Ocultismul şi efectele sale din perspectiva consilierii spirituale I. Prezicerea (mantica)


VIII. PUTERE ASUPRA FORŢEI DUŞMANULUI



Yüklə 0,6 Mb.
səhifə16/17
tarix02.08.2018
ölçüsü0,6 Mb.
#65858
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17

VIII. PUTERE ASUPRA FORŢEI DUŞMANULUI


"Lucrez ca misionară în Lishui, provincia Chekiang, China. În activitatea mea am întâlnit un anume tip de persoană posedată care respectă acelaşi tipar în China, Japonia şi în India. Sunt misionari care relatează aceleaşi lucruri din Asia şi Africa. Unii predicatori spun că apare şi în Europa (vezi "Seelsorge und Okkultismus" pag.141). Este vorba despre experienţe sexuale extrem de ciudate, care nu pot fi explicate fiziologic. Câteva relatări vor explica despre ce e vorba..
În Lishui era o familie creştină care îmi era dragă, care locuia la poarta mică a oraşului (a se citi Lişve). Mama mi-a povestit cum a ajuns ea la Hristos. Locuia în orăşelul Tsingtien, la jumătatea distanţei dintre Lishui şi Wentschow. Tatăl era chinuit noaptea de un demon. Era posedarea des întâlnită în regiunea noastră, numită "Fan-yiao". Victimele erau chinuite sexual în aşa măsură încât până la urmă erau distruse de tot. Chinezii cunosc acest tip de posedare, dar se ruşinează să o recunoască deschis. Bărbatul era ruinat şi nu mai putea să lucreze. Nevasta era tare îngrijorată pentru că ştia care este sfârşitul unei asemenea posedări. Era în mare necaz. Într-o noapte a visat ceva. O figură luminoasă i-a spus: "Du-te mâine devreme pe stradă şi întreabă de doi oameni pe nume Ren şi Li. Aceştia pot da ajutor bărbatului tău". Femeia s-a dus când mijea de ziuă pe stradă şi întreba pe toţi trecătorii: "Vă numiţi Ren sau Li ?" Cei cărora li se adresa, văzând purtarea ei ciudată la acea oră o credeau nebună. În cele din urmă unul îi zise: "Ren sau Li zici ? Păi ei sunt cei doi bărbaţi din Wentschow care au predicat ieri seară aici. Tocmai s-au pornit să facă cale-ntoarsă, dar dacă fugi repede ai putea să-i ajungi din urmă." Femeia a alergat după cei doi evanghelişti cât de repede au putut-o duce picioarele ei bolnave. Strigătele ei au fost auzite de cei doi. S-au oprit şi, la rugămintea ei, s-au întors din drum. Cei doi au propovăduit familiei vestea bună a biruinţei lui Hristos asupra puterilor Diavolului. Membrii întregii familii au primit mesajul credinţei în inimile lor. Imediat în noaptea următoare capul familiei n-a mai fost chinuit. De atunci înainte el şi soţia sa l-au urmat pe Hristos şi au ajuns la eliberarea deplină. Pentru a avea mai multe ocazii de vestire a Cuvântului lui Dumnezeu s-au mutat la Lishui. Tatăl a prins puteri vizibil şi a lucrat pentru Hristos până la o vârstă înaintată şi după zeci de ani a murit în pace. Acest bătrân şi încercat ucenic al lui Isus a avut parte de puterea Lui eliberatoare. Forţele întunericului se sfârşesc la Golgota. Strigătul de biruinţă al lui Isus pe cruce, "S-a săvârşit !" pătrunde până în străfundul culcuşului demonilor. Oameni chinuiţi de o grea dependenţă devin liberi atunci când vin înaintea Biruitorului de pe Golgota.

IX. PE CINE-L FACE FIUL LUI DUMNEZEU LIBER, ESTE CU ADEVĂRAT LIBER


Într-o zi, un mesager a venit la misiunea noastră din Lishui cu rugămintea ca ,dacă este posibil, câteva dintre femeile creştine să facă o vizită negustorului de sare şi soţiei lui, ambii fiind membri comunităţii noastre creştine. Astfel, am pornit la drum împreună cu câteva creştine de nădejde: cu femeia care vindea Biblii, cu soţia evanghelistului cu soţia învăţătorului misiunii şi cu soţia farmacistului. În casa negustorului am găsit o femeie foarte slăbită, ce ne-a fost prezentată ca fiind cumnata sa. Cei ce au adus-o cu lectica făcuseră un drum de peste şase ore, pentru a găsi ajutor la Dumnezeul creştinilor.

Ca în multe asemenea cazuri, am descoperit că femeia era chinuită de un demon numit Fan-yiao, care fusese cauza multor nenorociri abătute peste localnici, aşa cum se vede şi din istorisirea anterioră. Femeia a căutat ajutor la mai mulţi zei, dar fără nici un rezultat. Acum, ea a cerut Dumnezeului creştinilor să-şi arate puterea. Soţia negustorului de sare s-a înfricoşat la acest gând, ştiind că Fan-yiao era un zeu de temut. Totuşi nu putea să-şi refuze sora şi să-i interzică prezenţa în casa ei.După ce femeia şi-a încheiat relatarea, am început cu toţii să cântam”Se-apropie Isus acum”.

Acest cântec este foarte îndrăgit printre creştini deoarece în el apare de multe ori numele lui Isus, iar ei ştiu că Diavolul fuge la auzirea acestui nume. Apoi am continuat să-i spunem femeii mesajul lui Isus. În ciuda faptului că nu a priceput multe din ce i-am spus, ea a înţeles cel puţin faptul că Isus ar putea să o ajute. De lucrul acesta s-a agăţat cu toată puterea. Ne-am rugat pentru ea şi am continuat s-o învăţăm cum să-l cheme pe domnul Isus în ajutor şi cum să se încreadă în El. M-am bucurat simţind credinţa copilărească a însoţitoarelor mele chineze. În ziua următoare am venit iarăşi şi ne-am bucurat să aflăm că petrecuse noaptea în pace. Am stabilit cu femeile creştine ca în fiecare zi două dintre ele să o viziteze, să se roage cu ea şi să o încurajeze. Am putut observa că noapte de noapte femeia putea dormi liniştită fără incident Dar asta nu a durat mult, ceva mai tîrziu cele două vizitatoare fiind întâmpinate de strigătele:”

M-a găsit iarăşi!M-a găsit iarăşi!” Ea le-a spus că demonul a venit sub forma unei pisici negre şi ar fi chinuit-o. O soră a întrebat-o imediat:”Ai luat iarăşi legătura cu zeităţile ?” La început ea a refuzat să răspundă, dar în final a recunoscut că soţul ei o vizitase şi fiind foarte fericit de vindecarea ei, la plecare i-a spus:” Ştii doar că i-am promis zeului un porc gras dacă te face sănătoasă! Acum vreau să mă duc şi să împlinesc această juruinţă. Doar nu poţi fi sigură că Dumnezeul creştinilor te-a ajutat.” Femeia a fost de acord. În noaptea următoare ea a fost iarăşi în ghearele vrăjmaşului. Creştinele noastre au sfătuit-o să trimită imediat pe cineva să-i spună soţului ei ca nu cumva să jertfească ceva idolului, toată cinstea aparţinând numai Domnului Isus. Acest sfat a fost respectat imediat.

După această experienţă, femeia, fiind foarte speriată, ne-a rugat să-i permitem să vină la centrul nostru misionar. Nu aveam însă nici un spaţiu la dispoziţie. Atunci femeia care răspândea Biblii s-a oferit să o ia în camera ei şi să doarmă cu ea în pat. În paturile mari ale chinezilor dorm deseori patru persone la un loc. Astfel femeia a stat acolo trei săptămîni şi a auzit zilnic Cuvântul lui Dumnezeu. Fiind eliberată total, voia să se întoarcă acasă în noiembrie. La plecare ea a spus:”Dacă totul va fi bine voi veni de Crăciun şi voi serba cu voi.” La începutul zilelor de sărbătoare o aşteptam să se reântoarcă. Fiindcă nu a sosit în prima zi de Crăciun, una dintre creştine s-a oferit să pornească a doua zi în lunga călătorie spre ”păgână”, pentru a vedea ce se întâmplă. Dar asta nu a fost necesar deoarece chiar în aceiaşi zi ”păgâna” noastră a sosit. În toate săptămânile din urmă ea rămăsese total eliberată, şi numai datorită unei mari inundaţii ea nu putuse să ajungă în prima zi de Crăciun. Ne îngrijorasem degeaba. Femeia îl lăuda plină de mulţumire pe Dumnezeu. Într-o regiune cu totul păgână, ea era acum singura creştină. Ani de zile am putut constata cu ocazia vizitelor noastre că ea I-a rămas credincioasă lui Hristos.În final am pierdut contactul cu ea, regiunea devenind nesigură datorită războiului ruso-japonez.


Yüklə 0,6 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin