C. Verificarea încadrării autovehiculelor în consumul normat de carburant
11. Consumul normat de carburant se verifică obligatoriu la sesizarea conducătorilor auto sau a organului tehnic, când se constată depăşirea acestuia la unele autovehicule şi se întocmeşte proces-verbal model nr. 1.
12. Probele se efectuează de către comisia tehnică a unităţii în condiţii reale de folosire a autovehiculelor pe un sector de drum (10 km) care se parcurge o singură dată în ambele sensuri, efectuându-se 2 măsurători.
Consumul mediu (Cm) realizat se determină cu relaţia:
100 x (C1 + C2)
Cm = -----------------
S
în care:
C1 = cantitatea de carburant consumată pe timpul determinării (litri), la dus;
C2 = cantitatea de carburant consumată pe timpul determinării (litri), la întoarcere;
S = lungimea sectorului de drum (km).
Acesta (Cm) va fi comparat cu consumul normat de carburant (cn) care se determină cu relaţia:
Cn = Zi x Nc
în care:
Zi = coeficientul de corecţie al normei de consum pentru traseul pe care s-a făcut determinarea, conform anexei nr. 37;
Nc = norma de consum pentru autovehiculul respectiv.
În cazul în care Cm > Cn, se vor elimina cauzele care au dus la creşterea consumului de carburant, după care se face o nouă determinare.
Dacă nici în acest caz Cm nu se încadrează în normele prevăzute, câte un exemplar al proceselor-verbale al determinărilor vor fi înaintate la Direcţia Economico-Administrativă, pentru soluţionare.
Dostları ilə paylaş: |