Originea si evolutia limbii romane

“Enigma Otiliei” asimilează elemente ale romantismului modern: introspecţia, fineţea, luciditatea şi precizia analizei psihologice; interesul pentru psihologii contradictorii, tulburătoare şi derutante (Otilia, Pascalopol), pentru involuţii, degradări psihice (alienarea, senilitatea, dedublare conştiinţei - Simion Tulea), pentru studiul consecinţelor eredităţii (Titi), toate intră în sfera modernului.

Finalul romanului se încheie simetric, cu imaginea de la început: casa lui Costache Giurgiuveanu, şi mai dezolantă, iar Felix reînvie în memorie cuvintele acestuia: “Aici nu stă nimeni” - ce sună dezolant şi lugubru.

“Enigma Otiliei” este un roman fundamental al literaturii române, o creaţie originală, sinteză a clasicismului realist de tip balzacian, cu elemente romantice şi moderne.

Figuri de stil
Epitet – este cuvantul adaugat unui substantiv , verbpentru al clasifica estetic . Exprima o insusire a obiectului pe care il pune intr-o lumina noua impresionand cititorul .

„ Mii de coifuri lucitoare , mii de capete pletoase …”

Comparatia – este punerea in paralel a doi termeni pe baza unor asemanari pentru a evidentia caracteristicile unuia dintre ei .

Fata-i rosie ca marul .

Metafora – este inlocuirea unui termen obişnuit (propriu) cu altul neobisnuit (figurat) pe temeiul uni\or asemanari intre ei .

„Pe cer straluceste mingia de foc . „

Personificarea – este atribuirea de calitati omenesti unor lucruri , fiinte , fenomene.

Se realizeaza mai ales cu ajutorul verbelor , adjectivelor …

„Spicele jucau in vant . „

Ilustreaza comunicarea om-natura , un motiv de baza inliteratura romana .

Este valorificata de creatorul popular cu multa maiestrie cat si marii scriitori culti .

Inversiunea – este schimbarea topici normale pentru a sublinia un anumit cuvant care va impune atentiei o idee .

„Intr-o salbatica splendoare . „

Hiperbola – este marirea sau micsorarea exagerata a realitatii pentru obtinerea unor efecte artistice .

„ Minte de ingheata apele . „

Antiteza – este aproprierea a doi termeni opusi pentru a pune mai bine in valoare caracteristicilor lor .

Mihai si Pasa din „ Pasa Hasan . „

Enumeratia – este enumeratia succesiva a partilor componente ale unui intreg sau o insusire de termeni de acelasi fel pentru a sublinia caracteristice intregul descris .

„ Vin tantarii , gandaceii, carabusii si lautarii .”

Repetitia – este repetarea cu intentii expresive a unor sunete , cuvinte , sintagme , propozitii , fraze , fragmente , …

„ Vajind ca vijelia … „

Anafora-repetitia la inceputul unui vers s-au propozitie;

Epifora-repetitia la finalul unui vers sau unei propozitii

Anadiploza-reluarea ultimei parti dintr-un vers la inceputul versului urmator

Aliteratia-repetetarea oricaror sunete vocale-aliteratie vocalica,sau consonatice-aliteratie consonatice

Asonanta-repetarea unor sunete cu timbru apropiat in construirea unor rime inperfecte

Rima – potrivirea muzicala,eufonica, a sunetelor de la sfirsitul a doua sau mai multe versuri, incepind cu ultima vocala accentuata .a)gradul armoniei acustice b)locul accentului c)modul de imbinare a versurilor rimate in strofa

a)Sarace-2 vocale

Bogate-3 vocale

Leontice-2 silabe omofone

b) iambice (masculine)

traheice(feminine)

dactile(hiperdactilice)

c) imperecheate (a/a/b/b)

Imbratisate (a/b/b/a)

Incrucisate (a/b/a/b)

Monorime(a/a/a)

Refrenul-repetarea unui vers sau a mai multor versuri la anumite intervaluri,pentru a evidential anumite aspecte esentiale ale comunicarii poetice sau a umple linia melodica , creind o atmosfera eufonica

Polisindetul- utilizarea excesiva,ca mijloc de expresie a insistentei, a conjunctiilor,de obicei, a celor coordonatoare

Epitetul-trop: determinativul sau epitetul non-trop care depaseste sensul propriu prin transfer, utilizind termenii in sens figurative.Epitetul trop are o determinare poetica

Metonimia-figura de stil care inlocueste un nume printr-un alt nume aflat intr-o relatie logica,ce prsupune o varietate infinita de forme metonimia poate exprima

1. 
   cauza prin efect;
   
2. 
   efectul prin cauza
   
3. 
   denumirea recipientului in locul continutului
   
4. 
   semnul inlocul obiectului semnificat
   

Ironia-figura retorica prin care se exprima contrariu la ceea ce dorim a face sa inteleaga. Prin ea se exprima sau o apreciere poztiva,o lauda,sau o apreciere negative,o persiflare

Armonia imitativa-selectia sunetelor care sugeraza prin rezonanta manifestari naturale ale fenomenelor “o craca-nalta-n balta alba s-apleaca,salta”

Onomatopee-organizare Sonora natural ace imita manifestari naturale

Sincopa-contragerea unui cuvint prin eliminarea unei vocale sau silabe(cellalt,odat)

Proteza-adaugarea unui sunet din necessitate eufonica(alauta)

Asindetul-suprimarea conjunctiilor coordonatoare pentru a da enuntului mai multa rapiditate si energie

Elipsa-procedeu al eliminarii unei parti a discursului care se subintelege usor din context, fara sa fi fost exprimate in prealabil. Elipsa elimina ceea ce este neesential,atenuind sau retinind exprimarea concise a ideii .

Sinecdoca-o varianta a metonimiei , prin care se atribuie unui cuvint un inteles mai larg sau mai restrins, stabilind relatii preponderant de cantitate :pars pro pars sau invers.

Eufemismul-atenuarea, printr-o lauda , ce substituie o idée ,dezavantajoasa ,pe care,din respect fata de sine sau fata de altii, n-o putem rosti cu adevaratul ei nume.Cel mai des eufemimsm constituie expresia unui lucru neplacut printr-o imagine placuta

Elementele versificatiiei

1. 
   ritmul (unul din elementele principale ale armoniei poetice )-defineste armonia unei combinari si succesiuni simetrice, la intervale egale, a silabelor lungi sau scurte, accentuate sau neaccentuate, organizind intr-o desavirsita concordanta componentele unui tot artistic unitar.
   

Ritmul este o insusire specifica numai literatuii si muzicii . Ritmul adecvat tine de intimitatea actului de creatie si sugereaza sinceritatea sentimentului si inspiratiei

Cele mai functionale unitati metrice:

Silaba , piciorul metric, metrul, masura.

Cezura-pauza ce imparte versul in doua emistihuri din motive artistice sau respiratiei

Modelarea piciorelor metrice:

Troheul /_;

Iambul _ /;

Dactilul / _ _;

Anapestul _ _ /;

Amfibrahul _ / _;
Perifraza un pricedeu de a exprima o idée simpla printr-o expresie lingvistica dezvoltata.
Antonomaza- o varietate metonimica efectul careia rezulta din inlocuitrea un ui nume

Propriu cu unul comun sau un nume comun cu unul propriu .

Flori de mucigai

Poezia “Flori de mucigai”, cu titlul identic cu al volumului, este poezia programatica, apare ca “arta poetica” argheziana. In aceasta poezie se releva actul creatiei, experienta sisifica nebanuita chiar prin oximoronul “flori de mucigai”, figura de stil ce consta in alaturarea a doi termeni care exprima sensuri contradictorii, incompatibile din punct de vedere logic, dar care aduc prin contrastul lor o imagine poetica deosebit de sugestiva. Recurgand la sensul propriu al cuvantului “mucigai” se creaza o imagine “urata”, “dezgustatoare”. Conotatiile create de Arghezi pe calea transfigurarii artistice stau sub semnul « esteticii uratului »( ca la Baudelaire in « Florile raului »). Frumosul florilor este transgresat (inundat) de calalalt termen al sintagmei « Flori de mucigai »

Confesiunea poetului este tulburatoare, plina de dramatism, fiindca actul poetic facut cu daruire (pentru a oglini un univers uman terifiant al puscariilor) devine martiraj, truda sisifica : »Le-am scris cu unghia pe tencuiala/ Pe un parete de firida goala/Pe intuneric, in singuratate,/Cu puterile neajutorate… ». Tema poeziei este deci acest aspect generalizat al travalilui artistic : » Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga » .

Prin cunoasterea realului, a unui univers fetid, imund, scriitorul poate sa reflecte grotescul, uratul, absurdul- nefiind ajutat nici de zodii, si nici de sfinti ; el scrie ca un damnat « Cu puterile neajutate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care au lucrat imprejurul lui Luca, lui Marcu si lui Ioan ». In acest text, totul este decantat, esentializat in simboluri. Imaginile urmatoare sunt surprinzatoare, de o neasteptata originalitate. Poetul traieste stari limita in planul cunoasterii si in cel al creatiei, el se comunica pe sine prin metafore, enumerare, repetitii, versuri abrupte, sacadate. El scrie « stihuri fara an » (iesirea din timp, din istorie), “stihuri de groapa”(ale suferintei, morbidului si macabrului ), «stihuri de sete de apa»(vitregia, chinul existential, dezechilibrul), « stihuri de foame de scrum »(terifiantul, infernalul, deznadejdea halucinanta, depresia onirica ).

Lumea inchisorii parca aduce blestemul, raul, poetul nu-si poate acorda vointa creatoare cu efortul dirijat spre rezultatele scontate : » Cand mi s-a tocit unghia ingereasca/Am lasat-o sa creasca/ Si nu a mai crescut/ Sau nu o mai am cunoscut ». In resorturile intime ale poetului  se produce o fractura grava « instrainarea »- « sau nu o mai am cunoscut ». Chiar si topica arata dezarticularea, stangacia, iesirea din echilibrul firesc atat de necesar.

In viziunea densa a suferintei, Arghezi concentreaza timpul, spatiul, fenomenele naturii, crisparea eului poetic:

“Era intuneric.Ploaia batea departe afara,/ Si ma durea mana ca o ghiara/ Neputincioasa sa se stranga

Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga. »/Scriitorul foloseste cuvinte populare care au efect stilistic in context : » mucigai», »stihuri », »scrum », »ghiara », »firida ». / In sintagmele « firida goala », « puterile neajutate », « unghia ingereasca »-epitetele sunt abstracte, aduc un spor in planul ideii si sentimentului, cititorul patrunde mai bine in substanta conotatiilor. « Unghia ingereasca ». « unghiile de la mana stanga »-« tencuiala », »firida goala » sunt elemente esentiala pentru infaptuirea « programului scriitoricesc ». « intunericul », « ploaia », « singuratatea » consemneaza conditiile depresive in care poetul cu puteriile neajutorate trebuie sa scrie.Poetul este constient ca pentru a realiza volumul intreg « Flori de mucigai », pentru a evoca figuri dintr-un mediu socio-uman mai putin obisnuit trebuie sa apeleze la inventivitatea lexicala, mai ales ca sugereaza existenta unei licariri de moralitate si frumusete oriunde, fiinca omul este recuperabil, oricat de jos ar fi cazut.

Fratii Jderi

Mihail Sadoveanu
Creator al romanului istoric românesc - experientele lui B. P. Hasdeu sau I. Slavici ramânând în sfera bunelor intentii - Mihail Sadoveanu evoca momente din trecut, transformând, dupa opinia lui T. Vianu, în mit si colorând liric realitatea. Inspirându-se din cronici (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), din literatura populara, din documente, scriitorul realizeaza o opera în care exista o permanenta alternare de real si fabulos, observatia realista îmbinându-se cu avântul romantic, documentul cu legenda.

De la timpurile îndepartate ale existentei noastre pe aceste meleaguri(Creanga de aur, Vremuri de bejenie), pâna în perioada secolului al XVII-lea, evocata mai ales prin povestiri, trecutul traieste sub o aura legendara, aflându-se la granita dintre real si fabulos, încarcat de lirism. Prozatorul se dovedeste preocupat, în mod deosebit, de trei momente ale istoriei Moldovei: perioada de glorie, de independenta si de înflorire sub Stefan-Voievod (Fratii Jderi), perioada luptei pentru recâstigarea prestigiului tarii dupa moartea lui Ion-Voda cel Cumplit si perioada decaderii din timpul domniei lui Duca-Voda (Nunta domnitei Ruxanda si Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda).

Trilogia Fratii Jderi are proportii ea singura de epopee, întrucât reprezinta o gigantica, impunatoare constructie epica, în care lirismul sadovenian se topeste într-o naratiune enorma, homerica. Al. Piru arata cum tehnica din epopeea clasica se uneste în Fratii Jderi cu tehnica romanului de aventuri de tipul Cei trei muschetari de Alexandre Dumas - tatal. Lupte, expeditii, victoria de la Podul Înalt, evocarea unei epoci stralucite din istoria statului moldovenesc când, între 1469 si 1475, domnia lui Stefan cel Mare asigurase libertatea tarii sale, toate dau densitate epica unei epopei cu ampla desfasurare.

Romanul este fictiune poetica în care se topeste documentul istoric: accentul se pune într-o masura mai mare pe eroismul fratilor Jderi, al oamenilor Mariei-Sale, decât pe figura autentica a lui Stefan Voda. Fratii Jderi sunt rodul fanteziei autorului. Lucrarea surprinde esenta spiritului epocii, atmosfera ei particulara, problematica ei sociala si etica al carei element fundamental e lupta istorica a poporului pentru independenta patriei.

Astfel structura acestei opere devine, în mod necesar, epica.

Marele poet al naturii si amintirii, impregnându-si proza cu un lirism caracteristic, a creat în Fratii Jderi o bogatie de peripetii epice, dupa modele homerice, un adevarat epos coplesitor. Trilogia are o complexa desfasurare. Ucenicia lui Ionut începe cu evocarea unui hram al ctitoriei Neamtu în primavara anului 1469, la care participa si Stefan Voda. Nechifor Caliman istoriseste multe întâmplari printre care, mai însemnate sunt asasinarea lui Bogdan, tatal voievodului, de catre Petre Aron, fratele sau. În ceea ce priveste "ucenicia lui Ionut" ea se realizeaza prin probe de foc, prin batalii vitejesti, care alimenteaza substanta epica a romanului. El se lupta cu mercenarii din slujba dusmanilor lui Stefan Voda, îl scapa de la primejdie pe Alexandrel, fiul domnului, iar dupa ce tatarii prada tara si o rapesc pe jupânita Nasta, iubita lui Ionut, el se duce s-o scape, întreprinde o actiune eroica, plina de peripetii, dar zadarnica, întrucât fata preferase sa se arunce în Dunare, ca si Chira Chiralina din balada, decât sa ajunga roaba într-un serai.

Titlurile capitolelor sunt, ca-n atâtea opere sadoveniene, foarte sugestive si cu semnificatii complexe. Capitolul XV poarta titlul: Pe neasteptate, Ionut pune la cale cea mai mare nebunie. Sadoveanu întelege zburdalniciile tineretii, de aceea zugraveste cu simpatie pe Ionut Jder, eroul principal al trilogiei, dar considera o mare nebunie actiunea lui asa de imprudenta sub stapânirea impulsurilor, când porneste pe urmele Nastei, fara sa mediteze prea mult asupra riscurilor. Jderii cei mari îl urmeaza pe mezin cu gândul de a-l salva. Ionut, în toiul actiunii lui, începe a capata mai muta judecata si masura. Presimtind ca fratii mai mari îl vor ajuta, desi plecase fara voia si stirea lor, el îi asteapta în stufurile de pe lânga cetatea ienicereasca, unde era seraiul. E o adevarata expeditie a fratilor Jderi, încununata de succes pentru ca se termina cu pedepsirea exemplara a lui Suliman beg, plesuvul, unsurosul si coptul de grasime, stapân al seraiului, caruia îi era destinata si jupânita Nasta.

Materia epica este densa si în volumul al II-lea, Izvorul Alb. Sporesc ispravile vitejesti ale fratilor Jderi. Jitnicerul Neculaes Albu o rapeste pe jupânita Marusca, dragostea lui Simion Jder, fiica nelegitima a lui Stefan Voda, apriga ca si ilustrul ei parinte. Lupta lui Simion Jder pentru eliberarea fetei, în Polonia, are semnificatie politica, întrucât Neculaes Albu era nepot al logofatului Mihu, unul din marii boieri tradatori, dusmani ai lui Stefan Voda. Actiunea de pedepsire a lui Neculaes Albu, care-si pierde capul "dintr-o prostie a tineretii", dupa vorba asa de înteleapta a lui Amfilohie Sendrea, sfetnicul de taina al voievodului, are implicatii etice profunde în contextul întregii opere a lui Mihail Sadoveanu. Neculaes Albu nu e departe de Alecu Ruset, eroul din Zodia Cancerului, care cade înfrânt în actiunea lui nechibzuita de rapire a domnitei Catrina, zdrobit de buzduganul lui Duca Voda. Scriitorul sanctioneaza înca o data dezechilibrul pasional, lipsa de ratiune, spiritul anarhic. Neculaes Albu se face vinovat nu numai prin rapirea unei fecioare, rapire silnica, ci si prin faptul ca facea jocul dusmanilor lui Stefan Voda, prin urmare ai tarii, în contrast cu lupta dreapta a fratilor Jderi.

Ultimul volum al trilogiei, Oamenii Mariei-Sale, e însufletit de un elan epic si mai puternic, încununând toata opera cu evocarea unei eveniment epocal, pentru domnia lui Stefan cel Mare si a tarii, batalia moldovenilor cu turcii la Vaslui, batalie în care îsi afla sfârsitul Manole Par-Negru si Simion Jder. Acesta e un deznodamânt-apoteoza al epopeii, pregatind, însa, prin alte ispravi eroice.

Titlurile dau o indicatie asupra constructiei epice. E vorba de capitolul X Întâmplarile de mirare ale comisului Jder, pe drumurile Împaratiei si de capitolul XI Alte întâmplari si mai de mirare. Într-adevar sunt de mirare, apartin baladei si legendei, actiunile temerare ale lui Ionut ca iscoada pâna la muntele Athos, urmarind miscarile armatei turcesti a lui Solomon Hadâmbul, conform indicatiilor date de marele voievod al Moldovei, demonstrându-si vitejia, dibacia în mânuirea armelor chiar în capitala monstruoasei împaratii înrobitoare. Suflu epic au si evocarile unor lupte preliminare cu urdiile turcesti date de fratii Jderi, comandanti ai razesimii armate, precum si capturarea lui Mitru, mare boier, dusman al stapânirii celei drepte.

Alaturi de partea epica pe alocuri apare în epopee si imaginatia lirica a scriitorului, forta de a plasmui simboluri poetice. Cel mai sugestiv simbol poetic din Fratii Jderi îl gasim în capitolul Vânatoare domneasca si bourul cel tare de la Izvorul alb. De altfel, titlul celui de al doilea boul e o indicatie catre esente: Izvorul Alb. Stefan cel Mare apare în primul plan. El pleaca în fruntea oamenilor lui de încredere în cautarea unui pustnic legendar, de la care asteapta îndrumare pentru actiunea lui istorica de aparare a tarii, pentru biruinta dreptatii poporului sau. Izvorul alb este simbolul legaturii dintre Stefan cel Mare si traditiile stravechi, neprihanite ale pamântului. Pustnicul n-a mai fost gasit, dar voievodul a înteles ca adâncurile s-au miscat si ca lupta cu balaurul se apropie. Pustnicul era ucenic al unui sihastru care a fost proroc lui Alexandru cel Bun, profetind ca dupa acesta va urma o perioada grea pentru Moldova, "cu miselia razvratirii si a uitarii de Dumnezeu", pâna ce "va iesi din nouri un bour tânar care va sufla pe nari foc îngemanat". Acesti monahi erau din semintie domneasca, aveau o întelepciune si o stiinta mai veche decât crestinismul si au povatuit pe primii voievozi, Dragos si Bogdan. Cercetând urmele schivnicului, Stefan cel Mare facea legatura cu întelepciunea magilor din stravechea Dacie.

Pentru conturarea personajelor Sadoveanu nu foloseste analiza minutioasa a starilor sufletesti pentru conturarea personajelor care se dezvaluie treptat din evocarea faptelor, printr-o selectie subtila a momentelor semnificative. Aceasta miscare epica fuzioneaza permanent cu lirismul într-o sinteza artistica unica.

Ionut Jder se contureaza ca personaj literar în mod treptat în functie de viziunea artistica a lui Sadoveanu care e creator de ample povestiri baladesti, opere epico-lirice, nu de tipuri balzaciene.

Ucenicia lui Ionut, adica formarea lui, este fecunda întrucât prin cucerirea treptata a întelepciunii el se maturizeaza în focul experientei si devine Comisul Onu, unul din oamenii de încredere si de nadejde ai Mariei Sale.

La început, zburdalnicia fireasca a vârstei lui e prinsa în formulari sugestive, lirice, metaforice: "Era fluture, flacara, schimbator ca un pui de demon."

Proiectia folclorica da un contur tot mai sugestiv si pregnant virtutilor lui Ionut. El este mezinul din basme, superior pâna la urma fratilor, desi la început se dovedeste atât de nechibzuit în dragoste.

Ca Nica a lui Stefan a Petrei din Amintirile lui Creanga, Ionut Jder confunda realitatea cu basmul, e copilul universal care crede în propriile lui fantasme. La 12 ani, i-a dat harmasarului alb, nazdravan ca în povesti, lui Vizir al lui Stefan Voda, sa manânce jaratec, dar calul domnesc l-a lovit cu copita; era sa dea foc grajdului. Tot din cadrul fanteziei zburdalnice fac parte fratii Onoferi si Samoila care devin Sfarma Piatra si respectiv Strâmba Lemne.

Scrisorile solilor venetieni în Moldova pe lânga curtea lui Stefan Voda ajuta la conturarea personalitatii lui Ionut. Parintele Geronimo della Rovere primise de la postelnicul Stefan Mester confirmarea vitejiei si iscusintei în lupta a lui Ionut: "te încredintez, cuvioase parinte, ca acest tânar are minte cât si vitejie". Nepot al Papei Sixt, Geronimo îi scrie stapânului sau despre Signor Onu, comandantul cavaleriei razesesti care a prezentat voievodului pe solii italieni. Scrisoarea venetianului Guido Solari ne arata pe un strain foarte curio sa cunoasca pe razesi ca ostasi care participa la lupta de la Voineasa, condusa cu deplin succes de Comisul Onu.

Opera este plina de virtutile fratilor Jderi care sunt pe primul plan. Titlul ales trilogiei subliniaza ideea de baza, ca si titlul celui de-al treilea volum care accentueaza comuniunea dintre "Oamenii Mariei-Sale" si personalitatea marelui domn. Fratii Jderi sunt boieri mici, ridicati din razesime.

Toti sunt devotati lui Stefan Voda, dar fiecare are calitati particulare. Simion e deosebit de viteaz si curajos, în toate actiunile lui, un om închis, un caracter nestramutat. El cade eroic în lupta de la Podul Înalt, ca si tatal sau, cu care semana foarte mult. Cristea are graiul dulce si împodobit. Damian are siretenia negutatorului. Badita Nicoara, calugar la Manastirea Neamtului, în urma unei deceptii sentimentale, reprezinta întelepciunea. Devotat marelui domn, el devine la nevoie iscusit în mânuirea armelor si viteaz ca si fratii sai.

Ionut, mezinul, întruneste toate calitatile fratilor, de la vitejie pâna la diplomatie si vorbire înflorita, depasindu-si ca-n basme, pe fratii mai mari.

Figura lui Stefan cel Mare e realizat în lumina cronicii marelui domn, adica Letopiset de când s-a facut Tara Moldovei, precum si a cronicii lui Grigore Ureche. Voievodul e o expresie a epocii feudale, un domn autoritar, cu drept de viata si moarte asupra supusilor. Intransigenta lui în pedepsirea dusmanilor si a tradatorilor de tara, ca boierul Mihu, e caracteristica eroilor sadovenieni, tari si neînduplecati în sanctionarea miseliei. E la fel de necrutator cu tatarii care pradasera tara, punând în teapa pe soli si desfacând în doua pe feciorul hanului, pedepsind cotropirea Moldovei.

E un strateg iscusit, foloseste cu maiestrie terenul în câstigarea razboaielor. Diplomat abil, se înconjoara de sfetnici cu simt politic deosebit, ca Arhimandritul Amfilohie Sendrea, care-l sfatuieste sa-si aleaga oameni devotati, oameni tineri împotriva puterii marilor boieri feudali. Fratii Jderi reprezinta noua boierime ridicata pâna la divan prin încrederea domnului si virtutile ei.

Stefan cel Mare are preocupari carturaresti si artistice. A învatat la scolile Bizantului, asculta cu înfiorare psalmii, calauzeste pe mesterii care-i lucreaza bisericile, vorbeste cu italienii în limba lor. În viziunea lui Sadoveanu, se pune accentul pe întelepciunea si iscusinta sa politica si militara, pe comuniunea cu norodul, pe calitatile oamenilor sai, fie sfetnici apropiati, fie oameni simpli, care duc la apoteoza finala, la cucerirea independentei patriei. Nu se ocolesc slabiciunile omenesti ale voievodului. Postelnicul Stefan Mester, om cult format la scolile Venetiei, îl califica astfel: "dupa cum vinul îi e dat sa-l bea numai voinicii, asemenea si dragostea nu priesc oricui. Însa lui Stefan Voda îi priesc fiind Maria-sa blastamat asa."

Eroismul popular îsi gaseste omagiul patetic în scena când, dupa victorie, domnul îngenuncheaza, cu inima înnegurata de mâhnire, în cinstea ostenilor cazuti (printre care si Manole si Simion Jder, ca si batrânul Caliman), vorbind celor din preajma din inima.

Înca o data puterea de evocare sadoveniana se sprijina pe auditie. Se stie ca s-au scris pagini despre simfonia vântului în proza lui Sadoveanu. Universul sau e în proportie coplesitoare sonor si ne face sa vibram mai ales prin muzicalitatea frazei. George Calinescu compara sugestiv opera lui Sadoveanu cu o harfa eoliana, în care toate gândurile, privelistile, figurile sunt puse pe portativ, înca pâna si virgulele cânta. Paul Georgescu o numeste un urias coral, asemenea muzicii lui Johan Sebastian Bach. Pâna si titlul ultimului capitol al epopeii, cap. XV, e impregnat de lirismul textelor vechi: Genune pe genune o cheama.

Pregnanta artistica are si evocarea personajelor feminine, de la Comisoaia Ilisafta Jderoaia, înteleapta si vorbareata stapâna de la Timis, pentru care autorul are o simpatie usor inundata de umor, pâna la jupânita Nasta, cu visurile si spaimele ei, eroina unei tragice povesti de dragoste; de la frumoasa si bogata Candachia, originara din Bârlad, sotia devotata a lui Cristea Jder, la apriga Marusca, fiica tainuita a lui Stefan Voda, care bate din picior si lui Voda; de la Moasa Irina Vorniceasa pâna la doamna Maria de Mangop.

Cu simpatie, c-un blând umor, Sadoveanu înfatiseaza pe Comisoaia Ilisafta, mama buna a Jderilor, ocrotitoarea lui Ionut pentru care are o slabiciune aparte, desi nu era fiul ei, ci numai al sotului.

Exuberanta ei temperamentala, locvacitatea ei fara sfârsit, artistul le evoca printr-un procedeu invariabil si de efect: o pune sa vorbeasca mereu. Abia o vedem miscându-se cu gesturile ei domoale de mama grijulie, de amfitrioana, revarsându-si generozitatea unui suflet bogat. O blajina ironie a povestitorului însoteste pâna si-n titlul capitolelor cum ar fi al saselea: Unde se arata si vorbeste iar cunostinta noastra veche, Comisoaia Ilisafta.

Vorbaria ei are totusi substanta. Are rezerve fata de politica lui Stefan cel Mare, necrutatoare cu marii latifundiari necredinciosi, mai ales ca e gata de razboaie pentru a apara independenta Moldovei. Ea lacrimeaza usor din cauza primejdiilor eventuale ce ameninta pe feciorii ei, totusi îi îndeamna la supunere, intuind misiunea istorica a marelui voievod. Când afla ca sotul ei Manole si fiul ei Simion au cazut în lupta de la Vaslui, e cutremurata, dar se pregateste sa plece pentru a împlini ritualurile stramosesti.

Capodopera a evocarii istorice sadoveniene, prin fuziunea desavârsita dintre epos si lirism, Fratii Jderi e o epopee ce preamareste acele virtuti morale care constituie zestrea esentiala a poporului român, definindu-l într-o imagine unica.

Geneza:

La baza romanului sta o vasta documentatie. Romancierul a consultat cronicile moldovene - Neculce, Ureche. Din cronica lui Neculce a retinut mai ales legendele, în care era evocata figura domnitorului, legende grupate în O sama de cuvinte; de asemenea a mai consultat Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir. Romancierul a mai avut în vedere si lucrarile înaintasilor sai, care evocau figura lui Stefan cel Mare: Alecsandri, Eminescu, Delavrancea, Bolintineanu.

În tesatura romanului Sadoveanu a introdus si motive din balade populare românesti: Corbea, Gruia lui Novac, Chira chiralina. De asemenea a mai folosit elemente reale, controlabile documentar. Aceste fapte, evenimente reale le-a tratat însa cu libertatea fictiunii artistice: a imaginat scene, dialoguri, a creat personaje, a reconstituit tabloul de epoca, toate dând senzatia de viata reala, autentica. Faptele, personajele sunt credibile pentru ca Sadoveanu a dovedit o intuitie si o capacitate rara de a insufla viata trecutului istoric.

Nu întâmplator Sadoveanu se opreste asupra Moldovei secolului al XV.-lea si asupra domniei lui Stefan cel Mare. El vede în acest timp o epoca de echilibru, de stabilitate si de armonie, iar în figura lui Stefan cel Mare, un conducator ideal.

Criticul literar Nicolae Manolescu considera, ca din acest punct de vedere, romanele istorice sunt niste proiectii utopice: dezamagit de societatea în care traia, romancierul îsi cauta refugiul în trecut, într-o perioada arhaica, caracterizata prin stabilitate si armonie sociala.

Astfel în Fratii Jderi ne ofera modelul unei democratii taranesti, condusa de Stefan cel Mare, care reuneste calitatile înteleptului cu cele ale viteazului.

Structura:

Este o trilogie, alcatuita din: Ucenicia lui Ionut (1935), Izvorul Alb (1936), Oamenii Mariei sale (1942).

În atentia romancierului sta figura domnitorului Stefan cel Mare, dar si familia Jderilor, slujbasi credinciosi ai domnitorului. Jderii reprezinta razesimea ridicata la rangul boieresc de Stefan cel Mare, care stabileste o noua ierarhie bazata pe merit personal.

Fratii Jderi este o constructie ampla, epopeica, figura domnitorului si spiritul de sacrificiu al Jderilor fiind urmarite pe fundalul unei soceietati medievale românesti.

Sadoveanu realizeaza o constructie epica monumentala, o adevarata cronica a vietii sociale, economice, politice si culturale a acestei epoci.

Fratii Jderi poate fi considerat un roman al romanelor. Astfel întâlnim: romanul formarii unui caracter, roman istoric, roman de aventuri, roman al eroismului.

Trilogia lui Sadoveanu este o epopee eroica, care urmareste destinul individului (Jderii) în strânsa legatura cu destinul colectiv. Romanul are o structura complexa pe doua nivele:

" nivelul social: în cadrul caruia distingem:

" planul istoric (actiunile politice si militare ale lui Stefan cel Mare)

" planul civil (viata moldovenilor)

" nivelul existential: în care distingem:

" planul real (concret al vietii)

" planul miraculos (legendar)

Mijloacele limbii folosite de Sadoveanu

Remarcam în special arhaicitatea textului care rezulta din constructii sintactice cronicaresti si din muzica domoala a cuvântului ales cu grija, pentru functia lui evocatoare. Lexicul arhaic are functia unui element de sugestie, la care putem adauga cuvinte din universul caracteristic armatei moldovenesti sau turcesti. Întâlnim constructii perifrastice cronicaresti, constructii metaforice, constructii arhaice si lexic folosite cu sens figurat, folosirea perfectului compus care exprima actiuni de scurta durata si de mare frecventa dar care dinamizeaza actiunea. Întâlnim de asemenea schimbarea frecventa a diatezelor, alternarea perfectului simplu cu prezentul indicativ si punctarea naratiunii cu forma reflexiva. Procedeele sintaxei poetice, concretizate în enumerari îl ajuta pe Sadoveanu sa detalieze batalia în momentele ei fundamentale. La acestea mai adaugam prezenta unor fricative si siflante ca s, s, z, t sau a unor vibrante ca r care dau efect sonor cuvintelor dar contribuie si la impresia auditiva sub care este conceputa batalia.