Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte

Ilie a strigat-o şi i-a zis: "Adu-mi şi o bucată de pâine să mănânc!" (III Regi 17.9-11)

Şi a venit Neeman cu caii şi cu căruţa sa, oprindu-se la poarta casei lui Elisei. Iar Elisei a trimis la el pe

sluga sa să-i zică: "Du-te şi te scaldă de şapte ori în Iordan, că ţi se va înnoi trupul tău şi vei fi curat!"

Neeman însă s-a mâniat şi a plecat, zicând: "Iată, socoteam că va ieşi el şi, stând la rugăciune, va

chema numele Domnului Dumnezeului său, îşi va pune mâna pe locul bolnav şi va curăţi lepra.

(IV Regi 5.9-11)

Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul

de-a dreapta şi unul de-a stânga. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hai-

nele Lui, au aruncat sorţi. Şi sta poporul privind, iar căpeteniile îşi băteau joc de El, zicând: Pe alţii i-a

mântuit; să Se mântuiască şi pe Sine Însuşi, dacă El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu.

(Luca 23.33-35)

Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa

ştiau, a chemat nunul pe mire, şi i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţesc, pune

pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum. (Ioan 2.9, 10)

Şi cu aceasta se potrivesc cuvintele proorocilor, precum este scris: "După acestea Mă voi întoarce şi voi

ridica iarăşi cortul cel căzut al lui David şi cele distruse ale lui iarăşi le voi zidi şi-l voi îndrepta, ca

să-L caute pe Domnul ceilalţi oameni şi toate neamurile peste care s-a chemat numele Meu asu-

pra lor, zice Domnul, Cel ce a făcut acestea". (Faptele Apostolilor 15.15-17)

Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor:

Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea

şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi. (Matei 22.12-14)

Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă! Şi Iisus, oprin-

du-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă.

(Marcu 10.48, 49)

Şi pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lu-

crul la care i-am chemat. Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să

plece. Deci, ei, mânaţi de Duhul Sfânt, au coborât la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia

la Cipru. (Faptele Apostolilor 13.2-4)

Şi Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toţi au răspuns: Să fie răstignit! A zis

iarăşi Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau şi ziceau: Să fie răstignit! (Matei 27.22)

Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi înge-

rii lui. Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Şi a fost aruncat balaurul cel mare,

şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a

fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el. (Apocalipsa 12.7-9)

Şi Simon văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani, zicând: Daţi-mi

şi mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt. Iar Petru a zis

către el: Banii tăi să fie cu tine spre pierzare! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se agoniseşte

cu bani. Tu n-ai parte, nici moştenire, la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă

înaintea lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 8.18-20)

Şi sosind acasă, cheamă prietenii şi vecinii, zicându-le: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia cea

pierdută. (Luca 15.6)

Şi v-am rugat cu stăruinţă să umblaţi cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu, Celui ce vă cheamă la împă-

răţia şi la slava Sa. (I Tesaloniceni 2.12)

Văzând Dalila că el i-a descoperit toată inima sa, a trimis de au chemat pe fruntaşii Filistenilor, zicându-

le: "Veniţi acum, că el mi-a descoperit toată inima sa!" şi au venit la ea fruntaşii Filistenilor şi au adus

argintul cu ei. Apoi Dalila l-a adormit pe genunchii săi şi a chemat un om şi i-a poruncit să tundă ce-

le şapte şuviţe ale capului lui. Atunci el a început a slăbi şi s-a depărtat de el puterea lui; iar ea a zis:

"Samsoane: Filistenii vin asupra ta!" Şi deşteptându-se el din somnul său, a zis: "Voi face ca mai îna-

inte şi mă voi scăpa de ei". Dar nu ştia că Domnul Se depărtase de el. Atunci l-au luat fruntaşii Filis-

tenilor şi i-au scos ochii şi l-au dus la Gaza şi l-au legat cu două lanţuri de aramă şi râşnea în temniţă.

Şi a început să-i crească părul pe capul lui, pe unde fusese tuns. (Judecători 16.18-22)

Zis-a Avva Petru: Nu se cade să ne înălţăm când Domnul va face ceva prin noi, ci mai degrabă să mul-

ţumim că ne-am învrednicit să fim chemaţi de Dumnezeu.

Zis-a şi celui ce-L chemase: Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici

pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca

răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, şi fericit

vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor. (Luca 14.12-14)

Chibzuinţa este bunul cel mai de preţ. (Sofocle)

Chibzuinţa/ Ascultaţi, fiilor, învăţătura tatălui şi luaţi aminte să cunoaşteţi buna chibzuială, căci eu vă dau învăţătură

bună: Nu părăsiţi povaţa mea. (Solomon 4.1, 2)

Beţia este demon de bunăvoie, băgat în suflete de către plăcere. Beţia este mama păcatului şi vrăjmaşa

virtuţii. Face fricos pe cel viteaz, desfrânat pe cel înfrânat, nu ştie de dreptate şi ucide chibzuinţa.

După cum apa stinge focul, aşa şi vinul, nemăsurat, întunecă mintea. (Sfântul Vasile cel Mare)

Când cineva cade din măsura chibzuielii, devine atât fricos, cât şi îndrăzneţ cât sufletul său este slăbit.

Omul, când pierde echilibrul interior, nu se mai cunoaşte pe sine şi cade astfel în extreme.

(Sfântul Ioan Scărarul)

Când El privea până la marginile pământului şi îmbrăţişa cu ochii tot ce se află sub ceruri, ca să dea vân-

tului cumpănă şi să chibzuiască legea apelor, când El statornicea ploilor un făgaş şi o cale bubuitului

tunetului, atunci El a văzut înţelepciunea şi a cântărit-o, atunci a pus-o în lumină şi i-a măsurat

adâncimea. (Iov 28.24-27)

Cel nepriceput urgiseşte pe aproapele lui, iar omul cu bună-chibzuială tace. (Solomon 11.12)

Chibzuiala omului silitor duce numai la câştig, iar cel ce se zoreşte ajunge la pagubă. (Solomon 21.5)

Fiul meu, să nu se depărteze acestea dinaintea ochilor tăi; păstrează înţelepciunea şi buna chibzuială,

căci ele sunt viaţa sufletului tău şi podoabă pentru gâtul tău. (Solomon 3.21, 22)

Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care

şi-a clădit casa pe nisip. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa

aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare. (Matei 7.26, 27)

Inima celui drept chibzuieşte ce să răspundă, iar gura celor nelegiuiţi împrăştie răutăţi.(Solomon 15.28)

Înţelepciunea omului chibzuit este de a-şi înţelege calea lui; iar nebunia celor neînţelepţi este înşelăciune.

(Solomon 14.8)

Nu-ţi lega inima ta de casă, în vremea pelerinajului tău pământesc. Niciun om chibzuit nu-şi zideşte casă

trainică în timpul când este călător. (Avva Feren)

Orice om înţelept lucrează cu chibzuinţă, numai cel nebun îşi desfăşoară nebunia. (Solomon 13.16)

Pe buzele omului priceput se află înţelepciunea; toiagul este pentru spatele celui lipsit de chibzuinţă.

(Solomon 10.13)

Prefer de departe cele mai aprigi critici ale unui om inteligent decât aprobarea nechibzuită a maselor.

(Kepler)

Prin înţelepciune se ridică o casă, prin bună chibzuială se întăreşte şi prin ştiinţă se umplu cămările ei de

tot felul de avuţie scumpă şi plăcută. (Solomon 24.3, 4)

Chinul/ Cei mândri sunt mereu chinuiţi aşa de demoni. 6.15

Dacă voi vă temeţi a încălca porunca împăratului, cu atât mai mult ne temem noi, creştinii, să călcăm po-

runcii lui Dumnezeu, ca să nu cădem în chinurile veşnice gătite celor ce se leapădă de El.

(Sfântul Mucenic Proclu, chinuit, răstignit şi săgetat)

Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele

rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit pră-

pastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.

(Luca 16.25, 26)

Daţi băutură îmbătătoare celui ce este gata să piară şi vin celui cu amărăciune în suflet, ca să bea şi să uite

sărăcia şi să nu-şi mai aducă aminte de chinul lui. (Ecclesiastul 31.6, 7)

Deşi sunt simplu şi smerit, pentru credinţa şi mărturisirea lui Hristos sunt mai presus şi mai puternic de-

cât împăraţii lumii. (Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot, episcopul Ancirei. A fost chinuit cumplit

şi decapitat, în timpul împăratului Diocleţian)

Istoveşte-ţi trupul cu postul şi cu privegherea, şi vei alunga gândul chinuitor al iubirii de plăceri.(Sfântul

Serafim de Sarov)

Omul milostiv îşi face bine sufletului său, pe când cel fără milă îşi chinuieşte trupul său. (Solomon 11.17)

Efectul pe care-l poate avea păcatul asupra minţii şi asupra sentimentelor umane este devastator. Aşa

este păcatul, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur; înainte de a fi săvârşit, ne întunecă judecata

şi ne înşeală mintea, dar după ce a fost săvârşit ne apare lămurit înaintea ochilor grozăvia lui. Plăcerea aceea scurtă şi ruşinoasă ne chinuie mereu şi ne umple de ruşine.

(Din emisiunea “Cuvântul care zideşte”)

Numai mândria doare, numai mândria chinuieşte; smerenia odihneşte, e totdeauna odihnitoare. (Părintele

Teofil Pârâian)

Pentru ce, o, împărate, chinuieşti fără de omenie oameni nevinovaţi şi-i sileşti să se lepede de dreapta cre-

dinţă? (Sfântul Mare Mucenic Artemie a adresat aceste cuvinte împăratului Iulian Apostatul, care por-

nise o mare prigoană împotriva creştinilior, prefăcându-se bisericile în temple păgâneşti şi omorându-se

mulţime mare de creştini. Artemie era mare dregător împărătesc şi comandant militar la Alexandria, încă

din vremea împăratului Constantin cel Mare, cu care era prieten. Din porunca împărtatului a fost scos

din dregătorie, torturat şi apoi decapitat, la anul 362. Moaştele Sfântului Mare Mucenic Artemie au

fost aduse la Bucureşti, pe Dealul Mitropoliei, în anul 2013, cu ocazia hramului

Sfântului Dimitrie cel Nou.)

Sfântul Mucenic Platon s-a născut în părţile Galatiei, din cetatea Anghira. Pentru că se arăta mărturisi-

tor al învăţăturii lui Hristos, a fost supus la diverse suferinţe fizice din porunca guvernatorului Agripin:

i s-au pus pe piept bucăţi de fier încins, trupul sau a fost aruncat în foc, smoală, untdelemn încins, etc.

După multe patimiri, guvernatorul îl sfătuieşte pe Platon "că e timpul să se abată de la moarte spre via-

ţă”, adică să se închine idolilor şi să scape de moartea venită prin chinuri. La auzul acestor cuvinte, Pla-

ton a răspuns: "Bine mă înveţi Agripine ca să mă abat de la moarte spre viaţă, căci fug de moartea cea

veşnică şi caut viaţa cea fără de moarte... Nici focul, nici rănile, nici mânia fiarelor, nici tăierea mădula-

relor nu mă vor despărţi pe mine de Dumnezeul cel viu; pentru că nu iubesc veacul acesta de acum, ci

pe Hristosul meu, Care pentru mine a murit şi a înviat". După ce a petrecut optsprezece zile fără

mâncare şi fără apă, i s-a tăiat capul.

Supunem trupul la chinul înfrânării, ca să putem ajunge prin acest post la curăţia inimii. (Sfântul Ioan Casian)

Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David!

Fiica mea este rău chinuită de demon. (Matei 15.22)

Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. (Matei 18.34)

Şi strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe

Dumnezeu să nu mă chinuieşti. Căci îi zicea: Ieşi duh necurat din omul acesta. Şi l-a întrebat: Care îţi

este numele? Şi I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi. (Marcu 5.7-9)

Toată viaţa omului este de o zi, la cei chinuiţi de patimi. (Sfântul Grigorie de Nazianz)

Trebuie să te constrângi, să te chinui, să nu-L iubeşti pe Dumnezeu. 9.19

Tu vei cânta cântecul acesta de ocară împotriva împăratului Babilonului şi vei zice: "Cum s-a sfârşit cu asu-

pritorul şi cum a încetat chinul nostru! (Isaia 14.4)

Un om liber este numai acela care trăieşte alături de Hristos, alt om liber nu există. Numai el este deasupra

oricărei dureri şi oricărei nenorociri. Dacă el însuşi nu se va nedreptăţi pe sine în vreun fel şi nu va greşi

faţă de sine cu nimic, nimeni nu are şi nu va avea vreodată, vreo putere de a-i face rău, pentru că nu

poate fi atins în niciun fel. Lipsurile nu-l vor chinui niciodată, pentru că ştie că n-am adus cu noi nimic

când am venit în lumea aceasta şi este limpede că nici când o vom părăsi, nu vom putea lua cu noi nimic.

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Chipul/ A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele

pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după

chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice,

toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!" Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; du-

pă chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: "Creş-

teţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului,

peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!"

(Facerea 1.25-28)

Ba, ceea ce ar fi şi mai grav, însăşi crearea omului şi înzestrarea lui cu toate darurile s-ar dovedi fără de nici

un rost. Însă, fiindcă nici toate aceste lucrări ale lui Dumnezeu şi nici toate aceste daruri care provin

de la El nu pot fi socotite zadarnice şi fără rost, atunci în chip necesar trebuie legată de dăinuirea

veşnică a sufletului şi prelungirea vieţii trupeşti, precum şi corolarul ei firesc, învierea.

(Atenagora Atenianul, filosof creştin din secolul al doilea)

Caracterul este întruchiparea unor principii generale de acţiune. (Titu Maiorescu)

Care este justificarea minciunii? Eu să apar cel mai tare, mai bun, mai des (?) Toate acestea enumerate

şi alte multe adăugate, izvorăsc din eul nostru, din egoul nostru: eu să fiu, eu să fac, eu să am,

eu sunt ceea ce sunt. El este izvorul tuturor neajunsurilor din om. ….. El este creat şi dăruit nouă

de Dumnezeu, ca cel mai mare şi de preţ dar. Prin el purtăm chipul lui Dumnezeu ….. Omul tre-

buie să crească, să cerceteze în, şi prin Dumnezeu care l-a creat. Acceptând ispita, Adam s-a rupt

de Dumnezeu şi a rămas numai la sine, şi în el s-a infiltrat satana, denaturând eul lui prin mândrie

şi provocând apoi ura, minciuna, crima şi toate celelalte. 8.9

Cel aflat în afara nădejdii este în chip văzut şi în afara credinţei. 11.21

De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi

oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el. Căci, până la lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu se soco-

teşte când nu este lege. Ci a împărăţit moartea de la Adam până la Moise şi peste cei ce nu păcătuise-

ră, după asemănarea greşelii lui Adam, care este chip al Celui ce avea să vină. (Romani 5.12-14)

Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale. Iar prin pizma diavolului

moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască.

(Cartea înţelepciunii lui Solomon 2.23, 24)

După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină. Şi aceia, mergând, au vestit

celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut. (Marcu 16.12, 13)

Este mai cinstit să urăşti pe faţă, decât să-ţi ascunzi gândul sub un chip înşelător. (Cicero)

Fericit este acela care a putut să stârpescă lăcomia, rădăcina viciilor. Acesta în chip sigur nu se va teme de

cântarul judecăţii de apoi. (Sfântul Ambrozie al Mediolanului)

Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi, în care dumnezeul veacului acestu-

ia a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este

chipul lui Dumnezeu. (II Corinteni 4.3, 4)

În acelaşi chip Îl ocărau şi tâlharii cei împreună-răstigniţi cu El. (Matei 27.44)

În chip analog, vinul se amestecă cu apa iar duhul cu omul. Unul, amestecul de vin cu apă, hrăneşte spre

credinţă, celălalt, adică duhul, conduce spre nemurire. Şi iarăşi amestecul celor două, a băuturii şi a

Cuvântului se cheamă Euharistie, har lăudat şi frumos. Iar cei care se împărtăşesc cu credinţă îşi sfin-

ţesc şi trupul şi sufletul, pentru că voinţa Tatălui amestecă în chip tainic cu Duhul şi cu Cuvântul

acest amestec dumnezeiesc care este omul. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Lumina care luminează în sfeşnicul cel sfânt, aşa este un chip frumos pe un trup bine împlinit.

(Eccelsiasticul 26.19)

Mintea omului, fiind creată după chipul lui Dumnezeu, este lumină, deci are în ea lumină. (Sfântul Grigorie

Palama 2.7)

Nicio oglindă nu reproduce cu atâta fidelitate chipul şi asemănarea omului, ca felul său de a vorbi.

(Ben Jonson)

Nimic nu e atât de mult în chipul dumnezeiesc, ca dumnezeiasca iubire. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Nu Hristos a luat chipul lui Adam, ci Adam a luat chipul lui Hristos. (Sfinţii Părinţi)

Omul, chipul lui Dumnezeu. 8.4

Pentru că înţelepciunea este mai sprintenă decât orice mişcare, ea pătrunde şi îşi face loc pretutindeni prin cu-

răţia ei. Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revărsare a slavei Celui Atotputernic, astfel

că nimic nu poate s-o mânjească. Ea este strălucirea luminii celei veşnice şi oglinda fără pată a lucrării

lui Dumnezeu şi chipul bunătăţii Sale. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 7.24-26)

Pentru că toţi greşim în multe chipuri; dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit,

în stare să înfrâneze şi tot trupul. (Iacob 3.2)

Postul trebuie ţinut în chip deosebit numai pentru Dumnezeu, spre umilinţa inimii şi curăţirea de păcate.

(Sfântul Ioan Casian)

Precum şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dă-

tător de viaţă"; dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc. Omul cel dintâi

este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi

cei pământeşti; şi cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui pă-

mântesc, să purtăm şi chipul celui ceresc. (I Corinteni 15.45-49)

Şi S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, şi s-a făcut glas din cer: Tu eşti Fiul

Meu cel iubit, întru Tine am binevoit. (Luca 3.22)

Taie prieteşugul celor mulţi, ca să nu se ridice război asupra minţii tale şi va tulbura chipul liniştii.(Avva Dula)

Vei învăţa pe cheltuiala ta că de-alungul vieţii vei întâlni mai multe măşti decât chipuri. (Luigi Pirandello)

Viclenia este o faptă rea, săvârşită cu gând ascuns, care se oferă semenului sub chipul unor binefaceri.

(Sfântul Vasile cel Mare)

Cina cea de taină 5.12

Cine nu primeşte pe Hristos în inima sa, încă din viaţa aceasta, nu va avea parte de El nici în veşnicie. 6.1

Cinstirea/ Adevărata cinstire pe care o acordăm Fiului lui Dumnezeu, ca şi cea pe care o aducem lui Dumnezeu,

ca părinte, constă mai ales într-o viaţă cinstită. (Origen)

Căci Iisus însuşi a mărturisit că un prooroc nu e cinstit în ţara lui. (Ioan 4.44)

Cel care cinsteşte pe tată se va curăţi de păcat. Şi ca acel care strânge comori, aşa este cel care cinsteş-

te pe mama sa. Cel care cinsteşte pe tată se va veseli de fii şi în ziua rugăciunii sale va fi auzit.

(Ecclesiasticul 3.3-5)

Cel ce este cinstit şi lăudat mai presus de vrednicie, mult se păgubeşte, iar cel ce nicidecum nu este