Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte


(Matei 9.5) Ce este toleranţa? Este consecinţa umanitătii. Cu toţii suntem caracterizaţi de slăbiciuni şi erori; să ne iertăm



Yüklə 7,67 Mb.
səhifə137/156
tarix28.10.2017
ölçüsü7,67 Mb.
#17946
1   ...   133   134   135   136   137   138   139   140   ...   156

(Matei 9.5)

Ce este toleranţa? Este consecinţa umanitătii. Cu toţii suntem caracterizaţi de slăbiciuni şi erori;

să ne iertăm reciproc pentru acest lucru – acesta este cea dintâi lege a naturii. (Voltaire)

Cei slabi nu pot niciodată să ierte. Iertarea este atributul celor puternici. (Mahatma Gandhi)

Cel blând nu se îndreaptă spre răzbunare, ci mai degrabă către iertare. (Aristotel)

Cel care se sileşte să fie asemenea lui Dumnezeu, datorită marii lui lipsă de răutate, iartă de

şaptezeci de ori câte şapte, adică tot timpul vieţii şi în tot circuitul cosmic, pentru că aceasta

înseamnă numărul şapte. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Cel mai puternic învinge prin gingăşie şi cucereşte prin iertare. (Mark Twain)

Celor mici, Domnul le va arăta iertare şi milă, însă cei puternici vor fi pedepsiţi cu străşnicie.

(Cartea înţelepciunii lui Solomon 6.6)

Cum, adică, să te iert, Ierusalime, pentru aceasta? Fiii tăi M-au părăsit şi se jură pe dumnezei

care n-au fiinţă. Eu i-am săturat, iar ei au făcut desfrânare, umblând în grup prin casele

desfrânatelor. (Ieremia 5.7)

Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te! Dacă vrei să fii fericit o viaţă, iartă! (Henri Lacordaire)

Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-

te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. (Matei 9.6, 7)

De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin

iubeşte. Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele. (Luca 7.47, 48)

De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului



nu se va ierta. (Matei 12.31)

De veţi ierta oamenilor greşelile lor, vă va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc. Iar de nu veţi



ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. 10.4

Deznădăjduitul nu se iartă nici pe el însuşi. [Un poet american (nu-i ştim numele)]

Dumnezeu iartă. Natura niciodată. (Carmen Sylva, poetă şi prima regină a României)

Energia urii n-o să te ducă nicăieri, dar energia iertării, care apare prin dragoste, va reuşi să-ţi

transforme viaţa în mod pozitiv! (Paulo Coelho)

Eu sunt de părere că a cere iertare înseamnă mai mult decât a avea remuşcări. (Sharat Chandra

Chatterji)

Evanghelia de astăzi (Întoarcerea Fiului risipitor, Luca 15.11-32) este în acelaşi timp, Evanghe-

lia iertării păcătosului pocăit şi a îndreptării credinciosului neiertător. (Patriarhul Daniel)

Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. (Psalmi 31.1)

Fii îngăduitor, căci toţi avem nevoie de iertare. (Seneca)

Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule?

Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu? (Luca 5.21, 22)

Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi,

mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru

acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre

iertarea păcatelor. (Matei 26.26-28)

Iartă-ţi întotdeauna duşmanii; nimic nu-i enervează mai tare. (Oscar Wilde)

În lipsa ietării, lasă să vină uitarea. (Alfred de Musset)



Înţelepciunea domoleşte mânia omului şi faima lui este iertarea greşelilor. (Solomon 19.11)

La tinereţe judeci, la bătrâneţe ierţi. (Carmen Sylva, poetă şi prima regină a României)

Lumea te iartă pentru o crimă, dar nu te iartă dacă eşti fericit. (Constantin Noica)

Mai cumplită este deznădejdea decât păcatul. Cel care şi-a pierdut speranţa a pierdut totul. Şi



Iuda şi Petru au păcătuit; cel dintâi a căzut în deznădejde, curmându-şi viaţa, cel de al doi-

lea a căzut în deznădejde, dar s-a ridicat prin speranţă, iar căinţa i-a adus iertarea lui

Dumnezeu. (Ioan Carpatinul)

Mai mult câştigi prin iertare decât prin violenţă. (La Fontaine)

Mi-am distrus toţi duşmanii, făcându-i prietenii mei, prin iertare. (Abraham Lincoln)

N-a iertat pe cei care locuiau cu Lot, ci i-a urgisit pentru trufia lor. (Ecclesiasticul 16.9)

Ne ridicăm deasupra celor care insultă, iertându-i. (Napoleon Bonaparte)

Nu grăi de rău pe slugă la stăpânul său, ca nu cumva să te blesteme şi să te silească să-ţi ceri

iertare. (Solomon 30.10)

Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi.



(Luca 6.37)

O mamă ne iartă toate greşelile, chiar şi câteva pe care nu le-am comis. (Robert Brault)

O, Doamne, Tu ierţi pe cei care Te răstignesc şi răstigneşti pe cei care Te iubesc.

(Scriitorul Leon Bloy)

Orice iertare este un pas către Dumnezeu. (Părintele Nicolae Steinhardt)

Pentru a te elibera de trecut e nevoie să înveţi să ierţi. (Louise L. Hay)

Pot ierta prostia, dar nu şi răutatea. (Napoleon Bonaparte)

Răzbunându-te, te faci egalul adversarului; iertându-l, te arăţi superior. (Francis Bacon)

Sfatul cel mai important: iubeşte cu tot sufletul şi iartă. (Părintele Arsenie Papacioc)

Şi era Iosua îmbrăcat în veşminte murdare şi stătea înaintea îngerului. Şi a răspuns şi a zis celor

care stăteau înaintea lui: "Dezbrăcaţi-l de veşmintele cele murdare!" Şi i-a zis lui: "Iată ţi-am

iertat fărădelegile şi te-am îmbrăcat cu veşmânt de prăznuire!" (Zaharia 3.3, 4)

Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; (Matei 6.12)

Şi s-a întors Moise la Domnul şi a zis: "O, Doamne, poporul acesta a săvârşit păcat mare, fă-



cându-şi dumnezeu de aur. Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de

nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!" (Ieşirea 32.31, 32)

Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le



vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. (Ioan 20.22, 23)

Urăşte minciuna, iartă-i pe mincinoşi, dar fereşte-te de amândoi. (Pitagora)

Iertaţi şi veţi fi iertaţi. 4.5

Iertând pe ceilalţi, vă iertaţi pe voi înşivă. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Iluminarea 6.8

Iluminarea/ Curăţirea, desăvârşirea, iluminarea. 6.10

Etapele drumului către Dumnezeu: renunţarea la patimi, iluminarea, îndumnezeirea. 11.5

Invidia separă, smerenia uneşte. (Fericitul Augustin)

Iscusinţa/ Cel iscusit vede nenorocirea şi se ascunde, cei simpli trec mai departe şi suferă. (Solomon 22.3)

Du-te, leneşule, la furnică şi vezi munca ei şi prinde minte! Ea, care nu are nici mai-mare peste ea,

nici îndrumător, nici sfătuitor, îşi pregăteşte de cu vară hrana ei şi îşi strânge la seceriş mâncare.



Sau mergi la albină şi vezi cât e de harnică şi ce lucrare iscusită săvârşeşte. Munca ei o folo-

sesc spre sănătate şi regii şi oamenii de rând. Ea e iubită şi lăudată de toţi, deşi e slabă în pute-



re, dar e minunată cu iscusinţa. (Solomon 6.6-8)

Fiind deci neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să socotim că dumnezeirea este asemenea aurului sau

argintului sau pietrei cioplite de meşteşugul şi de iscusinţa omului. (Faptele

Apostolilor 17.29)

Nu grăi la urechea celui nebun, căci el nu va băga de seamă iscusinţa graiurilor tale.



(Solomon 23.9)

Nu te osteni să ajungi bogat; nu-ţi pune iscusinţa ta în aceasta. (Solomon 23.4)

Nu-i forţă să reziste în faţa iscusinţei. (Phaedrus)

O inimă pricepută dobândeşte ştiinţă şi urechea celor înţelepţi umblă după iscusinţă.

(Solomon 18.15)

Pleacă urechea ta şi ascultă cuvintele celor iscusiţi şi inima ta îndreapt-o spre ştiinţa mea.

(Solomon 22.17)

Să ia aminte cel înţelept şi îşi va spori ştiinţa, iar cel priceput va dobândi iscusinţa de a se purta,

pătrunzând cu mintea pildele şi înţelesurile adânci, graiurile celor înţelepţi şi tâlcuirea lor

nepătrunsă. (Solomon 1.5, 6)

Săracul, care nu poate oferi mult, alege un lemn care nu putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit ca



să facă un idol care să nu se clatine. Nu ştiţi voi, oare, n-aţi auzit, nu vi s-a spus oare de la

început, n-aţi înţeles voi ce vă învaţă întemeierea lumii? El stă în scaun deasupra cercului

pământului; pe locuitori îi vede ca pe lăcuste; El întinde cerul ca un văl uşor şi îl desface

ca un cort de locuit. (Isaia 40.20-22)

Şi eu, fraţilor, când am venit la voi şi v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvân-



tător sau ca înţelept. Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe

Acesta răstignit. Şi eu întru slăbiciune şi cu frică şi cu cutremur mare am fost la voi.



(I Corinteni 2.1)

Un lucru făcut de mână de meşter este vrednic de laudă, dar conducătorul poporului să fie

iscusit la cuvânt. (Ecclesiasticul 9.17)

Isteţimea/ Belşugul mâncărurilor opreşte ascuţimea minţii. (Proverb)

De aceea voi face pentru poporul acesta minuni fără seamăn. Înţelepciunea celor înţelepţi se va

pierde şi isteţimea celor isteţi va pieri. (Isaia 29.14)

El prinde pe înţelepţi în isteţimea lor şi sfatul celor înşelători iese prost. (Iov 5.13)

Ironia îi trădează pe cei isteţi. (Ramon Eder)

O linguriţă de isteţime face uneori cât un car de putere. (Liviu Rebreanu)

Toate cele ascunse şi cele arătate le-am cunoscut, fiindcă înţelepciunea, lucrătoarea tuturor, mi-a

dat învăţătură. Într-adevăr, în ea se află un duh de înţelegere, sfânt, fără pereche, cu multe la-

turi, nepământesc, ager, pătrunzător, neîntinat, preaînţelept, fără de patimă, iubitor de bine,

ascuţit, neoprit, binefăcător, iubitor de oameni, neclintit, temeinic, netulburat, atotputernic, a-

totveghetor şi răzbătând prin toate duhurile isteţe, curate şi oricât de subţiri. Pentru că înţe-



lepciunea este mai sprintenă decât orice mişcare, ea pătrunde şi îşi face loc pretutindeni prin

curăţia ei. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 7.21-24)

Ispitelor şi primejdiilor morale nu li se rezistă cu cunoştinte şi cu teorii ştiinţifice, ci li se rezistă cu curajul

credinţei. 9.23

Iubeşte sărăcia lui Hristos, ca să te îmbogăţeşti cu dumnezeirea Lui. 2.9

Iubirea adevărată este iubirea faţă de Dumnezeu. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Iubirea adevărată impune, ca şi monahismul, asceză şi sfinţenie. (Paul Evdokimov)

Iubirea aproapelui. 12.3

Iubirea desăvârşită. 12.3

Iubirea este împărăteasa şi doamna tuturor virtuţilor. (Sfântul Simeon Noul Teolog)

Iubirea este o cale spre desăvârşire. (Origen)

Iubirea este singura forţă capabilă să transforme un inamic într-un prieten. (Martin Luther King)

Iubirea este singurul lucru care activează inteligenţa şi creativitatea, care ne purifică şi ne eliberează.

(Paulo Coelho)

Iubirea este sursa tuturor formelor de bine. (Părintele Dumitru Stăniloae)

Iubirea de Dumnezeu. 9.22

Iubirea este adevărata energie a vieţii. (Paulo Coelho)

Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El. (Michelangelo)

Iubirea este o forţă care transformă şi face ca sufletul omului să fie mai bun. (Paulo Coelho)

Iubirea este singura forţă capabilă să transforme un inamic într-un prieten. (Martin Luther King)

Iubirea este sursa tuturor formelor de bine. (Părintele Dumitru Stăniloae)

Iubirea faţă de Dumnezeu, datoria cea mai sfântă a omului. 9.19

Iubirea nu se poate defini. (Părintele Serafim Joantă)

Iubirea şi smerenia sunt sinonime. (Maica Gavrilia Papaiannis)

Iubirea tuturor oamenilor, în aceeaşi măsură, fără nicio deosebire. 12.3

Iubirea vrăjmaşului. 2.14, 6.15

Iubirea, porunca lui Dumnezeu. 8.5

Iubirea, sursa care alimentează întotdeauna starea de jertfă. 9.5

Iubirea/ A fi patriot nu e un merit, e o datorie. Numai cine nu socoate iubirea de Ţară drept o datorie e în

stare să se laude cu ea. (George Topârceanu)

A iubi înseamnă a fi în comunicare cu celălalt şi a descoperi în el scânteia lui Dumnezeu.

(Paulo Coelho)

A iubi pe cel drag este un lucru al firii; a iubi pe vrăjmaş este un lucru al harului.

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

A iubi ţine puţin, a uita ţine mult. (Pablo Neruda)

A iubi pe duşmani nu înseamnă a iubi răul, nici necredinţa sau desfrânarea sau hoţia, ci înseamnă

a iubi pe hoţ, pe necredincios, pe desfrânat nu pentru că păcătuiesc, că prin asta întinează

numele de om, ci pentru că sunt oameni şi făpturi ale lui Dumnezeu.

(Cuviosul Clement Alexandrinul)

A spune adevărul, este cel mai mare dar al iubirii. (Patriarhul Fotie)

A şti să suferi înseamnă a putea iubi totul. (Vladimir Ghika)



A-i iubi pe vrăjmaşi, înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Armonia este iubire pură, fiindcă iubirea e un concert. (Lope de Vega)

Ca să te laşi iubit de altul, trebuie să renunţi total la tine însuţi. Este o profundă şi statornică asceză.

(Teologul Paul Evdochimov)

Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în

El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. (Ioan 3.16)

Căutaţi iubirea şi trăiţi-o cu smerenie. (Valeriu Gafencu)

Când spunem că Dumnezeu este iubire, spunem că El se comunică pe Sine la infinit. (Soren

Kierkegaard, filosof şi teolog danez)

Cel care-şi iubeşte vrăjmaşul este făcător de minuni. (Sfântul Dimitrie al Rostovului)



Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme. (Solomon 13.24)

Cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său. (I Ioan 4.21)

Credinţa este jerfa de iubire pe altarul inimii. (Sfinţii Părinţi)

Cu cât judeci mai mult cu atât iubeşti mai puţin. (Honoré de Balzac)

Dacă Dumnezeu este iubire, cel care nu are iubire este lipsit de harul dumnezeiesc.

(Sfântul Vasile cel Mare)

Dacă eşti iubitor de învăţătură, fă-te iubitor şi de osteneală. Căci simpla cunoştinţă îngâmfă pe om.

(Sfântul Marcu Ascetul)

Dacă există în lume o forţă, care poate să depăşească frica pe deplin, să nimicească orice pericol,

să rămână nepăsătoare la orice pagubă până pe patul de moarte, această forţă este iubirea.

(Poetul bengalez Rabindranath Tagore)

Dacă judeci oamenii, nu vei mai avea timp să îi iubeşti. (Maica Tereza)

Daţi deci tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama,

teamă; celui cu cinstea, cinste. Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de

altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea. (Romani 13.7, 8)

De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin



iubeşte. Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele. (Luca 7.47, 48)

De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi nu sfâşiem. (Mihai Eminescu)

De vrei să primeşti laudă de la oameni, iubeşte mai întâi mustrarea pentru păcate.

(Sfântul Marcu Ascetul)

Deci Iisus, când a văzut-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu

duhul şi S-a tulburat întru Sine. Şi a zis: Unde l-aţi pus? Zis-au Lui: Doamne, vino şi vezi.

Şi a lăcrimat Iisus. Deci ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea. (Ioan 11.33-36)

Doamne, ajută-mă ca, aşa cum am iubit păcatul, să Te iubesc pe Tine. (Fericitul Augustin)

Domnul iubeşte atât de mult pe om, încât îi dă darurile Duhului Sfânt. (Cuviosul Siliuan Atonitul)

Dumnezeu este singurul care nu uită iubească nici în mânia Sa. (Vladimir Ghika)

Dumnezeu ne ia ca pe nişte copii şi ne arată într-o legănare iubirea Sa divină.

(Părintele Dumitru Stăniloae)

Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, pentru că Îl iubesc pe El. (Sfântul Antonie cel Mare)

Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte dar şi te pocăieşte. Iată, stau la uşă şi bat;

de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.

Celui ce biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am

şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui. Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor.



(Apocalipsa 3.19-22)

Experienţa ne învaţă că iubirea nu constă ca doi oameni să privească unul la altul, ci a privi amân-

doi în aceeaşi direcţie. (Antoine de Saint-Exupéry)

Fericit este sufletul care iubeşte smerenia şi lacrimile şi care urăşte gândurile cele rele.

(Cuviosul Siluan Athonitul)

Gelozia e fiica iubirii pe care însă de multe ori o ucide cu veninul ei. (Lorenzo Stramusoli)

Hristos este prezent în potirul din Sfântul Altar, dar şi în fiecare om sărac, umilit, în fiecare om care

suferă şi aşteaptă de la noi un semn al iubirii frăţeşti milostive. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Iertarea noastră de către Dumnezeu depinde de iertarea noastră faţă de aproapele. Aici nu e vorbă

goală, e nenorocire. Cine nu iartă, nu iubeşte. Cine nu iartă şi cine nu iubeşte pe om, nici pe

Dumnezeu nu-L iubeşte. În viaţa de toate zilele, ne înţepăm unul pe altul, ne mâhnim şi fără în-

doială ne tulburăm, ne răzvrătim. Vin aici, la noi, cei care au nişte duşmani şi încep să se roage:

“Să-i trăznească Dumnezeu, să-i facă praf şi pulbere”. Uităm că avem de împlinit nişte porunci

dumnezeieşti, că trebuie să ne rugăm pentru duşmanii noştri. Poate că cea mai mare virtute este



iubirea de vrăjmaşi, sau măcar să te rogi pentru ei, sau măcar să nu te răzbuni pe ei. Lasă-L

pe Dumnezeu să facă dreptate, nu judeca slugă străină. “A Mea e răzbunarea”, zice Domnul.

Este bine să fim conştienţi că există o pronie dumnezeiască şi că nimic nu se întâmplă în lumea

aceasta, fără ca să nu ştie Dumnezeu. (Părintele Sofian de la Antim)

Indiferenţa este cea mai puternică armă din univers. Ea face tot ce atinge lipsit de sens. Iubirea şi

ura nu au nicio şansă împotriva ei. (Joan Vinge)



Iubesc muzica cu patimă. Muzica e pentru mine un prilej de inspiraţie, dar câteodată un motiv de

durere. (Gala Galaction)



Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădător. (Iulius Cezar)

Iubeşte şi fă ce vrei! (Fericitul Augustin)

Iubeşte-ţi sufletul tău şi-ţi mângâie inima ta şi departe de la tine goneşte întristarea, că pe mulţi i-a

omorât întristarea şi nu este folos întru ea. (Ecclesiasticul 30.23, 24)



Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu,

Dumnezeul meu, ajutorul meu şi voi nădăjdui spre Dânsul, Apărătorul meu şi puterea

mântuirii mele şi sprijinitorul meu. (Psalmi 17.1-3)

Îmi place sublimul, dar nu iubesc decât adevărul. (Jules Renard)

În aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne

punem sufletele pentru fraţi. (I Ioan 3.16)

În această lume pustie şi sfâşiată nu există iubire, fiindcă plăcerea şi dorinţa joacă rolurile cele mai

importante. (Krishnamurti, filosof indian)

În ceea ce priveşte iubirea de Dumnezeu, e singura iubire care nu riscă să fie oarbă.

(Vladimir Ghika)

În faţa iubirii, groaza şi întunericul nu au nicio putere. (Henrik Ibsen)

În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar

cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire. (I Ioan 4.18)

În iubire stă misterul vieţii. (Părintele Constantin Galeriu)

În primul rând, ca să-l înţelegi pe cineva, trebuie să-l iubeşti. Deci atâta înţelegi dintr-un om cât îl

iubeşti. (Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oaşa)

În timp ce lumea secularizată de azi nu se mai roagă lui Dumnezeu, ci este dominată de un spirit de

nemulţumire, euharistia bisericii, ca taină a recunoştinţei faţă de Dumnezeu, Creatorul şi Mân-

tuitorul lumii, ne oferă pace sfântă şi bucurie profundă, izvorâte din rugăciune smerită şi fier-

binte. Din păcate, omul secularizat a pierdut pacea şi bucuria sufletului, tocmai pentru că a

pierdut practica rugăciunii, ca respiraţie a sufletului în prezenţa harică a iubirii milostive

a lui Dumnezeu. (Patriarhul Daniel)

În ziua de azi, iubirea de aproape este tot mai departe. (David Boia)

Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumne-

zeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia

poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

(Matei 22.36-39)

Lucrurile omeneşti trebuie să le cunoşti pentru a le iubi. Pe cele divine trebuie să le iubeşti pentru

a le cunoaşte. (Blaise Pascal)

Lumina care străluceşte în inimă descoperă o altă lumină, mai lăuntrică, mai tainică şi mai adâncă.

În această lumină, în această contemplare plină de dulceaţă, afundându-se, omul nu mai este

stăpân pe sine, devine ca un străin pentru lumea aceasta, iar lucrul acesta se face din cauza iu-



Yüklə 7,67 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   133   134   135   136   137   138   139   140   ...   156




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin