26. Întrebare: Se spune că la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, anatemele nu s-au dat pentru erezie, ci pentru neprimirea hotărârilor Sinodului. Este adevărat ?
Răspuns: Nu este adevărat. A fost anatematizată erezia monofizită. Patriarhul Dioscor, fiind eretic monofizit, nu a acceptat hotărârile Sinodului.
Așa găsim scris și în cărțile sfinte: „În zilele binecredincioșilor împărați Marcian și Pulheria (450-457), s-a făcut la Calcedon, Sinod mare (451), de 630 de Sfinți Părinți, din toată lumea, și au osândit erezia lui Dioscor și al lui Eutihie, care învățau că Hristos, Mântuitorul lumii, este o Persoană numai cu o fire și o lucrare și nu primeau dreapta credință, care învață că Dumnezeu cel întrupat, Mântuitorul lumii, este Persoana Fiului, din Sfânta Treime, având două firi, o fire de om și o fire de Dumnezeu, unite între ele și lucrând împreună la mântuirea noastră.” 52
27. Întrebare: Care este cea mai importantă hotărâre dogmatică a Sinodului de la Calcedon ?
Răspuns: Sfinții Părinți, luminați de harul Preasfântului Duh, au hotărât:
„Urmând așadar Sfinților Părinți, noi învățăm într-un glas și mărturisim pe Unul și același Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, Însuși desăvârșit întru Dumnezeire cât și întru omenitate, Însuși Dumnezeu adevărat și om adevărat din suflet rațional și din trup, de-o-ființă cu Tatăl după Dumnezeire și de-o-ființă cu noi după omenitate, întru toate asemenea nouă afară de păcat, născut din Tatăl mai înainte de veci după Dumnezeire și, la plinirea vremii, Același născut pentru noi și pentru a noastră mântuire din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, după omenitate, Unul și Același Hristos, Fiul, Domnul, Unul Născut, cunoscându-se în două firi, fără amestecare, fără schimbare, fără împărțire, fără despărțire, deosebirea firilor nefiind nicidecum stricată din pricina unimii, ci mai degrabă păstrându-se însușirile fiecărei firi într-o singură persoană și într-un singur ipostas, nu împărțindu-se sau despărțindu-se în două fețe, ci Unul și Același Fiu, Unul Născut, Dumnezeu Cuvântul, Domnul Iisus Hristos, precum au vestit de la început proorocii, precum El Însuși ne-a învățat despre Sine și precum ne-a predanisit nouă Crezul Părinților.”53
28. Întrebare: Unii consideră că la Sinodul al IV-lea de la Calcedon a fost o „neînţelegere de termeni”. De aceea, hotărârile nu au fost primite de către Dioscor și de cei împreună cu el. Este adevărat ?
Răspuns: Așa spun cei care vor să micşoreze importanţa Sfântului Sinod de la Calcedon. În realitate, tocmai pentru a se depăşi dificultăţile terminologice, Dumnezeu a arătat în chip minunat care este învăţătura cea adevărată:
„…și s-au adunat şase sute treizeci de Episcopi, și alcătuind și o parte și alta, adică dreptcredincioşii și ereticii, două tomuri, și deschizând racla Sfintei Muceniţe Eufimia, le-au pecetluit și le-au pus pe pieptul ei, și peste puţine zile făcând rugăciune, și deschizând, au văzut și s-au spăimântat; pentru că au văzut tomul ereticilor lepădat sub picioarele Sfintei, iară al dreptcredincioşilor ţinându-l în cinstitele sale mâini. Aceasta făcându-se s-au îngrozit toți, văzând o minune ca aceasta. Și întorcându-se mai vârtos spre credință, au slăvit pe Dumnezeu Cel ce face în toate zilele minunate, și peste fire lucruri, spre întoarcerea și folosul celor mulţi.”54
29. Întrebare: Se zice că actualii copţi nu mai sunt monofiziţi, că ei acceptă acum cele două firi ale lui Hristos. În aceste condiţii este posibilă unirea cu ei ?
