Orașul pierdut și regăsit

Orașul pierdut și regăsit

A fost odată, demult pierdut și regăsit printre paginile unei vechi cărți de istorie ponosite, uitat de veșnicul și omniprezentul TIMP, un vechi orășel...un orășel mai bătrân ca locurile în care, cu mare grijă, a fost așezat de întâii săi creatori.

În acest mic locușor totul era orânduit, iar locuitorii stăteau precum niște soldăței de plumb abia lustruiți de o mână melancolică a vreunui bătrânel care rememorează amintiri demult apuse ale unei copilării prea îndepărtate de băiețandrul care a fost odată. Totul era curat și îngrijit, iar ziua se auzeau triluri vesele, precum un răsărit dulce care te trezește și mai mult, cu fiecare rază singuratică ce alunecă și îmbrățișează întregul orizont. Casele alcătuiau un adevărat curcubeu urban. Noaptea însă, tot acest spectacol viu se termina și un văl pestriț acoperea întreg orășelul, lăsându-i fața plină de strălucire, scânteindă, palidă și fără vlagă, ca un cântec mut în surdina și curățenia unei lumi perfecte.

Cu toate acestea, nu a fost mereu așa.

Înainte...cu mult înainte de marele război, numit MAREA DEZINFECȚIE, lucrurile stăteau altfel. Totul dormita într-o dezordine absurdă și ambiguă. În aer puteai simți o teamă de nedescris față de conducătorul Ținutului de Miazănoapte, Împăratul Boală-Grea, o teamă de o invazie a Microbilor, soldați trimiși de stăpânul lor să ocupe cât mai multe teritorii. Aveau o grămadă de aliați, Mizeria și Dezordinea fiind unii dintre aceștia.

Această armată josnică încerca să contamineze orice strop de puritate și distrugea curățenia perfectă. Se infiltra rapid, își aducea iscoade pe tărâmurile stăpânite de curățenie și întemnița tot ceea ce era bun, curat și frumos. Dezordinea de afară nu se compara cu dezordinea din sufletul fiecărui cetățean amărât de zilele mizere ce se duceau din calendar precum niște flori ofilite la sfârșitul toamnei târzii.

Pe străzile prăfuite de anii de trai greu care au șters cuvintele CURĂȚENIE sau SPERANȚĂ de pe buzele oamenilor camuflați într-o murdărie stranie, totul se derula molcom, precum niște firicele de nisip într-o clepsidră îmbătrânită și ea, de vreme.

Oamenii erau precum o turmă de oi ... oi negre, abandonate de către ciobănașul lor care trecea haiducește prin viață.

Cât despre săracii copilași ... aveau o copilărie care se pierdea prin furtuna de soldăței care îi răneau cu fiecare ocazie. Toți erau bolnăvicioși și se luptau din greu, cu excepția unuia singur. Cineva atât de neimportant încât se asemăna cu o particulă minusculă ce se propagă într-un ocean. Cu toate acestea, avea un nume cu totul special, dat de însăși Regian Curățeniei pe patul de moarte. Domestina se chema și era precum o umbră. Știai că este acolo, dar totuși refuzai să îi dai crezare. Ea era singura pagină rămasă din cartea glorioasă a trecutului, ordonat și curat.

Păstra aceleași tradiții, considerate acum păgâne, se spăla pe mâine, avea grijă de curățenia micii ei căsuțe ... și își peria cu grija unei mame protectoare micuțul cățeluș, pe nume Domestos. Avea curățenie chiar și în gând...își amintea perfect fiecare moment, oricât de mic. Capul ei era precum un calendar de idei și vise, iar cerul era pentru ea doar o limită impusă. Totuși, cel mai mare vis al ei era să își scoată orașul din hibernarea cumplită de sub stratul de mizerie. Să îi transforme pe cetățenii învăluiți în necaz, în adepți ai curățeniei. Ceea ce a și reușit prin lupta crâncenă pe care a purtat-o alături de câinele ei credincios, Domestos. Au luptat cu vitejie și astfel, Marea Dezinfecție a putut deveni realitate.

Astfel am ajuns unde suntem astăzi, într-un punct în care regulile igienei sunt respectate în bună măsură, iar oamenii sunt atenți la orice încercare a microbilor de a ne invada. Toți știu acum că pot apela la câinele credincios Domestos în orice moment de cumpănă.

Material realizat de elevii clasei a IV-a A

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.3 SLOBOZIA

JUDEȚUL IALOMIȚA

Învățător: Nae Florica