bernard Clairvaux)

Postul, calea pocăinţei şi ziditor al lacrimilor. 2.9

Rugăciunea este o practică de-a dreptul crucială pentru calea salvării. 7.3

Să fii de folos în lume este singura cale spre fericire. (Hans Christian Andersen)

Se poate crede că omul este obligat, pentru a atinge sfinţenia, să aleagă în viaţă calea cea mai marcată de

cruce. Se poate crede că putem să fim mai dom al lui Hristos căutând suferinţa, dar astfel cădem în

orgoliu spiritual. ….( Teologul catolic Marko Rupnik, vezi Crucea/)

Singura cale de a scăpa de efectul coruptibil al laudelor este să continui să lucrezi. (Albert Einstein)

Succesul este simplu. Fă ceea ce este potrivt, pe calea potrivită, la timpul potrivit. (Arnold H. Glasow)

Şi ei n-au cunoscut căile Mele, că M-am jurat întru mânia Mea: "Nu vor intra întru odihna Mea".

(Psalmi 94.12)

Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi

deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să

nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor. (Matei 2.11, 12)



Talentul este un subţirel izvor de munte. Trebuie să-i sapi calea în piatră şi să-l captezi cu înaltă osteneală.

(Gala Galaction)

Tânăr sau bătrân, nu este niciodată prea târziu pentru a porni pe calea cea bună. (Jim Rohn)

Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar numai Domnul este Cel ce cercetează duhul. (Solomon 16.2)

Un om care rătăceşte de pe drumul înţelepciunii, se va odihni curând în adunarea celor morţi.

(Solomon 21.16)

Unele căi par drepte în ochii omului, dar sfârşitul lor sunt căile morţii. (Solomon 14.12)

Unul dă mereu şi se îmbogăţeşte, altul se zgârceşte afară din cale şi sărăceşte. Cel ce binecuvintează va fi

îndestulat, iar cel ce blesteamă va fi blestemat. (Solomon 11.24, 25)

Urechea este bulevardul către inimă. (Voltaire)

Zis-a Avva Isidor: Mulţi oameni poftesc fapta cea bună, dar pe calea ce duce spre dânsa pregetă să meargă.

Calmul/ A observa liniştea şi a respira profund şi calm este cel mai uşor mod de a-ţi deschide inima. (Paul Ferrini)

Cu calm şi cumpătare, doar astfel, răzbunarea-i o încântare. (Richard Wagner)

Fericirea înseamnă nervi calmi. (W. C. Fields)

În faţa minţii liniştite, întreg universul se predă. (Lao Tse)

Râsul este un calmant fără efecte secundare. (Arnold H. Glasow)

Calul este gata pentru ziua de război, însă biruinţa vine de la Domnul. (Solomon 21.31)

Calul neîmblânzit ajunge nărăvaş, aşa şi un copil lăsat în voia lui ajunge rău-crescut. (Ecclesiasticul 30.8)

Calul/ Biciul este bun pentru cal, frâul pentru măgar, iar varga pentru spatele celor nebuni. Nu răspunde nebunului

după nebunia lui, ca să nu te asemeni şi tu cu el. Răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă

înţelept în ochii lui. (Solomon 26.3-5)

În ziua aceea", zice Domnul, "voi lovi toţi caii cu spaimă şi pe călăreţi cu nebunie; şi voi deschide ochii Mei

asupra lui Iuda şi pe toţi capii popoarelor îi voi lovi cu orbire. (Zaharia 12.4)

Linişteşte-ţi inima mânioasă şi înfuriată, sileşte-ţi mânia să asculte de raţiune, ca şi calul de frâu. 12.2



Nu în puterea calului este voia Lui, nici în cel iute la picior bunăvoinţa Lui. Bunăvoinţa Domnului este în cei ce se tem de El şi în cei ce nădăjduiesc în mila Lui. (Psalmi 146.10, 11)

Nu se mântuieşte împăratul cu oştire multă şi uriaşul nu se va mântui cu mulţimea tăriei lui. Mincinos este calul

spre scăpare şi cu mulţimea puterii lui nu te va izbăvi. (Psalmi 32.16, 17)

Pentru că puterea cailor este în gura lor şi în cozile lor; căci cozile lor sunt asemenea şerpilor, având capete,

şi cu acestea vatămă. (Apocalipsa 9.19)

Postul este frâu călugărului asupra păcatului. Cel ce îl leapădă, cal turbat după parte femeiască se află.

(Avva Yperehie)

Regatul meu pentru un cal! (William Shakespeare)

Şi am văzut un înger stând în soare; şi a strigat cu glas puternic, grăind tuturor păsărilor care zboară spre înal-

tul cerului: Veniţi şi vă adunaţi la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mâncaţi trupuri de împăraţi şi tru-

puri de căpetenii de oşti şi trupurile celor puternici, şi trupurile cailor şi ale călăreţilor lor, şi trupurile tutu-

ror celor slobozi şi celor robi, şi ale celor mici şi celor mari. (Apocalipsa 19.17, 18)

Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru.



(Psalmi 19.8)

Cancerul/ Corupţia este un cancer; un cancer care roade încrederea cetăţenilor în democraţie, diminuează instinctul

pentru inovare şi creativitate. (Joe Biden)

Dacă nu alăptaţi copii, veţi alăpta cancer. (Părintele Arsenie Boca)

Mândria este un cancer al sufletului: distruge posibilitatea iubirii, sau a fericirii sau chiar a bunului simţ.

(Clive Stamples Lewis)

Nefericirea este cancerul trupului şi nebunia minţii. (Valeria Mahok)

Păcatul este boala sufletului, patima este cancerul vieţii spirituale. (Părintele Ioan Teşu)

Raiul este plin de canceroşi care n-au cârtit. (Sfântul Cuviosul Paisie de la Neamţ)

Candela/ Apoi Iov a mers mai departe cu pildele sale şi a zis: "O, dacă aş fi încă o dată ca în lunile de mai înainte,

ca în zilele când Dumnezeu mă ocrotea, ca atunci când El ţinea strălucitoare deasupra capului meu

candela Sa şi, luminat de ea, eu străbăteam prin întuneric! (Iov 29.1-3)

De asemenea a făcut Solomon toate lucrurile pentru templul Domnului, jertfelnicul cel de aur şi mesele pen-

tru pâinile punerii înainte; sfeşnicele şi candelele lor de aur curat, ca să fie aprinse după rânduială înaintea

Sfintei Sfintelor. Mucările, candelele şi tăviţele de aur, din cel mai curat aur. (II Paralipomena 4.18-20)

Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mire-

lui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au

luat cu sine untdelemn. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. Dar mirele

întârziind, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru

întâmpinarea lui! Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor. Şi cele fără

minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar ce-

le înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mer-

geţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce e-

rau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând:

Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe

voi. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului. (Matei 25.1-13)

Pe el Aaron va arde tămâie mirositoare în fiecare dimineaţă, când pregăteşte candelele. Când va aprinde

Aaron seara candelele, iar va arde miresme. Această tămâiere neîntreruptă se va face pururea

înaintea Domnului din neam în neam. Să nu aduceţi pe el nici o ardere de tămâie străină, nici ardere

de tot, nici dar de pâine, nici turnare să nu turnaţi pe el. Aaron va săvârşi jertfa de curăţire peste coarne-

le lui o dată pe an; cu sânge din jertfa de curăţire cea pentru păcat îl va curăţi el o dată pe an; în neamul

vostru aceasta este mare sfinţenie înaintea Domnului". (Ieşirea 30.7-10)

Sfeşnicul l-a aşezat în cortul adunării, în fata mesei, în partea de miazăzi a cortului, şi a aprins candelele

lui înaintea Domnului, precum poruncise Domnul lui Moise. (Ieşirea 40.24, 25)

Şi a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: "Mâinile lui Zorobabel au pus temelia acestui templu şi



tot mâinile lui îl vor termina, şi tu vei şti că Domnul Savaot m-a trimis la voi. Căci cine a dispreţuit vre-

mea acestor începuturi mici? Ei se vor bucura văzând cumpăna zidarului în mâna lui Zorobabel. Iar

aceste şapte (candele) sunt ochii Domnului care cutreieră tot pământul". (Zaharia 4.8-10)

Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: "Porunceşte fiilor lui Israel să-ii aducă untdelemn de măsline, curat şi



limpede, pentru candele, ca să ardă sfeşnicul necontenit, înaintea perdelei din cortul adunării, şi-l va a-

prinde Aaron şi fiii lui înaintea Domnului, ca să ardă totdeauna, de seara până dimineaţa. Acesta este

aşezământ veşnic în neamul vostru. Candelele să le pună în sfeşnicul cel de aur curat de dinaintea

Domnului, ca să ardă sfeşnicul de seara până dimineaţa. (Leviticul 24.1-4)

Şi s-a întors îngerul care grăia cu mine şi m-a deşteptat, ca pe un om pe care îl trezeşti din somn. Şi mi-a

zis: "Ce vezi?" şi am zis: "Iată văd un candelabru cu totul de aur, cu şapte candele, iar deasupra can-

delabrului este un vas cu untdelemn din care pornesc şapte ţevi către cele şapte candele; iar alături,

doi măslini, unul de-a dreapta vasului cu untdelemn şi altul de-a stânga". (Zaharia 4.1-3)

Trecutul e noaptea – iar amintirile, candele care cu vremea se sting. (Octavian Goga)

Cantitatea/ Alături de hidrogen, prostia e cea care se găseşte în cea mai mare cantitate în univers. (Thomas Alva

Edison)

Algebra este instrumentul intelectual care a fost creat pentru redarea clară a aspectelor cantitative ale

lumii. (Alfred North Whitehead)

Calitatea nu este decât cantitate condensată. (Iulia Haşdeu)

Cei ce vorbesc cel mai mult despre progres îl măsoară în cantitate şi nu în calitate. (George Santayana)

Puterea banilor nu stă în calitate, ci în cantitate. (Mladen Fain)

Capacitatea/ A fi incapabil de entuziasm este un semn de mediocritate. (Honoré de Balzac)

Dacă capacitatea de a gândi nu este însoţită de capacitatea de a acţiona, mintea superioară este tor-

turată. (Benedetto Croce)

Deci, logica crucii e logica iubirii. A avea un raport înţelept cu crucea înseamnă a avea capacitatea

jertfeşti liber din ceea ce ai pentru a dărui. Şi când eşti dispus să jerfeşti, orice necaz ţi s-ar întâm-

pla nu provoacă disperare şi cârteală, ci te ajută să rămâi senin şi lucid, o stare necesară pentru a

reuşi şi s-o iei totdeauna de la capăt. (Teologul catolic Marko Rupnik)

Dumnezeu nu l-a creat pe om muritor, şi nici nemuritor. Dumnezeu l-a creat capabil şi de una şi de alta,

în funcţie de libera lui alegere. (Sfântul Teolit al Antiohiei)

Geniul este capacitatea de a suporta dureri infinite. (Thomas Carlyle)

Gloria este un scop la care aspiră orice suflet deosebit, dar la care nu se ajunge cu dorinţa, ci cu capa-

citatea. (Lorenzo Stramusoli)

Iubirea este singura forţă capabilă să transforme un inamic într-un prieten. (Martin Luther King)

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru handicapurile mele, căci prin ele am ajuns la mine însămi, la El, şi am

putut să dau la iveală opera mea. [Scriitoarea americană Helen Keller (1880-1968). Când avea 19



luni, a rămas fără auz şi văz, în urma unei boli, pierzându-şi apoi şi capacitatea de a vorbi. Cinci ani

mai târziu şi-a început educaţia cu Anne Sullivan, care a învăţat-o numele obiectelor prin apăsarea în

palmă a alfabetului surdo-muţilor. În cele din urmă, Keller a învăţat să citească şi să scrie în alfabetul

Braille. A scris mai multe cărţi, printre care şi Povestea vieţii mele.]

În ortodoxie, clipa nu este doar un pas spre moarte, ca în filosofia lui Heidegger, ci clipa oferă şi posi-

bilitatea valorificării potenţelor umane creatoare, nealterate de păcat. Ea poate releva capacitatea

noastră de a dobândi, în condiţiile temporalităţii, valori eterne şi poate redescoperi vocaţia originară.

Clipa poate răscumpăra timpul pierdut, când se restabileşte în ea comuniunea cu Dumnezeu, sau

poate pierde un timp bun, de o viaţă întreagă, când în ea se săvârşeşte, prin păcat, ruperea

comuniunii cu Dumnezeu. (Patriarhul Daniel)

Ochii sufletelor celor mulţi sunt incapabili să suporte viziunea divinului. (Platon)

Poate că singura demnitate adevărată a omului stă în capacitatea de a se depăşi pe sine. (Miguel de

Unamuno)

Sărmana făptură omenească! E capabilă de toate relele, dar în ea se găseşte şi comoara binelui.

(Mihail Sadoveanu)

Toţi am fost creaţi capabili să dobândim virtutea, dar prin învăţătură şi exerciţiu unul se apropie mai

mult de ea, altul mai puţin . De aceea unii ajung până la o virtute desăvârşită, alţii ajung până la o

oarecare virtute, iar alţii, pentru că nu şi-au dat niciun interes, deşi prin firea lor erau în stare, s-au

îndreptat spre fapte contrarii. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Unii oameni dispreţuiesc tot ce sunt incapabili să înţeleagă. (Alexandru Paleologu)

Capătul/ A fi religios înseamnă a fi găsit un răspuns la întrebarea: “Care este capătul, nu însă scopul vieţii.

(Michel de Montaigne)

Blânzi sunt aceia care pun capăt luptei de nepotolit din sufletul lor împotriva mâniei, a poftei şi a patimilor

înrudite cu acestea. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Cel ce pune capăt rugăciunii, începe să păcătuiască. (Sfântul Efrem Sirul)

Cu ajutorul lui Dumnezeu, să duceţi până la capăt crucea căsătoriei. (Părintele Paisie Olaru)

Deci, logica crucii e logica iubirii. A avea un raport înţelept cu crucea înseamnă a avea capacitatea să jert-

feşti liber din ceea ce ai pentru a dărui. Şi când eşti dispus să jerfeşti, orice necaz ţi s-ar întâmpla nu

provoacă disperare şi cârteală, ci te ajută să rămâi senin şi lucid, o stare necesară pentru a reuşi şi

s-o iei totdeauna de la capăt. (Teologul catolic Marko Rupnik)

Duceţi dar acum până la capăt fapta, ca precum aţi fost gata să voiţi, tot aşa să şi îndepliniţi din ce aveţi.



(II Corinteni 8.11)

Dumnezeu n-a venit în lume ca să pună capăt suferinţei umane. El n-a venit în lume nici măcar să

explice suferinţa. Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de prezenţa Lui.

(Paul Claudel)

E de datoria noastră să punem capăt dominaţiei politice a unei minorităţi care schilodeşte instituţiile econo-

mice şi sociale ale tării noastre, umilind şi sărăcind pe toată lumea. (Martin Luther King)

Însă Iov trebuie cercetat până la capăt cu privire la acele răspunsuri vrednice de nişte nelegiuiţi.

(Iov 34.36)

La capătul puterilor vine harul lui Dumnezeu. (Sfinţii Părinţi)

Moartea este capătul, nu însă scopul vieţii. (Michel de Montaigne)

Nu e nimic mai tare decât blândeţea. După cum apa aruncată pe foc a stins de multe ori focul, tot aşa şi un

cuvânt spus cu blândeţe, stinge o mânie mai aprinsă decât cuptorul şi îndoit ne este câştigul. Câştigăm

prin aceea că ne-am purtat cu blândeţe şi prin aceea că slobozim de tulburare mintea fratelui nostru

punând capăt mâniei……. Căci ce este apa pentru foc, aceea e blândeţea şi bunătatea pentru mânie.

(Sfântul Ioan Gură de Aur).

Nu o duce până la capăt cu omul iute la mânie, ca să nu fie o cursă întinsă înaintea buzelor tale.

(Ecclesiasticul 8.11)

"O astfel de femeie frumoasă la chip şi înţeleaptă la vorbe nu se află nicăieri, de la un capăt şi până la ce-

lălalt al pământului!" (Iudita 11.21)

Omenirea trebuie să pună capăt războiului, altfel războiul va pune capăt omenirii. (John F. Kennedy)

Omul priceput are înaintea ochilor lui înţelepciunea, iar ochii celui nebun se uită la capătul pământului.

(Solomon 17.24)

Pentru oamenii credincioşi, Dumnezeu se află la început, pentru oamenii de ştiinţă - la capătul considera-

ţiilor lor. (Max Planck)

Politicienii sunt oamenii care, atunci când văd luminiţa de la capătul tunelului, aleargă şi mai cumpără tunel.

(John Quinton)

Spovedania este suprimarea voluntară a ascunderii. Ea nu înseamnă că nu ai nimic de ascuns, ci că nimic

nu trebuie ascuns până la capăt. (Gabriel Liiceanu)

Capul/ Acest chip avea capul de aur curat, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă, pulpele de

fier, iar picioarele o parte de fier şi o parte de lut. Tu priveai şi iată o piatră desprinsă, nu de mână, a lo-

vit chipul peste picioarele de fier şi de lut şi le-a sfărâmat. Atunci au fost sfărâmate în acelaşi timp fierul,

lutul, arama, argintul şi aurul şi au ajuns ca pleava de pe arie vara şi vântul le-a luat cu sine fără ca să se

găsească locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare şi a umplut tot pământul.



(Daniel 2.31-34)

Am cusut un sac pe trupul meu şi am vârât în ţărână capul meu. (Iov 16.15)

Apoi s-a dus repede în cortul unde era sălaşul Iuditei, dar n-a găsit-o. Şi alergând apoi în mulţime, a strigat:

"O, roabe viclene! O singură femeie evreică a făcut de ocară casa regelui Nabucodonosor. Olofern



zace la pământ, cu capul retezat!" (Iudita 14.17, 18)

Ce uşor e să-i faci pe oameni să creadă o minciună şi ce greu e să le-o scoţi din cap. (Mark Twain)

Cea mai scumpă podoabă a capului este coroana caracterului frumos. (Valeria Mahok)

Cel care îşi bate capul cu înţelepciunea îndeplineşte desăvârşirea minţii şi cel care îşi pierde somnul pentru

ea va fi în curând fără de grijă. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 6.15)



Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul. Că de la Cel Preaînalt este leacul

şi de la rege va lua dar. Ştiinţa doctorului va înălţa capul lui şi înaintea celor mari va fi minunat.



(Ecclesiasticul 38.1-3)

Creştin sunt, lasă-mă la mama mea! (Sfântul Mucenic Chiric, în vârstă de trei ani. Dregătorul l-a aruncat pe

treptele tronului său, s-a lovit la cap şi a murit. Sfânta Muceniţă Iulita, mama pruncului,

a fost decapitată)

Din multe documente ale monahismului din primele veacuri se vede că monahii stăteau la rugăciune, în

singurătatea chiliei, cu mâinile ridicate. Astfel se rugau cuvioşii Pahomie cel Mare, Sisoe cel Mare;

probabil astfel se rugau foarte mult; aşa ne sfătuieşte să ne rugăm Sfântul Ioan Scărarul. O asemenea

poziţie a trupului ajută şi sufletul să ajungă într-o astfel de stare; să se înalţe spre cele de sus. Însă

trebuie să ne ferim să întindem mâinile prea tare şi să le ridică cât mai sus, ca să nu ajungem în stare

de fierbinţeală şi de extaz, de la care este numai un pas până la înşelare de sine şi amăgire drăcească.

Mâinile trebuie întinse moderat, ca duhul să rămână în linişte, smerenie şi umilinţă; trebuie să dăm tru-

pului poziţia celui atârnat pe cruce, iar nu poziţia celui ce zboară spre cer. Capul să fie plecat în jos,

iar mâinile ridicate.

(Din cartea “Tâlcuiri la Patericul egiptean”, pagina 31, a Sfântului Ignatie Briancianinov)

Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea; Mulţi zic sufletului meu: "Nu

este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! " Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel



ce înalţi capul meu. (Psalmi 3.1-3)

Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea

voastră se apropie. (Luca 21.28)

În urma unei adevărate nevoi, monahului îi este îngăduit să bea vinul cu măsură (cumpătat), ca vinul să

lucreze în stomac, nu şi în cap. (Avva Xoie)

În ziua aceea", zice Domnul, "voi lovi toţi caii cu spaimă şi pe călăreţi cu nebunie; şi voi deschide ochii Mei

asupra lui Iuda şi pe toţi capii popoarelor îi voi lovi cu orbire. (Zaharia 12.4)

Înţelepciunea înalţă capul celui smerit şi-l face să şadă între cei mari. (Ecclesiasticul 11.1)

Învăţătura dată rău se sparge în capul tău. (Anton Pann)

Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după

înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos. Căci întru El locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Dum-

nezeirii, şi sunteţi deplini întru El, Care este cap a toată domnia şi stăpânirea. (Coloseni 2.8-10)

Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei

vând sângele şi averea unei generaţii. (Mihai Eminescu)

Nimeni să nu se ruşineze de cruce, simbolul sfânt al mântuirii noastre, capul bunătăţilor pentru care trăim

şi pentru care suntem. Ca pe o cunună, aşa să purtăm crucea lui Hristos. Prin cruce se săvârşesc

toate cele ale noastre. Dacă trebuie să te naşti din nou, crucea este alături. Dacă trebuie să te hră-

neşti cu hrana cea tainică, dacă trebuie să te hirotoneşti, dacă trebuie să faci orice, pretutindeni este

alături de noi crucea, semnul biruinţei. (Sfântul Ioan Gură de Aur)



Nu porni la drum cu cel cutezător ca să nu-ţi cadă povară, căci el nu face decât după capul său, şi nebunia

lui te va pierde. (Ecclesiasticul 8.15)

Păcatul este un bumerang pe care ştii când îl arunci, dar nu ştii când se întoarce şi te loveşte în cap.

(Robert Frost)

Pentru că puterea cailor este în gura lor şi în cozile lor; căci cozile lor sunt asemenea şerpilor, având


Yüklə 7,81 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   74   75   76   77   78   79   80   81   ...   162




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin