Organizaţii europene şi euroatlantice prof univ dr. Andrei popescu obiective

Curtea de Justiţie este compusă din 15 judecători (câte unul

pentru fiecare stat membru, fără a exista insa obligativitatea criteriului

naţional) numiţi prin acordul guvernelor ţărilor UE pentru o perioadă

de 6 ani, ea având rolul de a asigura implementarea prevederilor Tratatului.

Cei 15 judecători sunt asistaţi de 8 avocaţi generali. Există şi

un Tribunal de Primă Instanţă, însărcinat cu soluţionarea cauzelor de

mai mică importanţă, pentru a nu se aglomera foarte mult activitatea

Curţii de Justiţie.

128

Ultima instituţie care exista înainte de ratificarea Tratatului de la

Maastricht este Curtea de Conturi. Înfiinţată în anul 1977 dar fără a

fi din punct de vedere strict juridic o instituţie comunitară până la

intrarea în vigoare a Tratatului de Uniune Europeană (1 noiembrie

1993), ea este compusă din 15 membri aprobaţi prin decizia unanimă a

Consiliului UE, după consultarea Parlamentului European.

Rolul Curţii de Conturi este acela de a controla dacă veniturile şi

cheltuielile din bugetul comunitar au fost legal obţinute şi utilizate şi

dacă managementul financiar al Uniunii Europene a corespuns programului

stabilit la începutul anului pentru care se efectuează controlul.

Rezultatul acestui control se concretizează într-un raport anual pe baza

căruia Parlamentul European acordă Comisiei Europene descărcarea

bugetară.

Aşa cum am menţionat, urmare a deciziilor adoptate la Maastricht,

au fost înfiinţate o serie de noi instituţii comunitare:

– Comitetul Economic şi Social (ECOSOC), cu rol esenţialmente

consultativ şi sediul la Bruxelles. El exista înainte de adoptarea

Tratatului de la Maastricht, însă nu era legalizat ca instituţie comunitară.

Este compus din 222 membri, reprezentanţi ai grupurilor de

interese economico-sociale din statele UE;

– Institutul Monetar European, cu sediul la Frankfurt. Deschis la

1 ianuarie 1994, el a avut rol de precursor al Băncii Centrale Europene, care

l-a înlocuit la 1 ianuarie 1999, o dată cu apariţia monedei unice EURO;

– Agenţia Europeană pentru Protecţia Mediului, cu sediul în Danemarca;

– EUROPOL, cu sediul în Olanda, se vrea a fi precursorul unei

viitoare poliţii comune europene;

– Observatorul pentru Droguri, cu sediul în Portugalia;

– Oficiul pentru Medicamente (în Marea Britanie);

– Fundaţia Educaţiei Permanente (în Italia);

– Oficiul de Formare pentru Ţările din Est (în Grecia);

– Oficiul pentru Sănătate şi Protecţia Muncii (în Spania);

– Oficiul pentru Inspecţie Veterinară (în Irlanda);

– Comitetul Regiunilor (cu sediul la Bruxelles, în Belgia).

Noile realităţi europene de după 1989, dar şi nevoia de reformă

internă a structurilor comunitare au dus la semnarea, în decembrie 2000, a

unui nou Tratat – Tratatul de la Nisa, intrat în vigoare în ianuarie 2003.

Paşii timizi pe care acesta i-a făcut însă pe calea reformelor au evidenţiat

necesitatea lansării unei dezbateri mai largi privind viitorul Uniunii. În

2001, Declaraţia de la Laeken îşi propune crearea unei Uniuni mai democratice,

mai transparente şi mai eficiente şi elaborarea unei Constituţii pe

129

măsura aşteptărilor cetăţenilor europeni. În vederea realizării acestui obiectiv

a fost creată o Convenţie reunind principalele părţi angajate în dezbatere:

guvernele statelor membre şi ale statelor candidate, parlamentele

naţionale, Parlamentul european, Comisia europeană, observatori din

partea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, Mediatorul

european, reprezentanţi ai societăţii civile.

Lucrările Convenţiei au fost încununate de elaborarea Proiectului

Constituţiei Europene. Textul, înlocuind totalitatea tratatelor

existente, este structurat în patru părţi: Dispoziţiile fundamentale (sunt

definite Uniunea, obiectivele, competenţele, procedurile decizionale şi

instituţiile sale), Carta drepturilor fundamentale (aceasta devine astfel

parte integrantă a Constituţiei), Politicile Uniunii şi Clauzele finale

(sunt înscrise procedurile de adoptare şi de revizuire a Constituţiei).

Proiectul Constituţiei europene a fost prezentat la Consiliul

European de la Salonic, din iunie 2003, şi adoptat la Consiliul

European de la Bruxelles, din iunie 2004, urmând să fie ratificat de

statele membre ale UE.

Constituţia europeană constituie elementul central în jurul căruia

se va edifica întreaga arhitectură europeană.