Nume oficial: Ţara Soarelui Răsare; Suprafaţă: 377. 837 km

T O K Y O

Japonia

Nume oficial: Ţara Soarelui Răsare;

Suprafaţă: 377.837 km²;

Populaţie: 127.100.000 locuitori;

Capitala: Tokyo

Sărbătoare naţională: 23 decembrie (ziua de naştere a împăratului);

Limba oficială: japoneza;

Monedă: 1 Yen = 100 Sen;

Internet (1999): 27.060.000 utilizatori.

După sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Tokyo – capitala Japoniei şi cel de-al treilea oraş ca mărime din lume, după New York şi Mexico City – şi-a menţinut rata creşterii industriale şi economice.

În câmpia fertilă din sudul insulei Honshu, în zona de vărsare a râului Sumida, în golful Tokyo, la 35⁰40’ lat. N şi 139⁰45’long. E, este situat Tokyo, capitala Japoniei şi reşedinţa prefecturii Tokyo-to (2.020 km²). Aşezat pe linia „marelui lanţ de foc al Pacificului”, oraşul este puternic afectat de mişcările seismice, fapt confirmat şi de cronicile vulcanice, care consemnează pentru această regiune 18 erupţii ale vucanului Fuji Zama, situat la aproape 100 km distanţă. Vecinătatea Oceanului Pacific are o influenţă considerabilă asupra regimului climatic al capitalei, determinând existenţa unui climat de tip musonic, cu veri calde şi umede, care alternează cu ierni însorite şi uscate. Media anuală a temperaturilor în zona oraşului este de 14⁰C. Temperatura medie a lunii iulie este de 25,1⁰C, iar a lunii ianuarie de 3,7⁰C. Cantitatea medie anuală de precipitaţii înregistrează 1.563 mm. Capitala Japoniei este cea mai vastă aglomeraţie urbană din lume. Împreună cu Kawasaki, Chiba, Kawaguti, Itabasi, Hakana, Itirawa etc. (în total 30 de oraşe satelit), Tokyo formează o conurbaţie care depăşeşte 14.000.000 de locuitori. Oraşul propriu-zis număra în 1992 11.718.720 de locuitori (peste 11% din populaţia ţării). În afară de japonezi, în oraş trăiesc mulţi străini (coreeni, chinezi, americani, filipinezi).
În oraş sunt concentrate peste 11% din intreprinderile industriale ale Japoniei. În cartierele Nihonbashi şi Marunouchi este sediul companiilor Mitsui, Sony (aparataj electronic tranzistorizat), Mitsubishi (construcţii de nave şi petroliere-gigant), Hitachi şi Matshushita (electronică), Seiko(ceasuri), Himo (automobile), Toshiba (electrotehnică). Renumite în întrega lume pentru calitatea produselor sale sunt întreprinderile din industria optică (aparate foto „Canon”, „Nikon”, „Yashica”). Tokyo este cel mai mare centru bancar al ţării. În cartierele Marunouchi şi Nihonbashi sunt sediile celor mai mari bănci naţionale şi străine.

Tokyo este principalul nod de comunicaţii al ţării. În Gara Centrală (construită în 1914 după modelul gării din Amsterdam) se înregistrează cel mai mare trafic feroviar din lume. Această gară este punctul de convergenţă al întregii reţele feroviare din Japonia. Prin darea în folosinţă a liniei Tokaido, care uneşte capitala cu Osaka şi pe care circulă cel mai rapid tren din lume, numărul călătorilor a sporit în asemenea măsură încât în orele de vârf (8 – 9) trec prin gară peste 100.000 de persoane.

Poarta maritimă a capitalei japoneze nu poate satisface în întregime nevoile marii metropole, nucleul imensei conurbaţii industriale Keihin, fiind necesară contribuţia substanţială a portului Zokohama şi Kawasaki. Prin portul Tokyo se importă materii prime pentru industriile chimică, alimentară şi textilă şi se exportă produse ale intreprinderilor constructoare de maşini, ale intreprinderilor electrotehnice, electronice, textile. Principalul port al capitalei este însă Yokohama, cu care este unit printr-o autostradă lungă de 30 km.

Poarta aeriană a Japoniei este aeroportul internaţional Narita situat la 64 km est de centrul oraşului Tokio, iar la 12 km spre sud-vest, la Haneda, se sflă un aeroport destinat zborurilor interne şi de mărfuri.

Tokyo a fost reconstruit în mod raţional în decurs de şapte ani, căpătând un aspect occidental. Tokyo zilelor noastre este un amalgam de nou şi vechi, de ultramodern şi rudimentar. Oraşul pare o aglomerare urbană supraetajată pe o întindere aproape nesfârşită, cu case mici din lemn, dominate de impunătoare blocuri moderne. Metropola este o împletire a civilizaţiei şi culturii moderne, cu obiceiuri şi tradiţii milenare. La tot pasul se întâlnesc temple şi parcuri cu arbori pitici, cu stânci artificiale, cu lacuri pline de peşti aurii şi podeţe cocoşate.

Centrul nu diferă însă de al marilor oraşe americane, iar firmele sunt scrise cu caractere japoneze şi caractere romane. Aici sunt situate cartierele Marunouchi şi Nihonbashi, în interiorul cărora sunt amplasate Gara şi Poşta Centrală, diferite ministere, precum şi Palatul Imperial Japonez, pierdut ca oază într-un furnicar de oameni şi de maşini, cu zidurile lui medievale înconjurat de şanţuri interioare şi exterioare umplute cu apă. Alături, ca un progres al civilizaţiei moderne se ridică turnul de televiziune (1958) de 334 m, asemănător cu Turnul Eiffel din Paris. Spre nord de centrul oraşului este cartierul Chiyoda, unde întâlnim universităţi, Muzeul transportu-rilor, iar în partea de nord-est este situat marele parc Ueno, care adăposteşte Universitatea Tokyo şi spitalul ei, Muzeul naţional Toky, Muzeul naţional de ştiinţe, Muzeul naţional de artă occidentală, Sala de festivităţi „Metropolitan” , Parcul zoologic, Muzeul de arte frumoase, Centrul de distracţii „Asakusa” cu nenumărate teatre şi localuri de varietăţi.

De-a lungul râului Sumida, care străbate partea estică a oraşului pe direcţia nord-sud, sunt principalele întreprinderi ale capitalei, iar la gurile lui de vărsare în golful Tokyo sunt clădirile Universităţii de marină comercială şi Centrul internaţional de comerţ. În vestul capitalei este situat vestitul parc Meiji, cu o suprafaţă de 31 ha, pe teritoriul căruia se găseşte Stadionul Naţional, Stadionul de baseball, Planetariul Goto. Din toate direcţiile, mari artere de circulaţie rutieră asigură legătura cu partea centrală a oraşului şi cu aeroportul Haneda, prin intermediul monoraiului .

Numeroasele poduri peste Sumida, asigură trecerea dinspre cartierele estice către partea centrală a metropolei.

Marea masă a locuitorilor capitalei preferă transportul cu metroul datorită marilor ambuteiaje din traficul rutier.

Tokyo este un labirint nu numai la suprafaţă, ci şi sub pământ. Liniile de metrou alcătuiesc o uriaşă reţea subterană, cu popasuri în gările în care se intră şi se iese prin scări rulante. Intrat în acest labirint de dedesubt, constaţi că Tokyo nu este cel mai mare oraş al lumii, ci şi o „metropolă a subteranelor”, întrucât sub el se află în realitate un alt oraş, în care nu există niciodată noapte, ziua fiind întreţinută permanent de luminile de la lămpile fluorescente. Aceste reţele subterane oferă o mostră unică a dinamismului, şi vieţii vibrante ce se desfăşoară în Tokyo, cikagaiurile fiind locul de refugiu unde se poate aprecia ce înseamnă Tokyo fără hazardul traficului de la suprafaţă.

În subterane oricine poate rămâne o zi întreagă fără să iasă deloc la suprafaţă, scăpând de poluarea de afară, întrucât aerul este condiţionat. Aproape toate centrele mari ale oraşului se confundă adânc în pământ pentru a fi legate între ele de liniile de metrou ce însumează circa 110 km, făcând din Tokyo al cincilea oraş din lume după lungimea căilor ferate subterane şi numărul călătorilor transportaţi zilnic pe ele.

În Tokio există 15 asemenea cikagaiuri şi 43 de alei subterane legate de aceste cikagaiuri. Locuitorii capitalei preferă transportul subteran, cel mai rapid, în orice anotimp al anului.

Japonezii iubesc grădinile şi proiectanţii de grădini sunt la fel de respectaţi ca pictorii şi sculptorii. În grădinile japoneze – care există în număr mare în Tokyo – arborii, arbuştii, pietrele, pietrişul şi apa sunt în general, mult mai importante ca florile, şi peisagistica fiecărei grădini are semnificaţie religioasă. Tokyo este capitala ţării şi centrul regional al provinciei Ibaraki, Tochigi, Gumma, Saitama, Chiba şi Kangawa. Metropo-la Tokyo este admi-nistrată de un gu-vernator ales şi de o adunare formată din 126 de membri şi în ciuda încercărilor de descentralizare a conducerii, fiecare prefectură provincială continuă să-şi menţină biroul din Tokyo.

Un tren suspendat în parcul Ueno asigură legătura între Muzeul naţional şi Grădina zoologică. Între magistralele Aoyama şi Meiji este cuprins cartierul Minato, unde îşi au sediul majoritatea ambasadelor şi consulatelor străine. La sud de artera Meiji este Parcul naţional pentru studiul naturii. Capitala înaintează rapid către Tokai şi mai ales în golf, pe care proiectele urbanismului de mâine urmează să-l cucerească. Metropola este bogată în monumente de artă, dintre acestea detaşându-se cele peste 2000 de temple construite în diverse perioade şi stiluri. Un monument valoros al capitalei este podul Niju din interiorul palatului imperial, construit în secolulu al XVI-lea, care face legătura cu poarta de mijloc a palatului şi este deschis numai cu ocazia sărbătorilor naţionale. În preajma palatului, pe colina Kudan este situat templul Yasu-Kuni, ridicat în cinstea eroilor neamului.

Religia niponilor este şintoismul şi budismul care sunt practicate concomitent, reprezentând procentul cel mai mare comparativ cu cel al protestanţilor şi catolicilor.

Metropola niponă este cel mai mare centru cultural al ţării, aici funcţionând peste 400 de instituţii de învăţământ superior şi colegii de stat şi particulare, peste 1500 de şcoli elementare şi medii, şcoli de artă şi de muzică. În metropolă îşi desfăşoară activitatea peste 50 de biblioteci de stat şi particulare aflate majoritatea în districtul Kanda.

Buddha
Prezenţa a numeroase muzee vin să completeze viaţa culturală a oraşului.. Muzeul naţional, cel mai vechi şi mai important muzeu din Japonia, inaugurat în 1871 şi redeschis în 1946, conţine opere de artă în metal şi lac, ceramică, ţesături, vestigii arheologice etc. În curtea muzeului sunt reconstituite câteva locuinţe japoneze (este renumită o casă japoneză pentru ceremonia ceaiului – secolul al XVII-lea). Dintre celelalte muzee sunt de amintit: Muzeul de artă modernă, cu bogate colecţii de artă japoneză, Muzeul japonez de artă populară, cu peste 20.000 de exponate, Muzeul transporturilor, Muzeul naţional de ştiinţe, cu exponate din ştiinţele naturii şi echipament experimental, Galeria metropolitană de arte frumoase, care promovează grupările de artă din Japonia, şi Galeria de arte „Bridgestone”, cu opere de artă modernă japoneză şi occidentală.

Stadionul naţional olimpic cu o capacitate de 85000 de locuri, situat în Parcul Meiji, este una dintre cele mai frumoase baze sportive ale capitalei, iar sala sporturilor „Yoyogi”, cu o capacitate de 15000 de locuri, este una dintre cele mai moderne din lume.

Mulţi spun că Tokyo este un fel de miracol de neon. Ziua el este, înainte de orice, un uriaş centru de afaceri economice, financiare, comerciale, un centru cultural, iar seara devine o împărăţie a veseliei, amuzamentului, a jocurilor de neon, dintre care cel mai interesant este un uriaş panou al firmei „Pepsi-Cola”, instalat pe o clădire din intersecţia Sukiyabashi, care oferă spectacole de balet, coride, meciuri de box în imagini formate din becuri electrice la comanda unui minicomputer, cu efecte extraordinare.

Tokio este pentru unii un oraş confortabil, iar pentru cei care au venituri foarte mici, este un oraş neconfortabil. Luat în întregime, el este o veritabilă vitrină a industrializării şi civilizaţiei nipone de azi, cu toate contrastele şi paradoxurile sale.

Stănescu Laura

Bibliografie:

Enciclopedia statelor lumii

Capitalele lumii

Japonia un miracol de Florea Ţuiu

Revista Arborele lumii