Ocultismul şi efectele sale din perspectiva consilierii spirituale I. Prezicerea (mantica)


EXEMPLE DE VINDECĂRI ŞI ELIBERĂRI



Yüklə 0,6 Mb.
səhifə12/17
tarix02.08.2018
ölçüsü0,6 Mb.
#65858
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17

EXEMPLE DE VINDECĂRI ŞI ELIBERĂRI


 

I. REDUTELE BEZNEI


Era în anul 1938. În Odenwald, în Hessen, (Germania) ţineam o evanghelizare; cu această ocazie am avut o experienţă de consiliere spirituală pe care n-o voi uita niciodată. Un tânăr de 20 de ani a venit la mine foarte apăsat spiritual şi mi s-a confesat. Experienţele sale se potriveau tiparului clasic ocult, şi de aceea i-am spus că ori el, ori cineva din familia sa fusese implicat în practici oculte. A recunoscut imediat. Dar ceea ce mi-a povestit după aceea a fost atât de îngrozitor încât mi-a rămas adânc întipărit în memorie. Dacă voi relata povestea sa, nu însemnă că lezez secretul spovedaniei. Tânărul însuşi m-a rugat să spun peste tot cele trăite de el, pentru a avertiza oamenii asupra periculozităţii ocultismului.

Să începem, deci. Încă din copilărie suferise de melancolie, gânduri de sinucidere şi depresii de tot felul. Noaptea era speriat de anumite ciocănituri, a căror origine nu şi-o putea explica. Îl speriau şi nişte siluete ciudate care fie fâlfâiau în aer, fie se furişau pe lângă el. Psihiatrul poate pune aceste experienţe pe seama unui dezechilibru al vieţii psihice sau a unui sistem nervos labil al persoanei în cauză, fără însă a putea evidenţia cauza acestor tulburări. Oricum, atunci când cineva va urmări istoria acestei familii, lucrurile vor începe să capete înţeles.

Străbunica tânărului fusese descântătoare. Cu metodele ei neobişnuite, ea vindeca animale şi oameni. În afară de aceasta ea frecventa un cerc spiritist, care se ocupa de comunicarea cu duhurile morţilor. Implicarea acestei femei în fenomenele oculte au dus la tragicul dezastru din familia sa.

Fiul şi fiica au continuat practica mamei. Amândoi au folosit Cartea 6-7 a lui Moise. Au folosit şi radiestezia, pendulând cheia peste cartea de cântări bisericeşti. Practicau şi ghicitul în cărţi. Ambii au avut parte de un sfârşit îngrozitor. Femeia vedea umblând stafii prin camera ei şi avea senzaţia că duhurile rele încearcă să-i astupe nasul şi gura. A suferit aşa ani de-a rândul şi a ajuns la spitalul de boli psihice; însă pentru că nu era nebună, a fost trimisă acasă după o jumătate de an. Fratele ei a murit în chinuri. Înainte de moarte a rugat pe membrii familiei să ardă toate cărţile oculte. A cerut să i se aducă Biblia, dar n-a putut pricepe nimic din ea. A plecat întru cele veşnice cu mari dureri şi răspândind un miros pestilenţial.

Nici cu nepoţii situaţia nu a fost mai bună. O nepoată avea accese de furie din cauza cărora îşi spărgea mobila din casă. Câteodată se culca în mijlocul străzii ţipând cât o ţinea gura. A continuat aşa până a fost dusă la spitalul de boli psihice. Altă nepoată auzea noaptea ciocănituri. Avea o aşa de mare suferinţă sufletească încât într-o zi n-a mai suportat şi s-a aruncat de pe o stâncă înaltă de 40 metri împreună cu copii ei de 5 şi respectiv 8 ani... Alt nepot era medium la şedinţele spiritiste. Suferea de mania persecuţiei, care l-a condus în final şi pe el la ospiciu.

În rândul strănepoţilor a fost o fată care a continut tradiţia descântatului şi a ghicitului în cărţi. A murit devreme. Surorile ei susţineau că ar umbla prin casă ca stafie (poltergeist), provocând zgomote şi ciocănituri. Fratele ei era tocmai tânărul care povestea. El mi-a mărturisit că a suferit aşa de mult de pe urma acelor apariţii, încât acum avertizează pe oricine să nu intre în contact cu lucruri oculte; considera că zdruncinul sufletesc care n-a încetat în familia lui timp de patru generaţii se datora numai magiei practicate de strămoşi. Putem vedea şi prin intermediul acestui exmplu pedeapsa păcatului menţionată în a doua poruncă din Decalog:... "care va pedepsi păcatul părinţilor în copii pană la al treilea şi al patrulea neam". Cazul nu este singular. În lucrarea de misiune am putut cunoaşte multe asemenea istorii de familii. Este apăsător faptul că în psihiatrie şi în consilierea spirituală această putere demonică a ocultismului este recunoscută prea puţin şi i se dă o importanţă atăt de minoră. Faptul că asemenea lucruri sunt bagatelizate sau socotite înşelătorie este urmarea raţionalismului atât de răspândit. Dacă vrem să ajutăm sufletelor unor astfel de oameni prinşi cu totul în robia Celui Rău, trebuie să luăm în serios influenţele satanice din viaţa lor. Omul este prins în focul luptei dintre Hristos şi Satan. Când oamenii gândesc la Satan doar ca la o sperietoare, o figură cu coarne şi coadă, fac o teribilă greşeală, permiţându-i acestuia să-i ademenească, să-i prindă în capacană şi să-i tragă în adânc, fără a fi în nici un fel împiedicat. Cel mai periculos domeniu de rătăcire satanică este ocultismul, pentru că aici oamenii participă conştient la lucrările Diavolului, chiar dacă el se ascunde sub masca unor ceremonii religioase.

Slavă Domnului că nu puterile demonice au de spus ultimul cuvânt cu privire la soarta acestui pământ ! Isus Hristos, Domnul, a venit tocmai că să surpe fortăreţele întunericului (1Ioan 3:8). Ernst Modershon, bătrânul şi înţeleptul evanghelist, obişnuia să spună că ”noi avem un Duşman puternic, însă şi un Prieten Atotputernic”. Dreapta lui Dumnezeu rămâne biruitoare chiar şi pentru oamenii care datorită legăturilor cu ocultismul au ajuns într-o directă dependenţă demonică. Această realitate o putem vedea şi în viaţa tânărului de care am amintit. Hristos l-a făcut liber şi fericit. Lanţurile şi legăturile s-au sfărâmat sub Mâna Atotputernică a Marelui Biruitor de pe Golgota. Isus este şi va rămâne învingător în vecii vecilor.

II. ”PENTRU ACEASTA S-A ARĂTAT FIUL LUI DUMNEZEU, CA SĂ NIMICEASCĂ LUCRĂRILE
     DIAVOLULUI”, 1 Ioan 3:8


Situaţiile cele mai deosebite şi dificile de păstorire a sufletelor sunt cele care necesită tratarea cazurilor de ocultism. Prin aceasta se înţelege consilierea celor bolnavi sufleteşte, care practică magia, vrăjitoria sau altele asemenea lor. În primii 15 ani ai activităţii mele de evanghelist, am intrat în contact cu 570 de cazuri de ocultism. În cartea ”Seelsorge und Okkultismus” am făcut analiza a 120 dintre ele. Pentru orientare să redăm aici un caz.

O femeie sănătoasă din punct de vedere fizic şi mental a început să aibă în timpul nopţii un număr din ce în ce mai mare de experienţe ciudate. Avea impresia că este bătută, cu toate că nu putea observa pe nimeni în cameră. Dimineaţa avea pe corp urme de lovituri, verzi şi albastre. Acest lucru se repeta o dată sau de două ori pe săptămână. Nu-şi putea explica aceste fenomene. La început s-a sfiit să vorbească despre acestea, temându-se că nu va fi crezută. Până la urmă necazul a obligat-o să-şi dezvăluie situaţia preotului local. Acesta nu a putut să o ajute, nepricepându-se la asemenea cazuri. A consultat şi un alt preot, dar soluţia tot nu a putut fi găsită. Femeia nu dădea deloc impresia că ar fi o persoană bolnavă psihic. Era absolut normală în viaţa de toate zilele.

Într-o zi a vizitat-o un prieten de.al meu care avea cunoştinţe despre efectele ocultismului. El i-a pus femeii diferite întrebări. Deoarece a ajuns la concluzia că nu avea de-a face cu o boală mintală, a început a cerceta dacă în spatele acestui caz nu se afla vreo cauză ocultă. După o discuţie amănunţită, au ieşit la iveală următoarele. Când a fost domnişoară, femeia a fost curtată de un bărbat care voia neapărat să o ia în căsătorie. Deoarece înfocatul peţitor făcea impresia unui om întunecat, fata l-a refuzat. După aceea bărbatul a ameninţat că o va chinui. În perioada următoare fata nu s-a mai gândit la ameninţare. Netemându-se, n-a dat importanţă acestor vorbe. De-abia când au început problemele nocturne şi urmele de lovituri puteau fi văzute de toţi oamenii, şi-a adus aminte de acea întâmplare. Totuşi ea nu putea însă să credă că există o legătură între cele două evenimente.

Înainte de a afla urmarea acestei istorisiri, aş vrea să relatez pe scurt felul cum mă raportez eu însumi la astfel de cazuri. Primul lucru pe care îl fac este să văd dacă există vreo cauză medicală sau psihologică în spatele acestor experienţe. Dacă aşa stau lucrurile, trimit pacientul la un psihiatru creştin. De multe ori şi cazuri misterioase se pot explica datorită descoperirilor recente ale psihologiei. În diagnosticarea unor asemenea situaţii se recomandă o deosebită atenţie. O diagnosticare greşită are repercursiuni dezastruase. Pe de altă parte, dacă suntem siguri că nu avem de-a face cu un caz medical (adică un caz în care pot fi detectate cauze ”obişnuite”), ne putem întoarce la cunoştinţele despre parapsihologie şi ocultism pentru a vedea dacă nu există vreo legătură cu acestea. În acest domeniu au rămas multe lucruri nedescifrate de doctorii, psihologii şi teologii noştri, care se bazează numai pe cunoştinţele acumulate în universitate. Şi din păcate practicile oculte se pot întâlni la populaţie într-o proporţie impresionantă.


Să ne întoarcem iarăşi la cazul nostru. Prietenul meu a început să mijlocească cu putere la Dumnezeu pentru femeia chinuită. El i-a arătat că trebuie să se predea cu totul lui Hristos dacă vrea să fie eliberată. Numai în Hristos există o eliberare totală. După începerea luptei în rugăciune s-a întâmplat ceva straniu. Acel om care a ameninţat că o va chinui, s-a spânzurat. Din acel moment femeia a fost liberă, acele atacuri nemairevenind asupra ei.

Acest caz aparţine controversatului domeniu al sugestiei mentale, care nu poate fi eludat spunând pur şi simplu despre el că este un nonsens. Schopenhauer afirmase cândva: ”Există şi scepticismul ignoranţei”. Aici se potriveşte şi ceea ce a spus Shakespeare: ”Există lucruri între cer şi pământ pe care înţelepciunea acumulată în şcoli nici nu le poate visa”. Domeniul sugestiei mentale de la distanţă a fost cercetat cu exactitate de către o seamă de medici. Indic numai pe Dr.med.Dusert, Dr.med. Janet şi Dr.med.Gilbert, care puteau să-şi influenţeze pacienţii până la distanţa de 10 km. Sugestia mentală apare deseori în legătură cu Cartea 6,7 a lui Moise şi cunosc destule cazuri despre acest domeniu pentru a fi asigurat că nu e vorba doar de o superstiţie populară.

Chiar dacă în cazul nostru problema opresiunii nocturne s-ar fi putut socoti un simptom de isterie, vindecarea instantanee şi definitivă este în orice caz un fenomen extraordinar. Orice medic ştie cât de greu se vindecă asemenea boli. Aici însă, după cum stăteau lucrurile, nu era vorba de o asemenea boală, ci era o influenţare magică. Pentru creştin este clar că omul este înconjurat de forţe ale răului. Hristos nici n-ar fi trebuit să vină pe pământ dacă ideea de demoni ar fi fost numai o fantasmă a unei perioade întunecate a istoriei.

Puterea întunericului e o realitate, dar o realitate biruită de Hristos. Fiul lui Dumnezeu a venit ca să nimicească lucrările Diavolului. De aceea există nădejdea de a putea fi eliberat pentru oricine se află sub stăpânire ocultă. Noi avem un duşman puternic, însă avem şi un prieten Atotputernic, pe Isus Hristos.



Yüklə 0,6 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin