Organizaţii europene şi euroatlantice prof univ dr. Andrei popescu obiective
Yüklə 0,96 Mb.
|
| Cultura politică presupune dimensiuni cognitive, afective şi evaluative.
Dimensiunea cognitivă se referă la cunoştinţele asupra sistemului politic şi faptelor politice. Dimensiunea afectivă include sentimentele de ataşament, de angajare sau de refuz faţă de instituţiile şi evenimentele politice, deci partea emoţională a atitudinilor politice. Dimensiunea evaluativă se referă la judecăţile de valoare, la opiniile 91 exprimate asupra sistemului politic şi fenomenelor politice. Între aceste dimensiuni există interdependenţe. Din combinarea acestor trei dimensiuni rezultă trei tipuri de culturi politice: cultura politică provincială (locală sau parohială), cultura de supunere (de subordonare) şi cultura de participare. Cultura parohială este caracteristică unor societăţi în care nu se poate vorbi, în sens propriu, de o cultură politică naţională, nu există o conştientizare a politicii naţionale şi nici interes pentru sistemul politic. Are loc o simplă juxtapunere de culturi politice locale ale statului, etniei, regiunii. Cunoştinţele, sentimentele, judecăţile de valoare sunt orientate spre aceste entităţi locale.
societăţii respective, oamenii sunt conştienţi de existenţa sistemului politic, dar rămân pasivi, deoarece ei nu cred că au vreun rol de jucat, că pot sau ar trebui să influenţeze deciziile. În cultura de participare, cetăţenii se gândesc că pot influenţa mersul sistemului politic prin diverse mijloace de care dispun. Culturile politice orientate spre participare sunt rezultatul gradului înalt de organizare şi educaţie din ţările respective şi reflectă experienţele lor politico-istorice specifice. O cultură politică având un caracter mixt este cultura civică. Cultura politică poate fi analizată în raport cu societatea ca întreg sau cu diferitele ei părţi componente. Sunt propuse diferite criterii pentru departajarea subculturilor politice. Termenul de subcultură politică nu are un sens peiorativ. Este folosit pentru a desemna modul în care se raportează la sistemul politic diferitele subdiviziuni ale societăţii. După criteriul regional, sunt subculturi politice regionale aflate într-un anumit raport cu cultura politică naţională; după criteriul clasic, există subculturi politice ale diferitelor clase şi categorii sociale. Cultura politică include informaţiile deţinute de cetăţean în legătură cu sistemul politic, sentimentele şi aprecierile referitoare la efectele sistemului asupra sa. În funcţie de dimensiunile cognitive, afective şi evaluative ale culturii politice pot fi detectate trei tipuri de stări de spirit ale populaţiei
presupune împletirea celor trei dimensiuni: cunoaştere, afectivitate, evaluare. Apatia înseamnă existenţa cunoştinţelor politice, dar manifestarea indiferenţei pe plan afectiv şi apreciativ. Alienarea denotă existenţa cunoştinţelor politice, dar şi a lipsei de simpatie faţă de siste- 92 mul politic. Cu cât stările de apatie şi alienare sunt mai numeroase în societate, cu atât instabilitatea sistemului politic este mai accentuată. c) Valori şi norme politice Componentă importantă a culturii politice, valoarea politică este
reprezintă o corelaţie a realului şi idealului. Ca elemente ale realităţii social-politice, valorile sunt componente ale contextului situaţional al acţiunii politice. Ca idealuri, ele joacă rolul de etalon, de cadru de referinţă al activităţii politice, al conţinutului şi sensului vieţii politice, orientând activitatea şi comportamentul politic al grupurilor sociale şi indivizilor. Interiorizate, trăite, valorile se transformă în orientări valorice prin care individul se raportează la multitudinea aspectelor politicului şi la propria sa activitate, valorizându-le. Reprezentând un cadru general de reglementare a relaţiilor politice dintre grupurile sociale, dintre instituţiile politice, dintre indivizi, direcţionând raporturile acestora faţă de puterea politică, faţă de structurile de organizare socială şi politică, normele politice au rolul de a asigura elementele funcţionale ale sistemului politic. În acelaşi timp, ele orientează atitudinile individuale şi de grup faţă de evenimentele politice, orientează comportamentul politic. Convertind necesitatea în prescripţii, îndreptare, reguli, principii, modele, normele politice asigură condiţii pentru desfăşurarea firească a acţiunii politice. d) Convingeri, atitudini şi comportament politic După părerea lui S. Verba, cultura politică include convingerile politice, care sunt reprezentări, idei, principii, judecăţi de valoare ce motivează şi călăuzesc relaţiile unui individ sau ale unui grup social în cadrul domeniului politic. Atitudinea politică reprezintă o modalitate de raportare a individului sau grupului social la problemele, fenomenele şi procesele politice pe care le apreciază într-un anumit mod. În conţinutul atitudinii politice, elementele cognitive şi evaluative sunt impregnate de o încărcătură emoţional-afectivă deosebită. Organizând, pe baza valorilor, convingerile politice, ordonând reprezentările cognitive, atitudinile politice au un rol important în declanşarea comportamentului politic şi în pregătirea unei acţiuni politice. Se consideră că atitudinea politică are componente incitativ-orientative, selectiv-evaluative şi efectorii- 93 operaţionale. Atitudinea politică este corelată cu opinia politică, aceasta din urmă devenind mod de exprimare a celei dintâi. Atitudinea politică se caracterizează prin direcţie şi intensitate. Yüklə 0,96 Mb. Dostları ilə paylaş:
|