O casa a durerii

O CASA A DURERII

Ce este durerea…? Si cum este durerea, atunci cand moare cineva drag…?

E deasupra cuvintelor.

Suferim.

Cuvintele sunt slabe, cand durerea e adanca.

Insa noi nu lucram cu cuvinte, ci cu caramizi.

Va cerem sa concepeti, sa imaginati, O CASA A DURERII.

Cum ar putea fi…?

Ar fi oare o “casa a convenientelor”…?

Ar respecta oare toate normele si regulamentele…?

I-am da nastere cu Neufert pe masa…?

Cum ar putea fi…?

Ce ar avea de spus Neufert despre durere…?

Si intr-adevar, ar putea durerea sa fie externalizata prin arhitectura…?

De ce nu…?

De ce sa nu poata arhitectura sa evoce sentimente si emotii care nu apartin masurabilului…? Dar sunt oare emotiile vreodata altfel…?

Sase oameni de la Mincu au murit acum zece zile. Si altii sunt in spital in stare grava.

Va cerem sa concepeti O CASA A DURERII.

In memoriam.

Ca un Recviem Architectural.

Sa omagiem pe cei care nu mai sunt printre noi, pe colegii nostri, care, prada unui destin fatidic, au disparut dincolo de prag.

Care prag…? Pragul care separa viata de moarte, pragul care separa pe “aici si acum” de “acolo si atunci”…

Design, ca o eulogie arhitecturala, CASA DURERII, CASA PLANGERII, CASA DANSULUI, A FOCULUI SI A MORTII, daca e sa ne referim la “fapte”, la ceea ce s-a intamplat factual.

Design pentru ca sa aleviem / temperam durerea!

Si ca sa omagiem.

Plangi, draga architect, prin cladirea conceputa de tine!

Taj Mahal a fost construit in memoria iubitei sotii a unui imparat. Noi nu suntem imparati, desigur, si nici nu mai credem atat de intens in permanenta, nici in arhitectura, nici in dragoste, insa putem totusi, reflectand la aceasta tragedie, sa ne imaginam o cladire care sa eulogizeze pe colegii nostri care nu mai sunt printre noi.

Cum e sa designati cu capul plecat, ca in frumoasa sculptura a lui Brancusi, Rugaciunea…? Asa va cerem sa concepeti aceasta casa… cu capul plecat… in tacere… cu multa, multa smerenie.

Arhitectura ca rugaciune.

Va multumim.