Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte


Suferinţele din iad nu au autor pe Dumnezeu, ci pe noi înşine. (Sfântul Vasile cel Mare) Suferinţele



Yüklə 7,67 Mb.
səhifə101/156
tarix28.10.2017
ölçüsü7,67 Mb.
#17946
1   ...   97   98   99   100   101   102   103   104   ...   156

Suferinţele din iad nu au autor pe Dumnezeu, ci pe noi înşine. (Sfântul Vasile cel Mare)

Suferinţele trupului sunt legate de multe ori de angoasele sufletului. 1.3

Şi binevestind cetăţii aceleia şi făcând ucenici mulţi, s-au înapoiat la Listra, la Iconiu şi la Antiohia, întărind

sufletele ucenicilor, îndemnându-i să stăruie în credinţă şi (arătându-le) că prin multe suferinţe trebuie

să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu. Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri,

i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră. (Faptele Apostolilor 14.21-23)

Şi mi-am silit inima ca să pătrund înţelepciunea şi ştiinţa, nebunia şi prostia, dar am înţeles că şi aceasta

este vânare de vânt, că unde este multă înţelepciune este şi multă amărăciune, şi cel ce îşi înmulţeşte



ştiinţa îşi sporeşte suferinţa. (Ecclesiastul 1.17, 18)

Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încerca-

re, şi încercarea nădejde, iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile

noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă. (Romani 5.3-5)

Şi s-a dus vestea despre El în toată Siria, şi aduceau la El pe toţi cei ce se aflau în suferinţe, fiind cuprinşi

de multe feluri de boli şi de chinuri, pe demonizaţi, pe lunatici, pe slăbănogi, şi El îi vindeca.



(Matei 4.24)

Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin! (II Timotei 4.5)

Uitarea este remediul nedreptăţilor suferite. (Publilius Syrus)

Un alt criteriu al spiritualităţii autentice este înţeleapta raportare a omului la cruce. E vorba desigur de

crucea ca atitudine existenţială în faţa necazului şi a suferinţei. …. (Vezi Crucea/)

Un minut de îndoială face cât o veşnicie de suferinţă. (Honoré de Balzac)

Suficient/ Ca să-ţi faci duşmani nu trebuie să declari război, e suficient să spui ce gândeşti. (Martin Luther King)

Două categorii de oameni se vor mântui: cei care păcătuiesc şi sunt suficient de puternici încât să se că-



iască şi cei care sunt prea slabi să se căiască cu adevărat, dar sunt pregătiţi cu răbdare, smerenie şi

recunoştinţă să îndure toată povara consecinţelor păcatelor lor. În smerenia lor, Dumnezeu îi va pri-

mi şi pe aceştia. (Părintele Ambrozie de la Optina, unul dintre ultimii stareţi ruşi de dinainte de

venirea comunismului)

Există suficient în lume pentru nevoile omului, dar nu şi pentru lăcomia lui. (Mahatma Gandhi)

Harul dumnezeiesc completa prin foarte multe binefaceri insuficienţa naturii noastre. 4.12



Nu este vorba de a avea suficient timp, ci despre a-ţi face suficient timp. (Rachael Bermingham)

Nu-i suficient să fii botezat în Biserică, ci trebuie să devii mădular viu al lui Hristos. (Sadhu Sundar Singh,

un vestit hindus convertit la creştinism în secolul trecut)

Ordinea care domneşte în lucrurile materiale arată în mod suficient că au fost create de o voinţă plină de

inteligenţă. (Isaac Newton)

Răul nu este să urăşti câţiva duşmani, ci să nu-l iubeşti suficient pe aproapele tău. (Anton Pavlovici



Cehov)

Un om trebuie să fie destul de mare să-şi recunoască greşelile, suficient de deştept ca să înveţe din ele şi

îndeajuns de tare ca să le îndrepte. (Alphonse Allais)

Sufletul 2.5, 8.20, 10.12

Sufletul are iluzii, precum pasărea are aripi; e ceea ce îl susţine. (Victor Hugo)

Sufletul bun, gândul curat şi conştiinţa sănătoasă sunt cele mai bune jertfe care I se pot aduce lui Dumnezeu.

(Minucius Felix)

Sufletul care a ales cea mai bună vieţuire schimbă pământul cu cerul. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Sufletul care cunoaşte păcatul îl urăşte ca pe o fiară. Dar dacă nu-l cunoaşte, îl iubeşte. (Sfântul Antonie cel Mare)

Sufletul celui leneş pofteşte, însă în zadar. Numai sufletul celor silitori este îndestulat. (Solomon 13.4)

Sufletul cuprins de deznădejde în privinţa mântuirii nu este departe de nebunie. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Sufletul este asemenea izvorului: de-l vei curăţi, va izvorî iar de îl vei astupa va pieri. (Patericul)

Sufletul este fiinţă înţelegătoare şi raţională având ca putere mintea, ca mişcare - cugetarea, iar ca efect - înţelegerea.

De aceea tot ce facem se datorează fiecăruia în parte. Fiecare dintre noi este înzestrat cu aceste puteri prin

care poate să decidă asupra hotărârilor pe care le ia. Însă el, omul, poate să aleagă bine sau poate să alea-

gă rău, iar asta depinde tot de sufletul său, mai exact de simţurile sufletului său, deoarece, potrivit spuselor

Sfântului Macarie Egipteanul, dacă cele cinci simţuri ale sufletului şi anume inteligenţa, cunoaşterea, discer-

nământul, răbdarea şi mila primesc harul cel de sus şi sfinţirea duhului sunt cu adevărat fecioare înţelepte,

iar dacă se mărginesc la firea lor sunt cu adevărat fecioare neînţelepte şi fiice ale acestei lumi.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Sufletul este oglinda unui univers indestructibil. (Gottfried Wilhelm von Leibniz)

Sufletul mândru, care se bizuie pe sine, este sclavul fricii. (Sfinţii Părinţi)

Sufletul mort este scos din împărăţia cerurilor şi îngropat în întunericul iadului. 6.1

Sufletul omenesc este un abis de nepătruns. (Eugène Sue)

Sufletul omului este gândul lui şi unde îi este gândul, acolo şi sufletul. (Părintele Savatie Baştovoi)

Sufletul omului este nemuritor şi nepieritor. (Platon)

Sufletul omului este un sfeşnic de la Domnul; el cercetează toate cămările trupului. (Solomon 20.27)

Sufletul omului, în autoconştiinţa lui şi în unicitatea lui, nu e produsul evoluţiei, ci e operă divină. (John Eccles, laureat

al Premiului Nobel în 1963, autorul cărţii Evoluţia creierului şi crearea conştiinţei, citat de părintele

Constantin Galeriu)



Sufletul se formează prin deprinderi şi ajungi să gândeşti după cum trăieşti. (Demostene)

Sufletul trebuie tratat ca pământul, să i se dea ce-i trebuie spre a fi productiv. (Constantin Noica)

Sufletul, când se roagă pentru lume, ştie mai bine, fără ziare, cum suferă întreg pământul, ştie şi care sunt nevoile oa-

menilor, şi îl doare pentru ei. Ziarele scriu nu despre oameni, ci despre întâmplări şi nici aia adevărat; ele

aduc tulburare minţii şi adevărul tot nu-l vei afla din ele; dar rugăciunea curăţă mintea şi ea vede mai bine.

(Cuviosul Siluan Athonitul)



Sufletul tânjeşte să creadă, dar intelectul refuză să-i dea voie. (Scriitorul american Dan Brown)

Sufletul, purtător al vieţii veşnice. 7.4

Sufletul, trupul Duhului Sfânt. 6.1

Sufletul/ A cunoaşte Esenţa Divină – acesta este cel mai înalt ţel al sufletului trimis de Creator pe Pământ!

(Pitagora)

Această prigoană porneşte în fiecare om din sufletul lui, când sufletul îi este stricat de pofte fără de Dum-

nezeu, de tot felul de plăceri, de nădejdi deşarte, de visuri pline de stricăciune. … (vezi Prigoana/)

Adevărul este cel care-l satisface pe om în adâncul sufletului, îi dezvoltă forţele, îi înseninează zilele şi-i pro-

cură ani de fericire. (Pedagogul Johann Heinrich Pestalozzi)

Admiraţia este un vin generos pentru sufletele nobile. (Auguste Rodin)

Arta - dar adevărata artă – este ţărmuită în graniţele etnice ale unui popor şi este unica graniţă a sufletului

unui popor. (Barbu Ştefănescu Delavrancea)

Arta purifică sufletul de praful vieţii de fiecare zi. (Pablo Picaso)

Ascultarea cultivă în noi şi înfrângerea mâniei, şi lipsa de păcat, şi paza curăţiei trupeşti şi sufleteşti. 9.15

Atât de mare e înşelăciunea, că primesc cu plăcere în suflete momeala aceea şi nu se gândesc că plăcerea

aceasta, ce poate răni, este scurtă şi trecătoare, pe când durerea e continuă iar învinuirea conştiinţei,

cumplită. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Atâta timp cât trupul lucrează pentru patimi, sufletul nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. (Mitropolitul Filaret)

Atunci voi cunoaşte frumuseţea ta , când vei păstra curat sufletul. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi

s-a făcut omul fiinţă vie. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus a-

colo pe omul pe care-l zidise. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi,

plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoş-

tinţei binelui şi răului. (Facerea 2.7-9)

Beţia este demon de bunăvoie, băgat în suflete de către plăcere. Beţia este mama păcatului şi vrăjmaşa vir-

tuţii. Face fricos pe cel viteaz, desfrânat pe cel înfrânat, nu ştie de dreptate şi ucide chibzuinţa. După

cum apa stinge focul, aşa şi vinul, nemăsurat, întunecă mintea. (Sfântul Vasile cel Mare)

Biruinţele sufletului lasă în urma lor cuvintele vieţii care vor dăinui. (Vladimir Ghika)

Blândeţea este aşezarea nemişcată a sufletului, care rămâne acelaşi la cinste şi la necinste.

(Sfântul Ioan Scărarul)

Blândeţea vine dintr-un suflet mărinimos şi dintr-o cugetare sănătoasă. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Blânzi sunt aceia care pun capăt luptei de nepotolit din sufletul lor împotriva mâniei, a poftei şi a patimilor

înrudite cu acestea. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Bolile sufletului sunt mult mai periculoase şi mai numeroase decât cele ale trupului. (Cicero)



Ca să-i ferească sufletul de prăpastie şi viaţa lui de calea mormântului; de aceea, prin durere, omul este

mustrat în patul lui şi oasele lui sunt zguduite de un cutremur neîntrerupt. (Iov 33.18, 19)

Caută fericirea în propria-ţi inimă. Nu căuta nimic în afară de suflet, totul se află întrânsul. Dacă acolo feri-

cirea nu există, atunci nu o vei găsi nicăieri. (Mitropolitul Filaret)

Că de nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, puţin de nu s-ar fi sălăşluit în iad sufletul meu. (Psalmi 93.16)

Căci ei întind curse tocmai împotriva sângelui lor, şi sufletului lor îşi întind ei laţuri. (Solomon 1.18)

Cărţile sunt oglinzile sufletului. (Virginia Woolf)

Când cineva cade din măsura chibzuielii, devine atât fricos, cât şi îndrăzneţ cât sufletul său este slăbit.

Omul, când pierde echilibrul interior, nu se mai cunoaşte pe sine şi cade astfel în extreme.

(Sfântul Ioan Scărarul)

Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până



la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile

şi cugetările inimii. (Evrei 4.12)

Când dăm celor săraci, să avem o astfel de stare sufletească, ca şi când I-am da lui Hristos.

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Când trupul este rănit curge sânge. Când sufletul este rănit curg lacrimi. (Sfântul Grigorie de Nyssa)

Când trupul se desfată, se face uşă de intrare a diavolului în suflet. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Cât valorează un suflet, nu valorează lumea întreagă. 2.12

Ce se va întâmpla cu omul, când Dumnezeu îşi va întoarce pivirea Sa dreaptă asupra sufletului său şi nu

va găsi nimic bun întrânsul? Aduceţi-vă aminte ce-a păţit smochinul în care Domnul nu a găsit

niciun fel de rod. (Sfântul Tihon din Zadonsk)

Ceea ce este hrana trupească pentru întreţinerea puterilor noastre, acelaşi lucru este citirea Sfintei

Scripturi pentru suflet. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Cei ce rabdă neagoniseala, necaz adevărat au cu trupul, dar odihnă cu sufletul. Căci precum hainele cele

vârtoase, călcându-se şi cu sila făcându-se se spală, aşa şi sufletul cel tare, prin sărăcia cea de bună

voie, mai mult se întăreşte. (Amma Singlitichia)

Cel ce împarte cu hoţul îşi urăşte sufletul lui, fiindcă aude blestemul, dar nu zice nimic. (Solomon 29.24)

Cel ce leapădă mustrarea îşi urgiseşte sufletul său, iar cel ce ia aminte la dojană dobândeşte înţelepciune.

