Organizaţii europene şi euroatlantice prof univ dr. Andrei popescu obiective


Curtea de Conciliere şi Arbitraj (The Court of Conciliation



Yüklə 0,96 Mb.
səhifə17/98
tarix04.01.2022
ölçüsü0,96 Mb.
#58890
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   ...   98
Curtea de Conciliere şi Arbitraj (The Court of Conciliation

and Arbitration)

Convenţia de Conciliere şi Arbitraj, semnată în 1992, stabileşte

crearea unei Curţi de Conciliere şi Arbitraj care şi-a început activitatea

în decembrie 1994 şi al cărei rol este de a rezolva disputele pe care i le

supun statele membre semnatare ale Convenţiei.

Membrii Comisiei sunt personalităţi eminente cu experienţă în

domeniul afacerilor şi legislaţiei internaţionale.

Comisia de Conciliere analizează cazurile care îi sunt supuse de

două sau mai multe state membre. Părţile implicate au la dispoziţie 30

de zile pentru a accepta sau nu concluziile din raportul Comisiei. În

cazul unui refuz, raportul este trimis Tribunalului de Arbitraj ale cărui

decizii leagă părţile implicate.

Sediul Curţii se află la Geneva. Până acum însă nu s-a făcut apel

la serviciile sale.

114

După cum am arătat deja, OSCE propune o abordare originală



a conceptului de securitate, şi anume securitatea cooperativă. Aceasta

se traduce prin angajamente şi mecanisme vizând aspecte politico-militare

antrenând deschiderea, transparenţa şi participarea statelor membre.

În Documentul adoptat la Helsinki, în 1992, s-a propus stabilirea

unui cod de conduită vizând aspectele politico-militare ale securităţii.

Acest Cod a fost adoptat în 1994, în cadrul summit-ului de la

Budapesta şi reafirmă determinarea statelor membre de a acţiona

solidar în cazul violării normelor OSCE şi de a contribui la identificarea

unor soluţii concertate la provocările securitare. Statele membre

trebuie să menţină capacităţile militare care acoperă nevoile lor reale

de securitate şi au libertatea de a-şi defini, în mod liber, interesele şi

aranjamentele securitare (inclusiv tratate şi alianţe).

În 1999, la summit-ul de la Istanbul, statele membre ale OSCE

au elaborat Carta Europeană de Securitate, document care identifică

noile ameninţări la nivel securitar şi trasează rolul Organizaţiei în viitoarea

arhitectură europeană.

Considerând că riscul conflictelor între state nu a fost complet

eliminat şi că noi provocări au apărut (terorismul internaţional, extremismul

violent, criminalitatea organizată, traficul de droguri), Carta

propune un răspuns comun. Plecând de la ideea că nici un stat sau

organizaţie nu poate face faţă singur(a) riscurilor şi ameninţărilor,

OSCE se angajează să intensifice cooperarea cu organizaţiile competente,



pe picior de egalitate şi într-un spirit de cooperare, să dezvolte

şi să menţină coerenţa politică şi operaţională, pe baza valorilor

comune, între diferitele organisme ce se ocupă de problemele de securitate,

pentru a răspunde crizelor specifice şi, în acelaşi timp, pentru a

defini o ripostă la noile riscuri şi ameninţări.


Yüklə 0,96 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   ...   98




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin