de la Helsinki (cunoscut şi sub numele de „The Blue Book”).
Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa a fost formal
deschisă pe 3 iulie 1973, lansându-se astfel „procesul Helsinki”.
Acesta a cunoscut trei momente majore:
– 3-9 iulie 1973 (Helsinki): adoptarea Recomandărilor Finale;
– 18 septembrie 1973-21 iulie 1975 (Geneva): elaborarea
Actului Final de la Helsinki;
– 30 iulie – 1 august 1975 (Helsinki): semnarea, de către cele 35
de state membre, a Actului Final de la Helsinki.
„Carta Albastră” de la Helsinki este un document politic, nonconstrângător
juridic, regrupând trei coordonate majore: aspectele politico-
militare ale securităţii (principiile care ghidează relaţiile dintre
statele participante şi măsuri de sporire a încrederii în plan militar),
cooperarea în domeniul economic, tehnico-ştiinţific şi a mediului înconjurător
şi „cooperarea în domeniul umanitar şi în alte domenii”(erau
110
vizate aici: drepturile omului, redate prin formula „contacte umane”,
„informarea”, „cooperarea culturală” şi „cooperarea în probleme de
educaţie”).
Prăbuşirea comunismului şi încheierea Războiului Rece au
însemnat, pentru CSCE, asumarea unui nou tip de misiuni, legate de
această dată de construirea cadrului instituţional democratic şi respectul
drepturilor omului în fostele state socialiste. Consacrarea noii
orientări a Conferinţei a constituit-o Carta de la Paris pentru o Nouă
Europă, adoptată în 1990, la summit-ul şefilor de stat şi de guvern.
Pornind de la premisa că „întreaga Europă liberă este chemată pentru
un nou început”, documentul stabilea consultări politice la nivel de
stat şi de guvern din doi în doi ani, un Consiliu al miniştrilor de
externe cel puţin o dată pe an, precum şi posibilitatea unor întâlniri
periodice între reprezentanţi ai ministerelor de externe. Aceste întâlniri
beneficiau de suportul unui aparat administrativ permanent, incluzând
un Secretariat, un Centru de Prevenire a Conflictelor şi un Oficiu
pentru Alegeri Libere. În aprilie 1991 a fost creată Adunarea Parlamentară
a OSCE.
Organizaţia îşi dezvoltă, în această perioadă (între 1989 şi 1991
au loc reuniuni la Viena, Paris, Copenhaga, Moscova), dimensiunea
umană, incluzând alegeri libere, libertatea presei, protecţia minorităţilor.
În perioada 1991 – 1994, CSCE va fi înzestrată cu noi instituţii
şi structuri: Forumul pentru Cooperare în Domeniul Securităţii
(Forum for Security Cooperation), Înaltul Reprezentant pentru Minorităţi
Naţionale (the High Commissionar on National Minorities),
Forumul Economic, Preşedintele în exerciţiu (Chairman in Office),
însărcinat cu „coordonarea consultărilor curente în domeniile de
interes al CSCE”, Secretarul General.
Această dezvoltare instituţională a transformat CSCE dintr-un proces
într-o organizaţie, noua denumire – Organizaţia pentru Securitate şi
Cooperare în Europa – fiind adoptată în urma summit-ului de la Budapesta,
din 5/6 decembrie 1994 şi devenind efectivă de la 1 ianuarie 1995.
Prin structura şi activităţile sale, Organizaţia se recunoaşte ca
fiind un „instrument primar de alertă rapidă, prevenire a conflictelor şi
gestionare a crizelor”.
Locul special pe care această Organizaţie îl ocupă pe scena
internaţională traduce particularităţile acesteia: abordarea cooperativă
a securităţii, instrumentele de prevenire a conflictelor, dialogul şi consensul,
valorile comune împărtăşite de statele membre, modelele de
cooperare cu celelalte organizaţii şi instituţii internaţionale.
111
Organizaţia a dat dovadă de o capacitate sporită de flexibilitate,
adaptându-se schimbărilor şi noilor provocări la nivel internaţional. În
1997, OSCE a instituit un Reprezentant pentru Libertatea Presei şi şi-a
consolidat dimensiunea economică, iar în 1998 a început monitorizarea
politică.
În noiembrie 1999 a fost semnată, la Istanbul, Carta pentru
Dostları ilə paylaş: |