Originea si evolutia limbii romane

Roman psihologic

Romanul Padurea spanzuratilor este si o drama de constiinta a omului pus fata in fata cu o istorie necrutatoare. Pe fundalul evenimentelor tragice din primul razboi mondial, tanarul Apostol Bologa – roman din Transilvania integrata pe atunci in Imperiul Austro-Ungar, traieste o experienta cu implicatii existentiale; in limitele ei notiunile: viata, moarte, iubire, datorie, Dumnezeu, suferinta si izbavire isi schmba continutul.

Rebreanu isi realizeaza eroul prezentandu-i viata la nivelul a doua timpuri:
- trecutul infatisat prin retrospectiva asupra copilariei si adolescentei personajului

- prezentul cuprinzand partea ultima a vietii, aceea in care – mustrat launtric de partea de vina pe care o avea in condamnarea lui Svoboda – Bologa se indreapta si el spre spanzuratoare.

Procesul de constiinta al personajului incepe chiar in clipa executiei lui Svoboda, cand Bologa „… simti limpede ca flacara din ochii condamnatului i se prelingea in inima ca o imputare dureroasa”. Ulterior, bravand din nevoia de a le demonstra celor din jur si mai ales siesi justetea sentintei la care subscrisese, personajul confirma faptul ca increderea i se clatina. De altfel, intalnireacu Klapka joaca un rol important in evolutia sufleteasca a lui Bologa si dupa ce primul ii destainuise motivele mutarii sale pe frontul rusesc, o „ura noua, plamadita in sufletul lui pe nesmtite” il va face pe locotenentul roman sa vada altfel razboiul: „.… il incolti in minte o idee ca un carlig: ce cauta el aici?” Se contureaza inca de pe acum, marea drama a lui Bologa: neconcordanta intre teoria sa despre patrie si realitatea cruda a razboiului.

Adevarata trezire a constiintei etnice a tanarului roman se petrece atunci cand este instiintat ca peste cateva zile, divizia lui va fi mutata pe frontul din Ardeal. Gandul dezertarii i se infiltreaza in minte mai intai nebulos, ca o posibilitate, pentru a deveni o hotarare atunci cand generalul ii refuza mutarea pe un alt front.

Dinamica trairilor sufletesti ale eroului este urmarita si in timpul a doua evenimente- cheie. Primul l-a constituit discutia cu un prizonier neamt adus la Lunca si interogat Apostol Bologa serveste ca interpret, iar cuvintele prizonierului („dar romani ca dumneata…”) ii trezesc in suflet nevoia adanca de disculpare. In aceste conditii, dezertarea constituie una dintre formele posibile de izbavire, singura pe care o vede,

Al doilea eveniment este convocarea lui Bologa la comandamentul diviziei, pentru a face parte din curtea martiala ce urma sa condamne niste tarani acuzati de spionaj. Drumul facut cu masina spre comandament constituie una dintre cele mai bune pagini ale romanului; constiinta dilata ceea ce vede ochul, incat cei sapte tarani spanzurati sunt multiplicati la nesfarsit, iar drumul capata proportii incredibile putin mai tarziu, coplesit de impresia asemanarii spanzuratilor, „Apostol se cutremura (…) si deodata isi zise: e Svoboda… privirea lui”. Ziua faustiana a lui Bologa incepuse si, pentru a nu mai incheia un pact cu diavolul incearca sa dezerteze, in aceeasi noapte, pe frontul romanesc, dar este prins, judecat si condamnat. Autorul urmareste – cu o rara forta de penetratie psihologica ultimile ore ale existentei personajului: invalmasirea gandurilor, renuntarea la aparare, drumul pana la locul executiei, momentele in care condamnatul nu-si recunoaste propriul nume scris pe cruce, pana la lumina apotetica din final, izbucnita din ochii lui Bologa, odata cu primele raze ale soarelu, ca intr-o noua Geneza in care Omul este proiectat pe fundalul Universului.

„Padurea spanzuratilor este construita in intregime pe schema unei obsesii, dirijand destinul eroului din adancimile subconstientului” (Tudor Vianu).

Obsesia se instaleaza in inconstient odata cu asistarea la scena spanzuratorii lui Svoboda: in momentul mortii, o lumina mare i se raspandeste pe figura si „cu privirea lucitoare, cu fata alba si luminata, parea ca vrea sa vesteasca oamenilor o izbanda mare…”. Din acea clipa, lui Bologa ii este sete de lumina, aceasta devine „glas” al neamului catre personajul care se indreapta ca un halucinant. Ulterior, avand misiunea de a distruge un reflector din zona inamicului, Bologa isi simtise sufletul sfasiat pentru ca pierduse „desmierdarea razelor tremuratoare”. Dupa ce reflectorul este spart, imaginea luminii cotopind lucirea din ochii cehului cu viziunea lui Dumnezeu, il ridica pe cel ucis la dimensiuni divine: „Si stralucirea i se parea cand ca privirea lui Svoboda sub streang, cand ca vedenia pe care a avut-o in copilarie, la biserica, in fata altarului, sfarsind rugaciunea catre Dumnezeu”.

Chemarea neantului se mai aude o data in clipa sosirii la locul executiei sale cand, ridicand ochii vede lucirea alba a spanzuratorii in care „se deslusea ceva straniu”.

Ca si Dostoievski, Rebreanu analizeaza trairile sufletesti ale omului in clipa trecerii in nefiinta; de data aceasta, sub lumina rasaritului catre care se indreapta „insetati” ochii condamnatului, el devine un nou Crucificat, dobandind iertarea.

• 
  Caracterizarea personajului protagonist –
  

APOSTOL BOLOGA

Prin romanul „Padurea spanzuratilor” se face un pas remarcabil in directia modernizarii romanului psihologic. Drama lui Apostol Bologa este declansata de criza psihologica, personajul apare ca subiect traitor si observator al propriilor stari de constiinta si subconstiinta obsesiva. Eroul isi traieste emotiile, sentimentele, incertitudinile, surescitarile – dar tot el observa aceste procese si amnifestari, le verbalizeaza printr-o aotoanaliza psihologica (parca dialogata, uneori monologata). „Viziunea impreuna cu” este moderna, fiindca naratorul stie, cat personajele sale. De asemenea, mai multe aspecte ale aceluiasi eveniment sunt surprinse din unghiuri diferite, percepute de personaje diferite intro „viziune stereoscopica” (dezbaterile de la popota). Timpul povestirii realizeaza o deplina sinteza a timpului obiectiv, al evenimentelor in succesiunea lor – si a timpului subiectiv al personajului, traitor, ce se introspecteaza; al celui care este si sub imperiul memoriei involuntare (insertia in naratiune a rememorari de catre Apostol Bologa a anilor din copilarie si ai celor de adolescenta, precum si al altor evenimente mai apropiate). „Rebreanu este un analist al starilor de subconstienta, al invalmaselilor de ganduri, al obsesiilor tiranice” ( Tudor Vianu).

Modernitatea lui Rebreanu consta in analiza unor viziuni profunde si complicate ale adancurilor opace si greu sondabile ale sufletului. Subiectivitatea domina intreaga structura epica organizata metodic si intr-o modalitate sferoida (sustinand filozofia stranie – mecanico-tragica a rotirii destinelor. Realismul personajului este impus in planul obiectiv al evenimentelor, dar mai ales in planul subiectiv al obsesiei devastatoare, pana la purificare, deprindere de contingent si spiritualizare.

Apostol Bologa, ca personaj literar este conceput de Rebreanu in cea mai moderna viziune, corelata cu cea a romanului european. Prin psihanaliza a impus o imagine, in straturi suprapuse, a psihicului individual spre forme psihice colective (cele trei straturi „sinele”, „eul” si „supraeul”). Psihanaliza sa preocupat de energiile ce zac in stratul din afund si de modul cum instantele superioare le cenzureaza si le convertesc.

Criza sufleteasca a lui Apostol Bologa incepe de cand asista la executia unui camarad ceh care a dezertat. Ca membru al Curtii martiale, el a luat parte la condamnarea sublocotenentului Svoboda. Nelinistea, agitatia lui Bologa izbucnesc din nevoia de certitudine ca pedeapsa fusese cuvenita. In timpul executiei nu-si poate domina emotia, aude in jurul lui soldatii gemand de mila, iar pe el il auzim rostind ca o justficare: „pedeapsa… crima… legea…”. Imaginea spanzuratorii si a ochilor celui condamnat il obsedeaza de acum inainte pe erou. Contrapunctic dialogul releveaza convingerile, conceptiile cu privire la conflagratie: „Razboiul m-a smuls din mijlocul cartilor, de la universitate
(…) Dar m-am dezmeticit repede si mi-am dat seama ca razboiul e adevaratul generator de energii!” (Apostol), „Si eu care credeam ca razboiul e un ucigator de energi” (Klapka).

Analiza psihologica si intrspectia releveaza starile subiective ale personajului; el simte „gatul ii era uscat si amar iar inima i se framanta intr-o emotie aproape dureroasa”, „Apostol bologa se facu rosu de luare-aminte (cand aude sentinta citinduse) si privirea i se lipise intarata”, „mai pe urma insa simti ca flacara din ochii condamnatului i se prelinge in inima ca o imputare dureroasa”, „incearca sa intoarca capul si sa se uite aiurea, dar ochii omului osandit parca il fascinasera cu privirea lui dispretuitoare de moarte si infrumusetata de o dragoste uriasa”. Mutatiile psihologice notate minutios marcheaza tensiunea launtrica, el simte „un frig dureros care ii cutreiera inima”, incat sopteste „cu un scancet bolnav” – „ce intuneric, Doamne, ce intuneric s-a lasat pe pamant…”.

Prada nelinistior, devorat d intrebari, de incertitudini, ajuns acasa, incearca zadarnic a se linisti, gandurile se napustira asupra lui din toate ascunzisurile crierului, ca niste pasari hraparete, si in urechi rasuna cantecul ordonantei care trezi in suflet amintiri de acasa, de la Parva de pe Valea Somesului.

Astfel, prin tehnica retrospectivei biografice, patrundem in universul subiectiv al personajului, lui i se perinda in minte imagini si imagini copilaria in opulenta, dragoste si regiozitate, crize extatice, mama fiinta evavioasa, tatal – fiu de memorandist, care i-a oferit lectii de morala, convingeri absolute. Vocea tatalui jalonase drumurile vietii lui Apostol, inca din pragul adolescentei: „sa nazuiesti mereu a dobandi stima oamenilor, si mai ales pe a ta insuti. De aceea, sufletul tau sa fie ntotdeauna ca gandul, gandul cu vorba si vorba cu fapta, caci numai astfel vei obtine un echilibru statornic intre lumea ta si lumea din afara! Ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodat ca esti roman!” La universitate, studiind filozofia, profesorului i se parea ca Apostol si-a pierdut credinta in Dumnezeu si cauta „un adevarat absolut”. Ii reapare in minte chipul Martei,logodnica cea care cochetase cu un ofiter ungur „tantos si increzut”, precum si hotararea sa „sa lupte si s-o recucereasca definitiv”; a urmat doua luni de scoala de artilerie, a fost numit ofiter, apoi ranit usor, iar a doua oara ranirea a fost mai grea, decorarea de trei ori, inaintarea la gradul de locotenent, toate in decursul celor doi ani, „pe urma Curtea martiala”, „pe urma a venit spanzuratoarea si ochii condamnatului si doina ordonantei, care nu mai inceteaza de loc ca o mustrare…” (toate se deruleaza in memoria afectiva a personajului literar).

Apostol Bologa crezuse ca are in constiinta sa edificii puternice, notiuni morale statornice in convingeri si atitudini cu privire la: stat, patrie, datorie, neam, etc. – insa in contact cu realitatea vietii, cu o noua experienta, aceste asa zise valori morale prind un alt continut. De aici, amplificarea incertitudinilor si zbuciumul imens il vor impinge la fapte decisive. Eroul este asaltat de impulsuri, de pareri diferite, la popota se intretaie concepte: „aparam patria, mostenirea stramoseasca” (ungurul Varga), „patria noastra e moarte” (Bologa), „Internationala crimei” este actiunea statului austr-ungar, „iubirea voastra ne hraneste cu gloante sau spanzuratori”, „Svoboda a incercat sa se smulga din murdarie, pe cand noi ne balacim mereu…” (Gross).

Capitanul Klapka, mult si greu incercat in unele infruntari ale vietii, traieste o mare drama, el se va confesa lui Apostol, motivand ca i-a vazut lacrimile in timpul executiei „lacrimile acelea ti-au dezvaluit sufletul”, il socoteste „frate de suferinta”.

Romancierul foloseste tehnica insertiei in naratiune a altei povestiri – relatate de Klapka de pe frontul italian, intr-un spectru terifiant, macabru si acuzator: „in fiecare copac atarnau oamenii, agatati de crengi, cu capetele goale si cu tablite de gat pe care scria „tradatori de patrie” in trei limbi, atunci cu groaza si-a zis „Asta-i padurea spanzuratilor”. Drama launtrica releva contrarietat „n-am plans”, „m-am bucurat… ca traiesc, c-am scapat de padurea spanzuratilor”. Amandoi primisera stupida misiune de a distruge reflectorul rusesc.xand fapta e savarsita, Cervenco il apostrofeaza: „Ati ucis lumina, Bologa!”.

Propus pentru medalia de aur in urma distrugerii reflectorului, ii cere generalului Karg sa nu fie trimis pe frontul din Ardeal, ci sa ramana pe loc sau sa mearga pe frontul italian. Reactia generalului este violenta cand isi da seama de conceptia lui Apostol Bologa – „Dumneata faci deosebire intre dusmanii patriei”, „… glonte, nu medalie!…” Apostol nu avea o limpezime a constiintei asupra razboiului, asupra statului multinational, masina de razboi infernala. Socoteste ca numai dezertarea l-ar izbavi. Fire sovaielnica, o reneaga pe Marta fiindca comunica si simpatizeaza pe un ofiter ungur, dar el apoi se indragosteste de fiica groparului Vidor. Din aceasta iubire parca se purifica, avand revelatia unei lumini interioare. Incercand sa dezerteze, este prins, inchis si condamnat la moarte prin spanzuratoare (motivul rotirii tragice a destinelor si motivul judecatorului vinovat de la inceput alterneaza acum cu motivul vinovatului fara vina). Cand Ilona apare in mintea lui, eroul traieste o stare de elevatie, de detasare si spiritualizare prin iubire: „indata simti o caldura binefacatoare, ca si cum chipul ei i-ar fi umplut inima de o iubire vie, ca o lumina uriasa in care se cuprindeau toti oamenii din toata lumea. Klapka incearca sa-i angajeze vointa de a trai, aparandu-si cauza, dar Apostol refuza: „Acum mi-e sufletul linistit… De ce sa reincep chinurile?… Nu mai vreau nimic. Iubirea imi ajunge (…) Cine o simte traieste in eternitate…”.

Desfacerea de sine este o traire unica, dupa ce vazuse pamantul, groapa, preotul, cosciugul, observa si „crucea mare de lemn pe care scria: „Apostol Bologa…” Numele i se parea strain si se intreba aproape suparat: „Oare cine sa fie Apostol Bologa?” In semn de solidaritate umana, groparul Vidor il saruta, iar Klapka plangea „se batea cu pumnii in piept”, „atunci Bologa fu impresurat de un val de iubire izvorata parca din rarunchii pamantului (…)Pamantul i se smulse de sub picioare, isi simttrupul atarnand ca opovara. Privirile parca ii zburau nerabdatoare, spre stralucirea cereasca”, in urechi i se stingea glasul preotului ”Primeste, Doamne, sufletul robului tau Apostol… Apostol… Apostol”. Drama eroului a izvorat din „nevoia de optiune personala si neputinta de a rezista unor imperative exterioare constiintei”.

Marele romancier a creat uncaz de constiinta dand sensuri noi si deschidere spre pluralitatea de semnificatii. Sfarsitul imanent genereaza reactii diverse: revolta transpusa in mit, in revolta fatisa fiind sentimentul relativitatii generale sau poate, constatarea unui absurd insurmontabil.

Poezia si problema

genurilor literare

Problema genurilor literare a starnit nenumarate controverse , ambiguitatile izvorand chiar din polivalenta intelesului termenului , caci cuvantul gen este folosit si cu alte sensuri - ,,specie literara ,, , ,, clasa de obiecte sau fenomene care au proprietati comune ,, .

Dintre teoreticienii genurilor literare se impun in timp : Platon , Hegel ( pornind de la Platon , Hegel considera genul epic = g. obiectiv , g. liric = g. subiectiv , g.dramatic = o sinteza intre cele 2 genuri ) , iar la noi , Adrian Marino care ,in Dictionar de idei literare, avansa ideea ca discriminarea intre cele 3 genuri literare este generata de ipostazele eului creator .

Genul liric este genul poeziei , ,, dar nu numai ,, . Termenul ,, liric ,, ( derivat din denumirea unui instrument muzical , lira , insemnul zeului Apollo ) a denumit in Grecia antica , orice fel de poezie , facuta pentru a fi cantata . Ulterior , indeosebi de la romantism incoace , poezia lirica a ajuns sa insemne creatia literara in versuri centrata asupra eului , asupra vietii launtrice , cu toata gama trairilor sufletesti - sentimente , emotii , stari , dispozitii afective , atitudini etc. Astfel , lirismul s-a identificat treptat cu esenta insasi apoeziei . Formal , poezia lirica se caracterizeaza in principal prin scurtime , densitate semantica si muzicalitate .

In definirea poeziei ( - vb. gr. poienin ,, a fabrica ,, , ,, a produce ,,) s-au impus de-a lungul timpului 3 cupluri de enunturi , in mod egal considerate drept adevarate :

1.- Poezia are o elaborare oarecum facila , deoarece nu necesita munca de aranjare proprie textelor de dimensiuni mari , nici elaborarea unui univers fictiv si coerent .

Ea este forma suprema a literaturii , este apanajul adevaratilor artisti , caci interzicandu-si facilitatile naratiunii , ea presupune o stapanire perfecta a resurselor de limbaj .

2.- Poezia este un mestesug al limbajului , ale carui realizari necesita tehnici precise , concrete si descriptibile . Conform savantului roman E.Coseriu , exista 3 cai de definire alimbajului poetic :

a.- prin identificarea functiilor semnului lingvistic - R.Jakobson delimiteaza 6 functii majore ale limbii - emotiva , conotativa , referentiala , metalingvistica , fatica , poetica .

b.- prin identificarea limbajului ,,cu stilul ca deviere ,, ( R.Barthes ) ; ,, devierea ,, , ,, insolitarea ,, , ,, deformarea ,, de la o ipotetica si greu de definit norma califica limbajul poetic drept antilimbaj . In locul ,, devierii , E.Coseriu defineste limbajul poetic prin conceptul de actualizare . Pentru el , limbajul poetic este limbaj absolut : ,, limbajul poetic nu poate fi deviere fata de de limbajul pur si simplu sau fata de limbajul de toate zilele , ci dimpotriva limbajul poetic , in care se actualizeaza , ceea ce tine deja de semn , este limbajul cu toate functiunile lui , adica e plenitudinea functionala a limbajului . ,,

c.- din perspectiva filosofica , perspectiva ce subliniaza functia creatoare a limbajului poetic caci ,, inainte de a fi comunicarea unui continut , limba e o comunicare ci cineva ,, . In cele 3 conferinte din Esenta limbii , Heidegger a meditat asupra salasluirii noastre in limba , asupra faptului ca traim in ea ca , intr-o casa a fiintei ,, , ca pornim de la ea in raportarea noastra la lume .

,, Despre cuvant , daca-l gandim cum se cuvine , nu am avea voie sa spunem niciodata - EL ESTE. CI EL DA . Potrivit esentei sale , cuvantul este datator - el da fiinta .,,

3.- Poezia constituie rezultatul unei foarte indelungate traditii in care s-au sedimentat , veac dupa veac , teme, procedee si imagini ; poetul este , mai presus de toate , un savant .


TIPURI DE POEZIE
In studiul Despre poezie , N.Manolescu ,, distinge,, 2 tipuri fundamentale de poezie :

1.- poezia traditionala = poezia clara si formal ordonata in versuri regulate , calsice , versuri ce respecta cele 4 conditii : rima , ritm , masura si pauza ;

- este o poezie profund rationala in modalitatea de expunere chiar si atunci cand exprima un suflet tulbure ori abisal ;

- tema este o idee , ce apare prin intermediul unor imagini de viata , al unor tablouri , cu puternic aspect alegoric ;

- epitetele si comparatiile sunt transparente ; intregul limbaj este traductibil in limba comuna a prozei ; se pot scutura podoabele frazelor fara sa alteram fundamental poezia ; originalitatea figurilor este minima .

Poezia traditionala poate fi definita ca poezie diversa ( lirica , epica , dramatica , filosofica ) din punct de vedere al extensiunii expresiei si ca poezie mimetica(= descriptiva , emotionala ) , din punct de vedere al intensiunii expresiei .
2.- poezia moderna

Termenul de modern , modernitate este utilizat pentru intaia data de Baudelaire in Le Peintre de la vie moderne , 1859 : ,, ... Cauta acel lucru pe care sa ne fie permis a-l numi modernitate ... ,, ( = tranzitoriul , fugitivul, contingentul , jumatatea artei , a carei cealalalta jumatate este eternul si imuabilul ) .

Doctrina modernismului , care isi are originile in Les Fleurs du MAL ( fapt semnalat si de Hugo Friedrich ) se caracterizeaza prin :

- ,, erezia lungimii poemului ,, ; astfel , E.A.Poe contesta poemul lung caci valoarea pozitiva apoeziei este data de capacitatea ei de a ne excita sufleteste si lungimea contravine acestui scop , caci adevaratele excitatii sunt fugitive si tranzitorii; se afirma astfel identitatea dintre poezie si lirism ;

- ,, erezia didacticista ,, ( = de l" enseignement ) care contine drept corolere inevitabile , pe acelea ale pasiunii , adevarului si moralei .

,, Pretind ca poetul care aurmarit un scop moral si-a micsorat forta poetica si nu comitem nici o imprudenta pariind ca opera lui este proasta . ,, ( Baudelaire ) . Cu el , apare in constiinta poetilor ideea gratuitatii si puritatii artei .

De aici decurg 2 consecinte :

1.domeniul poeticului incepe sa fie considerat acela al absolutului pe care simtamantul ori ratiunea il ranesc sau il coboara din sferele lui supranaturale ;

2. instrainarea poeziei de simtire , de imitarea capriciilor inimii , afirmand libertatea fanteziei .

- modernismul pune capat unui alt principiu scump romanticilor - inspiratia ; daca geniul romantic era un vrajitor sau un mag , ca la M.Eminescu , artistul modern este un ingenios , un calculat ;

- ,, liricizarea ,, poeziei , prin Mallarme si simbolisti poetii au invatat sa exploateze nuanta , imprecisul si difuzul ;

- este o poezie dificila si elitista , ce intoarce spatele limbii comune ( ,, la langue de la tribu ,, ) si deopotriva reaslitatea la care aceasta se refera . Ea nu arata nimic : sugereaza sau se ascunde ;

- propune un limbaj nou , caracterizat prin conciziune , sugestivitate sau mister ; o limba pura , misterioasa dar impecabil structurata gramatical ;

- promoveaza , cf. lui N.Manolescu , 3 tipuri de versuri :

- versuri neregulate ( incalca masura ) ;

- versuri albe ( fara rima ) ;

- versuri libere ( toate normele sunt aplicate ad libitum ) .


Comparatie intre romanul realist si romanul de analiza
Exemplificate in
- Ion de Liviu Rebreanu si Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu -
( ) - numarul din interiorul parantezei reprezinta numarul paginilor din “Limba si Literatura Romana, manual pentru clasa a-X-a”, autori: Mircea Marin, Carmen Ligia Radulescu, Elisabeta Rosca si Rodica Zane, editura Paralela 45. La paginile indicate se pot gasi repere folosite in realizarea acestui referat.

( / ) - (numarul paginii corespunzatoare pentru romanul realist / numarul paginii corespunzatoare pentru romanul de analiza)

Atat “Ion” cat si “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” reprezinta, pentru literatura romana, romane de exceptie care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca nici unuia dintre noi. Desi sunt manifestari diferite ale romanului, amandoua sunt in aceeasi masura originale si complexe, fiecare in felul lui.

1. In romanul “Ion”, Liviu Rebreanu indeplineste atributiile autorului romanului realist. Astfel se infatiseaza ca fiind naratorul obiectiv si omniscient, care are acces la toate mecanismele vietii sociale, precum si la intimitatea vietii afective. Autorul, in acest caz, isi propune sa reflecte lumea in toata complexitatea ei, oferind cititorului toata informatia de care are nevoie. In cazul romanului de analiza, Camil Petrescu isi propune “sa absoarba” lumea in interiorul constiintei, sa arate cititorului mecanismele mintii umane printr-un reprezentant ales de acesta. Autorul nu mai este demiurg in lumea imaginara, ci descopera limitele conditiei umane. Naratorul omniscient este inlocuit de personajul-narator, ceea ce potenteaza drama de constiinta, ii ofera autenticitate.

2. Ca urmare a acestor schimbari in ceea ce priveste naratorul romanului, si modul in care opera este citita si inteleasa de catre cititor este diferita. Cititorul romanului “Ion” este introdus intr-un univers care ii este sau ii devine familiar si despre care va fi informat si documentat. Liviu Rebreanu pune accent pe detaliu, pentru ca acesta da iluzia realului. Cei care prefera lectura romanului de acest gen, sunt cei ce se identifica mai putin cu personajul principal si mai mult cu naratorul omniscient. Cititorul romanului psihologic, insa, are acces la intimitatea personajului-nartor, se identifica cu el, alaturi de care investigheaza lumea launtrica a personajelor. Desi in curentul realist cititorii aveau o mai mare privire de ansamblu, simteau, traiau si vedeau totul, prin intermediul naratorului, prin cel de-al doilea tip de naratiune, acestia sunt mai puternic implicati in viata unui singur personaj, parca sufera si se bucura la fel ca si el, traiesc drama si ii inteleg toate trairile.

3. Modelul narativ realist este configurat de opera unor scriitori ca : Honore de Balzac, Lev N. Tolstoi, Chareles Dickens. Materialul epic este foarte bogat nu exclude analiza psihologica, care este facuta insa tot din perspectiva unei instante narative supradotate (nartorul omniscient). In schimb, modelul narativ al analizei psihologice este impus pe plan european de opera lui Marcel Proust. Camil Petrescu alege evenimente din planul constiintei, iar din exterior prefera faptele banale, lipsite de semnificatii majore, fara sa fie refuzate insertiile in planul social.

3. 1. Geneza romanului “Ion” au constituit-o trei intamplari reale, pe care autorul le-a “topit” si unificat intr-o panza enorma, tinzand spre monumental. Astfel, patania unei fete bogate (amagita de un fecior bogat) si marturisirile unui fost coleg de liceu care I s-a plans autorului de lipsa pamantului s-au pastrat in roman, cu tot dramatismul lor din viata concreta; de asemenea, gestul sarutului gliei este descris intr-o scena emotionanta, care-I confera lui Ion proportii uriase. Noutatea pe care o aduce Rebreanu consta in tehnica infatisarii detaliilor, in imaginile plastice si in derularea intamplarilor care par a fi filmate cu incetinitorul. In cazul romanului “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, evolutia personajelor nu mai este previzibila nici macar pentru autor. Camil Petrescu spunea ca: “Un scriitor este un om care exprima in scris, cu o liminara sinceritate, ceea ce a simtit, ceea ce a gandit, ceea ce I s-a intamplat in viata, lui si celor pe care I-a cunoscut.”. Din aceasta afirmatie am putea deduce faptul ca si acest roman are la baza tot o intamplare reala. Daca prima parte (“Ultima noapte de dragoste”) este o fictiune, deoarece prozatorul nu era casatorit si nici nu traise o drama de iubire pana la scrierea romanului, partea a doua (“intaia noapte de razboi”) este insa o experienta traita, scriitorul fiind ofiter al armatei romane, in timpul primului razboi mondial.

3.2. Romanul “Ion” este o monografie a realitatilor satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Conflictul romanului este generat de lupte apriga pentru pamant. Intr-o lume in care statutul social al omului este stabilit in functie de pamantul pe care-l poseda, este firesc faptul ca mandria lui Ion sa-l duca spre patima devoratoare pentru pamant. Solutia lui Rebreanu este aceea ca Ion se va casatori cu o fata bogata, Ana, desi nu o iubeste, Florica se va casatori cu George pentru ca are pamant, iar Laura, fiica invatatorului Herdelea il va lua pe Pintea nu din dragoste,ci pentru ca nu cere zestre. Tema romanului “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” surprinde drama intelectualului lucid, insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce traieste tragismul unui razboi absurd, vazut de iminenta mortii.

3.3. Pornind de la temele celor doua romane, perspectele din care este privita iubirea sunt diferite. In romanul realist iubirea este un sentiment care cedeaza in fata patimii pentru pamant si a statutului social, pe cand in cel al interioritatii, ne este infatisata realitatea, cum ca un om nu-si poate depasi conditia umana, nu poate atinge iubirea absoluta. Daca in primul caz, Ion renunta la iubire pentru ceea ce este mai important pentru el, pamantul, Stefen Gheorghidiu este un tanar care a ramas cu nostalgia absolutului, incapabil fiind sa mai coboare pe pamant. Se poate spune ca in cazul romanului “Ion”, iubirea este un motiv necesar dar nu suficient, deci nici vital pentru a trai, iar in “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, tema iubirii este pusa langa al doilea absolut al vietii, moartea.

3.4. Desi ambele romane sunt structurate in doua parti si una din acestea este pe tema iubirii, ele sunt diferite. Romanul “Ion” este constituit din “cele doua glasuri”: “Glasul pamantului” si “Glasul iubirii”. Fiecare dintre cele doua titluri numeste o dominanta sufleteasca a personajului principal, o porunca mai puternica decat el insusi. In scurta existenta a lui Ion, cele doua “glasuri” se impletesc, cel dintai fiind mereu prezent; aparenta lui tacere in partea ultima a romanului isi vadeste inconsistenta in scena mortii personajului cand “ii paru rau ca toate au fost degeaba si ca pamanturile lui au sa ramaie ale nimanui.” Romanul de analiza este structurat in doua parti, cu titluri semnificative, surprinzand doua ipostaze existentiale: “Ultima noapte de dragoste”, care exprima aspiratia catre sentimentul de iubire absoluta si “Intaia noapte de razboi”, care ilustreaza imaginea razboiului tragic si absurd, ca un al doilea absolut neatins moartea.

3.5. In ceea ce priveste cronologia in romanul realist, este una logica, fireasca, in care evenimentele si actiunile se succed intr-o ordine normala, in care se petrec. Rebreanu povesteste pe masura ce actiunea are loc. Camil Petrescu isi incepe romanul printr-un artificiu de compozitie: actiunea din primul capitol (La Piatra Craiului, in munte), este posterioara intamplarilor relatate in restul cartii I: in primavara lui 1916, in timpul unei concentrari pe Valea Prahovei, Gheorghidiu asista, la popota ofiterilor, la o discutie despre fidelitatea in dragoste; aceasta ii va trezi, in mod acut si dureros, toate amintirile legate de cei doi ani si jumatate ai casniciei cu Ela. Monografia acestei iubiri este realizata prin retrospectiva si incepe abia in capitolul al II-lea (Diagonalele unui testament), pentru a ocupa apoi toata cartea I.

4. G. Calinescu considera despre Ion ca “lacomia lui de zestre e centru lumii si el cere cu inocenta sfaturi dovedind o ingratitudine calma…Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuala, caracteristica oricarei fiinte reduse”. Pe cand despre Stefan Gheorghidiu, el afirma: “este un om cu un suflet clocotitor de idei si pasiuni, un om inteligent, plin de subtilitate, de patrundere psihologica si din acest monolog nervose desprinde o viata sufleteasca, un soi de simfonie sufleteasca.”.

Cum sustinea si G. Calinescu, cele doua personaje nu au nimic in comun. Ion este un taran ardelean, iute si harnic, chipes, voinic, dar sarac, violent si sfidator. Sentimentul ce il domina este patima pentru pamant, desi nutreste sentimente de iubire pentru Florica. Stefan Ghiorghidiu este sublocotenent intr-un regiment in infanterie, student la filozofie, inzestrat intelectual. Este o fire pasionala, puternic reflexiva, este lucid, dar hipersensibil si orgolios. Traieste la modul sublim drama iubirii, traieste in lumea ideilor pure, aspirand la dragostea absoluta, cautand in permanenta certitudini care sa-I confirme sentimentul de iubire. Este mereu in cautarea absolutului, trecand pana acum pe langa doua dintre acestea: iubirea si moartea.

O alta diferenta majora intre cele doua personaje poate fi reprezentata prin modul in care cei doi privesc pe cei din jurul lor, relatiile lor cu lumea. Ion traia intr-o lume in care nu conta decat pararea satenilor si statutul social. Ceea ce conta pentru el era averea, pamantul. Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o vointa navalnica, considera ca abia atunci cand va avea stabilitate materiala, atunci va putea iesi pe ulita cu capul sus, cu pieptul inainte, mandru ca este si el “in randul lumii”. In schimb, Stefan, nici in plan sentimental, nici in plan social, nu gaseste un punct de sprijin durabil si traieste dureros drama omului singur, inflexibil moral, neputand sa faca nici unul din compromisurile cerute de societatea in care traieste. Se simte ca un intrus in lumea infatisata de rudele sale, deoarece nimic din aceasta nu se potriveste cu firea lui cinstita, pasionata de idei inaltatoare, de concepte profunde intelectuale.

Chiar si asa, atat de diferiti, Ion si Stefan Ghiorghidiu devin reprezentanti, simboluri ale lumii in care ei traiesc: Ion simbolul taranului ardelean care traieste pentru a avea cat mai mult pamant, iar Stefan simbolul omului intelectual ce aspira sa atinga absolutul in iubire, iar cand esueaza in acesta misiune, va cauta absolutul in alta parte, mereu si mereu, ramanad un visator toata viata.

Romanul “Ion” – “o opera monumentala, poate mai mare ca natura” (E. Lovinescu). Romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” – “o proza superioara” (G. Calinescu). Cele doua romane, atat de diferite, si totusi atat de asemanatoare prin incontestabila lor valoare.
---Romantismul ---
Romantismul—curent literar aparut in a doua jumatate a secolului XVIII, intai in Anglia, Germania si Franta.

Trasaturi :

1. 
   Preponderenta cultivarii sensibilitatii , a imaginatiei si a fanteziei creatoare in defavoarea ratiunii lucide;
   
2. 
   Evaziunea in trecut care se realizeaza sub forma visului ,a somnului sau
   

stari onirice (stari ale subconstientului)intr-un decor nocturn.

3. 
   Contemplarea naturii, realizata sub forma descrierilor si a meditatiilor asupra universului.
   

• 
  Temele sunt: istoria , natura, folclorul, traditia , realitatea sociala.
  

Natura este tema literara preferata la romantici, sau cadru pentru desfasurarea actiunii.

Nocturnul ,cosmicul, si marile dezlantuiri (geneza , apocatastaza) se ilustreaza in imagini artistice.

Categorii estetice ca : feericul,fantasticul, macabrul, grotescul, uraul, sublimul diversifica viziuniile poetice. Ca figura de stil se foloseste des antiteza.

4. 
   Interesul pentru traditie , istorie si folclor national.
   

• 
  Limbajul poetic se improspateaza si se nuanteaza prin expresii plastice
  

luate din folclor , din graiul viu al poporului. Deasemenea sunt preluate povesti sau legende din folclor.

5. 
   Prezentarea unor personaje exceptionale, cu caractere complexe, si bine individualizate, din toate mediile sociale, care actioneaza in imprejurari deosebite (conditia artistului de geniu in lume) intr-un cadru istoric adecvat,si se comporta conform propriilor lor sentimente.
   

• 
  Apar figuri ca :inadaptatul, pesimistul, nebunul, demonul, geniul
  

si personaje contradictorii.

6. 
   Importanta deosebita accordata sentimentelor omenesti si mai ales iubirii,care, la romantici se integreaza armoniei universale.
   

• 
  Sentimentele si pasiunile primeaza si se exprima puternic si divers.
  

Scriitorii dau frau liber imaginatie si creeaza o lume care poarta marca propriei lor personalitati.

7. 
   Descoperirea infinitului spatial si temporar
   
8. 
   Libertate de creatie , inclusiv la nivelul limbii literare (libertatea de exprimare),prin inlaturatea tuturor normelor:“nu exista reguli nici modele”
   
9. 
   Ironia romantica bazata pe simularea accordului cu un anumit punct de vedere ce are drept scop tocmai accentuarea pozitiei fata de acesta.
   

Reprezentati: Hugo,Schiller,Puskin,Byron,Scott, Eminescu,Kogalniceanu,Alexandrescu , vasile Carlova,