Originile creştinismului

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 1.45 Mb.
səhifə1/39
tarix18.01.2019
ölçüsü1.45 Mb.
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   39

Originile creştinismului

CUPRINS: Abrevieri pentru cărţile Bibliei. 5

Introducere. Pentru o istorie a originilor creştinismului.7

Originile creştinismului şi cercetarea istorică.7

De la Ioan Botezătorul la Iisus. 14

Ierusalimul – o comunitate care devine Biserică.21

Pavel iudeul şi neamurile.25

Biserici în disidenţă.28

De la disidenţă la autonomie (120-l50).34

Hărţi.41


Ierusalimul biblic.43

Palestina în timpul ocupaţiei romane.45

Călătoriile misionare ale lui Pavel, potrivit Faptelor Apostolilor.46

Planul Qumranului.50

Tabel cronologic.

Partea întâi 1. UNITATE ŞI DIVERSITATE.59 1. Iudaismele în secolul I.61

Tensiunile identităţii iudaice.61

Curentele iudaismului palestinian, după Flavius Josephus.62

O realitate religioasă şi mai variată.64

Rolul diasporei. T.6

Alexandria, centru cultural al diasporei.67

Creştinismul, un curent acceptabil.68

Naşterea iudaismului rabinic.70

Un iudaism fără apocalipse.70 2. Cine era Flavius Josephus? 72

O tragere la sorţi.72

Propagandist al lui Titus.73

Clarvăzător sau trădător.74 3. Primul război iudaic împotriva Romei.75

Un eest ni v.

O mişcare convergentă În direcţia Ierusalimului.7

Tulburări la Roma, scurt răgaz la Ierusalim.7

Asediul Ierusalimului şi incendierea Templului.78 4. Flavius Josephus povestind despre Masada.79

Situaţia unui Josephus trecut de partea duşmanului.79

O răfuială cu grupurile de rezistenţă.80

Descrierea fortăreţei şi relatarea asediului.80

O sinucidere literară izbutită.81

Ambiguitatea povestirii lui Josephus.82

Adevărul istoric al unui om aflat în miezul întâmplărilor.82 5. Funcţiile sinagogii antice.84

Lectura şi studiul Torei.84

Funcţii multiple pentru comunitate.85

Edificii fără pecete religioasă.86

O evoluţie gradată după dărâmarea-Templului.86

Bisericile numeroase: o provocare pentru iudei.87

Un centru vital pentru un popor lipsit de putere.87 6. Ce limbi se vorbeau în timpul lui Iisus? 8

Iisus vorbea ebraica sau aramaica? 8

Vorbeau unii ucenici elina? 89 îndreptare scrise pe papirusuri? 90 7. Un iudaism de expresie greacă.91

Locuitori, dar nu cetăţeni.91

Septuaginta, „Legea civică” a iudeilor din Egipt.92

Scriitori iudei din Alexandria.93

Universalism iudeu şi universalism roman.94

Posteritatea spirituală a iudaismului alexandrin.96 8. Septuaginta s-a născut la Alexandria.98

Septuaginta -între legendă şi istorie.98

Revizuirile iudaice ale Septuagintei.9

De la consimţire la respingere.9

Alexandria, creuzet al culturilor.10

Originalitatea Septuagintei.101

Rolul şi influenţa Septuagintei.102

Anexe.103 9. Creştinii şi Septuaginta.105

Un câştig crucial pentru creştini: vocabularul Septuagintei.106

Două interpretări diferite.’.107

Fecioara va naşte”.108

Ce versiuni ale Bibliei citează Noul Testament.108

Biblia Părinţilor Bisericii.109

Cum stau lucrurile cu textele mesianice? 10 10. Pastele intertestamentar.1

Cartea Jubileelor sau Pastele la Qumran.1 lezechiel tragicul sau praznicul sărbătorii la Alexandria.13

Filon din Alexandria: „Fericita Trecere” pentru cititorii elini.14

Cartea Antichităţilor Biblice: o sărbătoare a pelerinajului.15

Flavius Josephus sau justificarea ritualurilor iudaice.16

Targumurile, primele comentarii rabinice.17 2. QUMRAN.19 1. Fragmente cu miile.121

O uimitoare descoperire.121

Un uriaş puzzle.12

Interpretări şi polemici.123

O mai bună cunoaştere a rădăcinilor noastre religioase.124 12. În căutarea textelor pierdute.125

Un meticulos joc de construcţie.125

Fragmente pe veci misterioase.126 13. Marile bătălii în jurul Qumranului.127

De când datează manuscrisele? 127

Cui să fie atribuite? 128

Cine are acces la manuscrise? 130

O ideologie sectară? 131

Care sunt perspectivele de cercetare? 13 14. Khirbet Qumran: un sit enigmatic.134

Reşedinţă de iarnă sub regii haşmonei? 134

Esenienii îşi aplică marca lor distinctivă.135

Qumran – substitutul Templului din Ierusalim.136

Clădirea principală şi faimosul „scriptorium”.136

Nevoile de apă ale comunităţii.137

Atelierele necesare preparativelor rituale.137

La nord, o împrejmuire cultuală cu altar pentru jertfe.138

Misterioasa menire a edificiului vestic.138

Sala ofrandelor: „stâlpii” sunt altare.139

Esplanada sudică: un spaţiu închis cu grijă.140 15. Învăţătorul Dreptăţii şi Iisus.141

Epoca macabeică (180-l30 î. Hr.).141

Epoca haşmoneică (130-37 î. Hr.).143

Epoca irodiană (37 î. Hr. – 68 d. Hr.).146

Iisus.148 16. Manuscrisele de la Marea Moartă şi Noul Testament.150

Un „rege de pe urmă” cu titluri mesianice (4Q246).150

Fericirile (4Q525).151 întoarcerea lui Ilie, înaintemergător al lui Mesia.153

Timpurile mesianice şi învierea (4Q521).154

Noutatea radicală a mesajului lui Iisus.15 3. IOAN BOTEZĂTORUL ŞI ISUS.157 17. Era Ioan Botezătorul esenian? 159

Prorocul singuratic: un qumranian exclus? 159

Un botez cu totul diferit de abluţiunile eseniene.160

Aşteptarea eshatologică.161 18. Ioan Botezătorul şi baptismalii.163

Baptismalii: o lume pestriţă.163

La începuturile mişcării baptismale.164

O deşteptare a profetismului şi a eshatologiei.165

S-a îndoit înaintemergătorul? 16 19. Ioan Botezătorul şi Iisus în Evangheliile sinoptice.167

Un vestitor prorocit din timpuri străvechi.167 0 ambiguitate întreţinută.168

Precauţii pentru delimitarea clară a rolurilor.168

Aspectul contradictoriu este întărit de Matei.169

Relaţiile dintre baptismali şi creştini.170

Martiriul lui Ioan Botezătorul, luminat de chipul lui Ilie.170 20. Izvoarele literare ale vieţii lui Iisus.172

Documentele canonice.172

Evangheliile apocrife.172

Izvoarele patristice.174

Izvoarele iudaice.174

Izvoarele musulmane.176 21. Iisus şi mărturia Evangheliilor.17

Naşterea şi moartea.17

Anii copilăriei şi ai educaţiei.178

O scurtă existenţă, itinerantă şi de propovăduire.179

Arestat şi răstignit.181 2. Iisus în faţa puterii politice.183

Frământări în rândul poporului.183

Birul către Cezar: un răspuns derutant.184

Faţă cu regişorul Irod Antipa.185 23. Inscripţia lui Pilat.187

Tiberieu’m-ul.187

Prerogativele lui Pilat.18 24. În căutarea lui Iisus cel istoric.190

Cuvintele şi gesturile lui Iisus.191

De două decenii, o nouă căutare a lui Iisus.193

Partea a doua 1. IERUSALIMUL.197 25. Ierusalimul şi Palestina între cele două războaie.19

Un oraş de garnizoană.20

O dominaţie mai fermă asupra ţării.20

Evoluţia iudaismului.201

Revoltă la iudeii din Egipt.202 26. Cine sunt primii creştini la Ierusalim? 203

Petru şi Cornelia.204

Iacov, ocrotitor al iudeo-creştinilor.205

Originea primilor creştini.206 27. Personajele din Evanghelie numite Iacov.208

Iacov cel Mic.208

Iacov cel Mare.209

Fratele Domnului.210 28. Şi trecând Petru pe la toţi.21

Călătoria la Cezareea.21

Sinodul de la Ierusalim.212 împotrivirea lui Pavel.212

Un rol de prim rang.213 29. Petru în Cezareea maritimă.214

O întorsătură capitală.214

Adaosurile lui Luca.215

Sutaşul Corneliu.216

Propovăduitorul din Saron? 217

Om al tranziţiei.218 30. Corneliu, primul păgân convertit.219

Duhul Sfânt a căzut peste ei, ca şi peste noi la început.20

Problema mesei comune.20

O etapă crucială în Faptele Apostolilor.21 31. Petru la Roma.2

Tăcerea Epistolelor.2

Persecuţia neroniană.23

Date ale tradiţiei despre martiriul lui Petru.24

Povestiri legendare.24

Trofeele celor care au întemeiat această Biserică.25 32. Petru în tradiţia ioaneică.26

Petru fără ucenicul preaiubit.26

Simon Petru şi ucenicul preaiubit.28

Petru în Ioan 21.29 3. Sinodul de la Ierusalim.231 34. Creştinii de origine iudaică între secolele I şi al IV-lea.234 2. PAVEL.243 35. Ce se ştie astăzi despre Pavel? 245

Cronologie.245

Un iudeu fariseu din Tars? 247

L-a cunoscut Pavel pe Iisus din Nazaret? 248

Cum datăm întemeierea Bisericilor în Europa? 248

Ce s-a convenit la Ierusalim? 249

O a treia călătorie misionară? 249

A întemeiat Pavel Biserici în Iliria? 250

Care i-au fost ultimele proiecte misionare? 250

A fost primită colecta lui Pavel? 251

Ce se ştie despre martiriul său? 251 în legătură cu ultimele opt capitole ale Faptelor Apostolilor.252 36. Gămăliei.254

Gămăliei intervine în favoarea Apostolilor.254 învăţat de Gămăliei întru păzirea amănunţită a Legii.25

O stranie, tăcere a lui Pavel.25

O lungă şedere la Ierusalim.256 37. Pavel – un rabin? 258

Tehnici ale exegezei rabinice.258

Practicarea Legii şi alipirea la credinţă.260

Ce înseamnă pentru Sfântul Pavel respingerea lui Israel.260 38. Pavel şi Faptele Apostolilor.262

Un istoric antic.263

Titlul de „apostol”.263

Chemarea.264

Povestirile la persoana I, plural.264

Mei o aluzie la epistole.264

Călătoriile lui Pavel.264

Dificila muncă a istoricului.265

Problemă de metodă.26 39. În ce lume a călătorit Pavel? 267 0 lume închegată şi pestriţă.267

Un mozaic de cetăţi.268

Statute individuale şi libertate cetăţenească.269

Diversitate şi coeziune.270 40. Pavel pe drumul Damascului.273

Pavel, persecutorul primilor creştini.273

Ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie”.274

O experienţă povestită de trei ori în Fapte.275

Geniul literar pentru traducerea inexprimabilului.275 în descendenţa marilor profeţi.276 41. Pavel la Damasc.27 întru slujirea Evangheliei.278

Botezul la Damasc.278

O fugă destul de ruşinoasă.279 42. Biserica din Antiohia.280

Situaţia emunităţii iudaice.280 întemeierea comunităţii creştine.281

Organizarea comunităţii.281

Contribuţia doctrinală a Antiohiei.282

Disputa de la Antiohia (Ga 2, l-l4).283

Evanghelia din Antiohia: Matei.285

Didahia.286

Ignaie al Antiohiei, misticul unităţii.286

Mistica martiriului.28 43. Pavel şi Barnaba, apostoli ai Ciprului.289

Barnaba, martir al Ciprului.290

Conflictul de autoritate cu Antiohia.291 4. Sfârşitul lui Pavel la Roma.292

Ipoteze legate de criteriul adevărului şi al istoricităţii.292

Datele textului „apusean”.293

Perspectiva cărţii Faptele Apostolilor.293

Sfârşitul lui Pavel la Roma, potrivit tradiţiei.294 45. Pavel, întemeietor al creştinismului? 296

Adevăratul întemeietor al creştinismului? 296

O personalitate copleşitoare.297

Important, dar nu întemeietor.298

O creaţie colectivă.30

Proslăvirea lui Pavel.30 46. Pavel şi Iisus – una şi aceeaşi religie? 302

Care este imaginea paulină despre Iisus? 302

De la învăţător la ucenic.304

Un parcurs original.305

Logica misionară.306

Către o propovăduire universală.307

Partea a treia EXPANSIUNEA CREŞTINISMULUI

1. ROMA.31 47. Istoricul în faţa creştinismului: câteva reflecţii.313 48. Comunităţile iudaice din Roma.315

Organizarea adunărilor iudaice.315

Nici o legătură între sinagogile romane.316

Invidia altor minorităţi.316 49. Diaspora iudaică din Roma.318

Şapte milioane de iudei în Imperiul Roman? 318

Drept bagaj – un snop de fin.319

Cetăţeni de rangul doi.320

Sărăcie culturală şi religioasă.321 50. La Roma, culte venite din Orient.32

CU mai multe proptele divine.323

Un zeu venit din Persia.323

O liturghie a mesei împărtăşite.324

Mithra, „rivalul lui Hristos”? 325 51. Catacombele iudaice din Roma.327

Prima descoperire în tuful din Monteverde.327

Vigna Randanini: o catacombă complexă.327

Scene păgâne care ne pun pe gânduri.328

Vila Torlonia: noi descoperiri.329

Catacombe iudaice şi catacombe creştine.30

Rămân multe întrebări.31

Anexă.32 52. Catacombele: mituri, mistere şi. Realităţi.3

Originea catacombelor.3

Extinderea catacombelor şi cultul martirilor.34

Părăsirea catacombelor şi strămutarea moaştelor.35

Redescoperirea catacombelor.36 53. Catacomba din Via Latina: între Biblie şi mitologie.37 54. Persecuţiile: tributul Bisericii din Roma.39

Persecuţia neroniană, ca urmare a incendierii Romei.340

Domiţian loveşte în propria sa familie.340 în secolul al IH-lea, unire sfântă în jurul împăratului.341

Capii Bisericilor” – deportaţi sau martirizaţi.341

Nici îngăduinţă, nici asprime peste măsură pentru renegaţi.342

Edictul lui Galien instaurează „mica pace a Bisericii”.342

Persecuţia sub Diocleţian.343

Biserica Romei iese întărită din încercările sale.343 2. CREŞTINISMUL LA ROMA ŞI ÎN IMPERIU.345 5. Către Imperiul creştin.347 56. O tânără Biserică în dispute 1. Căutarea unei înţelepciuni.350

Cultul Cibelei, Marea Mamă a Zeilor.350

Un cult venit din Egipt: misterele lui Isis.351

Cultul lui Mithra: o disciplină militară.351

Succesul şcolilor filosofice.351

Identitatea creştină în plin travaliu.352

Singura filosofie sigură şi cu folos.352

Taţian îşi pune sufletul la şcoala lui Dumnezeu.353 57. O tânără Biserică în dispute 2. La răscruce de drumuri.35

Ereziile” şi statutul Legii mozaice.35

Ptolemeu: o nouă lectură a Vechiului Testament.356

Heracleon: Evanghelia după Ioan în lectura gnosticilor.357

Marcion: un creştinism fără rădăcini iudaice? 357

Dumnezeirea lui Hristos, negată de Teodot.358

Reacţia gânditorilor creştini.358

Data Paştelui: diferenţe şi unitate.359

Hipolit, gânditor grec pe tărâm latin.360

Gânditorul grec Plotin: un mistic păgân.361

O Biserică învederat latină.362 58. Creştinii la Alexandria: focar de cultură creştină.363

Influenţa lui Filon.’.363

Curentele gnostice.363

De la Panten la Clement.364

Pentru o gnoză ortodoxă.365

Imensa operă a lui Origen.365

Origen, interpret al tainelor Scripturii.36

O sinteză teologică.367

O contribuţie la gândirea creştină.368 59. Tertulian, un păgân – Părinte al Bisericii.369

La idei noi, cuvinte noi.370 60. Dreaptă-credinţă şi erezii în primele secole.372

Nu există umbră fără corp.372

Anterioritatea ereziei faţă de ortodoxie.373

Biserica romană şi-ar fi impus ortodoxia.373

Dreaptă-credinţă, o configurare treptată.374

Tradiţia apostolică transmisă de episcopi.374

Simbolul Apostolilor: un cadru normativ.375 61. Mediile gnostice creatoare de Evanghelii.376

Irineu din Lyon critică o „Evanghelie a Adevărului”.376

Evanghelia desăvârşirii”: „un dezastru desăvârşit”.37

Comunităţi gnostice, comunităţi creştine.378

O medicină a sufletului.378 62. Originile lui Iisus în literatura creştină apocrifă.380

Protoevanghelia lui lacov.380

Urcarea la cer a lui Isaia.381

Apocalipsa lui Adam.382 63. Pelerinii primelor secole la Betleem.384 împărăteasa Elena.384

Pelerini din secolul al IV-lea.385

O iesle de argint.385

Călugări şi eremiţi.386

Bazilica lui Iustinian.386

Cruţată mulţumită magilor.387

Episcopul galic Arculf.387 64. Triumful calendarului creştin.38

Primele sărbători creştine.389

Constantin instituie repausul duminical.390

Timpul Crăciunului.391

Integrarea elementelor festive păgâne.392 65. Arta şi convertirea Romei.394

Artă ş’i adevăr.395

O moştenire „eretică”? 395

Osmoză sau juxtapunere? 397

Anacronisme şi analogii.398

Vin nou în burdufuri vechi”.39

ADENDA.


Colaboratorii.403

Bibliografie generală.405

Index.409

Introducere.

Pentru o istorie a originilor creştinismului.

Fiecare consideră că, prin tradiţie religioasă ori culturală, deţine cunoştinţele esenţiale despre istoria foarte timpurie a creştinismului. Pentru unii, această istorie se rezumă la evocarea câtorva personaje -începând cu Iisus şi ucenicii săi – şi a câtorva întâmplări desprinse din Evanghelii sau din Faptele Apostolilor, la amintirea vreunor vorbe devenite pilde sau a unor străvechi povestiri cu mucenici. Pentru alţii, care au citit textele, istoria unui secol şi jumătate de creştinism nu poate fi schiţată decât urmărind canavaua propusă de aceste texte, cea care a dat naştere tradiţionalei „istorii sfinte”. Şi pe bună dreptate, căci nici unii, nici ceilalţi nu dispun în fapt de altă informaţie decât aceea a documentelor literare produse de creştinismul însuşi, fie că e vorba de scrierile canonice, fie de cele apocrife (din care iconografia ulterioară a oferit privirii, în chip impresionant, scenele cele mai emoţionante, mai dramatice sau mai încărcate de biruinţă). Or, autorii creştini ai acestei epoci nu erau preocupaţi de grija de a lăsa moştenire posterităţii o documentaţie cu caracter istoric, ci de a mărturisi despre credinţa pe care o împărtăşeau. De altfel, a povesti istoria credinţei creştine a fost întotdeauna mai la îndemână decât a da seamă din punct de vedere istoric despre naşterea creştinismului.

Originile creştinismului şi cercetarea istorică.

Trebuie să recunoaştem că există o problemă în legătură cu originile creştinismului, întrucât mulţi erudiţi fac referire la ea.” Această declaraţie, cu care acum şaizeci de ani se deschidea cursul de „Istorie a religiilor” la College de France, rămâne actuală. Lucrările tratând despre Iisus, despre Pavel, despre lumea în sânul căreia s-a dezvoltat creştinismul se înmulţesc, sub imboldul descoperirii a noi documente, al unei exegeze din ce în ce mai pătrunzătoare sau al formulării unor ipoteze uneori riscante. Totuşi, faptul că începuturile creştinismului încă reprezintă o problemă pentru istoricul de azi se explică, fără îndoială, prin aceea că, punând „problema originilor” (a ceea ce Renan numea „strania embriogenie a istoriei rădăcinilor creştine”), se fixează o ţintă cu neputinţă de atins: „origini”, „debut”, „naştere” – tot atâţia termeni care dezvăluie o căutare disperată a unui început absolut, a unei noutăţi emergente, cu toate că în loc de întemeiere sau creaţie, istoricul creştinismului nu remarcă, pe întinderea unei perioade date, decât un ansamblu de fenomene punctuale, extrem de diverse. Punându-le în relaţie, constată filiaţii şi modificări, continuităţi şi schimbări, permanenţe şi transformări – şi chiar adevărate metamorfoze – însă din perspectiva lui de istoric, el nu se găseşte niciodată în faţa unei înnoiri radicale. Povestea nu e nouă şi se cunosc prea bine formulele, faimoase la timpul lor, care au încercat să dea seamă despre această poziţie critică. Cea a lui Renan, bunăoară, – „Creştinismul este un esenianism care a izbândit pe deplin” – este o generalizare peste măsură a unei observaţii corecte: primul mesaj creştin stă sub semnul curentului apocaliptic iudaic. Butada lui Loisy rezuma şi ea o evidenţă: „Iisus vestise împărăţia şi a apărut Biserica”. Cu siguranţă, însă ca urmare a unei prefaceri îndelungi, căreia cine-l cunoaşte căile? Şi încă: „Pavel este adevăratul întemeietor al creştinismului”, s-a mai susţinut. Cum se explică atunci cvasi-absenţa gândirii pauline timp de câteva decenii, începând din secolul I? Insuficientă înţelegere din partea celor care o cunoşteau? Lipsă – datorată hazardului – de documente sau mărturii pe care să se bizuie o dreaptă judecare a fenomenului?

Nu este de mirare, în consecinţă, că istoricul Antichităţii nu vorbeşte decât cu prudenţă despre creştinism până în anul 180 al erei noastre, în măsura în care acesta abia pare să fi existat – şi, în orice caz, să fi cântărit în istoria de ansamblu a lumii greco-romane, de-a lungul a mai bine de un secol. Cele câteva mărturii ale autorilor romani (corespondenţa lui Pliniu cu Traian, textele unor Tacit sau Suetoniu), mereu invocate, ne informează mai cu seamă cu privire la atitudinea autorităţilor romane în momentul în care o comunitate creştină sau alta le ridica probleme. Tacit, de pildă, cu puţin înainte de anul 120, îi menţionează efectiv pe creştini („nişte oameni urâţi pentru ticăloşiile lor, pe care mulţimea îi numea «creştini»”) în evocarea incendierii Romei (în 64) de către Nero, care le-o impută, îi judecă şi îi execută pentru ea. Scriind Analele după mai bine de cincizeci de ani de la evenimente, Tacit cunoaşte aşadar chiar în vremea sa – ca şi Pliniu, cu câţiva ani mai devreme, în Bitinia – existenţa unor grupuri religioase creştine, dar termenii pe care îi utilizează în legătură cu ele sunt aceiaşi cu cei de care uzează altă dată pentru a-l discredita pe iudei: „superstiţie dăunătoare”, „nelegiuirile” membrilor şi „ura” lor faţă de spiţa umană. Într-atât era de greu pentru un roman să facă, până şi la acea dată, deosebirea între unii şi ceilalţi!

NOILE IZVOARE DOCUMENTARE. Majoritatea publicaţiilor actuale care tratează „naşterea creştinismului” insistă pe drept cuvânt asupra îmbogăţirii, în ultimii cincizeci de ani ai secolului X, a documentaţiei atât arheologice, cât şi literare în domeniu. În principal, acestea vizează iudaismul – fie cel anterior, fie cel contemporan creştinismului – şi gândi-rea gnostică, ulterioară scrierilor creştine care vor deveni canonice. În ceea ce-l priveşte pe istoricii lumii romane, aceştia ne-au îmbogăţit considerabil cunoştinţele despre mediul politico-religios în sânul căruia s-a dezvoltat gândirea creştină.

A) Mai întâi, cu privire la iudaism: Descoperirea aşezării şi, respectiv, a bibliotecii de la Qumran au reprezentat o contribuţie fără precedent la percepţia pe care o aveam despre esenianism, această a treia „şcoală filosofică” iudaică, după cum o numeşte Flavius Josephus. O dată depăşite marile dispute legate de identificarea locurilor şi a textelor, de cronologie şi de dificultăţile de publicare a manuscriselor, rămân multe alte întrebări: aşezământul ese-nienilor de pe ţărmul Mării Moarte depăşea, probabil, graniţele strimte ale sitului de la Qumran; în ce priveşte manuscrisele, se pune problema provenienţei lor (care dintre ele aparţin exclusiv sectei? Care sunt cele primite ca moştenire? Au slujit grotele şi ca ascunzători pentru manuscrise, care nu toate sunt de origine eseniană?). În sfârşit, ce putem spune cu privire la legăturile dintre esenianism şi creştinism, ştiind că secta înflorea în chiar timpul lui Iisus şi că va continua să existe până în anul 68? În privinţa acestui din urmă aspect, trebuie să recunoaştem că destule ipoteze care susţin o influenţă directă a esenianismului asupra lui Ioan Botezătorul (un disident esenian?), asupra lui Iisus sau Pavel sunt mai puţin decât probabile şi cu neputinţă de demonstrat. În schimb, numeroase concepţii, adeseori reperabile după modul în care sunt expuse şi chiar după termenii utilizaţi de scrierile creştinismului primitiv, dovedesc forţa şi dăinuirea doctrinelor eseniene în rândul primelor generaţii creştine, fie că e vorba de organizare obştească, de reguli etice, de eshatologie, predestinare, de credinţe cu privire la Mesia sau de folosirea florilegiilor scripturistice. Cum poate fi interpretat acest fenomen? Chestiunea este complexă, iar pentru istoric problema rămâne deschisă. Poate că esenia-nismul trebuie privit ca o mişcare cu mult mai vastă, întinzându-se până în diaspora (ca în cazul coloniei terapeuţilor din Egipt, pe care o descrie Filon din Alexandria) şi căreia Qumranul i-ar fi cea dintâi şi cea mai izbutită expresie. În orice caz, nu vom uita că scribii creştini, chiar necu-noscând manuscrisele de la Qumran, au recopiat şi tradus minuţios scrierile pseudoepigrafice iudaice – ale căror numeroase afinităţi cu textele eseniene nu mai trebuie demonstrate – salvându-le astfel de la dispariţia pe care o antrena abandonarea lor de către iudaismul rabinic.



Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   39
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə