(Luca 2.27-32)
Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în
post şi în rugăciuni. (Luca 2.37)
Şi neamurile s-au mâniat, dar a venit mânia Ta şi vremea celor morţi, ca să fie judecaţi, şi să răsplăteşti pe
robii Tăi, pe prooroci şi pe sfinţi şi pe cei ce se tem de numele Tău, pe cei mici şi pe cei mari, şi să
pierzi pe cei ce prăpădesc pământul. Şi s-a deschis templul lui Dumnezeu, cel din cer, şi s-a văzut
în templul Lui chivotul legământului Său, şi au fost fulgere şi vuiete şi tunete şi cutremur şi grindină
mare. (Apocalipsa 11.18, 19)
Şi tot poporul venea dis-de-dimineaţă la El în templu, ca să-L asculte. (Luca 21.38)
Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a
vărsat banii şi le-a răsturnat mesele. Şi celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luaţi acestea de aici. Nu
faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie. Şi şi-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: "Râvna
casei Tale mă mistuie". (Ioan 2.15-17)
Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va
jura pe aurul templului este legat. (Matei 23.16)
Tendinţa culturii moderne a fost de a tolera râsul, dar a descuraja scrisul. (Gilbert Keith Chesterton)
Tendinţa scolastică de abordare şi analiză a slujbelor bisericeşti experiată de teologii zilelor noastre şi lipsa de trăire
din timpul Sfintei Liturghii a credincioşlor constituie probleme grave cu care ne confruntăm în momentul de
faţă şi care necesită un răspuns adecvat. (Teologul Alexander Schmemann)
Tendinţa/ Dacă nu înţelegem un om, avem tendinţa să îl considerăm prost. (Carl Gustav Jung, medic psihiatru şi
psiholog elveţian)
Măreţia omului este reală, atunci când el îşi cunoaşte limitele. Cel care rezistă tendinţelor de mărire, acela
este corect situat în existenţă şi stăpân pe însuşirile sale spirituale. Fericit este cel care nu se evaluează
pe sine în săvârşirea faptelor sale bune, sau cel care nu se socoteşte pe sine a fi lucrat ceva demn de
laudă. Aceasta este adevărata smerenie; orgoliul, în schimb, pretinde recunoaşterea meritelor, a reuşi-
telor, ca fiind proprii, fără a le atribui ajutorului dat de Dumnezeu. “Sunt smerit, dar vreau să se ştie!”,
sună un cuvânt care revendică dobândirea unei virtuţi întotdeauna discrete, niciodată atinsă, atunci
când proclami că o deţii. (Blaise Pascal)
Prin egoism şi tendinţa de dominare, omul e lup pentru om; prin virtute şi luminarea harului, omul e Hris-
tos pentru om. (Valeriu Gafencu)
Teoria relativităţii a lui Einstein este probabil cea mai mare realizare sintetică a minţii umane până în prezent.
(Bertrand Russell)
Teoria/ Arta rămâne o taină şi o credinţă. Iar când se face după vreo teorie, este falsă. (Constantin Brâncuşi)
De fapt, putem considera geometria cea mai veche ramură a fizicii … Fără ea n-aş fi putut formula teoria
relativităţii. (Albert Einstein)
Ispitelor şi primejdiilor morale nu li se rezistă cu cunoştinte şi cu teorii ştiintifice, ci li se rezistă cu curajul
credinţei. 9.23
Omul de acţiune nu se încurcă în teorie. (Petre Pandrea)
Un gram de experienţă este mai valoros decât o tonă de teorie. (John Dewey)
Teribil/ A ierta e o manieră teribilă de a te răzbuna. (Cezar Petrescu)
Pasul dintre timp şi veşnicie este scurt, dar teribil. (Scott Adams)
Umilirea este cel mai teribil atentat la adresa libertăţii. (Gabriel Liiceanu)
Terminarea/ Acolo unde se termină ambiţia, începe fericirea. (Proverb)
Conştiinţa este o soacră a cărei vizită nu se termină niciodată. (Scriitorul american Henry Louis
Mencken)
Credinţa începe acolo unde se termină raţiunea. (Părintele Vasile Mihoc)
După ce regatul s-a întărit în mâinile lui Solomon, Solomon s-a înrudit cu Faraon, regele Egiptului, căci a
luat pentru el pe fiica lui Faraon şi a adus-o în cetatea lui David, până o terminat de zidit casa sa, tem-
plul dimprejurul Ierusalimului. Poporul tot mai aducea jertfe pe înălţimi, căci nu era încă zidit templul
numelui Domnului până în acel timp. (III Regi 3.1, 2)
Libertatea mea se termină acolo unde se începe libertatea altuia. (Păintele Dumitru Stăniloae)
Marea artă începe unde se termină natura. (Marc Chagall)
Matematica este ceea ce începe, ca şi Nilul, în modestie şi se termină în magnific. (Calvin Colton)
Şi a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: "Mâinile lui Zorobabel au pus temelia acestui templu
şi tot mâinile lui îl vor termina, şi tu vei şti că Domnul Savaot m-a trimis la voi. Căci cine a dispre-
ţuit vremea acestor începuturi mici? Ei se vor bucura văzând cumpăna zidarului în mâna lui Zoroba-
bel. Iar aceste şapte (candele) sunt ochii Domnului care cutreieră tot pământul". (Zaharia 4.8-10)
Şi cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu. Că cine dintre voi
vrând să zidească un turn nu stă mai întâi şi-şi face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l ispră-
vească? Ca nu cumva, punându-i temelia şi neputând să-l termine, toţi cei care vor vedea să în-
ceapă a-l lua în râs, zicând: Acest om a început să zidească, dar n-a putut isprăvi.
(Luca 14.27-30)
Şi nu s-a făcut întru nimic nici o abatere de la poruncile regelui, cele pentru preoţi şi pentru leviţi, şi nici
de la cele pentru vistierie. Aşa s-a săvârşit toată lucrarea lui Solomon din ziua punerii temeliei
la templul Domnului până la terminarea lui. (Paralipomena 8.15)
Trebuie să ai grijă cu inginerii; ei încep cu maşina de cusut şi termină cu bomba atomică.
(Marcel Pagnol)
Un om nu este terminat atunci când este învins, ci atunci când renunţă. (Richard Nixon)
Testamentul/ Foc! Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, nu dumnezeul filosofilor şi al înţelepţilor! (Aceste
cuvinte au fost scrise pe o bucată de hârtie, găsită cusută în căptuşeala hainei lui Blaise Pascal,
după moartea sa, şi sună pentru noi ca un scurt testament)
Fuga de răutate, exerciţiul cel mai la îndemână în timpul postului. Răutatea este o dispoziţie internă a su-
fletului de a face rău, opusă bunătăţii. Termenul a fost folosit de mai multe ori vizând oameni şi lu-
cruri în Noul Testament. Mântuitorul spunea în predica de pe munte: Ajunge zilei răutatea ei.
Aici se înţelege prin răutate grija, munca şi necazurile, care se repetă zilnic fără încetare, destul
deci pentru o singură zi, aşa ca să nu mai adăugăm şi grija zilei de mâine, s-o încărcăm prea mult
încât să nu putem avea posibilitatea îndeletnicirii şi cu lucruri spirituale. Nu numai vicleşugul este
numit răutate, ci şi cele amintite mai sus (Teologul Teoclitos)
Nicăieri în Noul Testament creştinismul nu este prezentat ca un cult sau ca o religie. Religia e necesa-
ră acolo unde e un zid despărţitor între Dumnezeu şi om. Hristos, care este Dumnezeu şi om, a
dărâmat zidul dintre om şi Dumnezeu. El a inugurat o nouă viaţă, nu o nouă religie.
(Teologul Alexander Schmemann)
Noul Testament este cea mai bună carte care a fost sau va fi cunoscută în lume. (Charles Dickens)
Nu ne răzbunaţi! (Testamentul lui Mircea Vulcănescu)
O iubire generoasă îşi are întotdeauna pregătit testamentul. (Nemer Ibn El Barud)
Să nu cumva să mijlociţi şi să fiu lipsit de bucuria de a fi mucenic. Sunt grâul lui Dumnezeu, lăsaţi-mă
să fiu măcinat de dinţii fiarelor, ca să mă fac pâine neprihănită lui Hristos. (Din Epistola către
Romani a Sfântului Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei, ucenicul Sfinţilor Ioan Evanghelistul
şi Policarp al Smirnei. A scris 7 epistole, ce ne-au rămas de la el ca un testament al sfântului
episcop şi mucenic. A adus la Hristos pe Teofana şi Drosida, soţia şi fiica împăratului Traian.
Amândouă au fost martirizate la porunca împăratului. În calendarul creştin-ortodox sunt
prăznuite pe 16 decembrie, respectiv 22 martie.)
Ţine minte, fie că trăieşti, fie că mori, este de prea mică importanţă. Ce contează cu adevărat, ce-ar
trebui să conteze şi pentru tine şi pentru alţii, este pentru ce raţiune trăieşti şi pentru ce cauză eşti
gata să-ţi dai viaţa. (Testamentul tatălui mitropolitului Antonie de Suroj)
Testul curajului vine atunci când suntem în minoritate. Încercarea toleranţei apare atunci când suntem în majoritate.
(Ralph W. Sockman)
Testul literaturii este, presupun, dacă noi înşine trăim mai intens atunci când o citim. (Elizabeth Drew)
Testul/ Adevăratul test al caracterului unui om este cum se comportă cu cei de care nu are nevoie. (Lee Corso)
Cel mai bun test de inteligenţă constă în ceea ce facem cu timpul nostru liber. (Laurence J. Peter)
Cel mai mare test de curaj de pe pământ este să suporţi înfrângerea fără să te descurajezi. (Robert G.
Ingersoll)
Diferenţa dintre şcoală şi viaţă? La şcoală ţi se dă o lecţie, apoi un test. În viaţă, ţi se dă un test care te
învaţă o lecţie. (Tom Bodett)
Experienţa este cel mai dur profesor, pentru că întâi îţi dă testul şi apoi îţi spune care era lecţia.
(Vernon Sanders Law)
Ispita, ca fenomen, are o latură de seducţie şi una de testare. 12.17
O virtute care n-a fost testată nu e o virtute, e o ipoteză. (Sigmund Freud)
Perceperea frumuseţii este un test moral. (Henry David Thoreau)
Un test de inteligenţă îi arată unui om ce deştept ar fi fost dacă nu l-ar fi dat. (Laurence J. Peter)
Timpul curge din noi ca dintr-un ceasornic cu nisip, dar noi nu simţim fuga asta, mai ales în clipe supreme.
(Victor Hugo)
Timpul este ceea ce avem cel mai puţin. (Ernest Hemingway)
Timpul este imaginea mobilă a eternităţii imobile. (Platon)
Timpul este tatăl adevărului, mama raţiunii umane. (Giordano Bruno)
Timpul este un reparator infailibil, care tămăduieşte fără niciun leac rănile sufletului. (Guy de Maupassant)
Timpul liber petrecut fără frica de Dumnezeu este dascăl de păcate pentru cei ce nu ştiu să folosească timpul.
(Sfântul Vasile cel Mare)
Timpul lui Dumnezeu: timpul veşniciei, prezentul continuu. 4.6
Timpul tău, orele pe care le petreci pe pământ, reprezintă cea mai importantă avere a ta. Este ireparabil şi de
neînlocuit. (Herbert Harris)
Timpul vindecă şi răni ce par de nevindecat. (Lope de Vega)
Timpul/ A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare înţelepciune. (Cicero)
A petrece (a cheltui) timpul are conotaţia unei finalităţi, este fără întoarcere. (Herbert Harris)
Am observat că tot timpul îndurarea aduce rezultate mai bune decât justiţia strictă. (Abraham Lincoln)
Arta medicinii constă în a amuza pacientul în timp ce natura vindecă boala. (Voltaire)
Aşa dar, nu pierdeţi timpul acestei vieţi, de el atârnă mântuirea noastră. (Părintele Narcis Stupcanu)
Atâta timp cât trupul lucrează pentru patimi, sufletul nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. (Mitropolitul Filaret)
Brâncoveanu este cea mai shakespeareiană dramă din câte au fost vreodată în toate timpurile. E un caz
unic pe plan mondial, de nu aş zice pe plan cosmic. E de necrezut, trecerea aceasta a unui muntean în
toată puterea termenului la sublimul şi eroimul cel mai fantastic, uimeşte şi ameţeşte. Vă desfid să-i gă-
siţi perechea. Nici în rândul martirilor din primele veacuri. Nici nu ne dăm seama cine este, ce
înseamnă pentru noi, la ce nivel ne ridicăm. (Părintele Nicolae Steinhardt)
Bucuria şi durerea noastră măsoară rău orele: prima le face secunde, cealaltă secole. (Victor Hugo)
Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus, Care S-a
dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi, mărturia adusă la timpul său. (I Timotei 2.5, 6)
Căldura din timpul rugăciunii. 3.1
Căldura din timpul rugăciunii (căldura interioară). 2.4
Căldura din timpul rugăciunii poate declanşa şi patimi, dacă nu e bine controlată. 2.4
Când ordinea se extinde asupra unei anumite perioade de timp, ea devine armonie. (Herbert Harris)
Cei mai puternici doi luptători sunt răbdarea şi timpul. (Lev Tolstoi)
Cel care se sileşte să fie asemenea lui Dumnezeu, datorită marii lui lipsă de răutate, iartă de şaptezeci de ori
câte şapte, adică tot timpul vieţii şi în tot circuitul cosmic, pentru că aceasta înseamnă numărul şapte.
(Cuviosul Clement Alexandrinul)
Cel ce adună în timpul verii este un om prevăzător, iar cel care doarme în vremea secerişului este de ocară.
(Solomon 10.5)
Cel ce nu-l pierde are mult timp. (Bernard Fontenelle)
Cel mai bun şi cel mai mare câstig este un prieten adevărat; şi cea mai mare pierdere este pierderea
timpului. (Pitagora)
Cel mai bun test de inteligenţă constă în ceea ce facem cu timpul nostru liber. (Laurence J. Peter)
Celui ce ascultă porunca nu i se va întâmpla nimic rău, că inima unui om înţelept va cunoaşte timpul
şi judecata. (Ecclesiastul 8.5)
Cine ascultă toate sfaturile care i se dau n-are timp să fie el însuşi. (Carlo Goldoni)
Clipa/ Acela (Ioan) era făclia care arde şi luminează, şi voi aţi voit să vă veseliţi o clipă în lumina lui. Iar Eu
am mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârşesc,
lucrurile acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. (Ioan 5.35, 36)
Adevărul este o torţă, dar una uriaşă, de aceea ne strecurăm cu toţii clipind, temându-ne să nu ne
pârjolească. (Johann Wolfgang von Goethe)
Am stat lângă multe persoane care şi-au dat sfârşitul, am stat lângă mulţi muribunzi, i-am vegheat până
la capăt. Toţi, invariabil toţi, cereau o clipă în plus de viaţă, ca să-şi rezolve criza, problema lăun-
trică. (Un duhovnic în vârstă, pomenit de părintele Arsenie Papacioc. Din păcate nu-i ştim numele.)
Este cutremurător! Şi spunea: Care este clipa? Este clipa pe care tu acum o pierzi, care a trecut
pe lângă tine. Cum a definit Dostoievski infernul?: “Prea târziu, când nu mai poţi face nimic.”
(Părintele Vasile Gavrilă)
Buzele care spun adevărul vor dăinui totdeauna, iar limba grăitoare de minciună numai pentru o clipă.
(Solomon 12.19)
Căci Domnul zisese lui Moise: "Spune fiilor lui Israel: Voi sunteţi popor îndărătnic. De voi merge Eu
în mijlocul vostru, într-o clipeală vă voi pierde. Dezbrăcaţi acum de pe voi hainele voastre cele
frumoase şi podoabele voastre şi voi vedea ce voi face cu voi". Atunci fiii lui Israel au dezbrăcat
de pe ei podoabele lor şi hainele cele frumoase când au plecat de la Muntele Horeb.
(Ieşirea 33.5, 6)
Căci nu mă pricep să linguşesc, altfel într-o clipeală m-ar smulge Ziditorul meu. (Iov 32.22)
Când m-am dus şi l-am vizitat pe părintele Galeriu, înainte de a pleca, el era într-o suferinţă fantastică
şi am spus: Ce vă doare, părinte? Pe mine nimic, dar mă doare răul din lume.
(Arhiepiscopul Casian, despre părintele Constantin Galeriu)
Câteva clipe ale câtorva ani nu mai contează, atunci când ai pierdut eternitatea. (Jean-Paul Sartre)
Clipă, întârzie puţin, eşti atât de frumoasă. (Goethe)
Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te! Dacă vrei să fii fericit o viaţă, iartă! (Henri Lacordaire)
După aceea a zis Domnul către Moise: "Iată s-a apropiat clipa în care să mori; cheamă pe Iosua şi
staţi la uşa cortului adunării, că Eu îi voi da poveţe!" Şi a venit Moise cu Iosua şi au stat la uşa cor-
tului adunării. Atunci S-a arătat Domnul în cort, în stâlp de nor, şi stâlpul de nor a stat la uşa cortu-
lui adunării. Şi a zis Domnul către Moise: "Iată, tu te vei odihni cu părinţii tăi, iar poporul acesta se
va scula şi se va desfrâna după dumnezeii străini ai pământului aceluia în care va intra, iar pe Mine
Mă va părăsi şi va călca legământul Meu, pe care l-am încheiat cu el; pentru aceasta se va aprinde
mânia Mea asupra lui în ziua aceea şi-i voi părăsi, Îmi voi ascunde faţa de la ei şi vor fi omorâţi şi-i
vor ajunge mulţime de necazuri şi greutăţi şi atunci Israel va zice: Aceste necazuri nu m-au ajuns ele
oare pentru că nu este Domnul Dumnezeul meu în mijlocul meu? (Deutoronomul 31.14-17)
Ei au băut vin şi au preamărit pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră.
În aceeaşi clipă au ieşit degetele unei mâini de om, care au scris în faţa sfeşnicului celui mare pe
tencuiala peretelui palatului regal, şi regele a văzut vârful degetelor mâinii care scria. Atunci faţa
regelui s-a îngălbenit şi gândurile lui s-au tulburat; încheieturile coapselor sale au slăbit, iar genun-
chii i se izbeau unul de altul neîncetat. (Daniel 5.4-6)
Este foarte important să ne reculegem înainte de a ne ruga, să petrecem câteva clipe în linişte,
gândindu-ne numai la Dumnezeu şi dând la o parte toate grijile şi problemele de peste zi.
(Evagrie Ponticul)
Există oameni care vorbesc cu o clipă înainte de a fi gândit. (Jean de la Bruyère)
Fiecare clipă de căutare este o clipă de regăsire. (Paulo Coelho)
Fluturii numără clipe, nu ani, şi totuşi au timp destul. (Rabindranath Tagore)
Iar cine nu va cădea la pământ şi nu se va închina, chiar în acea clipă va fi aruncat în mijlocul unui
cuptor cu foc arzător!" (Daniel 3.6)
Iar lui Faraon, regele Egiptului, daţi-i nume: "Zarvă care scapă clipa hotărâtoare!" (Ieremia 46.17)
Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba, deodată, într-o clipeală de ochi
la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom
schimba. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup)
muritor să se îmbrace în nemurire. (I Corinteni 15.51-53)
În botanică, trebuie mult timp să studiezi stuctura unei flori şi diversele sale organe, dar ca să simţi par-
fumul, nu trebuie decât o clipă. (Sadhu Sundar Singh, un vestit hindus convertit la creştinism
în secolul trecut)
În clipa morţii îţi dai seama cum trebuia trăită viaţa, însă e prea târziu pentru a mai face ceva.
(Sfinţii Părinţi)
Jertfa făcută în dragoste şi credinţă, asemenea rugăciunii, este cea bine primită, aduce ajutorul lui Dum-
nezeu, ţine la un loc casele, înmulţeşte roadele, apără de primejdie şi ne apropie, o clipă mai devre-
me, de raiul în care ne-a vrut Dumnezeu. De aceea, atunci când vrem ajutorul lui Dumnezeu, se cu-
vine să ne străduim şi noi mult mai mult, şi prin efortul nostru, prin mâna noastră întinsă către Dum-
nezeu, să primim de la El ajutorul cel de Sus. Şi cum putem face acest lucru? Uitându-ne cu atenţie
la cei din jur, făcând binele semenilor noştri şi, cu siguranţă, răsplata lui Dumnezeu nu se va lăsa
aşteptată. (Profesorul Alexandru Nemoianu)
Nici aurul, nici argintul nu vor putea să-i izbăvească în ziua mâniei Domnului, căci tot pământul va fi
mistui. de focul mâniei Lui; căci El va distruge, da, va pierde într-o clipă pe toţi locuitorii pământului.
(Sofonie 1.18)
Nu există durere mai mare decât amintirea zilelor de bucurie în clipele de nenorocire.(Dante Alighieri)
Nu se poate trăi, clipă de clipă, din ură şi fleac. (Andrei Pleşu)
Nu ştii tu oare că de mult de tot, din zilele când omul a fost aşezat pe pământ, desfătarea celor fără de
lege ţine foarte puţin şi bucuria făţarnicului nu stă decât o clipă? (Iov 20.4, 5)
Numai timpul îl arată pe cel drept, dar pe cel rău poţi să-l cunoşti şi într-o singură zi. (Sofocle)
O clipă poate fi un timp şi un suspin poate fi o rugăciune. (Părintele Arsenie Papacioc)
Pasul dintre timp şi veşnicie este scurt, dar teribil. (Scott Adams)
Părinte, care este întrebarea de care vă temeţi cel mai mult la Judecată? De ce ai legat când nu
trebuia să legi şi de ce ai dezlegat când nu trebuia să dezlegi? (Părintele Paisie Olaru, în ultimele
clipe ale vieţii)
Părinte, care este întrebarea de care vă temeţi cel mai mult la Judecată? De ce n-ai lucrat tot ce
ţi s-a descoperit? (Părintele Arsenie Papacioc, în ultimele clipe ale vieţii)
Pentru a trăi o viaţă care ţi-a fost dată eşti dator să o meriţi atât ca om cât şi ca neam în fiecare clipă.
(Mihai Viteazul)
Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.
(Ecclesiastul 3.1)
Şi acum spune-mi mie ce-ai făcut în zilele acestea?" Atunci Iudita i-a povestit în mijlocul poporului tot
ceea ce făcuse de când plecase şi până în clipa când grăia cu ei. Şi după ce ea a sfârşit de vorbit,
poporul a izbucnit în chiote de veselie, încât strigătul lui se auzi în cetate. (Iudita 14.8, 9)
Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii. (Matei 4.5)
Timpul curge din noi ca dintr-un ceasornic cu nisip, dar noi nu simţim fuga asta, mai ales în clipe
supreme. (Victor Hugo)
Trebuie să nu pierdem din vedere nicio clipă ţelurile şi principiile esenţiale şi să ştim unde suntem şi
unde vrem să ajungem. Astfel ne vom menţine pe drumul cel bun al pozitivităţii. (Colin Turner)
Un surâs nu costă nimic, dar produce mult / El îi îmbogăţeşte pe cei ce-l primesc / Fără a-i sărăci pe
cei care îl dăruiesc / El nu durează decât o clipă / Dar uneori amintirea lui e eternă / Nimeni nu e
atât de bogat încât să nu se lipsească de el / Dar nici atât de sărac încât să nu-l merite …
(Mahatma Gandhi, poezia Surâsul)
Valoarea timpului, ca posibilitate a ridicării din păcat şi restabilirii comuniunii cu Dumnezeu, ni se des-
coperă mai ales în iconomia mântuirii. Fiecare clipă care trece, şi noi n-am luat în ea decizia pentru
realizarea sa în bine, este o clipă sau un timp pierdut. Clipa se prezintă astfel ca semn al unei posi-
bile mântuiri, dar şi ca semn al unei posibile căderi sau pierderi. Ortodoxia priveşte cu încredere şi
optimism, însă şi cu gravitate, fiecare clipă a vieţii prezente, preţuind-o ca pe şansă divină a răscum-
părării păcatului, ca timp al ridicării, ca şansă de rodire şi valorificare a darurilor primite de la Dum-
nezeu. În ortodoxie, clipa nu este doar un pas spre moarte, ca în filosofia lui Heidegger, ci clipa o-
feră şi posibilitatea valorificării potenţelor umane creatoare, nealterate de păcat. Ea poate releva ca-
pacitatea noastră de a dobândi, în condiţiile temporalităţii, valori eterne şi poate redescoperi vocaţia
originară. Clipa poate răscumpăra timpul pierdut, când se restabileşte în ea comuniunea cu Dumne-
zeu, sau poate pierde un timp bun, de o viaţă întreagă, când în ea se săvârşeşte, prin păcat, ruperea
comuniunii cu Dumnezeu. (Patriarhul Daniel)
Viaţa este doar o clipă şi moartea la fel. (Friedrich von Schiller)
Vina fiicei poporului meu a fost mai mare decât a Sodomei, prăbuşită într-o clipă, nu de mână
omenească. (Plângeri 4.6)
Conştiinţa noastră e un jucător ce nu dă greş atâta timp cât n-am ucis-o încă. (Honoré de Balzac)
Corpul este veşmânt viu şi, în acelaşi timp, şi instrumentul spiritului. (Prentice Mulford)
Creştinul n-are stăpânire asupra lui însuşi, dar are timp liber pentru Dumnezeu. (Sfântul Ignatie Teoforul)
Cu cât eşti mai fericit, cu atât timpul trece mai repede. (Plinius cel Tânăr)
Cu timpul, omul îşi pierde părul, dinţii şi iluziile. (Proverb)
Cunoaşterea noastră nu poate fi decât limitată, în timp ce ignoranţa trebuie să fie în mod necesar infinită.
(Karl Popper)
Dacă judeci oamenii, nu vei mai avea timp să îi iubeşti. (Maica Tereza)
Dacă nu avem timp pentru Dumnezeu, nici Dumnezeu nu are veşnicie pentru noi. (Sfinţii Părinti)
Dacă nu te aştepţi la nimic, vei avea surprize tot timpul. (Malcom Forbes)
Dărnicia nu stă în a da mult, ci a da la timp. (La Bruyère)
De câtva timp e mai uşor să fii intelectual decât să fii credincios. (Părintele Teofil Pârâian)
De îndată ce tolerezi ceva, devine suportabil, iar după puţin timp va deveni normal. (Israel Zangwill)
Deosebirea dintre literatură şi ziaristică este că a doua este de necitit, în timp ce literatura e necitită.
(Oscar Wilde)
Depriderile copiilor se descoperă mai uşor în timpul jocurilor. (Quintilianus)
Deseori nu avem timp pentru prietenii noştri dar avem tot timpul din lume pentru duşmani. (Leon Uris)
Diavolul ne aduce în minte, în timpul rugăciunii, toate lucrările şi părerile oamenilor, îngrămădeşte toate
grijile şi ne aduce cele mai bune soluţii ale problemelor care ne preocupă. 9.10
Diferenţa dintre o armă şi un copac este diferenţa de tempo. Copacii explodează în fiecare primăvară.
(Ezra Pound)
Din toate timpurile, diavolul a făcut tot ce i-a stat în putinţă, ca să pună minciuna în locul adevărului.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
Doar smerenia te introduce în amintirea eternă a timpului, singura care de fapt contează.
(Teologul catolic Marko Rupnik)
Două sunt criteriile care arată dacă ţinta pe care o urmărim este un lucru bun şi cinstit, şi anume: la timp
şi cu măsură. (Sfântul Grigorie de Nyssa)
Dreapta-socoteală este păzitoare a virtuţilor şi în acelaşi timp îl fereşte pe om de loviturile păcatului. Omul
care urmează luării-aminte, niciodată nu se va depărta de faptele virtuoase şi nici nu va
fi prins de prăpădul păcatului. (Sfântul Vasile cel Mare)
Drumul spre fericire presupune trei secrete: hotărâre, efort şi timp. (Dalai Lama)
Dumnezeu îngăduie durerea şi suferinţa în timpul vieţii. 7.14
Durerea din timpul rugăciunii se preface în bucurie şi astfel mai facem un pas către mântuire. 11.9
Este minunat când te vizitează inspiraţia, însă scriitorul trebuie să ştie să acţioneze şi în restul timpului.
(Leonard Bernstein)
Evanghelia de astăzi (Întoarcerea Fiului risipitor, Luca 15.11-32) este în acelaşi timp, Evanghelia iertării
păcătosului pocăit şi a îndreptării credinciosului neiertător. (Patriarhul Daniel)
Factorul esenţial al progresului este timpul. (Roger Martin du Gard)
Fluturii numără clipe, nu ani, şi totuşi au timp destul. (Rabindranath Tagore)
Frumosul este superior sublimului pentru că este permanent şi nu satură; în timp ce sublimul este relativ, tre-
cător şi violent. (Henri-Frédéric Amiel)
Fuga de răutate, exerciţiul cel mai la îndemână în timpul postului. Răutatea este o dispoziţie internă a
sufletului de a face rău, opusă bunătăţii. … (Teologul Teoclitos)
Fugiţi din Babilon, şi fiecare să-şi scape viaţa, ca să nu pieriţi pentru fărădelegile lui, căci acesta este timpul
răzbunării pentru Domnul, căci El îi va da răsplată. (Ieremia 51.6)
Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau
în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.
Dostları ilə paylaş: |