Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte



Yüklə 7,81 Mb.
səhifə94/162
tarix07.04.2018
ölçüsü7,81 Mb.
#47002
1   ...   90   91   92   93   94   95   96   97   ...   162

nea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi

care erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El.



(Luca 13.15 - 17)

Iată pe scurt; tot ceea ce ai auzit aceasta este: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui! Acesta este



lucru cuvenit fiecărui om. Căci Dumnezeu va judeca toate faptele ascunse, fie bune, fie rele.

(Ecclesiastul 12.13, 14)

Iată toate cele douăsprezece seminţii ale lui Israel şi iată ce le-a spus tatăl lor, când le-a binecuvântat şi a

dat fiecăreia binecuvântarea cuvenită. (Facerea 49.28)

Nici cele cuvenite lui Dumnezeu nu trebuie să le nesocotim pentru cele omeneşti şi nu este necesar să fim

nepăsători nici faţă de cele omeneşti pentru Dumnezeu. (Sfântul Chiril al Alexandriei)

Să ai mândria cuvenită meritelor. (Quintus Horatius Flaccus)



Să păzeşti porunca fără pată, fără vină, până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, pe care, la timpul

cuvenit, o va arăta fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Cel ce

singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată; pe Care nu L-a văzut nimeni dintre oameni,

nici nu poate să-L vadă; a Căruia este cinstea şi puterea veşnică! Amin. (II Timotei 6.14-16)

Secretul vieţii duhovniceşti este să faci toate la timpul lor şi după măsurile cuvenite. (Evagrie Ponticul)

Dacă Adam ar fi păzit ascultarea, atât el, cât şi neamul lui, ar fi rămas în rai. 2.14

Dacă ai învăţat ceva din înfrângeri, înseamnă că nu ai fost învins cu adevărat. (Zig Ziglar)

Dacă ai găsit miere, mănâncă atât cît îţi trebuie, ca nu cumva să te saturi şi s-o verşi. (Solomon 25.16)

Dacă ai păcate, ele se vor arde şi se vor distruge uşor prin necazuri. Dacă ai virtuţi, prin necazuri ele se vor face mai

luminoase şi mai strălucitoare. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele? 5.18

Dacă aştepţi momentul potrivit, te întrec alţii, care nu îl aşteaptă. (Woody Allen)

Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură; dacă îndeamnă, să fie la în-

demnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă;

dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună! (Romani 12.7, 8)

Dacă Biserica are un punct de vedere, noi trebuie să ne unim cu punctul de vedere al Bisericii.

(Părintele Teofil Pârâian)

Dacă capacitatea de a gândi nu este însoţită de capacitatea de a acţiona, mintea superioară este torturată.

(Benedetto Croce)

Dacă cezarul, sau împăratul am zice noi, te-ar înrudi cu el, şi te-ar ridica în rang, cine nu s-ar teme atunci de persoa-

na ta? Iar acum, când ai devenit fiul lui Dumnezeu, nu ai respect faţă de tine şi înalta ta valoare, călcând-o în

picioare prin nesăbuitele tale îndemnuri dobitoceşti şi prin atracţiile păcătoase? (Epictet)

Dacă cunoaşterea creează probleme, nu ignoranţa va duce la rezolvarea acestora. (Isaac Asimov)

Dacă din tăcerea mea nu întelegeţi nimic, cum veţi întelege din cuvânt? (Patericul)

Dacă doreşti să fii inventiv, trebuie să doreşti să ratezi. (Jeff Bezon)

Dacă doreşti să te rogi, nu-ţi alipi inima de nimic, ca să moşteneşti totul. (Evagrie Ponticul)

Dacă dorim să facem ceva pentru sufletul nostru, trebuie să primim jugul Mântuitorului. (Părintele Dumitru Păduraru)

Dacă Dumnezeu este iubire, cel care nu are iubire este lipsit de harul dumnezeiesc. (Sfântul Vasile cel Mare)

Dacă Dumnezeu există, şi eu cred, câştig viaţa veşnică, supunându-mă Bisericii. Dacă Dumnezeu nu

există, nu am pierdut nimic. (Blaise Pascal)

Dacă nu crezi în Dumnezeu, şi nu există, nu ai pierdut nimic. Dacă nu crezi în Dumnezeu, şi există,

diavolul te-a luat! (Blaise Pascal)

Dacă Dumnezeu este totdeauna cu tine, de ce tu trăieşti ca şi când El ar fi departe de tine? (Sfântul Ioan

Gură de Aur)

Dacă Dumnezeu îţi închide o uşă, îţi deschide o fereastră. (Proverb rusesc)

Dacă Dumnezeu ne-ar face nouă după faptele noastre, cu adevărat n-am mai fi. (Sfântul Ignatie Teoforul)

Dacă Dumnezeu nu este pe primul loc în viaţa ta, atunci nu este pe locul care I se cuvine. (Părintele Teofil Pârâian)

Dacă Dumnezeu nu există, agnosticul pierde prea puţin crezând în el şi câştigă la fel de puţin necrezând. Dacă însă

Dumnezeu există, agnosticul câştigă viaţa veşnică crezând în El şi pierde un bine infinit dacă nu crede.

(Pariul lui Blaise Pascal)

Dacă Dumnezeu nu există, totul este permis. (Dostoievski)

Dacă eşti bătrân la tinereţe, vei fi tânăr şi la bătrâneţe. (Părintele Arsenie Papacioc)

Dacă eşti iubitor de învăţătură, fă-te iubitor şi de osteneală. Căci simpla cunoştinţă îngâmfă pe om.

(Sfântul Marcu Ascetul)

Dacă eşti teolog, roagă-te cu adevărat şi dacă te rogi cu adevărat eşti teolog. (Evagrie Ponticul)

Dacă eu am văzut mai departe decât alţii, asta este că stăteam pe umerii unor giganţi. (Isaac Newton)

Dacă există în lume o forţă, care poate să depăşească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să rămână nepă-

sătoare la orice pagubă până pe patul de moarte, această forţă este iubirea. (Poetul bengalez

Rabindranath Tagore)

Dacă februarie este încărcat de zăpadă, o vară frumoasă se prevesteşte. (Proverb enlegleesc)

Dacă Galileo ar fi spus în versuri că pământul se învârte, poate că inchiziţia l-ar fi lăsat în pace. (Thomas Hardy)

Dacă găseşti un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri. (John F. Kennedy)

Dacă gândim frumos şi frumos vom trăi. (Sfinţii Părinţi)

Dacă Iisus nu este Dumnezeu, atunci eu nu mă pot îndumnezei. (Sfântul Atanasie cel Mare)

Dacă ispita plăcerii trebuie respinsă, ispita durerii trebuie acceptată. Ispita plăcerii aduce plăcere simţuri-

lor şi întristare sufletului, iar încercarea, adică ispita durerii, aduce întristare simţirii şi bucurie sufletului.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Dacă iubeşti pe cei ce te duşmănesc, imiţi după puterea ta pe Dumnezeu. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă îl cauţi pe om de bun, bun îl găseşti. Dacă îl cauţi de rău, şi rău îl găseşti. (Părintele Teofil Pârâian)

Dacă îţi intră în urechi cuvinte urâte, mânie-te pe tine însuţi şi nu pe cel care le grăieşte. Căci dacă urechea e rea,

rău e şi cel care o poartă. (Sfântul Marcu Ascetul)

Dacă îmbrăţişăm virtutea, nimic nu va putea să ne întristeze. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă în lume este mai întâi viaţa şi apoi moartea, în Biserica lui Hristos este întâi moartea şi apoi viaţa.

(Fericitul Augustin)

Dacă judeci oamenii, nu vei mai avea timp să îi iubeşti. (Maica Tereza)

Dacă lipseşte vrăjmaşul, atunci lipseşte desigur şi cununa biruinţei, căci nu poate fi vorba de biruinţă dacănnu este şi

cineva învins. (Sfântul Grigorie de Nyssa)

Dacă maurii au civilizat Spania după ce au cucerit-o, mongolii au cucerit Rusia fără să-i aducă algebra. (Puşkin)

Dacă mânia stăpânitorului se ridică împotriva ta, nu te clinti din locul tău. Căci firea domoală înlătură mari neajunsuri.

(Ecclesiastul 10.4)

Dacă mintea se va elibera de tot ceea ce este potrivnic ei, se va odihni şi va afla un alt veac nou şi va cugeta la cele

noi şi nestricăcoase. (Sfântul Isaia Pustnicul)

Dacă mintea ta e furată în vremea rugăciunii, încă n-a cunoscut că se roagă un monah, ci eşti încă un mirean, care

înfrumuseţează cortul din afară. (Evagrie Ponticul)

Dacă muncim numai pentru bunurile materiale, ne clădim singuri temniţa. (Antoine de Saint-Exupery)

Dacă n-am avea deloc defecte, n-am simţi atâta plăcere observându-le la alţii. (Paul Scarron)

Dacă ne gândim că toate sunt rânduite cu socoteală şi cu înţelepciune, mai trebuie să avem credinţa că nimic din tot

ce se întâmplă nu are loc fără un motiv întemeiat şi fără înţelepciunea legată de Dumnezeu.

(Sfântul Grigorie de Nyssa)

Dacă ne purtăm ca oile, învingem; dar dacă ne facem lupi, suntem biruiţi. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă nebunia se pripăşeşte în inima celui tânăr, numai varga certării o va îndepărta de el. (Solomon 22.15)

Dacă noi n-am avea deloc mândrie nu ne-am plânge de a altora. (François de La Rochefoucauld)

Dacă nu ai curaj să mergi singur, nici alţii nu vor avea curaj să meargă cu tine. (Apoorve Dubey)

Dacă nu ai încredere, ai pierdut deja bătălia. (Bill Cosby)

Dacă nu ai suferit niciodată, înseamnă că nu eşti binecuvântat. (Edgar Allan Poe)

Dacă nu alăptaţi copii, veţi alăpta cancer. (Părintele Arsenie Boca)

Dacă nu ar exista Dumnezeu, nu ar exista nici atei. (G. K. Chesterton)

Dacă nu avem timp pentru Dumnezeu, nici Dumnezeu nu are veşnicie pentru noi. (Sfinţii Părinti)

Dacă nu citeşti ziarele eşti neinformat, dacă le citeşti, eşti dezinformat. (Mark Twain)

Dacă nu deznădăjduim şi asumăm tot ceea ce ni se întâmplă în credinţă, iadul deznădejdii se transformă în rai de

nădejde. (Părintele Alexandru Barna, tâlcuind învăţătura Cuviosului Siluan Athonitul:

“Ţine-ţi mintea ta în iad şi nu deznădăjdui.”)

Dacă nu eşti frumos la trup, atunci să ai un suflet curat şi luminos şi toată lumea te va îndrăgi pentru lumina bunătăţii

sufletului tău. (Sfântul Vasile cel Mare)

Dacă nu eşti pregătit să greşeşti, nu vei scoate niciodată nimic original. (Ken Robinson)



Dacă nu îi laşi speranţe, inima se poate frânge. (Thomas Fuller)

Dacă nu înţelegem un om, avem tendinţa să îl considerăm prost. (Carl Gustav Jung, medic psihiatru şi psiholog

elveţian)

Dacă nu poţi explica ceva unui copil de şase ani, atunci nici tu nu ai înţeles. (Albert Einstein)

Dacă nu poţi să-l ajuţi, cel puţin nu-l încurca. (Proverb arab)

Dacă nu poţi sta lângă un om când îi este greu, nu ai dreptul să stai lângă el când îi este bine. (Paulo Coelho)

Dacă nu poţi vorbi cu copiii despre Dumnezeu, vorbeşte cu Dumnezeu despre ei. (Părintele Arsenie Boca)

Dacă nu rişti nimic riscul este şi mai mare. (Erica Jong)



Dacă nu ştii să ierţi, rămâi în braţele satanei. 10.4

Dacă nu te aştepţi la nimic, vei avea surprize tot timpul. (Malcom Forbes)

Dacă nu vei căuta să te dai în vânt după cuvinte, vei fi la bătrâneţe o comoară de înţelepciune. (Platon)

Dacă o faci pe grijuliul, fii grijuliu mai întâi cu tine însuţi, unde păcatul este şi mai vădit şi mai mare. Iar dacă nu eşti

grijuliu cu tine însuţi, apoi lămurit lucru este că şi pe fratele tău nu-l judeci pentru că te îngrijeşti de soarta lui,

ci pentru că îl urăşti şi vrei să-l faci de ocară. Dacă aproapele tău trebuie judecat, apoi s-o facă unul care

nu are astfel de păcate. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă oamenii ar şti cât de mult am muncit pentru a atinge măiestria, munca mea nu le-ar mai părea la fel de minunată.

(Michelangelo)

Dacă oamenii ar şti ce mare lucru este a fi în harul lui Dumnezeu, nu s-ar înspăimânta de nicio suferinţă şi ar suporta

în linişte orice durere, deoarece harul este rodul răbdării. (Sfânta Roza de Lima, patroana Americii Latine,

a statului Peru şi a Insulelor Filipine)

Dacă oamenii ţi-ar face dreptate, atunci Dumnezeu cum te-ar mai răsplăti? (Părintele Arsenie Boca)

Dacă omul nu este făcut pentru Dumnezeu, de ce nu este fericit decât întru Dumnezeu? Dacă omul este făcut pentru

Dumnezeu, de ce îi este el atât de potrivnic lui Dumnezeu? (Blaise Pascal)

Dacă omul va ţine minte textul Sfintei Scripturi: “Din cuvintele tale te vei îndrepta, şi din cuvintele tale te vei osândi”,

atunci el se va hotărî ca mai bine să tacă. (Avva Pimen)

Dacă orice credinţă mântuieşte, atunci jertfa lui Hristos este fără rost. Dacă orice interpretare a Bibliei este corectă,

atunci toată istoria Bisericii este o absurditate. (Părintele Constantin Necula)

Dacă punem în aplicare acest principiu, <>, întreaga lume va orbi. (Mahatma Gandhi)

Dacă s-ar baza toţi pe premiza că lucrurile acceptate ca adevărate sunt într-adevăr adevărate nu ar mai exista spe-

ranţă de progres. (Orville Wright)

Dacă s-ar pune rugăciunea înaintea oricărei lucrări pe care o începem, n-ar afla păcatul intrare în suflet.

(Sfântul Grigorie de Nyssa)

Dacă spui adevărul nu trebuie să ţii minte nimic. (Mark Twain)

Dacă stai cu tărie în credinţă eşti un om fericit. (Sfântul Chiril al Ierusalimului)

Dacă ştiaţi ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-aţi fi osândit pe cei nevinovaţi. (Matei 12.7)

Dacă ştii să pui pe Dumnezeu în tot ce faci, Îl vei regăsi în tot ceea ce ţi se petrece. (Vladimir Ghika)

Dacă ştii să te bucuri de viaţă, nu-ţi este greu să păstrezi sentimentul de uimire. (Ray Bradbury)

Dacă ştiinţa nu are patrie, omul de ştiinţă trebuie să se gândescă mereu la tot ceea ce poate face pentru gloria patrie

sale. (Louis Pasteur)

Dacă taci atunci când trebuie să vorbeşti, să ştii că eşti fricos. (Abraham Lincoln)

Dacă te arăţi slab în ziua strâmtorării, puterea ta nu este decât slăbiciune. (Solomon 24.10)

Dacă te conduce mintea, eşti un rege; dacă te conduce corpul, un sclav. (Cato cel Bătrân)

Dacă te-ai lepădat de tine şi te-ai dedicat lui Iisus, El te-a schimbat în izvor de apă vie. Numai aşa poate sufletul să

ajungă la sine însuşi, la el, cel adevărat, lepădându-se de sine şi strămutându-se în Dumnezeu.

(Părintele Arsenie Boca, 9.7)

Dacă toată bogăţia unui om se află în mintea sa, nimeni nu va putea să i-o fure. (Benjamin Franklin)

Dacă trăieşti fără disciplină, mori fără demnitate. (Herbert Harris)

Dacă tu eşti înţelept, eşti înţelept pentru tine, şi dacă eşti batjocoritor, singur vei purta ponosul. (Solomon 9.12)

Dacă tu, creştin fiind, nu vezi minunile lui Dumnezeu, înseamnă că nu eşti creştin cu adevărat.

(Sfântul Simeon Noul Teolog)

Dacă ţi-ai pierdut averea, n-ai pierdut nimic. Dacă ţi-ai pierdut sănătatea, ai pierdut ceva, dar dacă ţi-ai pierdut spe-

ranţa şi curajul, totul e pierdut. (Predicatorul american Norman Vincent Peale)

Dacă un om nu este smintit, poate fi vindecat de orice nebunie în afară de vanitate. (Jean Jacques Rousseau)

Dacă un popor n-are o tinerime entuziastă, cultă şi cu dor de ţară, este pierdut pentru totdeauna. Aceste vlăstare ale

tinereţii ţin pe umerii lor viitorul, precum odinioară Atlas ţinea pământul. (Vasile Conta)

Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale! Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica. (Pablo Neruda)

Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi

ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.



(Ioan 15.18, 19)

Dacă văd o nedreptate şi nu fac nimic să o îndrept, sunt laş. (Confucius)

Dacă vezi în aproapele neajunsuri şi patimi, roagă-te pentru el. 7.13

Dacă vezi pe cineva păcătuind, nu vorbi, nici nu judeca, nici nu-l urî pentru ca nu cumva să cazi şi tu în acelaşi

păcat. Zi mai bine: Eu sunt mai rău decât acesta. (Sfântul Efrem Sirul)

Dacă virtuţii îi iei libertatea, i-ai luat esenţa. (Origen)

Dacă voi vă temeţi a încălca porunca împăratului, cu atât mai mult ne temem noi, creştinii, să călcăm poruncii lui Dum-

nezeu, ca să nu cădem în chinurile veşnice gătite celor ce se leapădă de El. (Sfântul Mucenic Proclu, chinuit,

răstignit şi săgetat)

Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-si ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie.



(Luca 9.23)

Dacă vom avea necazuri puţine, atunci şi puţin vom dobândi, puţin vom şi învăţa. (Sfântul Anatolie de la Optina)

Dacă vom face ca mânia să asculte de raţiune, ea va fi un nerv al sufletului care îi dă un impuls pentru săvârşirea fap-

telor bune. (Sfântul Vasile cel Mare)

Dacă vrei să te ştie Dumnezeu, fii după putinţă necunoscut printre oameni. (Avva Teognost)

Dacă vrei succes, atunci nu te baza pe alte persoane să facă ceea ce tu poţi face! (Sasha Azevedo)

Dacă vrei să biruieşti mânia, câştigându-ţi blândeţea şi îndelunga răbdare, adu-ţi aminte de Domnul Iisus Hristos.

(Sfântul Efrem Sirul)

Dacă vrei să faci chiar minuni, scapă-te de păcate şi ai reuşit totul. Păcatul este demon; dacă scoţi din tine

păcatul ai săvârşit o minune mai mare decât cei care au pus pe fugă nenumăraţi demoni.

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te! Dacă vrei să fii fericit o viaţă, iartă! (Henri Lacordaire)

Dacă vrei să te foloseşti de întâietate, cedeaz-o mereu altora. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă vrei să zbori ca un fluture, nu te zbate ca un cocoş. (Proverb chinezesc)

Dacă vrem să ajungem la fericire, întregului neam omenesc îi este de neapărată trebuinţă învăţătura şi virtutea.

(Cuviosul Clement Alexandrinul)

Dacă vreţi să fiţi fericiţi, dacă vreţi să înfloriţi, trebuie să vă gândiţi la armonie, să vă puneţi în armonie cu universul

întreg. (Omraam Mikhael Aivanhov)

Dacă zăreşti un uriaş, priveşte mai întâi poziţia soarelui şi vezi dacă uriaşul nu este umbra unui pigmeu. (Novalis)

Dacă-mi place mai mult muzica decât conţinutul, e deja un păcat. (Fericitul Augustin)

Dacă-şi va aduce aminte omul de păcatele sale, Dumnezeu va lua de la el trândăvia. (Sfântul Ioan Scărarul)

Dacă-ţi urmezi steaua, nu poţi greşi destinaţia divină. (Dante Alighieri)

Dacă/ A fost întrebat avva Mios de un ostaş dacă primeşte Dumnezeu pocăinţa. – Spune-mi, iubitule, de ţi se

va rupe haina, o lepezi afară? – Nu, ci o cos şi o port. – Deci, dar, dacă îţi este milă de haină,

lui Dumnezeu nu-I va fi milă de zidirea Sa?

A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc. Deci I-au zis

ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau

că vorbeşte despre somn ca odihnă. Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: Lazăr a murit. Şi Mă

bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mergem la el. (Ioan 11.11-15)

Am să vă spun eu ce realizează pustnicii. Dacă mergi foarte departe, într-o pădure, şi devii foarte tăcut, vei

ajunge să înţelegi că eşti conectat la tot. (Alan Watts)

Aproapele nostru este oglinda noastră. Dacă suntem buni vedem în el bunătate, dacă suntem răi vedem în



el răutate. (Părintele Arsenie Boca)

Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui



şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la

Adam. Şi a zis Adam: "Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie,

pentru că este luată din bărbatul său. (Facerea 2.21-23)

Atunci a zis să-i piardă pe dânşii, şi i-ar fi pierdut, dacă Moise, alesul Lui, n-ar fi stat înaintea feţei Lui ca să

întoarcă mânia Lui şi să nu-i piardă. (Psalmi 105.23)

Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului şi a lovit pe Iov cu lepră, din tălpile picioarelor până în creştetul ca-

pului. Şi a luat Iov un ciob ca să se scarpine şi şedea pe gunoi, afară din oraş. Atunci nevasta lui a zis că-

tre el: "Te ţii mereu în statornicia ta? Blesteamă pe Dumnezeu şi mori! Dar Iov i-a răspuns: "Vorbeşti cum



ar vorbi una din femeile nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe

cele rele?" Şi în toate acestea, Iov n-a păcătuit de loc cu buzele sale. (Iov 2.7-10)

Aurul şi argintul fals sunt pagube pe care le poţi îndura şi un bărbat priceput uşor descoperă falsul. Dar



dacă gândul mincinos al unui prieten stă ascuns în pieptul său şi dacă are viclenie în inima sa, acela

e cel mai fals dintre muritorii făcuţi de Dumnezeu, iar dintre toate falsurile, acesta este cel mai greu

de cunoscut. (Poetul Teognist, citat de Cuviosul Clement Alexandrinul)

Avva Pimen către Avva Ammun: Dacă nu poti păzi tăcerea e mai bine să vorbeşti după cuvintele bătrânilor,

iar nu după cărţi.

Care este cel mai mare duşman al omului, dacă nu propria sa minte? (Buddha)

Caută fericirea în propria-ţi inimă. Nu căuta nimic în afară de suflet, totul se află întrânsul. Dacă acolo ferici-

rea nu există, atunci nu o vei găsi nicăieri. (Mitropolitul Filaret)

Că ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi? (Luca 9.25)

Căci dacă Avraam s-a îndreptat din fapte, are de ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.(Romani 4.2)

Căci dacă ne-am rândui viaţa noastră cu mintea trează, dacă am întrebuinţa tot răgazul vieţii noastre cu cele

duhovniceşti şi am mânca atâta doar să fim în nevoie numai şi am cheltui viaţa noastră în fapte bune,

nici n-am mai avea nevoie de ajutorul pe care ni-l dă postul. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?

Episcopul să nu fie de curând botezat, ca nu cumva, trufindu-se, să cadă în osânda diavolului.

(I Timotei 3.5, 6)

Căldura din timpul rugăciunii poate declanşa şi patimi, dacă nu e bine controlată. 2.4



Când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar dacă ai ajuns pe vârful muntelui să nu ameţeşti. Şi să ştiţi

că această a doua primejdie, este mai mare decât cea dintâi. Pentru că, în fundul prăpastiei apelezi

la rugăciune ca izvor de putere. Când ai ajuns în vârful muntelui, uiţi de ea. (Mitropolitul

Bartolomeu Anania)

Cântarul strâmb este urgisit de Domnul, şi cântărirea dreaptă este plăcerea Lui. Dacă vine mândria, va veni

şi ocara, iar înţelepciunea este cu cei smeriţi. (Solomon 11.1, 2)

Cât de fericiţi ar trăi mulţi oameni, dacă s-ar ocupa de treburile altora la fel de puţin pe cât se îngrijesc de ale

lor. (Georg Christoph Lichtenberg)

Ce altceva este secularizarea, dacă nu neputinţa de a-L înţelege pe Dumnezeu şi pogorârea lui Dumnezeu între

noi? Haideţi să-L facem ca noi, doar, doar ne-o înţelege, doar, doar, o gândi ca noi şi s-o mixa ca şi noi

şi va înţelege lucrurile, aşa cum înţelegem noi, şi atunci viaţa noastră va fi foarte comodă şi foarte normală.

Nu voi mai avea mustrări de conştiinţă. ….. (Episcopul vicar patriarhal Sebastian Ilfoveanu,

vezi Dumnezeu/)

Ce câştig avem de pe urma vieţii acesteia, dacă nu ne folosim de ea ca să o câştigăm pe cea viitoare?

(Sfântul Ioan Gură de Aur)



Ce folos ai să cunoşti ce se află în afară, dacă pe tine însuţi nu te cunoşti? (Sfântul Isaac Sirul)

Ce folos are păcătosul de curviile sale din tinereţe, dacă la bătrâneţe ajunge povară pentru copiii săi?

(Părintele Savatie Baştovoi)

Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine. Dacă însă nu pot să



se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă. Iar celor ce sunt

căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat! (I Corinteni 7.8-10)



Chiar dacă ai vedea cu ochii tăi pe cel ce păcătuieşte, să nu osândeşti nici atunci, pentru că adeseori şi ochii

se înşeală. (Sfântul Ioan Scărarul)

Chiar dacă nu va veni acum sfârşitul lumii, totuşi sfârşitul fiecăruia bate la uşă. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Ci propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de

veci, spre slava noastră, pe care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o, căci, dacă ar fi

cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei; ci precum este scris: "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea

n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El".


Yüklə 7,81 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   90   91   92   93   94   95   96   97   ...   162




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin