Gazetăria este un gen bastard, produs al întâlnirii social-politicului cu literatura. (Pamfil Şeicaru)
Jurnalismul este capacitatea de a face faţă provocării de a umple spaţiul. (Rebecca West)
Jurnalismul este literatură la repezeală. (Matthew Arnold)
Jurnalismul este o catapultă enormă pusă în mişcare de urile mărunte. (Honoré de Balzac)
Jurnalismul este popular, dar este popular, în special, ca ficţiune. Viaţa este o lume, şi viaţa văzută în ziare
este alta. (G. K. Chesterton)
Jurnalismul îşi justifică propria existenţă prin marele principiu Darwinian al supravieţuirii celui mai vulgar.
(Oscar Wilde)
Memoria este jurnalul personal al sufletului. (Richard Schickel)
Memoria este un jurnal intim pe care îl purtăm mereu cu noi. (Oscar Wilde)
Nu vei afla adevărul din ziare. (Cuviosul Siluan Athonitul)
Oamenii care citesc tabloide merită să fie minţiţi. (Jerry Seinfeld)
Orice ziar este o tarabă unde se vând publicului vorbele care-i sunt pe plac. Dacă ar exista un ziar al coco-
şaţilor, ar dovedi de dimineaţă până seara frumuseţea, minunăţia, necesitatea cocoşaţilor. Un ziar nu
mai e făcut să lumineze lumea, ci ca să-i susţină părerile. (Honoré de Balzac)
Pictura este doar un alt fel de a ţine un jurnal. (Pablo Picasso)
Sufletul, când se roagă pentru lume, ştie mai bine, fără ziare, cum suferă întreg pământul, ştie şi care sunt ne-
voile oamenilor, şi îl doare pentru ei. Ziarele scriu nu despre oameni, ci despre întâmplări şi nici aia ade-
vărat; ele aduc tulburare minţii şi adevărul tot nu-l vei afla din ele; dar rugăciunea curăţă mintea şi ea
vede mai bine. (Cuviosul Siluan Athonitul)
Un ziar este cherestea făcută flexibilă. Este cerneală transformată în cuvinte şi imagini. Este conceput, se
naşte, creşte şi moare de bătrâneţe într-o singură zi. (Jim Bishop)
Un ziar este o bibliotecă de împrumut cu hipertensiune. (Bugs Baer)
Un ziar este un mecanism pentru a-l face pe ignorant şi mai ignorant şi pe nebun mai nebun. (Scriitorul
american Henry Louis Mencken)
Ziaristul este cineva a cărui funcţie este să explice altora lucruri pe care nici el însuşi nu le pricepe.
(Alfred Northcliffe)
Ziariştii – oameni care gândesc toată viaţa la profesia pe care ar fi trebuit s-o înveţe. (Mark Twain)
Ziariştii – oameni care în orice altă profesie ar fi câştigat mai mulţi bani cu mai puţină muncă.
(Robert Lembke)
Ziarul nu este numai o ştire, telegramă, articol de fond, reportaj, numai politică şi informaţie… Ziarul e o
stare sufletească. (Tudor Arghezi)
Zidirea/ A fost întrebat avva Mios de un ostaş dacă primeşte Dumnezeu pocăinţa. – Spune-mi, iubitule, de ţi se va
rupe haina, o lepezi afară? – Nu, ci o cos şi o port. – Deci, dar, dacă îţi este milă de haină,
lui Dumnezeu nu-I va fi milă de zidirea Sa?
Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a
făcut omul fiinţă vie. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo
pe omul pe care-l zidise. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plă-
cuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştin-
ţei binelui şi răului. (Facerea 2.7-9)
Că ai zis: "În veac mila se va zidi, în ceruri se va întări adevărul Tău. Făcut-am legământ cu aleşii Mei, juratu-
M-am lui David, robul Meu: Până în veac voi întări seminţia ta şi voi zidi din neam în neam scaunul tău".
(Psalmi 88.3-5)
Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. (Psalmi 138.13)
Căci cu Tine mă voi izbăvi de ispită, şi cu Dumnezeul meu voi trece zidul. (Psalmi 17.32)
Căci nu mă pricep să linguşesc, altfel într-o clipeală m-ar smulge Ziditorul meu. (Iov 32.22)
Călugărul îmbunătăţit se vede pe sine “mai prejos decât toată zidirea”. (Avva Pimen)
Cât despre cele jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Cunoştinţa însă semeţeşte, iar iubirea zideşte.
Iar dacă i se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. Dar dacă iubeşte
cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El. (I Corinteni 8.1-3)
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea
Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi
mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate către Tine
aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta,
toate se vor umple de bunătăţi; dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor
sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.
(Psalmi 103.25-31)
Cel care îşi zideşte casă cu bani străini asemenea este celui care îşi adună pietre de mormânt.
(Ecclesiasticul 21.9)
"Cerul este tronul Meu şi pământul aşternut picioarelor Mele. Ce casă Îmi veţi zidi Mie? - zice Domnul – sau
care este locul odihnei Mele? Nu mâna Mea a făcut toate acestea?" (Faptele Apostolilor 7.49, 50)
Dacă muncim numai pentru bunurile materiale, ne clădim singuri temniţa. (Antoine de Saint-Exupery)
Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumi-
na ei. Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. Te voi lăuda, că
sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.
(Psalmi 138.12-14)
De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar pri-
veghea cel ce o păzeşte. În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi care mâncaţi
pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiţi ai Săi. (Psalmi 126.1, 2)
Din cer a privit Domnul, văzut-a pe toţi fiii oamenilor. Din locaşul Său, cel gata, privit-a spre toţi cei ce locu-
iesc pământul. Cel ce a zidit îndeosebi inimile lor, Cel ce pricepe toate lucrurile lor. Nu se mântuieşte
împăratul cu oştire multă şi uriaşul nu se va mântui cu mulţimea tăriei lui. (Psalmi 32.13-16)
Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale. Iar prin pizma diavolului
moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască. (Cartea Înţelepciunii
lui Solomon 2.23, 24)
Ei vor zidi pe vechile ruine, vor ridica dărâmăturile de altădată, vor reface cetăţile distruse, pustiite din neam
în neam. (Isaia 61.4)
Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Acestea zice Cel ce este Amin, martorul cel credincios şi adevă-
rat, începutul zidirii lui Dumnezeu: Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece
sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea.
(Apocalipsa 3.14-16)
În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El; că El a cunoscut zidirea noastră,
adusu-şi-a aminte că ţărână suntem. (Psalmi 102.13, 14)
Înţelegeţi, dar, cei neînţelepţi din popor, şi cei nebuni, înţelepţiţi-vă odată! Cel ce a sădit urechea, oare, nu
aude? Cel ce a zidit ochiul, oare, nu priveşte? (Psalmi 93.7, 8)
Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari. Aco-
lo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate către Tine aşteaptă
ca să le dai lor hrană la bună vreme. (Psalmi 103.26-28)
Mândria încearcă să-şi închipuie o lume şi să trăiască în ea. Smerenia primeşte lumea aşa cum a zidit-o
Dumnezeu. (Arhimandritul Sofronie Saharov)
Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, înţelepţeşte-mă şi voi învăţa poruncile Tale. (Psalmi 118.73)
Nu-ţi lega inima ta de casă, în vremea pelerinajului tău pământesc. Niciun om chibzuit nu-şi zideşte casă
trainică în timpul când este călător. (Avva Feren)
Pentru că scris este în Scriptură: "Iată, pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasă, de mare preţ, şi cel ce
va crede în ea nu se va ruşina". Pentru voi, deci, care credeţi, (Piatra) este cinstea; iar pentru cei ce nu
cred, piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului, şi piatră
de poticnire şi stâncă de sminteală, de care se poticnesc, fiindcă n-au dat ascultare cuvântului, spre
care au şi fost puşi. (I Petru 2.6-8)
Pentru vindecarea deprimării, Ziditorul tuturor şi Doctorul sufletelor, Dumnezeu, singurul care cunoaşte
bine rănile sufletului ne îndeamnă nu să rupem legăturile cu oamenii, ci să tăiem relele găsite în interior.
Deprimarea se vindecă prin cercetarea oamenilor evlavioşi. (Sfântul Ioan Casian)
Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului. (Psalmi 117.22)
Postul, calea pocăinţei şi ziditor al lacrimilor. 2.9
Postul, împreună locuitor al trezviei şi ziditor al întregii înţelepciuni. 2.9
S-a arătat Domnul lui Solomon a doua oară, la Ghibeon, şi i-a zis Domnul: "Am auzit rugăciunea ta şi cere-
rea ta cu care te-ai rugat către Mine şi ţi-am îndeplinit toate după cererea ta; am sfinţit templul pe care
l-ai zidit, ca să petreacă numele Meu acolo în veci şi vor fi ochii şi inima Mea acolo în toate zilele.
(III Regi 9.3)
Se poate crede că omul este obligat, pentru a atinge sfinţenia, să aleagă în viaţă calea cea mai marcată de
cruce. Se poate crede că putem să fim mai dom al lui Hristos căutând suferinţa, dar astfel cădem în or-
goliu spiritual. Înţelepciunea crucii în schimb înseamnă să primeşti zidirea pe care ţi-o dă duhul şi să fii
conştient că prin acea iubire se intră în logica pascală, deoarece acela care iubeşte, suferă. Cine se ex-
pune iubirii şi în iubire îşi scrie istoria propriei existenţe, intră inevitabil în cruce. …
(Teologul catolic Marko Rupnik)
Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi
îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei
dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri. (Matei 16.18, 19)
Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă şi pe cele de demult; Tu m-ai zidit şi ai pus
peste mine mâna Ta. Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge.
(Psalmi 138.5, 6)
Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea
lor, ca să-L arunce în prăpastie; iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus. (Luca 4.29, 30)
Ţie să-ţi slujească întreaga făptură, pentru că Tu ai zis şi toate s-au făcut. Trimis-ai Duhul Tău şi totul a fost
zidit şi nimeni nu poate să stea împotriva poruncii Tale! (Baruh 16.14)
Unui om bogat i-a rodit din belsug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun
roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge
acolo tot grâul şi bunătăţile mele. …. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de
la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori
sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu. (Luca 12.16-21)
Ura este o temelie şubredă, iar faima clădită pe ea nu poate dăinui mult. (Hacob Paronian)
Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. În-
tru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în Care voi împreună
sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh. (Efeseni 2.20-22)
Ziua în care te decizi să faci un lucru important este ziua ta norocoasă. (Proverb japonez)
Ziua soarele nu te va arde, nici luna noaptea. Domnul te va păzi pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău. Domnul va
păzi intrarea ta ieşirea ta de acum şi până în veac. (Psalmi 120.6-8)
Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă. (Psalmi 18.2)
Ziua/ A Ta este ziua şi a Ta este noaptea. Tu ai întocmit lumina şi soarele. (Psalmi 73..17)
A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. (Ioan 12.7)
Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani; iar de vor fi în putere
optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere; că trece viaţa noastră şi ne vom duce.
(Psalmi 89.10-12)
Arta purifică sufletul de praful vieţii de fiecare zi. (Pablo Picaso)
Astăzi sufăr eu pentru mine, dar mâine va suferi Hristos pentru mine. (Sfânta Felicitas, în preziua execuţiei)
Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care
a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. Şi a binecuvântat Dum-
nezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi
le-a pus în rânduială. (Facerea 2.1-3)
Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi şi fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc?
Şi Iisus le-a zis: Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când
mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti. (Matei 9.14, 15)
Atunci Estera a răspuns lui Mardoheu: "Mergi, adună pe toţi Iudeii din Suza şi postiţi pentru mine; să nu mân-
caţi şi să nu beţi trei zile, nici ziua, nici noaptea şi voi posti şi eu cu slujnicile mele şi apoi mă voi duce la
rege, deşi aceasta este împotriva legii şi de va fi să pier, voi pieri". (Estera 4.15, 16)
Că lesne este înaintea Domnului, în ziua sfârşitului, să dea omului după căile lui. (Ecclesiasticul 11.28)
Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate.
(Sfântul Isaac Sirul)
Ce fiinţă laşă şi jalnică făcuse din mine în acele zile frica, născută din pedepsa nedreaptă. (Charlotte Brontë)
Cea mai mare virtute este dreapta-socoteală, echilibrul în viaţa noastră, în fiecare zi din viaţa noastră.
(Sfântul Antonie cel Mare)
Cel care cinsteşte pe tată se va veseli de fii şi în ziua rugăciunii sale va fi auzit. (Ecclesiasticul 3.5)
Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici
îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. (Matei 24.35, 36)
Ci în acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei. Şi stelele vor că-
dea din cer şi puterile care sunt în ceruri se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori,
cu putere multă şi cu slavă. (Marcu 13.24-26)
Cine vrea să dobândească o memorie bună trebuie s-o cultive, s-o întărească prin exerciţiu zilnic.
(Denis Diderot)
Corupţia este schimbarea zilnică a legilor. (Lothar Schmid)
Cu îmbrăcămintea hainelor să nu te lauzi, nici în ziua măririi să nu te trufeşti, că minunate sunt lucrurile Dom-
nului şi ascunse faptele Lui între oameni. (Ecclesiasticul 11.4)
Cu siguranţă Dumnezeu nu a creat fiinţa umană să trăiască o zi! Nu, nu, omul a fost creat pentru eternitate.
(Abraham Lincoln)
Cumplit lucru e beţia. E în stare să adoarmă simţurile, să întunece mintea. Face mort şi fără de putere pe omul
înzestrat cu raţiune, omul care a primit stăpânirea peste toate, îl doboară la pământ legându-l cu lanţuri de
nedezlegat. … Poate fi oare om mai ticălos decât beţivul, care e mereu cu capul ameţit de băutură, care
toarnă vin în el în fiecare zi de-şi strică judecata gândurilor? … (Sfântul Ioan Gură de Aur, vezi Beţia/)
Dacă mă culc, zic: Când va veni ziua? Dacă mă scol, mă întreb: Când va veni seara? Şi sunt năpădit de fel
de fel de arătări până la asfinţit. (Iov 7.4)
Dacă te arăţi slab în ziua strâmtorării, puterea ta nu este decât slăbiciune. (Solomon 24.10)
Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi
urmeze Mie. (Luca 9.23)
Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina
ei. Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. Te voi lăuda, că sunt o
făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.
(Psalmi 138.12-14)
De ce te tulburi de grija unei zile, pe care nu eşti sigur c-o mai ajungi? (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci
zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului.
(Efeseni 5.15-17)
Deci, din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L ucidă. (Ioan 11.53)
Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să
spună poporului: S-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi.
(Matei 27.64)
Despre trei lucruri nu te grăbi să vorbeşti: despre Dumnezeu, până ce nu-ţi întăreşti credinţa în El; despre pă-
catul altuia, până ce nu-l cunoşti pe al tău; şi despre ziua de mâine, până ce nu se luminează de ziuă.
(Sfântul Nicolae Velimirovici)
Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun
mâna pe ea. (Matei 11.12)
Dumnezeu începe în fiecare dimineaţă. (O vorbă franţuzească)
După numărul celor patruzeci de zile, în care aţi iscodit pământul Canaan, veţi purta pedeapsa pentru păcatele
voastre patruzeci de ani, câte un an pentru fiecare zi, ca să cunoaşteţi ce înseamnă să fiţi
părăsiţi de Mine. (Numerii 14.34)
Faima se rugineşte dacă nu o cureţi prin muncă în fiecare zi. (Nicolae Iorga)
Fără îndoială la ziua Judecăţii nu vom fi întrebaţi ce-am citit, ci ce-am făcut; nici dacă vom vorbi cu dibăcie,
ci dacă am trăit cum se cuvine. (Părintele Arsenie Boca)
Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce
să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana de optsprezece ani, nu se
cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşi-
nat toţi care erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El.
(Luca 13.15 - 17)
Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulito-
rilor n-a şezut; ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea. (Psalmi 1.1, 2)
Fericit e sufletul care zi şi noapte nu are în gândurile sale altă grijă decât a şti cum va sta în faţa
judecătorului. (Sfântul Vasile cel Mare)
Iar în ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează
cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor
curge din pântecele lui. (Ioan 7.37, 38)
Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi
pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui. (II Petru 3.10)
Iată, Eu sunt împotriva ta, "trufaşule", zice Domnul Savaot, căci a venit ziua ta şi timpul pedepsirii tale.
(Ieremia 50.31)
Iubirea, cel mai frecvent cuvânt în toate limbile lumii, şi cel mai profanat în toate zilele. (François Mauriac)
În ceasul acela, a zis Iisus mulţimilor: Ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. În fie-
care zi şedeam în templu şi învăţam şi n-aţi pus mâna pe Mine. Dar toate acestea s-au făcut ca să se
împlinească Scripturile proorocilor. Atunci toţi ucenicii, lăsându-L, au fugit. (Matei 26.55, 56)
În fiecare zi şi în fiecare ceas, să avem înaintea ochilor scaunul de judecată al lui Hristos.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
În orice zi Te voi chema, degrabă mă auzi! Sporeşte în sufletul meu puterea. (Psalmi 137.3)
În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii, spunând: Pocăiţi-vă că s-a apropiat
împărăţia cerurilor. (Matei 3.1, 2)
În ziua aceea", zice Domnul, "voi lovi toţi caii cu spaimă şi pe călăreţi cu nebunie; şi voi deschide ochii Mei
asupra lui Iuda şi pe toţi capii popoarelor îi voi lovi cu orbire. (Zaharia 12.4)
În ziua bunătăţilor este uitarea răutăţilor şi în ziua răutăţilor nu este pomenirea bunătăţilor.
Dostları ilə paylaş: |