Originea si evolutia limbii romane

S-a nascut la 5 august 1922 la Silistea-Gumesti, Teleorman ,in familia taranuluiTudor Calarasu . A facut clasele primare in satul natal , Scoala normala din Abrud , Cristur-Odorhei si Bucuresti.Amintirile sunt relatate in “Imposibila intoarcere!”.A debutat in aprilie 1942 la ziarul “Timpul” iar in cenaclul lui Eugen Lovinescu a citit nuvela “Calul” care ia determinat sa-I aprecieze talentul.

Opera lui se compune din nuvele : -1948-“Intalnirea din pamanturi”, 1956-“Ferestre intunecate”, 1963-“Friguri”;romane: 1965-“Morometii I” ,”Risipitorii” editiile I-1962 ,II-1965 ,III-1969, IV-1967. Morometii vol.II , 1968 –“Intrusul”,1971-“Marele singuratic” ,1975-“Delirul”, 1977-“Viata ca o prada “ , 1980-“Cel mai iubit dintre pamanteni “ ; articole ,eseuri si confesiuni :“Imposibila intoarcere “ ,teatru :”Martin Borman”.

In mai 1975 cu prilejul unei intalniri cu cititorii din Alexandria , M.Preda afirma ca in opera sa nu trebuie sa se vorbeasca despre un roman , ci despre un ciclu intitulat “Morometii “ indicand in componenta urmatoarele : -vol I-“Morometii I”,vol II-“Delirul I” ,vol.III-“Delirul II”(nescris), vol.IV-Morometii II”, vol V-“Marele singuratic”, vol.VI-nescris.

In ciuda nerealizarilor aceasta structura este valabila si astazi relevand intentie sa de a scrie o cronica umana in traditia marilor scriitori ai lumii.

In “Imposibila intoarcere” marturisea ca prototipul eroului din acest ciclu a fost chiar tatal sau si ca de la inceput a incercat sa se distanteze de proza taraneasca a lui Liviu Rebreanu si Mihail Sadoveanu, astfel xa “omorurile si spanzuratorile (….), existente de altfel si in viata taranilor, nu si-au mai gasit loc si in lumea mea scaldata in lumina eterna a zilei de vara.”

Ilie Moromete, acest nou tip de taran roman, unic prin coplexitatea lui sufleteasca este prefigurat de Patanghel din nuvela “O adunare linistita “ Matei Dimitriu dintr-un manuscris mai vechi de prin 1950.

Volumul I a aparut in 1955 depasind reactia unor optuzitatii critice, iar volumul II a aparut in 1956, critica literara ferindu-se si de aceasta data sa puna publicul cititor in deplina cunostinta de cauza cu problematica de esenta abordata de Marin Preda. Roman de observatie lucida si patrunzatoare

, de sinteza a stilului analitic si epic concentrat in “Morometii” ne infatiseaza in primul volum drama gospodariilor taranesti din campia dunareana in preajma Celui de Al Doilea Raboi Mondial cand timpul parea inca rabdator cu oamenii, drept dovada aproape un sfert din actiunea acestui roman desfasurandu-se intr-o zi de sambata seara cand morometii se intorc de la camp si pana duminica noaptea cand Polina*** fiica unui vecin mai bogat a lui Moromete, Tudor Balosu, fuge cu Birica, flacau sarac din sat. La un moment dat timpul isi pierde rabdarea si se prabuseste asupra oamenilor provocand schimbari de esenta.

In acest prim volum tehnica de constructie este cea dramatica in sensul ca scenele par decupate din viata personajelor si aceasta viziune scenica asigura totodata autenticitatea romanului.

Dimpotriva in volumul al doilea tehnica de constructie este cea rezumativa in sensul ca sunt selectate evenimentele importante din viata personajelor, altele sunt eliminate si au loc numeroase intoarceri in timp. Ilie Moromete este capul unei familii numeroase avand alaturi de el pe Catrina, a doua lui sotie, pe Achim Nila si Paraschiv, fii sai mai mari din prima casatorie, pe Tita fiica din prima casatorie a Catrinei, pe Ilinca si Neculae, copii facuti cu Catrina.

Armonia acestei familii se clatina inca din primele scene, semnificativa fiind scena cinei, un adevarat ecou peste milenii al ceremonialului unei familii gentilice, pozitiile ocupate de acestia la masa sugerand o criza latenta a acestei numeroase familii. Din primavara si pana toamna tarziu, morometii serveau cina in tinda. Tatal ocupa pozitia cea mai inalta pe pragul dintre tinda si odaie. Fii cei mari, Paraschiv, Nila si Achim stateau inghesuiti pe praguldintre tinda si prispa de parca ar fi dorit sa plece undeva. In fata lor statea Catrina, Tita si Ilinca pe scaunele, iar Niculae statea direct pe pamant.

Aceste pozitii exprima autoritatea paterna, atitudinea centrifuga a fiilor mai mari, opozitia dintre ei si mama lor vitreg, opozitia dintre frati si pozitia mai putin privilegiata a lui Niculae. Aceasta criza este provocata nu numai de disensiunile interioare existente in familie, ci si de pericolul real al vesnicelor datorii amanate. Oricum remarcam pentru prima data in literatura noastra prezenta unui taran care nu mai este preocupatde ideea de a avea pamant ci de aceea de a si-l pastra.

Individualitatea lui Ilie Moromete este conturata in relatia cu familia (precum in scena intoarcerii de la camp) dar mai ales in relatia cu satul, scriitorul deruland de exemplu evenimentele obisnuite dintr-o zi de duminica, taierea salcamului, drumul spre fieraria lui Ocan cu secerile pe umar, adunarea din poiana lui Ocan, plata unor impozite, calusul si hora.

Eroul este portretizat in miscare, iesind la drum, stand pe zanoaga sau mergand undeva spre mijlocul satului. El sesizeaza totdeauna elementul inedit, mai ales cel comic al existentei, gustul sau pentru contemplatii imbinandu-se perfect cu darul vorbirii si cu placerea de a vorbi. In scena discutiilor din poian lui Ocan el ni se dezvaluie ca un taran actor, dar si ca un observator si moralist. Mai intai trece pe la frizer(isi pregateste intrarea in scena), apoi vine in poiana lui Ocan(intra in scena) si sta de vorba mai intai cu Cocosila, protagonistul de pana atunci(probeaza ca din acest moment el va fi protagonistul). Rugat sa le citeasca stirea din ziar el lectureaza mai intai in gand(isi pregateste rolul) si apoi citeste cu voce tare(interpreteaza). Interpretarea lui este desavarsita pentru ca in final ascultatorii nici nu-l mai recunosc in chipul de lut pe care-l plamadise in momentele acelea, trabsfigurarea sa fiind deci totala. Din cealalta perspectiva el este intampinat cu simpatii , cyvantul sau are greutate si se bucura de ub prestigiu real si recunoscut, el este sociabil, inteligent, are ironii si uneori are spirit de observatie si fantezie si traieste intens bucuria contemplatiei.