Originea si evolutia limbii romane

Mara

Aparut în 1894 în revista "Vatra ", iar în 1906 în volum, când romanul românesc

cunoscuse înca putine împliniri , printre care " Ciocoii vechi si noi " de N. Filimon ori "Viata la

tara " si "Tanase Scatiu" de Duiliu Zamfirescu, "Mara " face din I. Slavici un deschizator de

drumuri în sensul realizarii unor personaje complexe ,bine controlate, în acela al zugravirii

realiste a unui mediu distinct, târgul transilvanean, precum si în privinta fundamentarii analizei

psihologice.

Subiectul. Romanul urmareste destinul Marei , precupeata de la Radna, si al copiiilor

ei, Persida si Trica, pe parcursul trecerii acestora spre vârsta adulta. Desi vaduva (sotul ei

Bârzovanu, care cât a trait a fost "mai mult cârpaci, decât cizmar"), eroina reuseste, datorita

spiritului ei întreprinzator, sa duca o viata prospera, mascata de zgârcenia si de permanentele

ei vaicareli. Persidei îi asigura, cu minimum de efort financiar, buna educatie la calugarite

cu ajutorul maicei Aegidia, iar pe Trica îl da ucenic la cojocarul Bocioaca. Romanul consacra

un spatiu extins vietii sentimentale a tinerei Persida, care , iubita de teologul Codreanu si de

fiul unui macelar bogat, Natl, îl alege pe acesta din urma. Dupa un îndelungat proces de

precizare si cristalizare a sentimentului, care îi uneste, Presida si Natl, sunt cununati pe

ascuns de generosul Codreanu si pleaca la Viena , nevoiti sa-si paraseasca locurile natale,

unde unirea a doi tineri de nationalitati diferite întâmpina opozitia unui mediu dominat de pre-

judecati si, în primul rând a parintilor. Greutatile cu care se confrunta si dupa întoarcerea de la

Viena, precum si evolutia divergenta a caracterelor lor înaspresc relatiile dintre cei doi soti.

Situatia se îmbunatateste, relativ, o data cu nasterea copilului , când Mara si Hubar accepta

în sfârsit casatoria încheiata fara voia lor. Un nou conflict este pe cale sa izbucneasca în pri-

vinta religiei în care sa fie botezat copilul.Când acest conflict se aplaneaza, romanul se

încheie, brusc si brutal, cu uciderea batrânului Hubar, de catre fiul sau natural, dementul

Bandi.

Personajele.Desi personajul Mara , ocupa în carte un spatiu mai putin extins decât

fiica ei, Persida, totusi , figura precupetei dein Radna domina întregul roman prin forta ei,

prin pregnanta trasaturilor si prin complexitate. Mara este un presonaj, la care se raporteaza si ce-

lelalte si care prin ponderea lui reprezinta un factor de echilibru. Însusi portretul ei fizic suge-

reaza masivitate, stabilitate: "Muiere mare , spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de

ploi si de vânt, Mara sta ziua toata sub satra în dosul mesei pline de poame si de turtâ dulce."

Sufletul ei este dominat de doua pasiuni :pentru copiii sai si pentu agonisirea de bani. Daca

în cazul personajului Ghita din nuvela Moara cu Noroc, dragostea fata de familie si patima ,

cele doua sentimente nu intra în conflict atunci, când este vorba de Mara. Inventiva, aceasta

gaseste totdeauna modalitatea se a-si realiza planurile, în ceea ce-i priveste pe copiii cu cat

mai putina cheltuiala, determinând-o pe maica Aegidia s-o tina pe Persida aproape gratis,

iar pe cojocarul Bocioaca sa plteasca scutirea lui Trica de armata. Simbolica pentru echilibrul

afectiv al Marei între dragostea pentru copii si iubirea de bani este existenta celor trei ciorapi,

în care eroina îsi pastreaza economiile: "Unul pentru zile de batrânete si pentru înmormântare,

altul pentru Persida, si al treilea pentru Trica." Când trebuie sa faca o investitie mai importanta,

cum este aceea pentru arendarea podului de peste Mures, Mara ia bani din ciorapul destinat

Persidei, ilustrând astfel o anume zgârcenie, vizibila si în gesturile care însotesc punerea bani-

lor la pastrare: " Când poate sa puna florinul ia-l saruta, apoi ramâne asa, singura, cu banii

întinsi pe masa, sta pe ganduri si începe în cele din urma sa plânga. " Ca si alte personaje ale

lui Slavici, Mara est caracterizata de orgliul care la ea îmbraca forma mândriei de a-si fi facut

stare prin munca ei proprie, si a orgoliului matern : "Tot n-are nimeni copii ca mine !" repeta

în diferite împrejurari personajul, si aceasta exclamatie plina de satisfactie domina romanul cu

frecventa unul laitmotiv, aparând chiar în situatiile în care comportarea copiilor o supara la în-

ceput pe mama. Aceasta capacitate a energicei Mara de a trece peste conflictele care o opun

uneori copiilor ce îi nesocotesc vointa ( fuga Persidei cu Natl , în rolare lui Trica ) o caracterizeaza

drept o fire adaptabila pentru care imperativele realitatii înseamna mai mult decat sa le

nesocoteasca. Datorita capacitatii ei de a lua viata asa cum este, Mara a fost considerata a fi

"viata însasi, patimasa, puternica, lacoma, rea, generoasa, vorace si darnica ; animata de tensi-

inile cele mai obscure, dar si îndrumata de elanurile cele mai nobile ; neiertatoare, aspra,

severa si blânda."(M. Popescu )

Cu aceeasi izbutita arta a analizat Slavici si evolutia caracterului Persidei , pornind chiar

cu portretul fizic :"Înalta , lata-n umeri , plina, rotunda si cu toate aceste subirica s-o frângi de

mijloc, iar fata ei ca luna plina , curata ca floare de ciresi si alba de o albeata prin care numai

din când în când strabate , abia vazut, un fel de rumeneala ".Persida iubeste cu pasiune pe Natl.

Ea sfideaza orice prejudecata cu privire la casnicie si învinge, printr-o rara stapânire de sine ,

ori prin calcul. Dupa parerea ei , în dragoste , legea suprema o constituie ______ inimii. Persida

nu are nimic conventional în sentimentele sale: se exprima întotdeauna simplu, fara poza.

Când, dupa ce se casatoreste , cu Natl, constata, ca acesta este o fire pe cât de lasatoare ,pe

atât de risipitoare, Persida ia conducerea treburilor gospodaresti. La întoarcerea de la Viena,

ea deschide un birt, în care ostenste din zori si pâna-n noapte. Din acest punct de vedere,

Persida se aseamana cu Mara; acelasi spirit întreprinzator , aceeasi tendinta de a agonisi

banul. Ea nu este însa stapânita nici un moment de avaritie, dimpotriva, manifestând compasiune

pentru Bandi, fiul nelegitim al lui Hubar, îl ajuta dezinteresat. În vreme ce Mara este un caracter,

Persida sete un destin , reprezenând evolutia de la adolescenta la maturitate.

Viata lui Trica este mai putin complicata. Ucenic si apoi calfa la Bocioaca, el nu ______

de loc , sa-i devina ginere si nici nu cade __________ cojocarului. Din acest punct de vedere, fiind

de o moralitate ___________ .Întrucât Mara refuza sa-i dea bani pentru a-si rascumpara serviciul

militar, Trica pleaca pe frontul din Italia , unde este ranit. La înapoiere , Bocioaca îl face "maiestru"

cojocar, în aceeasi zi în care Natl ajunge "maiestru" macelar.

Mediul în care actioneaza eroii din romanul Mara se situeaza din punct de vedere social,

în lumea târgurilor transilvanene , Lipova, Radna, Arad, legate între ele prin podul arendat de Mara.

Prezentat în spiritul romanului realist mediul este descris în amanuntime si în pitorescul care este

generat de precizia descrierii, de cantitatea de viata pe care acesta o contine , si nu de podoabele

stilistice.

Prin evocarea acestor medii si prin personajele sale complexe, antrenete în conflicte

puternice si puse în situatii diverse si bogate, ca însasi viata, I. Slavici deschide calea romanului

realist, obiectiv, pe care vor pasi dupa el scriitori ardeleni ca I. Agârbiceanu si L. Rebreanu.

Moara cu noroc
Ioan Slavici

autor

Ioan Slavici se naşte la 18 ianuarie 1848 la Şiria, lîngă Arad. A fost al doilea copil din cei cinci. Tatăl său – Savu Slavici a fost cojocar-, iar mama sa – Elene Slavici s-a născut la Borlea.

Între anii 1854-1858 frecventează şcoala elementară ortodoxă din Şiria, avîndu-l ca dascăl pe Dimitre Voştinari. În 1859-1860 frecventează încă o dată clasa a IV-a la şcoala elementară pentru a se putea înscrie la liceu. În 1860-1865 urmează liceul din Arad, unde primea săptămînal merinde de acasă. În 1865-1867 învaţă la liceul din Timişoara, unde dă ore de meditaţii. În 1867-1868 învaţă la liceul maghiar din Arad. În august 1868 trece examenul de bacalaureat la Satu Mare. Apoi face o călătorie pe Valea Şomeşului şi în munţii Apuseni. În octombrie 1868 se înscrie la Facultatea de Drept şi Ştiinţe a Universităţii din Budapesta, unde trece cursurile de literatură romană. În anul 1869 el se îmbolnăveşte şi se întoarce la Şiria, neavînd bani.

În aprilie 1869 se înscrie la Facultatea de Drept din Viena. Pentru a se asigura material, el lucrează el lucrează secretar la un notar din Cumlăuş. În septembrie 1869 î-l cunoaşte pe Eminescu, care îi rămîne prieten şi sfătuitor pe toată viaţa. Ambii sunt proclamaţi membri definitivi a societăţii literare “Romania”.

În mai 1870 susţine examenul de stat şi ia lecţii de la unii profesori cu nume european renumit (Suddwiy Arnds, Rudolpl Ihering, etc. Debutează în martie 1871 cu comedia “Fata de birău”, publicată în Convorbiri Literare. La 1 iunie 1872, în “Convorbiri literare” apare prima lui poveste “Zîna Zorilor” cu culegeri din folclor. În iulie 1872 Slavici părăseşte Viena, încheindu-se viaţa lui de student. În octombrie 1874 soseşte la Iaşi, fiind găzduit de colegul lui de studii la Viena. Aici, prin Eminescu face cunoştinţă cu Ion Creangă cu care leagă o strînsă prietenie. În decembrie 1874 Slavici vine la Bucureşti unde se stabileşte cu traiul, locuind în strada Renaşterii nr.3.

La 11 septemtrie 1875 se căsătoreşte cu Ecaterina Szoke Magyarosy, înrudită cu o familie din Şiria – satul său natal, cu care va divorţa la 18 noiembrie 1885.

Ioan Slavici a fost profesor de filosofie, logică, psihologie şi romană la liceul “Matei Basarab”. La 1 noiembrie 1883, Slavici o cunoaşte pe Eleonora Tănescu – Profesoară la şcoala elementară de fete din Sibiu, cu care se căsătoreşte la 18 martie 1886 la Sibiu.

La 11 noiembrie 1886 se naşte Titu-Liviu, primul copil al lui Slavici, avîndu-l ca naş la botez pe Titu Maiorescu. În mai 1887 Slavici este ales secretar la Comitetul Central al Partidului Naţional Roman, iar la 25 aprilie 1888 e condamnat la un an de “temniţă de stat”.La 19 ianuarie 1889 cel de-al doilea copil a lui Slavici – Lavinia-Ioana-Josefina. La 10 iulie 1889 este eliberat din temniţă şi vine la Sibiu. După aceasta sunt publicate multe din operele sale.

La 25 noiembrie 1892 Slavici devine cetăţean al Romaniei şi se stabileşte definitiv la Bucureşti. Aici el publică mai multe opere ale sale, unele din ele fiind jucate pe scenă.

În aprilie 1925 Slavici pleacă la Crucea de Jos, la fiica sa Lavinia-Ioana-Josefina. Ioan Slavici se stinge din viaţă la 17 august 1925, la orele 18.30, la Crucea de Jos în casa fiicii sale Lavinia. Este înmormîntat la sehitul Brazi. La funerariile de înhumare, alături de familie şi de numeroşii prieteni, participă şi mulţi scriitori romani de la Societetea în care a colaborat.

1848 - Vigurosul nostru prozator (mare prieten al lui Eminescu) se naşte în anul revoluţiei, la Şiria, pe 18 ianuarie. Este al doilea copil al cojocarului Sava Slavici şi al Elenei, născută Borlea.

1854-1858 - Frecventează şcoala "greco-ortodoxă" din satul natal, avându-l dascăl pe D. Voştinari.

1859-1860 - Repetă clasa a IV-a, pentru a putea răzbi la liceu.

1860-1865 - Urmează Liceul din Arad, stând la gazdă precum eroii săi din Budulea Taichii.

1865-1867 - Clasele a VI-a şi a VII-a la Liceul Piarist din Timişoara.

1867-1868 - Clasa a VIII-a ca "privatist" la Liceul Maghiar din Arad.

1868 - Bacalaureatul la Satu-Mare. Toamna se înscrie la Universitatea din Budapesta.

1869 - În ianuarie e bolnav, întrerupe facultatea şi revine la Şiria. Se mai înscrie şi la Universitatea din Viena (aprilie), dar în august îl aflăm în funcţia de secretar al notarului din Cumlaus. În toamnă e din nou la Viena, în armată, urmând şi Facultatea de Drept. Acum se împrieteneşte, pentru toată viaţa, cu Eminescu, student şi el în capitala Imperiului hasbsburgic. Fireşte, vorbea cursiv limbile germană şi maghiară. Mai tânarul său amic moldovean îl va îndemna să scrie literatura în româneşte (cum s-a spus, aşa va proceda Eminescu şi cu Ion Creangă).

1870 - Îşi ia "examenul de stat".

1871 - Debutează la Convorbiri literare cu Fata de birău (comedie). În vară, împreună cu Eminescu, organizează serbarea panromânească de la Putna.

1872 - E publicată prima poveste Zâna zorilor, Scrierile de început (îndrăgite şi azi de copii) sunt în majoritate poveşti (Ileana cea şireată, Floriţa de codru, Doi feţi cu stea în frunte).

1874 - Vine la Iaşi şi citeşte la Junimea Popa Tanda. Apoi pleacă la Bucureşti, unde se stabileşte.

1875 - Se căsătoreşte cu Ecaterina Szöke Magyarosy. Călătoreste la Viena şi Budapesta, iar toamna e numit de Maiorescu profesor la Liceul "Matei Basarab" - Bucureşti.

1877 - Intră în redacţia ziarului Timpul.

1878 - Publică Gura satului.

1880 - Apare nuvela Budulea Taichii.

1881 - Volumul Novele din popor, cuprinzând prozele scrise până atunci, inclusiv capodopera Moara cu noroc.

1884 - Înfiinţează la Sibiu ziarul Tribuna, unde va veni şi George Coşbuc.

1885 - Din cauza unor articole în care revendică drepturile românilor, e închis de către autorităţile maghiare, dar curtea de juri îl eliberează. Divorţează de prima soţie Ecaterina.

1886 - Se căsătoreşte, la Sibiu, cu Eleonora Tănăsescu, în toamnă născându-i-se primul băiat, Titu Liviu. În urma unui proces de presă e condamnat la 3 zile închisoare.

1888 - Premiera dramei istorice Gaspar Gratiani la Naţionalul bucureştean. Condamnat de Curtea cu juri din Cluj la un an de închisoare. Începe detenţia la Vat (Ungaria).

1889 - Se naşte Lavinia Ioana Iosefina, al doilea copil, când era în puşcărie. Abia la 10 iulie iese din penitenciar.

1890 - Se întoarce la Bucureşti. Profesor la Azilul "Elena Doamna". Se naşte al treilea copil, Ion Marcel.

1891 - Soţia naşte al patrulea copil, Fulvia, dar nu şi ultimul (urma tradiţia familiei din Şiria, unde fuseseră cinci copii).

1892 - Devine cetăţean român. Publică Novele vol. I-II.

1894 - Împreună cu Coşbuc şi Caragiale, editează la Bucureşti Vatra. Publică romanul Mara, în foileton.

1894 - Se naşte Elena, al cincilea copil.

1897 - Se naşte Lavinia, al şaselea copil.

1902 - Publica romanul Din batrâni, premiat apoi de Academia Română.

1914 - Conduce Ziua, ziar filogerman, în care militează pentru neutralitatea României în primul război mondial.

1916 - Este arestat şi închis la Fortul Domneşti, apoi la hotel "Luvru". În timpul ocupaţiei germane, scrie articole de orientare progermană.

1919 - La încheierea păcii şi întoarcerea din Moldova a regelui Ferdinand şi a guvernului, Slavici e arestat din nou, judecat şi condamnat la 5 ani de închisoare, dar eliberat în acelaşi an. Totuşi din cauza convingerilor sale filogermane, este privit de cei din jur cu duşmănie.

1921 - Publica volumul autobiografic Închisorile mele, în care-şi justifică activitatea din Ardeal şi România.

1923 - Romanul Cei din urmă Armas.

1924 - Volumul Amintiri (preţioase memorii despre Eminescu, Caragiale, Creangă, Coşbuc, Maiorescu).

1925 - Bolnav şi obosit de viaţa agitată, cu procese şi detenţii în puşcării, se refugiază la fiica sa, care trăia la Panciu, în podgoria asemănătoare cu Şiria natală. La 17 august trece în lumea umbrelor, înmormântat la schitul Brazi. Gala Galaction rosteşte cuvântul de rămas bun.

2.Date despre opera

2.1. Informatii generale(anul, locul aparitiei operei)

,,Moara cu noroc”, capodopera a literaturii noastre nuvelistice, a fost publicata in volumul de debut ,,Novele din popor”, aparut la Bucuresti, in 1881, volum apreciat de Mihai Eminescu pentru adancimea sufleteasca a lumii evocate de autor si de catre Titu Maiorescu ca un moment de referinta al vietii literare romanesti:”parasind oarba imitare a conceptiilor straine, s-au inspirat din viata proprie a poporului si ne-au infatisat ceea ce este, cea ce gandeste si cea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firii lui etnice”.

2.2. Explicatia titlului

Titlul operei este ales sugestiv, el fiind chiar locul unde, in mare parte, se va desfasura actiunea nuvelei, „moara cu noroc” fiind carciuma lui Ghita, personaj ce va incerca sa-si depaseasca conditia umila pe parcursul operei. Sensul conotativ al titlului ne duce cu gândul la un topos malefic, tanatic (uciderea semintelor – Ivan Evserv ), un topos creat de diavol, iar determinantul atibutiv „cu noroc” induce lectorului sugestia bunastarii si a castigului, a fericirii (aparent).

Moara cu noroc porneste de la o semnificatie initiala, la inceput ea este o fost moara transformata intr-un han. Ea este un spatiu al salvarii oamenilor, fiind cu noroc pentru calatori si pentru hangiu. Moara cu noroc e situata la intretaierea unor drumuri umblate de hoti, rau famate, de acea la carciuma lui Ghita se adunau multi negustori: „... drumetii se bucura cand o zaresc din culmea dealului plesuv, caci venind despre locurile rele, ea il vesteste ca a scapat norocos, iara mergand spre ele, la moara sa poata sa gaseasca ori sa astepte alti drumeti ca sa nu plece singur mai departe”.

O data cu venirea lui Lica, moara se incarca de o legenda a imoralitatii, devenind un spatiu al raului. In final, mopara arde si macina cu ea tot raul. Din final, moara poate deveni, prin refacere, cu noroc pentru ca acolo s-au macinat toate sursele raului, deci hanul devine cu noroc pentru oameni.

2.3. Tipul operei

Cele mai valoroase roade pe care le-a dat talentul de prozator al lui Slavici sunt cele din domeniul nuvelisticii. Nuvelele, apãrute în sase volume, au contribuit la progresul literaturii române în directia oglindirii realiste a vietii sociale, prin evocarea procesului de formare a micii burghezii rurale si de pauperizare a populatiei sãtesti, prin crearea de personaje reprezentative, care întruchipeazã conflictele si trãsãturile esentiale ale acestei lumi.

Aflat sub semnul clasicismului juminist influentei eminesciene, Ion Slavici a impus nuvela de exceptie, prin „Moara cu noroc” si „Comoara”, „Padureanca” si „Popa Tanda”.

Opera epica de mare intindere, "o nuvela solida cu subiect de roman" cum o aprecia George Calinescu, "Moara cu noroc" este o capodopera a nuvelisticii romanesti, un moment de referinta in evolutia nuvelei romanesti. Prin ea, Slavici, asemenea lui I.L. Caragiale, este considerat creatorul nuvelei realist-psihologice.

2.4. Aprecieri critice

Titu Maioresscu comenta: “Ceea ce a trebuit sa placa strainilor in poeziile lui Alecsandri, Bolintineanu, Eminescu si Serbanescu si novelele lui Slavici, Negruzzi si Gane este, pe langa masura lor estetica, originalitatea lor nationala. Toti autorii acestia, parasind oarba imitare a conceptiunilor straine, s-au inspirat din viata proprie a poporului lor si ne-au infatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firei lui etnice. Aceste element original al materiei, imbracat in forma estetica a artei universale, pastrand si in aceasta forma ca o ramasita din pamantul sau primitiv, a trebuit sa incante pe tot omul luminat si sa atraga simpatia lui luare-aminte asupra poporului nostru. Caci orice individualitate de popor isi are valoare ei absoluta, si indata ce este exprimata in puternica forma a frumosului, intampina un rasunet de iubire in restul omenirii ca o parte integranta a ei.”

La acesta cauza generala se mai adaoga, indeosebi pentru novelele lui Slavici, Gane si Negruzzi, intamplarea favorabila, ca ele se gasesc in armonie in privinta obiectelor ce ni le infatiseaza si care sunt mai ales figuri tipice din popor, cu un intreg curent al gustului estetic in Europe, curent pe care noi il credeam foarte sanatos si in urma caruia romanurilr taranesti si descrierile tipice au ajuns sa fie cele mai pretuite produceri ale literaturei de novelisti.”

,,Taranii lui Slavicii, adevarati si energici, au intrat biruitori in literatura romaneasca.

Vorba lor putina si apasata,exprimand sentimente,cand darze,cand duioase, dar totdeauna de o mare demnitate umana, chiar si cand erau adusi pe cararile pacatului, dadea nuvelei romanesti o infatisare de realitate dramatica necunoscuta pana atunci.Se vedea intaia oara ca nu e nevoie sa creezi un taran neexistent pentru a te mandri cu dansul, ca se poate trezi interesul si produce consideratia fara a trece cu un pas dincolo de marginile realitatii.” (Nicolae Iorga)

,,In cele mai importante nuvele, ca si mai tarziu in romanul ,,Mara”, Slavici se dovedeste fidel metodei sale de creatie realista, oglindind viata societatii transilvanene pe care o cunoaste indeaproape, transmitand nealterata nota specifica vietii satului de peste munti intr-un anumit moment istoric. De aici izvoraste spiritul popular care pulseaza puternic in opera sa; respectand realitatile si pastrand culoarea locala a mediului social descris in aceeasi maniera artistica pe care o vor dovedi marii scriitori ardeleni: George Cosbuc, Octavian Goga, Liviu Rebreanu; Ioan Slavici se dovedeste si in acest sens un deschizator de drum.” (Domnica Filimon-Stoicescu)

George Toparceanu afirma in 1925 ca: „Genul in care a excelat talentul lui Slavici, este, fara indoiala, nuvela tragica <>... <> nu-i numai o nuvela bogata, e in acelasi timp un mic roman de moravuri, tot atat de interesant-prin fondul de viata locala pe care e proiectata actiunea principala, prin pitorescul lui special-ca si Bordeenii d-lui Sadoveanu.”

„...dar Slavici devine maret acolo unde sfarsitul povestirii este numai un inceput al colocviului pe care cititorul il va purta cu sine insusi... In acest sens, <> este sublima. Numai nuvela aceasta s-o fi scris si socot ca Slavici ramanea la fel denemuritor. In ea s-au scristalizat toate marile daruri ale scriitorului.

2.5 Volumul din care face parte

Slavici, Ioan- “Budulea taichii”, prefata si note de Domnica Stoicescu,Editura Tineretului, [1965], p.39-161

3.1. Rezumat

Actiunea nuvelei “Moara cu noroc” este structurata in saptesprezece capitole, ea fiind prezentata in ordine cronologica si constand in redarea destinului lui Ghita, un om ce descopera puterea banilor.

Initial, drama acestuia nu e anuntata, el arendand hanul de la Moara cu Noroc doar spre a-si depasi conditia umila, adica pentru a strange bani sa-si cumpere un atelier cu zece calfe, pentru a deveni cineva, pentru a fi respectat intr-o lume in care deja omul nu mai este apeciat si cinstit pentru calitatile sale, ci dupa avere. Insa, descoperind placerea banilor o data cu intalnirea lui Lica Samadaul, seful porcarilor si stapanul absolut al campiilor si renumit pentru siretenia cu ajutorul careia manuieste banii, stapan temut al acelor locuri, el incepe sa-si uite valorile morale.

Desi prevenit de Ana, sotia lui Ghita, ca Lica este un om rau, cizmarul intra in ciclul infinit al afacerilor ilegale ale Samadaului, fiind „complice” cu acesta.

Incet Ghita se instraineaza de Ana,ajungand chiar sa nu-si mai vorbeasca, iar ea, realizand ca soarta lui Ghita e legata de Lica,incepe sa-l priveasca pe Lica cu alti ochi. Avand loc in padure un jaf si un omor, Ghita este chemat la judecatorie, depunand marturie falsa spre a-l acoperi pe Lica, insa ajutoarele Samadaului, Sil Boarul si Buz-Rupt sunt condamnati la inchisoare pe viata. Ghita observa ca Ana este atrasa de „prietenul” lui si devine nervos, simitindu-se tradat, se hotaraste sa se razbune, adica sa-l dea prins lui Pintea, jandarmul ce-i devenise un prieten de suflet.

Durerea sufleteasca devine insuportabila si o omoara pe Ana. Rut, urmand porunca lui Lica, da foc morii si-l ucide pe Ghita, in timp ce Lica, manat de teama de a nu fi prins de jandarmul Pintea, incearca sa se salveze, si in goana sa prin furtuna se sinucide, sfaramandu-si capul intr-un stejar.

Nuvela se incheie cu imaginea crunta a batranii ce pleaca de pe ruinele morii impreuna cu copiii.

3.2. Personaje

Personajele nuvelei „Moara cu noroc” intruchipeaza idei morale.

Slavici isi analizeaza psihologic personajele prin: acumularea lentă a faptelor, descrierea celor mai fine mutaţii sufleteşti, notarea reacţiilor fiziologice, monologul interior, dialogul conflictual, legătura dintre criza sufletească şi cadrul natural, deplina motivare socială şi psihologică a dramelor. Slavici este creatorul nuvelei realiste-psihologice româneşti.

Nuvela sa devine o adevarata scena de confruntare a doua caractere puternice: Ghita si Lica Samadaul, iar celelalte personaje au rolul de a contura trasaturile celor doi.

In „Moara cu noroc”, cizmarul de maxim bun-simt, Ghita, protagonistul nuvelei, apare initial dornic sa-si depaseasca o conditie umila (pentru familia sa), dar hanul Moara cu noroc ii va fi fatal din dubla perspectiva: incepe sa fie manipulat de puterea banilor si il aduce in „mrejele” lui Lica Samadaul.

Ghita este puternic individualizat prin calitati si defecte, prin vointa si slabiciune. Initial el este un om cinstit, modest chiar si in ambitii, iubindu-si nevasta si copiii, dorind doar putere sa le asigure o viata mai buna si, mai ales, demna si respectata, Ghita apare ca un om decis sa lupte pentru schimbarea conditiei sale sociale, dar fara a face compromisuri.

Ghita este personajul principal al carui destin arata consecinte grave ale dorintei de inavutire. La inceput, el pare un om curajos si hotarat, renuntand la conditia sa umila pentru a-si incerca norocul spre binele familiei. Fericirea din primele saptamani ale noii situatii de carciumar demonstreaza bucuria de a fi om cinstit („să cârpesc şi mai departe cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna în opinci ori desculţi, iară dacă dumineca e noroi îşi duc cizmele până la biserică, şi să ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaş, iară d-ta la tustrei. Iacă liniştea colibei.”).

Evolutia personajului se schimba sub influenta nefasta a lui Lica. La prima vedere, Ghita se dovedeste egalul lui Lica prin calmul, cumpatatea, linistea omului cinstit si incoruptibil. El incepe sa se schimbe in momentul in care Lica il santajeaza prin banii luati. Seria de compromisuri pe care le face il determina pe Ghita sa-si piarda demnitatea si respectul de sine. In sufletul sau se declanseaza puternice framantari pe care le ascunde familiei.

Degradarea lui Ghita evolueaza rapid pana la dezumanizarea totatla cand isi arunca sotia ca „momeala” pentru prinderea lui Lica. Sfarsitul tragic al personajului arata ca pierderea valorilor morale inseamna pierderea dreptului de a trai.Celalalt personaj principal este Lica Samadaul, intruchiparea demonul, capabil sa domine campia si lumea, subordonand energii si patim, simbol al tentatiei si al influentei negative. Pactul lui Ghita cu Lica inseamna pentru Ghita pieirea. Numele personajului, Samadaul, reda cateva din trasaturile sale, el insemnand om care tine socotelile, supravegheaza, garanteaza si da seama de ceva, cuiva.

In conceptia autorului viata fiecarui personaj este vazuta ca un destin propriu, care oricum se va implini. De aceea el nu se simte in nici un fel obligat sa explice nimic, ci numai sa descrie cat mai fidel intamplarile ce il imping pe fiecare personaj pe drumul destinului (“simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le a fost data”).

Lica are un caracter puternic. Scriitorul il prezinta printr-un portret general in care functia samadaului in Ardeal este prezentata cu amanunte sociale si economice. Portretul fizic este facut tot cu tehnica amanuntului asupra vestimentatiei, gesturilor si privirilor.

Lica este personajul ce produce decaderea morala a lui Ghita. Prin trufie si violenta el se impune tuturor. Prima caracterizare o face Ana ca un avertisment pentru Ghita: ”om rau si primejdios; asta se vede în ochii lui, din rânjetul lui şi mai ales din căutătura ce are, când îşi roade mustaţa cu dinţii. E om pătimaş, Ghiţă, şi nu e bine să te dai prea aproape de el˝, deci putem spune chiar ca personajul exercită permanent o fascinaţie diavolică asupra celor din jurul său.Efectul dominator asupra lui Ghita se realizeaza prin santaj. Lica, desi o pare ca are o inteligenta primitiva, a intuit puterea banului asupra lui Ghita si reactia Anei fata de comportarea lasata sotului ei, dand dovada in toate actiunile sale de sange rece.

Portretul lui Lica este realizat in paralel cu cel al lui Ghita tocmai pentru ca autorul intentioneaza sa puna in cumpana doua ipostaze de comportament: tentatia si nevoia de a rezista tentatiei ca singurul mod de a ramane demn.

Definitorie pentru arta realizarii personajelor la Slavici este o mare putere de interiorizare. Aceasta a facut ca eroii sai sa fie infatisati in zbuciumul lor launtric, nu numai in manifestarile lor exterioare.

Scriitor obiectiv, Slavici da o mare atentie felului in care se exprima personajele. Dialogurile, fiind reflectari ale intimitatii omului, au o mare putere de caracterizare psihica. Remarcabile sunt insa si expresiile, zicatorile si proverbele.Lică este un om crud pentru care a ucide un om este o faptă obişnuită: Acum sângele cald e un fel de boală, care mă apucă din când în când pentru că tu nu ştii încă… ce grozavă e plăcerea de a lovi pe omul care te supără…

Ana este un personaj feminin complex conturat cu delicatete ca o imagine a devotamentului fata de sot si de familie. Pentru ea linistea caminului, castigul cinstit si dragostea pentru sotul ei erau sursele fericirii. Ea isi pierde linistea cand incepe sa-l banuiasca pe Ghita de complicitate la faptele lui Lica. Insa face şi ea parte din planul de supunere totală a bărbatului prin femeie. Ea îşi iubeşte familia (soţul şi copii) şi suferă atunci când Ghiţă nu ii împărtăşeşte gândurile lui. Neglijată, ea iese treptat de sub influenţa soţului pentru a intra sub fascinaţia lui Lică, ajungand chiar sa-si dispretuiasca sotul. Deşi la început îl evită pe Lică, intuind fondul rău al acestuia, traptat este impresionată de caracterul puternic şi bărbăţia lui. Ea este o victimă înstrăinată de soţ, abandonată de Lică Sămădăul.

Uciderea Anei este pe fond o expresie a iubirii profunde pentru că viaţa lor din acest moment ar fi fost imposibilă.

Pe urmele mentinerii traditiilor stravechi, in nuvelele lui Slavici actioneaza o autentica opinie publica (Gura satului), batranii pastori ai intelepciunii populare si chiar cavaleri legendari in haine de politisti (Soacra si Pintea).

Pintea „capraru, om scurt si indesat, cu ochii mari, cu umerii obrajilor iesiti si cu falcile late, cu mustata tunsa si cu o taietura in frunte, dar mai presus de toate om asezat si tacut din fire” este un oersonaj secundar al operei, ce „cu care Ghita se facuse prieten bun”. Autorul mentioneaza, de asemenea, ca atunci „cand venea la Moara cu noroc se vedea ca se simte bine la carciuma si pleca tot cam enevoie; apoi el tinea la Ana, la copii, neteza canii lui Ghita si-ar fi fost orisicand gata sa deie cu ciomagul daca cineva, chiar la drept vorbind, ar fi indraznit sa-l graiasca de rau pe Ghita”, dovada a faptului ca era om bun si ca tinea, la randul sau, la prietenul sau.

Singurul personaj nepedepsit de autor prin scoaterea din existenta este batrana, soacra a lui Ghita. Desi este un spirit practic si are pasiunea banului, batrana se salveaza prin calitatea morala a bunei masuri. Aceasta calitate este proprie si scriitorului care a iubit cumpatarea si echilibrul, lucru vizibil prin lecturarea operelor sale. Ea deschide opera printr-un monolog din care reiese inteligenta acesteia populare („Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Dar voi sa faceti dupa cum va trage inima, si Dumnezeu sa va ajute si sa va acopara cu aripa bunatatilor sale. Eu sunt acum batrana, si ma tem ca nu cumva, cautand acum la batranete un noroc nou, sa pierd pe acela de care am avut parte pana in ziua de astazi si sa dau la sfarsitul vietii mele de amaraciunea pe care nu o cunosc decat din frica”). Spre deosebire de celelalte personaje, ea ramane „imuna” la toate intamplarile de la han, iar in final, ea paraseste Moara cu noroc impreuna cu copiii, incheind firul epic cu o fraza ce este o alta dovada a inteligentei ei („Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data”).

Scriitor realist si obiectiv, Slavici isi lasa personajele sa evolueze potrivit firii lor, destinului lor. Firea caracteriologica rezulta din faptele si intamplarile ce reies in nuvela si la care personajele participa, precum si din modul cum este el oglindit in constiinta altor personaje. Chipul eroului se intregeste si capata complexitate si prin investigatiile psihologice (monolog si sondajul autorului).

3.3. Valoare artistica

Scriitor obiectiv, realist, Slavici dã o mare atentie felului în care se exprimã personajele. Si cum contributia directã a eroilor la desfãsurarea actiunii este masivã, valoarea limbajului ca document al vietii sufletesti creste. Dialogurile au o mare putere de caracterizare psihicã. Atunci când Ana îi spune lui Ghitã: “ – Esti un om netrebnic si grozav trebiue sã te fi ticãlosit tu în tine, pentru ca sã-mi spui ceea ce nu crezi nici tu însuti”, avem nu numai o informatie despre transformarea caracterului acestuia, ci si un reflex al amãrãciunii pe care constatarea o produce în sufletul ei.

Remarcabile sunt, în stilul lui Slavici, expresiile, zicãtorile si proverbele. Anumite capitole ale nuvelei par a ilustra chiar adevãrul invariabil al unor proverbe (de exemplu:”omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”, „sa nu pierdem vremea degeaba”, „in ceas bun sa fie zis (...) si gand bun sa ne deie Dumnezeu in tot ceasul”, „oamenii sunt multi si de multe feluri”, „Ana ramase o clipa tulburata”,”noroc bun sa deie Dumnezeu”).

Tonul sfatos si stilul concis, bolovanos al scriitorului ardelean pare potrivit anume ca sa contribuie la impresia aceea de tragic, de trecut, de viata adevarata si intensa. Termenul de realism provine din fr. realisme, desemnand o metoda de creatie ce reflecta, ca o reactie la romantism, lumea in varianta sa obiectiva, neidealizata, cu preocuparea de a respecta veridicitatea, cauzalitatea, tipicitatea si caracterul concret al mediului, al fizionomiilor , al reactiilor psihice si al detaliilor.

Nimeni, pana la acest scriitor, n-a cercetat cu atata patrundere si perspectiva aspectul social, condiitiile vietii materiale ale lumii satesti, nimeni n-a infatisat in aceeasi masura stransa corelatie intre fenomenologia vietii sufletesti si modul de trai, pozitia economic, existenta sociala, intr-un cuvant.

Originalitatea artei portretistice consta in faptul ca personajele au insusiri numeroase, pozitive si negative, cu vointa si slabicini, se comporta asemeni unor fiinte reale. Desi portretul fizic este concis, redus la esential, accentul cade pe adjectivele cu rol de epitet caracterizator (“Ana era inteleapta si asezata… Ana era tanara si frumoasa, Ana era frageda si subtire, Ana era sprintena si mladioasa”).

Ioan Slavici apeleaza la figurile de stil pentru a reda elemente ale naturii inconjuratoare sau spre a realiza succinte portrete ale personajelor, atat direct cat si in mod indirect. Astfel, intalnim epite („om rau si primejdios”, „iubeste patimas”, „locurile rele”, „barbatia infatisarii”), metafore („moara cu noroc”), comparatii („privea la el ca un copil”, „ramase privind ca un copil uimit”).

4. Parerea personala

Din punctul meu de vedere, nuvela “Moara cu noroc” este o opera interesanta din punct de vedere cultural, ce reuseste sa ne deschida noi orizonturi in “domeniul” framantarilor interioare, aparand -in urma lecturarii acesteia- la un sir nesfarsit de “De ce?”-uri.

Stilul lui Slavici mi se pare unul simplu, destul de inteles pentru orice varsta insa, in cazul lui, simplitatea poate crea adevarate “probleme” cititorului. Subiectul este unul clasic, inspirat din simpla si complicata viata a omului de la sat.

M-a intrigat comportamentul Anei, in special ca nu a fost “in stare” sa-si salveze sotul de Lica, sa se impuna in a-I deschide ochii si mai ales pentru ca a cedat si ea in fata lui Lica. Faptul ca I s-a daruit mi se pare cel mai josnic lucru pe care l-ar fi putut face, demonstrand astfel ca si ea are o fire tot atat de slaba ca a sotului ei.

Este foarta interesant modul in care autorul urmareste evolutia personajelor, in special modul in care Ghita si Lica se infrunta. De asemenea, mi s-a parut remarcabil faptul ca Slavici isi pedepseste personajele: mai intai moare Ana, sibolul puritatii anulate de patima straina ei, apoi Ghita, ucis din propria-I patima si apoi Lica, sub semnul dorintei raului de a nu fi demistificat. Singurul personaj ce nu-si schimba atitudinea sau comportamentul pe parcursul avansarii firului epic este batrana, ce, in sfarsitul operei, paraseste impreuna cu copiii Moara cu noroc.

Ideea ca spre a reusi in viata trebuie sa faci compromisuri probabil a fost ideea de baza ce a folosit-o Slavici, insa mi s-a parut ca a exagerat, probabil pentru a crea acel dramatism ce o detaseaza fata de celelalte opere, de “banalitatea” unei opere, demonstrand astfel puterea lui de a scrie.

Moara cu Noroc de Ioan Slavici