Răspuns: Actualii copţi nu sunt monofiziţi eutihieni, ci monofiziţi severieni. De aceea îl cinstesc pe ereticul Sever ca sfânt.55 Ei spun că acceptă cele două firi ale Domnului nostru Iisus Hristos, dar le consideră amestecate într-o nouă fire. Ei consideră că unitatea celor două firi poate fi numită „o fire.”56 În plus, nu acceptă hotărârile celui de-al patrulea Sfânt Sinod Ecumenic de la Calcedon.57
Patriarhul monofizit Shenouda (Şenuda) al III-lea al copţilor a declarat în 1979 la întâlnirea de la Chambesy: „În ceea ce priveşte Sinoadele Ecumenice, noi nu acceptăm decât pe primele trei […]. Noi refuzăm Sinodul de la Calcedon. […]. Pot să spun foarte deschis, nici o Biserică din Orient nu poate să primească Sinodul de la Calcedon.”58
Este greşit să vorbim despre „unirea cu copţii”. Se poate vorbi însă de venirea copţilor la Ortodoxie. Iar aceasta, numai într-un singur mod: să anatematizeze monofizismul și pe susţinătorii lui (Eutihie, Dioscor, Sever și ceilalţi de un cuget cu ei), să accepte hotărîrile Sfintelor Sinoade Ecumenice IV-VII, să cinstească după cuviinţă pe Sfinții Părinți de la cel de-al patrulea Sfânt Sinod Ecumenic de la Calcedon (451) și pe Sfânta Mare Muceniţă Eufimia, să primească învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul, a Sfântului Ioan Damaschin și a Sfântului Ierarh Grigorie Palama; să accepte și Sinodiconul Ortodoxiei. Apoi să primească Sfântul Botez Ortodox.
30. Întrebare: Văd că li se pun monofiziţilor mai multe condiţii. N-ar fi bine să fim mai îngăduitori cu ei ca să-i ajutăm să vină la Ortodoxie?
Răspuns: Aceasta este singura cale de tămăduire a celui bolnav de erezie: să anatematizeze ereziile, să accepte hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice și întreaga învăţătură ortodoxă; apoi să primească Sfântul Botez Ortodox (dacă nu îl are deja).
Iată ce găsim scris în Proloage pe data de 3 decembrie despre Sfântul Ierarh Ioan Sihastrul Episcopul Coloniei (+558): „În al patrulea an al împărăţiei lui Marcian (450-457), dreptcredinciosul împărat, adică în anii 454, s-a născut acest Sfânt, Părintele nostru Ioan, în Nicopolea Armeniei. Și, învăţând Sfintele Scripturi, după ce au murit părinţii săi, și-a împărţit averea la săraci și zidind o biserică cu hramul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, trăia în linişte acolo, împreună cu alţi zece monahi. Și pentru că s-a făcut vestit pentru fapta sa bună, a fost hirotonit Episcop al Coloniei. Iar după ce, timp de nouă ani, și-a aşezat lucrurile eparhiei sale, și a săvârşit cele ce avea în gândul său, a trecut marea, către Ierusalim, și ajungând la Sfintele locuri și, închinându-se, s-a dus în Lavra Sfântului Sava.
Iar Sfântul Sava l-a primit pe el fără a-l cunoaşte cine este, fiindcă nu i-a descoperit Dumnezeu, și vrând ca să cerce ascultarea și răbdarea lui, l-a pus pe el mai întâi la arhondaric, iar după aceea la bucătărie. Și, fiindcă la amândouă aceste ascultări s-a arătat vrednic, pentru aceasta i-a poruncit lui ca, în celelalte cinci zile ale săptămânii, să trăiască în linişte, într-o chilie osebită, fără să-l vadă cineva și fără să mănânce sau să bea ceva. Iar sâmbăta și Duminica l-a orânduit pe el să meargă la obşteştile slujbe ca să cânte împreună și să mănânce împreună cu ceilalţi fraţi.
Văzându-l pe el marele Sava că sporeşte după Dumnezeu, s-a dus împreună cu el la Preasfinţitul Patriarh al Ierusalimului, Ilie, rugându-l să-l cinstească pe Ioan cu vrednicia preoţiei. Iar Ioan a zis către patriarh: „Lasă puţin, Stăpâne, că trebuie mai întâi să cunoşti faptele mele și, după aceea, de voi fi vrednic de preoţie, fă ceea ce ţi se va părea ţie.”
Și mergând amândoi deosebi, s-a aruncat pe sine Cuviosul la picioarele patriarhului, rugându-l pe el ca să nu arate nimănui ceea ce îi va spune. Iar patriarhul s-a învoit cu aceasta, socotind că are să audă vreo faptă necuvioasă. Iar, după ce a auzit că el a fost Episcop al Coloniei, s-a înspăimântat și a zis către fericitul Sava: „Nu-l supăra pe el mai mult, pentru preoţie, că Ioan nu se face preot.”
Acest Cuvios, umblând odată pe cale și ostenind, a leşinat. După aceea, făcând rugăciune, a fost răpit în văzduh și s-a aflat în chilia sa, care era la cinci mile depărtare de locul acela.
Cândva au venit perşii și au surpat chiliile celorlalţi monahi; apoi mergând și la chilia Cuviosului acestuia, ca să facă asemenea, s-a arătat acolo pe neaşteptate un leu, care a gonit pe barbari și chilia Cuviosului s-a păzit nevătămată.
Un creştin dreptslăvitor a mers cândva la Sfântul, luând cu sine și pe un altul răucredincios, adică pe un monofizit și, cerând creştinul ca să dea Cuviosul binecuvântare amândurora, a zis Cuviosul: „Ţie, ca unui dreptcredincios, îţi dau blagoslovenia mea, iar celuilalt nu-i dau blagoslovenia mea până nu se va întoarce de la eresul lui Sever”. Acestea auzindu-le dreptslăvitorul acela s-a înspăimântat de darul Sfântului de mai-nainte cunoştinţă. Iar monofizitul cel răucredincios a căzut jos și a leşinat. Apoi, târziu, viindu-și în sine, a căzut la picioarele Cuviosului, rugându-l să-l înveţe ce să facă. Iar Sfântul, ridicându-l pe el și învăţându-l cele cuvenite, l-a înduplecat să dea anatemii toate felurile de eresuri și pe acesta al lui Sever monofizitul, de care era stăpânit, și să se apropie de Soborniceasca Biserică și înaintea tuturor să facă această anatematizare și, așa, să rămână nedespărţit de Biserica lui Hristos. Iar după ce a zis acestea, i-a binecuvântat pe amândoi, și sărutându-i cu sărutare sfântă și făcând rugăciune pentru ei, i-a trimis pe amândoi la casele lor, bucurându-se.
Preacuviosul Ioan a fost sfinţit Episcop, când era de două zeci și opt de ani și pe scaunul său a strălucit zece ani. Iar în pustiul Ruva a făcut nevoinţă şase ani, în lavra Sfântului Sava, doisprezece ani, iar în pustie ani patruzeci și opt. Deci, toți anii vieţii sale au fost o sută patru. Și așa a adormit în Domnul, de trei ori fericitul.”
Ce s-ar fi întâmplat dacă Sfântul ar fi fost „îngăduitor” cu ereticul și i-ar fi dat blagoslovenie ca să nu-l supere? Este clar că acela ar fi rămas în erezia lui Sever monofizitul.
Dar acest text este important și pentru un alt motiv: arată că Dumnezeu a descoperit în chip minunat Sfântului Ioan Sihastrul faptul că acel om era stăpânit de erezia lui Sever. De unde se vede că Sever era eretic monofizit, nu cum spun acum ecumeniştii, că era ortodox.
În Patericul Lavrei Peşterilor de la Kiev găsim scris și despre Cuviosul Agapie doctorul fără de arginţi. Pentru tămăduirile sale minunate, acesta ajunsese foarte vestit. De aceea, era invidiat de un medic monofizit care căuta orice mijloc prin care să-l discrediteze în faţa oamenilor. Astfel, monofizitul, dând otravă unui om, l-a trimis la Cuviosul Agapie pentru a pune pe seama lui moartea aceluia. Dar prin rugăciunile Cuviosului, omul a fost salvat. Mai târziu, a îngăduit Dumnezeu ca însuşi Cuviosul să se îmbolnăvească foarte grav. Cu această ocazie veni în vizită la el medicul monofizit, prefăcându-se că se interesează de sănătatea sa. Atunci îi spuse Cuviosului că nu mai are mai mult de trei zile de trăit. La care Cuviosul îi răspunse că are înştiinţare de la Dumnezeu că îl va lua lângă Dânsul peste trei luni. Iar medicul a făgăduit că, de va fi așa, el se va face monah. Dar când a aflat Cuviosul că medicul este monofizit, a strigat către el cu mânie sfântă: „Și cum ai îndrăznit trădătorule al Ortodoxiei să intri aici înăuntru? Cum ai îndrăznit să-mi întinezi chilia cu prezenţa ta eretică și să mă atingi? Pleacă de aici neruşinatule și ereticule!” Atunci medicul plecă ruşinat. După cum vedem, Cuviosul Agapie nu l-a invitat pe monofizit la un dialog ecumenist, ci l-a mustrat pentru erezie. După trei luni Cuviosul a trecut către Domnul și i-a apărut în chip minunat monofizitului, spunându-i: „Ai promis că te vei lepăda de erezia ta și că te vei face monah. Dacă acum nu vei respecta această promisiune îţi vei pierde sufletul! Dumnezeu nu se lasă înşelat!” A doua zi medicul se înfăţişă cu pocăinţă la Cuviosul Stareţ de la Lavra Peşterilor, povestind cele întâmplate și mărturisind că vrea să îmbrăţişeze Sfânta Ortodoxie, singura credință adevărată și să devină monah. Și într-adevăr medicul a trecut la Ortodoxie și a devenit monah.
31. Întrebare: Cărţile de cult ortodoxe mai conţin și alte texte care arată clar că Eutihie, Dioscor și Sever sunt eretici?
Răspuns: Da. Există mai multe texte de acest fel.
„Aşezământurilor apostoleşti osârduitori păzitori aţi fost Sfinţi Părinți, căci o fiinţă a Sfintei Treime a fi, cu dreaptă credință învăţând, hula lui Arie soborniceşte aţi surpat; cu carele împreună și pre Machedonie luptătorul împotriva Duhului biruindu-l, aţi defăimat pre Nestorie, pre Eutihie și pre Dioscor, pre Savelie și pre Sever cel fără de cap. De a cărora amăgire rugaţi-vă să ne izbăvim noi, ca vieaţa noastră nespurcată întru credință să se păzească rugămu-vă.” 59
„Cela ce nu propovedueşte în două firi și lucrări pre Hristos Cuvântul Tatălui, să ia anatemă. Că Sinodul al patrulea al Sfinților Părinți înţelepţeşte așa a aşezat, deci toți să-i fericim pre dânşii.” 60
„Cei ce vă făliţi fără ruşine cu cuvintele lui Sever cele pline de otravă de moarte aducătoare, ruşinaţi-vă pururea, depărtându-vă toți de Biserică, ca nişte lupi și câini răpitori.
Adunările și credincioşii, pre Atotfăcătorul și Mântuitorul în două firi nedespărţite, și în două voi și lucrări îl cinstim. Pentru aceasta înşelăciunea lui Sever de tot o lepădăm.
Veniţi să lepădăm arătat înşelăciunea lui Sever, a lui Eutihie și a lui Iacov, a lui Teodor și a lui Dioscor împreună cu aceştia. Iară Sinodul al patrulea al drept slăvitorilor Părinți să-l lăudăm cu cântări dumnezeeşti.” 61
„Spune nouă nebune Severe și zadarnicule, cum să fie o fire împreunată lumina cea fără de început, Cuvântul și Fiul Tatălui? Că de zici așa, și altă fire ai însemnat; că trupul și Cuvântul nu este o fiinţă, ci două sunt, nesocotitule.” 62
„O Severe! Firile lui Hristos nu le amesteca rău, călcătorule de lege, pentru că cei ce s-au adunat, și toți prea fericiţii învăţători, în două firi, și într-o faţă pre Hristos tuturor vestindu-l, au aşezat.” 63
„Chiril pre Hristos propovedueşte în două firi, și în două lucrări, eresul lui Sever celui fără minte biruind. Pentru aceasta toți întru învăţăturile lui să rămânem.” 64
„În două firi, și în două lucrări mărturisind pre Hristos neamestecat, și neschimbat, înşelăciunea lui Sever o biruim.” 65
„Învăţăturile eresului lui Sever celui cu credință rea, le-a surpat dumnezeescul Dometian; iară credința cea nevătămată și dreaptă o a vestit cu dumnezeească cuviinţă, propovăduind pe Dumnezeu cel lăudat și preaslăvit.” 66
32. Întrebare: Cum se explică faptul că primim astăzi multe învăţături greşite ?
Răspuns: Mulţi oameni cu studii superioare sunt ecumenişti. La unele adunări ecumeniste s-a pus chiar problema formării ecumeniste a studenţilor. De exemplu, „între 4 și 7 iulie, 2002, a avut loc consultarea ecumenică cu titlul: Viitorul teologiei în Europa dintr-o perspectivă ecumenică. Cei 60 de participanţi profesori de teologie și reprezentanţi ai Bisericilor, ortodoxe, anglicane, protestante și romano-catolice din 24 ţări europene, care s-au întrunit în oraşul Graz – Austria, au declarat în final că într-o Europă nouă, în transformare, trebuie să se audă o voce creştină comună, chiar dacă nu uniformă. […] Potrivit declaraţiilor de la această întrunire ecumenică, este nevoie de o colaborare mai intensă a Facultăţilor de teologie și Seminariilor teologice din toate ţările europene. În acest sens, se mai arată că o mare importanţă în desfăşurarea relaţiilor interconfesionale o are gândirea ecumenică (ecumenistă, - n. n.) și mai puţin programul teologic, întrucât nu este suficient. Gândirea ecumenică (ecumenistă, - n. n.) ar trebui să se impună de așa manieră, încât să fertilizeze și să pătrundă întreaga învăţătură. Pentru viitorul Bisericilor Europene nu trebuie neglijat schimbul de profesori și de studenţi, la care se adaugă integrarea învăţăturii ecumenice (ecumeniste, - n. n.) în programul teologic.”67
Despre Facultatea de Teologie din Bucureşti, decanul acesteia, pr. prof. dr. Nicolae D. Necula spune că: „Suntem peste 80 de cadre didactice, majoritatea şcolite în străinătate, în Apus, cu doctorate și studii foarte serioase […]. Dezvoltăm relaţii și avem doctoranzi și studenţi din mai multe Biserici ortodoxe și protestante. Avem o catedră UNESCO în cadrul Facultăţii noastre, onorată de un profesor reformat de la Geneva, ceea ce înseamnă pentru Facultatea de Teologie foarte mult. Suntem în perspectivă, acum, cu ajutorul domnului Secretar de Stat pentru Culte, Laurenţiu Tănase, să dezvoltăm o relaţie cu Facultatea de Teologie musulmană din Ankara și din Istambul, ceea ce va fi o noutate în cadrul legăturilor Facultăţii noastre cu alte instituţii de învăţământ superior din străinătate. […] Vrem să facem din clădirea pe care v-am arătat-o în faţă, un Centru mare ecumenic, pentru care a fost de fapt programată, unde vor veni personalităţi din toată lumea pentru conferinţe internaţionale, cu o bibliotecă și cu o sală de conferinţe foarte mare și, în perspectiva aceasta a relaţiilor ecumenice, ne străduim să formăm și noi pe viitorii noştri studenţi, să dezvoltăm relaţiile noastre de apropiere și cu celelalte culte din ţară, precum și cu cele din străinătate.”68
Referitor la dialogul ecumenist dintre reprezentanţii ortodocşi din România și luteranii din Germania, ecumenistul german Adolf Martin Ritter vorbeşte despre „schimbul de profesori și studenţi, care are loc de câteva decenii, de care a profitat tot mai mult și dialogul, fiindcă foştii bursieri au jucat un rol din ce în ce mai proeminent. Dialogul acesta s-a remarcat și prin aceea că nu s-a desfăşurat izolat de celelalte dialoguri, ci a stat în legătură, în special, cu dialogul la nivel mondial dintre Ortodocşi și Luterani. În sfârşit, s-a evidenţiat că dialogul a avut loc, de asemenea, într-un orizont al unei deschideri neobişnuite a unuia faţă de celălalt. Da, într-adevăr, ne-am rugat din adâncul inimii împreună și cu tot respectul am putut lua aminte la mărturia și experienţa spirituală și a unuia și a celuilalt.”69
Sfinții nu au îngăduit amestecarea învăţământului ortodox cu cel heterodox. Sfântul Paisie Aghioritul scrie despre Sfântul Arsenie Capadocianul: „Deoarece Părintele avea o mare sensibilitate ortodoxă, simţea foarte profund responsabilitatea faţă de turma sa și priveghea cum să o păzească de lupii îmbrăcaţi în piei de oaie, de protestanţi, care făceau propagandă în Răsărit prin învăţătorii lor pe care îi trimeteau să facă prozelitism. De aceea Părintele a fost nevoit să ia trei ajutoare la şcoală, pe cei mai învăţaţi ai satului, ca dascăli, neprimind pe nimeni dinafară. Dacă la început aveau frică mai mare de turci și şcoala o aveau ca şcoală ascunsă, mai târziu frica de protestanţi a devenit mai mare, deoarece ei voiau să întineze credința ortodoxă a copiilor. […] Mai mare rău au făcut protestanţii în poporul ortodox al Răsăritului decât turcii, deoarece turcii mărturiseau că sunt turci și creştinii ortodocşi se îndepărtau de ei, în timp ce protestanţii se prezentau cu Evanghelia și atrăgeau pe cei simpli în rătăcirea lor, distrugând sufletele.”70
33. Întrebare: Copţii spun că au avut de curând un patriarh făcător de minuni. Este posibil ?
Răspuns: Da. Este posibil. Dar ce garanţie avem că sunt minuni adevărate și nu false, adică dumnezeieşti și nu drăceşti?
Cuviosul Paisie Aghioritul spune foarte clar: „Toate cele pe care celelalte religii sau parareligii le prezintă ca minuni nu au nici o legătură cu minunile religiei noastre.”71
Dar și cu copţii se poate întâmpla o minune adevărată: să se lepede de ereziile lor și să vină la Ortodoxie.
34. Întrebare: Ce se întâmplă cu ereticii care până la moarte nu se pocăiesc ?
Răspuns: Ereticii care până la moarte nu se pocăiesc, adică cei care nu vin la Ortodoxie, se vor chinui veşnic împreună cu toți întemeietorii ereziilor.
În capitolul 26 din Limonariu găsim scris:
„Un bătrân cu numele Chiriac trăia în Lavra Calamon din apropierea sfântului râu Iordan. Și era bătrânul îmbunătăţit în fapte dumnezeieşti. La el a venit un frate străin din ţinutul Dara, cu numele de Teofan, ca să-l întrebe pe bătrân despre gândul curviei. Bătrânul a început să îl sfătuiască cu felurite cuvinte de înţelepciune și viața curată. Folosindu-se mult fratele din cuvintele bătrânului, i-a spus:
- Eu, avvă, am părtăşanie în ţara mea cu nestorienii. Din această pricină nu mai pot rămâne cu ei și vreau să locuiesc împreună cu tine.
Când a auzit bătrânul numele lui Nestorie s-a întristat de pierderea fratelui și l-a sfătuit și l-a îndemnat să se despartă de această erezie vătămătoare și să vină la Sfânta Sobornicească și Apostolească Biserică. Și i-a spus :
- Nu este altă mântuire decât numai în a cugeta drept și a crede că Sfânta Fecioară Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.
- Într-adevăr, avvo, a răspuns fratele, toți ereticii așa spun: dacă nu eşti cu noi, nu te mântui. Sărmanul de mine nu știu ce să fac. Roagă-te deci Domnului ca Domnul să mă încredinţeze, din faptă, care este credința cea adevărată.
Bătrânul a primit cu bucurie cuvântul fratelui și i-a spus :
- Şezi în chilia mea și am nădejde în Dumnezeu că bunătatea Lui îţi va descoperi adevărul !
Lăsându-l pe fratele în peşteră s-a dus la ţărmul Mării Moarte și s-a rugat pentru el. Și iată cam pe la ceasul trei după amiază în ziua următoare, vede fratele pe cineva înfricoşător la vedere, stând în faţa lui și-i spune:
- Vino să vezi adevărul !
Și luându-l, l-a dus într-un loc întunecos, cu miros urât și cu foc și îi arătă în mijlocul focului pe Nestorie și Teodor, pe Eutihie și Apolinarie, pe Evagrie și pe Didim, pe Dioscor și pe Sever, pe Arie și pe Origen și pe alţi câţiva.
- Iată, îi spune acela ce i s-a arătat, acesta-i locul pregătit ereticilor și celor care hulesc pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu și celor ce urmează învăţăturile lor. Dacă-ţi place locul, rămâi în credința ta! Dar dacă nu vrei să încerci chinul acesta, vino la Biserica cea Sfântă și Sobornicească, așa cum ţi-a spus Bătrânul. Căci îţi spun : chiar dacă ai săvârşit toate virtuţile, ajungi în locul acesta dacă n-ai dreaptă credință.
La cuvântul acesta fratele și-a venit în sine. Când a venit Bătrânul, i-a povestit toate cele întâmplate așa cum le-a văzut și a trecut la Sfânta Sobornicească și Apostolească Biserică. Și a rămas împreună cu Bătrânul în Calamon. După ce a stat mulţi ani cu el, a adormit în pace.”
Iată unde se chinuiesc ereticii monofiziţi: Eutihie și Apolinarie, Dioscor și Sever! Iată-i în focul cel veşnic pe „sfinţii” copţilor!
În Edictul nr. 39 din 23 septembrie 1951, Sfântul Ierarh Ioan Maximovici amintea sfinţiţilor preoţi că la Dumnezeiasca Liturghie și la Parastas se săvârşeşte numai pomenirea creştinilor ortodocşi.72 Deci nu se cuvine a fi pomeniţi nici papistaşii, nici protestanţii, nici monofiziţii, nici alţi eretici.
35. Întrebare: Ni s-a spus că Arie era bolnav de inimă și a murit de infarct. Dar știu de la un Părinte că Arie a crăpat, arătându-se astfel gravitatea ereziei. Cum a fost de fapt ?
Răspuns: Povestea cu infarctul de miocard au inventat-o ecumeniştii, ca să ascundă modul în care Dumnezeu îi pedepseşte pe eretici.
În Sinaxarul din Duminica Sfinților Părinți de la primul Sfânt Sinod Ecumenic găsim scris:
„După ce marele Constantin s-a mutat către Domnul și sceptrurile împărăţiei le cârmuia fiul său Constanţiu, Arie a venit la împărat, zicând că vrea să lase toate rătăcirile și să se unească cu Biserica lui Dumnezeu. Deci, scriindu-și hulele pe o tăbliţă și le-a legat de gât (pe sub haine, - n.n.) și, ca și cum s-ar fi supus Sinodului, lovia cu mâna tăbliţa, zicând: Mă supun hotărârilor acestuia (adică celor scrise pe tăbliţa cea ascunsă, nu hotărârilor Sinodului, - n. n.). Atunci împăratul a dat poruncă patriarhului Constantinopolului, negreşit, ca Arie să fie primit iarăşi în sânul Bisericii. Și atunci, după moartea lui Alexandru, pe scaunul Alexandriei era Mitrofan, care, ştiind firea cea rea a acelui Arie, era la îndoială și se ruga lui Dumnezeu să-i descopere, dacă primirea lui Arie în sânul Bisericii este după voia cea dumnezeească. Și sosind vremea ca Arie să slujească împreună cu el, rugăciunea lui s-a făcut și mai fierbinte. Iar Arie mergând la biserică, undeva prin apropiere de stâlpul târgului, fiind cuprins de dureri de pântece, a intrat într-o umblătoare obştească. Acolo crăpând, toate mădularele cele dinlăuntru și le-a dat afară, pătimind aceeaşi sfâşiere ca și Iuda, pentru aceeaşi vindere a Cuvântului. Astfel, de vreme ce el a rupt pre Fiul lui Dumnezeu de fiinţa Tatălui, a fost și el sfâşiat, fiind găsit mai târziu mort. Și astfel a scăpat Biserica de pacostea aceluia.”
„În prăpastia păcatului a căzut Arie, cel ce și-a închis ochii să nu vadă lumina, și în undiţa cea dumnezeiască se zbate ca să-și dea afară toată materia din măruntae și sufletul să și-l dea forţat, făcându-se ca un alt Iuda cu judecata și cu purtarea. Dar Sinodul cel din Niceea, Fiu al lui Dumnezeu Te-a propovăduit pre Tine, Doamne, împreună cu Tatăl și cu Duhul pre scaun şezător.”73
„Semănătorul de mălură (neghină, n. n), Arie, cel numit cu supranumele nebuniei, nu s-a putut ascunde de Pronia cea nespusă; că râvnind lui Iuda, a crăpat ca și vicleanul acela.”74
Dostları ilə paylaş: |