Frica de Dumnezeu este învăţătură şi înţelepciune, iar smerenia trece înaintea măririi.



(Solomon 15.32, 33)

Cel ce se plânge pe sine nu cunoaşte trândăvia sufletului. (Sfântul Ioan Scărarul)

Cine va căuta să-şi scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va dobândi. (Luca 17.33)

Cine nu se roagă, se usucă sufleteşte. 1.3

Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. (Matei 10.39)

Coborârea Fiului lui Dumnezeu este singurul leac al bolii noastre. Prin iconomie, singurul doctor înţelept

al sufletelor noastre, primind în Sine pătimirile noastre, a vindecat boala tuturor.

(Leonţiu de Bizanţ, unul dintre marii scriitori bisericeşti)

Conştiinţa este ochiul lui Dummnezeu în sufletele noastre. (Sfântul Cadoc)

Conştiinţa este oglinda sufletelor noastre, care înfăţişează greşelile din vieţile noastre în forma lor completă.

(George Bancroft)

Conversaţia este hrană pentru suflet. (Proverb mexican)

Curăţirea sufletului 9.1, 2.11

Curăţirea sufletului se face prin dispreţuirea plăcerilor simţurilor. (Sfântul Vasile cel Mare)

Dacă dorim să facem ceva pentru sufletul nostru, trebuie să primim jugul Mântuitorului. (Părintele Dumitru

Păduraru)

Dacă nu eşti frumos la trup, atunci să ai un suflet curat şi luminos şi toată lumea te va îndrăgi pentru lumina

bunătăţii sufletului tău. (Sfântul Vasile cel Mare)

Dacă omul n-ar putea supravieţui după moartea trupească, evident totul ar fi zadarnic. În zadar i s-ar fi

însoţit sufletul în nevoi şi pasiuni trupeşti cu tot avântul lor. În zadar ar fi împiedicat trupul de mus-

trarea şi desfrâul sufletului spre atingerea ţelului final al înclinărilor şi dorinţelor, zadarnică activitatea

raţiunii, zadarnică funcţionarea minţii, zadarnică înţelepciunea, dreptatea, practicarea oricărei virtuţi,

promulgarea şi controlarea oricărei legi; cu un cuvânt, zadarnică ar fi tot ce poate fi măreţ şi frumos

în viaţa oamenilor şi pentru oameni. Ba, ceea ce ar fi şi mai grav, însăşi crearea omului şi înzestrarea

lui cu toate darurile s-ar dovedi fără de niciun rost. Însă, fiindcă nici toate aceste lucrări ale lui Dum-

nezeu şi nici toate aceste daruri care provin de la El nu pot fi socotite zadarnice şi fără rost, atunci în

chip necesar trebuie legată de dăinuirea veşnică a sufletului şi prelungirea vieţii trupeşti, precum şi

corolarul ei firesc, învierea. (Atenagora Atenianul, filosof creştin din secolul al doilea)

Dacă s-ar pune rugăciunea înaintea oricărei lucrări pe care o începem, n-ar afla păcatul intrare în suflet.

(Sfântul Grigorie de Nyssa)

Dacă te-ai lepădat de tine şi te-ai dedicat lui Iisus, El te-a schimbat în izvor de apă vie. Numai aşa poate



sufletul să ajungă la sine însuşi, la el, cel adevărat, lepădându-se de sine şi strămutându-se

în Dumnezeu. (Părintele Arsenie Boca, 9.7)

Dacă vom face ca mânia să asculte de raţiune, ea va fi un nerv al sufletului, care îi dă un impuls pentru

săvârşirea faptelor bune. (Sfântul Vasile cel Mare)

Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumi-

na ei. Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. Te voi lăuda, că

sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.

(Psalmi 138.12-14)

Daţi băutură îmbătătoare celui ce este gata să piară şi vin celui cu amărăciune în suflet, ca să bea şi să uite

sărăcia şi să nu-şi mai aducă aminte de chinul lui. (Ecclesiastul 31.6, 7)

De ai slugă, îngrijeşte-o ca şi pe tine însuţi, deoarece, ca de sufletul tău, vei avea nevoie de ea. De o vei

necăji şi va fugi, în care parte de loc o vei căuta? (Ecclesiasticul 33.36, 37)

Delicateţea este calitatea supremă şi cea mai rară a sufletului omenesc, ea le presupune pe toate celelalte.

(Garabet Ibrăileanu)

Deşi corpul vrea să fie pământ în pământ, sufletul vrea să fie cer în cer. (Lope de Vega)

Din multe documente ale monahismului din primele veacuri se vede că monahii stăteau la rugăciune, în sin-

gurătatea chiliei, cu mâinile ridicate. Astfel se rugau cuvioşii Pahomie cel Mare, Sisoe cel Mare; proba-

bil astfel se rugau foarte mult; aşa ne sfătuieşte să ne rugăm Sfântul Ioan Scărarul. O asemenea poziţie

a trupului ajută şi sufletul să ajungă într-o astfel de stare; să se înalţe spre cele de sus. Însă trebuie să ne

ferim să întindem mâinile prea tare şi să le ridică cât mai sus, ca să nu ajungem în stare de fierbinţeală şi

de extaz, de la care este numai un pas până la înşelare de sine şi amăgire drăcească. Mâinile trebuie în-

tinse moderat, ca duhul să rămână în linişte, smerenie şi umilinţă; trebuie să dăm trupului poziţia celui

atârnat pe cruce, iar nu poziţia celui ce zboară spre cer. Capul să fie plecat în jos, iar mâinile ridicate.

(Din cartea “Tâlcuiri la Patericul egiptean”, pagina 31, a Sfântului Ignatie Briancianinov)

Dintre toate relele omeneşti, singur păcatul este adevăratul rău. Cu adevărat, infecţia sufletului este

păcatul, o stricăciune de nesuferit care duce la moarte veşnică. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea; Mulţi zic sufletului meu: "Nu

este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! " Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel

ce înalţi capul meu. (Psalmi 3.1-3)

Doamne, Iisuse Hristoase, pentru Tine am lăsat toate şi pe Tine Te-am căutat toată viaţa. Trimite pe îngerul

Tău cel blând să primească sufletul meu. (Sfânta Cuvioasa Parascheva de la Iaşi)



Domnul nu lasă să piară de foame sufletul celui drept; însă el respinge lăcomia celor fără de lege.

(Solomon 10.3)

Dorinţa împlinită mulţumeşte sufletul, iar depărtarea de rău este urâciune pentru cei nebuni.

(Solomon 13.19)

Duhul Sfânt este viaţa sufletului nostru. (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Dumnezeu nu ispiteşte, dar îngăduie ispita, fie pentru mântuirea sufletelor noastre, fie spre a ne da prilej

să dovedim tăria credinţei noastre şi astfel să avem dreptul la răsplătire, căci ispitele ce se

întâmplă drepţilor sunt pentru încercare şi au şi plată. (Sfântul Simeon al Tesalonicului)

Dumnezeu se odihneşte în inimile celor blânzi, iar sufletul tulburat este scaun pentru diavol.

(Sfântul Ioan Scărarul)

După cum amintirea focului nu-ţi încălzeşte trupul, tot astfel credinţa fără dragoste nu-ţi va încălzi sufletul.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Durerea taie în suflet brazdele prin care curge apoi izvorul viu al harului dumnezeiesc. (Nicolae Iorga)

Educaţia este pâinea sufletului. (Giuseppe Mazzini)

Ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete şi

ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; având ochii plini de

pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprin-

să la lăcomie şi sunt fiii blestemului. (II Petru 2.13, 14)

Eu dorm, iar sufletul meu veghează. 3.6

Evanghelia Duminicii a 14-a după Rusalii (Matei 22.2-14), ne vorbeşte despre pilda nunţii fiului de împărat

şi ea ne arată în esenţă că haina de nuntă cerească este lumina sufletului curat. (Patriarhul Daniel)

Fără suflet nu există viaţă. (Sfântul Maxim Mărurisitorul)

Fericire: să ai căldură în iglu, petrol în lampă şi linişte în suflet. (Proverb eschimos)

Fericirea adevărată şi efectivă nu o găsim deplin pe pământ, ci în ceea ce noi numim veacul ce va să fie.

Viaţa din acest veac este copleşită mai mult de nenorociri, iar pentru suflet este prima şi cea

mai grea luptă. (Origen)

Fericit e sufletul care zi şi noapte nu are în gândurile sale altă grijă, decât a şti cum va sta în faţa

judecătorului. (Sfântul Vasile cel Mare)

Fericit este acela care are un suflet curat şi un trup nepângărit, pentru a le închina lui Dumnezeu. (Origen)

Fericit este sufletul care iubeşte smerenia şi lacrimile şi care urăşte gândurile cele rele.

(Cuviosul Siluan Athonitul)

Fiecare corp este singur, sufletul – niciodată. (Hermann Hesse)

Fii împăcat cu sufletul tău şi atunci cerul şi pământul se vor împăca cu tine. (Sfântul Isaac Sirul)

Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce-am avut în această lume, cel puţin să ne mântuim sufletul şi să ne

spălăm păcatele cu sângele nostru. (Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, decapitat împreună

cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul Ianache pentru că nu s-au lepădat de credinţa creştină.)

Filosofia este medicina sufletului. (Cicero)

Fiul meu, mănâncă miere, căci e bună şi un fagure de miere este dulce gurii tale. Să ştii că înţelepciunea este



la fel pentru sufletul tău; dacă o dobândeşti, ai un viitor, iar nădejdea ta nu este pierdută.

(Solomon 24.13, 14)

Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că cel ce a întors pe păcătos



de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate.

(I Petru 5.19, 20)

Fraţilor, prea-săturarea este maica desfrânării, iar postul şi înfrânarea este bogăţia sufletului. (Patericul)

Frica e a trupului: trupul tremură. Curajul e al sufletului: sufletul n-are cum să tremure. (Barbu

Ştefănescu Delavrancea)

Frumuseţea sufletului 2.12

Frumuseţea şi urâţenia sufletului iau naştere din calitatea virtuţilor şi a viciilor. (Sfântul Ioan Casian)

Geometria va atrage sufletul spre adevăr şi va crea spiritul filosofiei. (Platon)

Gloria este un scop la care aspiră orice suflet deosebit, dar la care nu se ajunge cu dorinţa, ci cu capaci-

tatea. (Lorenzo Stramusoli)

Gradometrul cultural al popoarelor e literatura, căci ea reprezintă averea sufletească a lor.

(Geoge Coşbuc)

Grija pentru mântuirea sufletului. 4.11

Grija şi spaima dispar atunci când omul crede din adâncul sufletului că Dumnezeul îl poate ajuta. 11.9

Haina de nuntă din Evanghelia de astăzi (Matei 22.2-14) este veşmântul credinţei şi al faptelor bune, care

luminează sufletul. (Patriarhul Daniel)

Haina de nuntă este nepătimirea sufletului raţional care s-a lepădat de poftele lumeşti. (Evagrie Ponticul)

Hrana sufletului, citirea Sfintei Scripturi. 3.2

Iar poruncile, ca nişte jaloane, ne ajută să nu rătăcim într-o parte sau într-alta, ci să facem din sufletele

noastre o iesle curată în care să Se nască Domnul Iisus Hristos. (Mitropolitul Andrei)

Iată Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoieşte sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul

Meu şi El va propovădui popoarelor legea Mea. (Isaia 42.1)

Ideile mari pornesc totdeauna din suflete mari. (Vasile Conta)

Iluzia şi visul sunt temelia sufletului nostru. (Mihail Sadoveanu)

Indiferenţa este paralizia sufletului, o moarte prematură. (Anton Pavlovici Cehov)

Informaţia este sufletul tuturor afacerilor publice. (Daniel Defoe)

Inima spirituală, centrul în care converg toate puterile sufleteşti. 3.1

Invidia este ulcerul sufletului. (Socrate)

Iubeşte-ţi sufletul tău şi-ţi mângâie inima ta şi departe de la tine goneşte întristarea, că pe mulţi i-a omorât

întristarea şi nu este folos întru ea. (Ecclesiasticul 30.23, 24)

Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El. (Michelangelo)

Iubirea este o forţă care transformă şi face ca sufletul omului să fie mai bun. (Paulo Coelho)

În aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem


Yüklə 7,67 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   97   98   99   100   101   102   103   104   ...   156




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin