Otorinolaringologie
Yüklə 0,65 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- DEVIAŢIA SEPTULUI NAZAL – ÎN ASPECTUL RINOSINUZITELOR RECIDIVANTE ŞI CRONICE LA COPII. TRATAMENTUL CHIRURGICAL ENDOSCOPIC M. Maniuc, Polina Ababii
- Summary Nasal septum deviation – when referring to reccurent and chronic rhinosinusitis in children. Endoscopic sinus surgery
- Metodica intervenţiei chirurgicale endoscopice a septului nazal
- Rezultatele examenului CT în depistarea deviaţiilor nazale la copiii din loturile de studiu
- Entitate relevantă Total Lotul de studiu
- Deviaţia septală segment anterior
- Deviaţia septală segment posterior
- Deviaţia septală segment anteroposterior
- Fig. 1 Deviaţia septului nazal cu obstrucţia COM stîng. Concha bullosa pe dreapta
- Date despre operaţiile structurilor endonazale la pacienţii lotului III de studiu
- Rezecţia submucoasă concha bullosa
- Lateralizarea cornetelor nazale inferioare
- Electrocauterizarea cornetelor nazale inferioare
- ANOMALIILE PERETELUI LATERAL AL FOSELOR NAZALE LA COPIII CU SINUZITE PARANAZALE RECIDIVANTE ŞI CRONICE M. Maniuc, Polina Ababii, Diana Chirtoca, L. Danilov, G. Sandul
- Material şi metode de cercetare
- Sistematizarea anomaliilor peretelui lateral nazal la pacienţii incluşi în studiu
- Anomaliile peretelui lateral al foselor nazale la pacienţii loturilor de studiu (420 cazuri)
- Indicii comparaţi ai incidenţei anomaliilor peretelui lateral nazal în loturile de studiu (420 pacienţi)
- INCIDENŢA SINUSITEI CRONICE LA COPII (revista literaturii) Mihail Maniuc, Calistrat Cujba, Vasile Gavriluţa, Gurbulea Gabriela
- Simptome în sinuzita cronică la copii
Concluzii 1. Evoluţia papilomatozei laringiene, în general, este imprevizibilă. 2. În tratamentul papilomatozei laringiene pînă în prezent nu există un protocol standart de tratament eficient . 3. Tratamentul medicamentos este complex, dar obţinerea vindecării nu este o certitudine. 4. Recidivele pot apărea în pofida multiplelor mijloace terapeutice şi nu pot fi prognozate în timp. 5. Riscul malignizării trebuie luat în consideraţie în toate cazurile de papilomatoză laringiană, în special atenţie deosebită necesită cazurile de recidive multiple. Bibliografie
DEVIAŢIA SEPTULUI NAZAL – ÎN ASPECTUL RINOSINUZITELOR RECIDIVANTE ŞI CRONICE LA COPII. TRATAMENTUL CHIRURGICAL ENDOSCOPIC M. Maniuc, Polina Ababii Catedra Otorinolaringologie USMF „Nicolae Testemiţanu” Clinica Otorinolaringologie SCR de copii „Em.Coţaga”
Reccurent and chronic rhinosinusitis is common in children. Endoscopic surgery of septal deviation in patients with reccurent and chronic rhinosinusitis promotes physiologic drainage of paranasales sinus. One-hundred-and-twenty pediatric patients from 8 to 17 years of age refractory to medical therapy were treated with endoscopic sinus surgery for chronic and recurrent sinusitis. Rezumat Sinuzitele recidivante şi cronice reprezintă o patologie des întîlnita la copii. Aplicarea chirurgiei endoscopice asupra deviaţiei septale la pacienţii cu rinosinuzite recidivante şi cronice prevede restabilirea căilor de ventilare şi drenarea sinusurilor paranazale. În total sub supraveghere s-au aflat 120 copii cu rinosinuzite recidivante şi cronice cu vîrsta cuprinsă între 8 şi 17 ani, refractari la tratamentul conservator. Actualitatea temei Sinuzitele paranazale recidivante şi cronice la copii reprezintă entităţi patologice destul de frecvente în practica cotidiană. Afecţiunile inflamatorii ale sinusurilor paranazale în general şi în particular rinosinuzita recidivantă şi cronică la copii desemnează un capitol dificil şi la vârsta copilăriei se atestă cu o frecvenţă de la 18-30% până la 38- 42% [3,8]. Starea sinusurilor paranazale la copii este în corelaţie directă cu o ventilare şi drenare satisfăcătoare, un clearance mucociliar adecvat. La copii dezvoltarea şi maturizarea acestor sisteme este o particularitate specifică, iar evoluţia sinuzitelor depinde de vîrsta pacientului, factorii predispozanţi precum şi de prezenţa diverselor anomalii şi variante anatomice a foselor nazale. Deviaţia septului nazal joacă un rol important în patogeneza rinosinuzitelor recidivante şi cronice (S.Collet 2001). Studiile clinice sugerează prevalenţa deviaţiei septale o dată cu înaitarea în vîrsta [3, 4]. F.Gray raportează o prevalenţă a deviaţiei septale bilaterale în 27% şi unilaterale 31% cazuri dintr un grup de 2300 copii minori (F.Gray 1999). S.Jensen a depistat radiologic anomalii şi variante anatomice septale la 27% din copiii supuşi septoplastiei (S.Jensen şi F.Dommerby 2000). M.Matschke a depistat patologia rinosinuzală la 50% din cei 150 de pacienţi supuşi rinomanometriei care a confirmat deviaţia septală şi obstrucţia nazală (M.Matschke 1998). M.Elahi şi T.Frenkel (2000) menţionează că incidenţa patologiei rinosinuzale severe creşte în prezenţa deviaţiei septului nazal în regiunea complexului ostiomeatal diagnosticat prin examen computertomografic a nasului şi sinusurilor paranazale. Aprecierea leziunilor ostiomeatale şi sinuzale este mai sigură la efectuarea examenului tomodensiometric, care cercetează raportul între septul deviat şi zona ostiomeatală în secţiune coronară [1, 2]. J.Jones evocă o incidenţă acestor anomalii de până la 24% din cazuri. Septul nazal este o structură destul de complexă, dar care are impact în etiologia şi patogenia sinuzitelor doar cînd este deviat semnificativ. Septul nazal este constituit din opt bucăţi şi poate fi comparat cu un mozaic. Elementele constitutive ale mozaicului sunt formate din structuri cartilaginoase, osoase, ţesut fibros. În plus, fiecare din aceste structuri nu au doar caracteristici fizice intrinseci (elasticitate, rezistenţă la tracţiune şi presiune), ci şi caracteristici biologice şi biofizice precum: osificarea, creşterea, remodelarea [3, 4, 6]. Factori menţionaţi predispun către dezvoltarea deformaţiilor şi deviaţiilor septale. Dupa datele mai multor autori, deviaţia septală se depistează la examen CT la aproximativ 70% din persoanele de 12-14 ani (Klossek J., Ferrie J. 1999). Examenul CT ajută la depistarea deviaţiilor septale, imposibil de vizualizat la examenul rinoscopic şi uneori chiar endoscopic după o anemizare preventivă a pituitarei nazale. Imagistic, prin examen CT, se poate determina localizarea precisă a deviaţiei, caracterul acesteia (deformaţie, ingroşare sau pneumatizarea septului nazal). Deviaţia septului nazal poate obstrua structurile complexului ostiomeatal astfel favorizând apariţia procesului inflamator. Conform datelor din literatura de specialitate, se constată o frecvenţă de la 18 pînă la 40% cazuri de deviaţii septale depistate la examenul CT la pacienţii cu sinuzite cronice [4]. În vederea analizei deviaţiei septale prin imagine CT, am elaborat o gradaţie care, în funcţie de gravitatea raportului între septul nazal şi structurile peretelui lateral nazal, se imparte în trei grade:
De regulă, gradele II şi III se asociază cu obstrucţia complexului ostiomeatal. Există trei ipoteze care explică procesul de concordanţă patofiziologică a septului nazal şi sinuzitelor recidivante şi cronice [6, 9]. Prima ipoteză – mecanică, teoria lui H.Stammberger (1995), teoria stenozei complexului ostiomeatal cauzată de configuraţii anatomice anormale sau hipertrofia mucoasei care provoacă obstrucţia şi stoparea secreţiilor rinosinuzal, soldată cu apariţia unei infectări persistente [7]. A doua ipoteză este cea aerodinamică propusă de W.Blaugrund şi N.Danese. Conform acestei ipoteze, în deviaţia de sept nazal se înregistrează o creştere sporită a vitezei ciclului nazal, ceea ce conduce la diminuarea funcţiei mucociliare (W.Blaugrund, 1989; N.Danese, 1999). A treia ipoteză a fost propusă de J.Bachert care a descoperit modificarea presiunii şi a ventilării intrasinuzale maxilare în regiunea deviaţiei septale la nivelul complexului ostiomeatal (J.Bachert, 1991). În lucrările sale el a descris o diminuare a presiunii antrale în asociere cu o deviaţie nazală posterioară. Fluxul aerian, ce parcurge cavitatea nazală, este principalul excitant mecanic şi chimic pentru receptorii mucoasei (E.Pavlovchii, V.Bucov, 1977). Reacţia de excitare a receptorilor se măreşte prin contactul direct între vîrful deviaţiei cu peretele lateral. Astfel se formează un cerc vicios: vîrful deviaţiei excită receptorii peretelui opus, iar edemul major al mucoasei peretelui lateral acţionează puternic asupra receptorilor de pe septul nazal, excitându-i. În final, în mucoasa nazală se formează reflexe patologice de tip vasomotor, hipersecreţii cu stagnarea evacuării secreţiilor. Stoparea în această arie a particulelor de proteine, în urma distrugerii secreţiilor, produce o vasodilataţie care va favoriza dezvoltarea reacţiei de inflamaţie locală, caracteristică pentru sinuzite cronice (S.Piscunov, 2002; A.Hem, 1985). Luînd în considerare concepţia de bază a lui W.Messerklinger, deformaţia septală, în paralel cu prezenţa concha bullosa sau a diferitelor variante ale apofizei unciforme, pot fi considerate unele din variantele anatomice şi anomaliile care condiţionează apariţia sinuzitelor cronice şi stopează sanarea cavităţilor sinuzale [5, 9]. Astfel, aplicînd chirurgia endoscopică funcţională cruţătoare se înlătură cauzele care conduc la recidivarea procesului, adică se efectuiază o septoplastie endoscopică [9, 10, 11]. Indicaţii pentru corecţia endoscopică a deviaţiei septale nazale:
Scopul cercetării Cele menţionate ne-au determinat să realizăm un studiu, în care urma să determinăm căile de optimizare ale diagnosticului şi tratamentului chirurgical endoscopic al deviaţiei septului nazal în cazul rinosinuzitelor paranazale recidivante şi cronice ale copilului. Materiale şi metode Studiul a cuprins 120 (100%) pacienţi cu vîrste cuprinse între 8-17 ani cu patologie inflamatorie recidivantă şi cronică, repartizaţi în trei loturi a cîte 40 (X²=0; p>0,05). Analiza repartiţiei după sexe a arătat că 59 (49,2%) din bolnavi sunt de gen masculin, iar 61(50,8%) de gen feminin. Aşadar, o diferenţă statistic semnificativă după parametrul dat X²= 1,73, P> 0,05 nu s-a constatat. În funcţie de vîrstă, toţi pacienţii au fost repartizaţi în 3 grupe. Grupa I (8 12 ani) a fost formată din 29 (24,2%) pacienţi, a II (13-15ani) din 64 (53,3%), a III-a (16-17 ani) din 27 (22,5%). Cei mai mulţi copiii aveau vîrste cuprinse între 13-15 ani - 64 (53,3%). După parametrul de vîrstă, loturile de pacienţi se deosebeau intre ele veridic X²=10,47, P<0,05. Bolnavii de vîrstă majoră (13-17 ani) au fost într-un număr mai mare (91) decît copiii din grupa de vârstă minoră (8-12), care a inclus 29 de copii. Raportul între aceste două grupe a fost de aproximativ 1:3. Acest rezultat corespunde datelor unor autori, care consideră că pacienţii cu afecţiuni recidivante sau cronice ale sinusurilor paranazale de vîrstă minoră necesită tratament chirurgical mai rar, decît pacienţii de vîrstă majoră, deoarece la ei procesele recidivante şi cronice se întâlnesc mai des [8, 9, 10]. Examinarea clinico-instrumentală a pacienţilor a inclus: cercetarea anamnezei, investigarea clinică generală şi otorinolaringologică, teste funcţionale, examenul endoscopic endonazal, examenul imagistic- computertomografic, examenul imunohistochimic etc. În funcţie de tratamentul chirurgical aplicat, pacienţii incluşi în studiu au fost divizaţi în trei loturi. Lotul I a fost format din 40 pacienţi cu sinuzite paranazale recidivante şi cronice, operaţi prin metoda de chirurgie endoscopică standard (tehnica Messerklinger- Stammberger). Lotul II a fost constituit din 40 bolnavi , de asemenea cu patologie inflamatorie recidivantă şi cronică a sinusurilor paranazale, trataţi prin metoda de chirurgie endoscopică rinosinuzală minim invazivă. Lotul III a fost alcătuit din 40 pacienţi, omogen după structura nozologică, pacienţii au fost operaţi după tehnica minim invazivă, completată cu operaţii ale structurilor endonazale inclusiv la care s-a efectuat intervenţie chirurgicalţă endoscopică a septului nazal.
Intervenţia chirurgicală se efectuează sub anestezie atît locală cît şi generală. În ambele fose nazale se aplică meşe cu soluţie de vasoconstrictor. Se efectuează hidrosepararea în regiunea deformată şi pe partea opusă. În prezenţa cristei osoase, se face o incizie pe marginea acesteia cu bisturiul coasă şi cu decolatorul aspirator Freer se decolează supero inferior, apoi crista se mobilizează şi se înlătură cu pensa Blakesley. Marginile inciziei se apropie si se aplică Merocel nazal. În cazul deviaţiei locale, în segmentul cartilaginos, la nivelul cornetului mediu, se efectuează o incizie a mucoasei cu 0,3 0,5 mm anterior de deviaţie şi se separă mucopericondru pe partea incizată. Apoi se face rezecţia cartilajului septal şi separarea mucopericondrului pe partea opusă. Cu pensa Blakesley se înlătură segmentul deviat (cartilaginos sau/şi osos) după care se face tamponarea fosei nazale cu Merocel [10,11]. Rezultate şi discuţii Examenul computertomografic este indispensabil în identificarea afectării sinuzale, dificil de diagnosticat la examenul rinoscopic, endoscopic sau examenul radiologic clasic. Examenul computertomografic are o valoare deosebită în diagnosticul afectării complexului ostiomeatal şi a sinusului etmoidal, sfenoidal, ceia ce este imposibil de determinat la un examen radiologic tradiţional. Studiul imagistic s-a efectuat în 2 planuri axial şi coronal, pe un sistem de computertomografie Siemens Somatom Emotion Duo. Fineţea structurilor osoase care constituie scheletul nazal şi a sinusurilor paranazale necesită cupe fine şi de înaltă rezoluţie. În studierea şi analiza imaginilor computertomografice o importanţă majoră a fost depistarea şi caracterizarea deviaţiei septale la copii din loturile de studiu, deoarece deviaţia septului nazal poate bloca structurile complexului ostiomeatal asfel favorizând apariţia procesului inflamator. Computertomografic se poate determina localizarea precisă a deviaţiei şi caracterul acesteia (deformaţie, ingroşare sau pneumatizarea septului nazal). Rezultatele examenului computertomografic ne-a demonstrat o depistare frecventă a deviaţiei septului nazal în cadrul pacienţilor din loturile de studiu, cu o cazuistică de 78 (65%) deviaţii. După localizare deviaţiile au avut spectru larg de prezentare: segmentul anterior 37(30.9%), segmentul posterior 15 (12.5%) şi deviaţia septală în segmentul anteroposterior 26 (21.7%). Datele din tabelul 1 demonstrează o depistare frecventă a deviaţiei septului nazal la pacienţii din loturile de studiu, cu o cazuistică de 78 (65%) deviaţii. După localizare, deviaţiile au avut spectru larg de prezentare: segmentul anterior 37 (30,9%), segmentul posterior 15 (12,5%) şi deviaţia septală în segmentul anteroposterior 26 (21,7%) (fig.1). Tabel 1
Rezultatele examenului CT în depistarea deviaţiilor nazale la copiii din loturile de studiu
Fig. 1 Deviaţia septului nazal cu obstrucţia COM stîng. Concha bullosa pe dreapta În studiul nostru, la pacienţii lotului III, ne-am propus să efectuăm într-un singur act operator abordul şi corecţia anomaliilor şi variantelor anatomice depistate şi explorarea funcţional endoscopică minim invazivă sinuzală în funcţie de răspîndirea procesului inflamator a sinusurilor paranazale. Tabel 2
Date despre operaţiile structurilor endonazale la pacienţii lotului III de studiu
Analizând tabelul 2 observăm ca în 34 cazuri (100%) a fost efectuată septoplastia endoscopică, în 24 (70,5%) - rezecţia submucoasă a concha bullosa şi în 22 (64,7%) - rezecţia cornetului paradoxal curbat. În 16 (47%) cazuri a fost practicată lateralizarea şi electrocauterizarea cornetelor nazale inferioare. În abordarea chirurgicală endoscopică a meatului nazal mijlociu se recomandă de a efectua septoplastia endoscopică concomitentă în cazurile cînd septul nazal îngustează zona operatorie şi împiedică propagarea endoscopului de 4 mm şi alte instrumente chirurgicale. Posibilităţile medicale tehnice noi actuale, în primul rînd metodele chirurgicale endoscopice rinosinuzale, permit noi poziţii de abordare chirurgicală a deviaţiei septale în direcţia cruţării majore a acesteia. Rezecţia endoscopică a septului nazal se suportă de pacienţi comparativ cu metoda tradiţională de septoplastie mai uşor. Astfel, în corecţia deviaţiilor septale, pot fi utilizate septoplastia şi rezecţia submucoasă, dar fiecare din aceste metode au indicaţii stricte [3, 4, 6]. Astăzi termenul de “rezecţie subpericondromucoasă” nu presupune operaţia clasică după Killian, ci înlăturarea cruţătoare a segmentelor deviate, adică chirurgia minim invazivă a septului nazal sub control endoscopic [9].
Chirurgia endoscopică ca nouă abordare a deviaţiilor septului nazal în aspectul rinosinuzitelor recidivante şi cronice la copii constituie unul din imperativul principal în algoritmul de tratament al rinosinuzitelor recidivante şi cronice persistente la tratament. Examenul computertomografic redă o evaluare exactă a structurii complexului ostiomeatal, ce este responsabil de persistenţa procesului recidivant şi cronic rinosinuzal, şi important în realizarea actului chirurgical endoscopic. Examenul computertomografic şi echipamentul de tratament chirurgical endoscopic modern deschide noi posibilităţi în domeniul rezolvării sinuzitelor recidivante şi cronice la copii. Bibliografie
ANOMALIILE PERETELUI LATERAL AL FOSELOR NAZALE LA COPIII CU SINUZITE PARANAZALE RECIDIVANTE ŞI CRONICE M. Maniuc, Polina Ababii, Diana Chirtoca, L. Danilov, G. Sandul Catedra Otorinolaringologie USMF “Nicolae Testemiţanu” Summary The lateral nasal wall abnormalities in rhinosinusal inflammatory recurrent and chronic pathology in children Rhinosinusitis is frequently occurring pathology in otorhinolaringology. An important role in the pathogeny of these illnesses play the lateral nasal wall abnormalities. Contemporary diagnosis and surgery of the abnormalities of the lateral nasal wall is based on the endoscopic approach. The analysis of the received results has been debated in the comparative study and has established the anomalies of the lateral wall of the nose in 94,6 % of cases. Rezumat Sinuzitele paranazale constituie o patologie frecventă în otorinolaringologie. Un rol important în patogenia acestor maladii joacă anomaliile peretelui lateral al foselor nazale. Diagnosticul contemporan şi chirurgia anomaliilor peretelui lateral nazal este fondat pe endoscopia nazală. Analiza rezultatelor obţinute într-un studiu comparat denotă prezenţa anomaliilor peretelui lateral nazal în 94,6% din cazuri. Actualitatea Malformaţiile şi anomaliile de dezvoltare constituie o patologie umană importantă. S-a constatat, că 2-3% dintre copiii nou-născuţi au o anomalie congenitală majoră, iar 0,6% dintre toţi nou-născuţii au o anomalie cromozomială. În prezent se cunosc peste 10 000 de maladii condiţionate genetic (2). Luate fiecare în parte aceste patologii nu alcătuesc o frecvenţă populaţională mare, dar în ansamblul său reprezintă o problemă medico-socială majoră. Referitor la fosele nazale patologiile congenitale se manifestă frecvent prin dereglările de dezvoltare ale septului nazal, cornetelor nazale şi altor structuri anatomice. În ultimii ani în legătură cu dezvoltarea vertiginoasă a chirurgiei funcţionale endoscopice savanţii manifestă un interes deosebit faţă de anomaliile de dezvoltare ale peretelui lateral nazal. S-a constatat, că în etiopatogenia sinuzitelor recidivante şi cronice anomaliile structurilor peretelui lateral nazal joacă un rol central (3,4). Deaceea, cunoaşterea particularităţilor anatomice ale foselor nazale, a microstructurilor şi a abnormalităţilor acestei zone, care prin localizarea şi configuraţia sa influienţează căile de drenare şi ventilare a sinusurilor paranazale se impune ca o necesitate imperioasă în realizarea chirurgiei funcţionale endoscopice a sinusurilor paranazale. În acelaşi timp, în literatura de specialitate această temă nu este elucidată suficient, îndeosebi, în practica pediatrică. Cele menţionate ne-au determinat să realizăm un studiu, în care urma să explorăm statutul anatomic al peretelu lateral al foselor nazale la copiii cu sinuzite paranazale recidivante şi cronice în aspectul tratamentului chirurgical endoscopic al acestor afecţiuni. Material şi metode de cercetare Lucrarea a fost efectuată în clinica pediatrică a catedrei de Otorinolaringologie a facultăţii de rezidenţiat a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” în baza Spitalului Clinic Republican de Copii „Em.Coţaga”. Ea s-a fundamentat pe materialele de investigare clinică complexă, de tratament chirurgical şi monitorizare a rezultatelor obţinute la 420 copii (275 băieţi şi 145 fetiţe) cu patologie inflamatorie recidivantă şi cronică a sinusurilor paranazale. Toţi pacienţii incluşi în studiu au fost repartizaţi în patru grupe de vîrstă. Grupa I (0-3 ani) a fost formată din 12 (2,9 %) pacienţi, a doua (4-7 ani) din 85 (20,7%), a III-a (8-11 ani) din 134 (32,7%), a IV-a (12-15 ani) din 179 (43,7%) bolnavi (tab. 2.1). Tabel 1
Repartiţia pacienţilor incluşi în studiu după grupe de vîrstă şi sexe
Notă: º- diferenţe statistic semnificative dintre pacienţii de vîrstă majoră (8-16 ani) şi bolnavii de vîrstă minoră (0-7 ani): X²= 6,47; p< 0,05; *-diferenţele dintre lotul total de băieţi şi lotul total de fete au fost statistic semnificative: X ²= 10,450; p< 0,05. Examinarea clinico-instrumentală a pacienţilor s-a efectuat după o fişă de studiu, care includea: cercetarea anamnezei, investigarea clinică generală şi otorinolaringologică, sumarul sângelui şi a urinei, radiografia sinusurilor paranazale, endoscopia nazală, sinusoscopia, rinometria acustică, tomografia computerizată, examenul bacteriologic, termometria mucoasei nazale. Un rol deosebit în studierea anomaliilor peretelui lateral nazal îl constituie endoscopia nazală. În lucrarea dată am utilizat tehnica endoscopică a firmei „K. Storz” incluzind o gamă largă de endoscoape rigide, diametrul lor constituind 2,7; 4,0 mm iar unghiul de vizualizare 0, 30, 70, 90 şi 120 grade. Sistematizarea anomaliilor peretelui lateral nazal la pacienţii incluşi în studiu Avînd în vedere cele expuse, ne-am propus să facem o analiză a materialului clinic în aspectul sistematizării anomaliilor foselor nazale. Am sistematizat materialul ţinînd cont de particularităţile de dezvoltare ale foselor nazale în ontogeneză şi de caracteristica malformaţiilor congenitale aplicată în patologia generală. Conform principiului embriomorfologic de clasificare a malformaţiilor congenitale, ultimile se divizează în: agenezie - nedezvoltarea organului sau sistemului; hipogenezie - dezvoltarea incompletă a organului sau sistemului; hipergenezie - dezvoltare excesivă a organului sau sistemului; disgenezie - dezvoltarea incorectă a organului sau sistemului; distopie - derogarea localizării tipice a organului sau componentelor structurale ale organului; persistenţă - conservarea în perioada postnatală a structurilor caracteristice doar pentru dezvoltarea intrauterină. Rezultate şi discuţii În studiul nostru cel mai des au fost constatate următoarele abnormalităţi ale structurilor endonazale: apofiza unciformă curbată medial la 66 (15.7%) bolnavi, concha bullosa - la 58 (13,8%), apofiza unciformă răsucită - la 52 (12,4%), cornet mijlociu paradoxal - la 47 (11,2%) bolnavi. Urmează pneumatizarea excesivă a bulei etmoidale - la 37 (8,8%), celule Agger nasi proeminente la 34 (8,1%), apofiza unciformă curbată lateral - la 33 (7,9%), dislocaţia cornetului mijlociu la 31 (7,4%) pacienţi. Mai rar am întîlnit aşa forme de anomalii, ca: hipergenezia apofizei uncinate - 27 (6,4%) cazuri şi apofiza unciformă extinsă anterior la 12 (2,9%) pacienţi. Conform schemei de sistematizare a abnormalităţilor nazale elaborată de către noi, am repartizat anomaliile depistate la pacienţii loturilor de studiu în felul următor (tab. 2). Tabel 2
Anomaliile peretelui lateral al foselor nazale la pacienţii loturilor de studiu (420 cazuri)
Analizînd datele din tabel putem remarca că anomaliile structurilor meatului mijlociu nazal sunt foarte frecvente la pacienţii cu sinuzite recidivante şi cronice. Dintre cei 420 de pacienţi cu acest gen de patologie la 305 (72,6%) sau depistat diverse anomalii ale regiunii susmenţionate. Aceste date corespund rezultatelor altor autori. Astfel,. Li X., Li Y.G. (2003) la 297 pacienţi au constatat prezenţa anomaliilor peretelui lateral nazal în 81,14% cazuri. C. Sarafoleanu (2003) pe un lot de 220 pacienţi a stabilit o incidenţă de 59,0%. J.K. Joe şi coautorii la peste 80% dintre pacienţii aflaţi sub supraveghere au depistat diverse forme de anomalii ale structurilor endonazale. În lotul martor incidenţa anomaliilor a fost mai mică în comparaţie cu lotul de studiu. Rezultatele sunt statistic semnificative. Analiza indicilor comparaţi ai incidenţei anomaliilor complexului ostiomeatal în loturile de studiu a arătat că diferenţele nu sunt statistic sugestive (tab. 3). Tabel 3
Notă: Diferenţe statistic nesemnificative: ºîntre subloturile I şi II; *între subloturile II şi III. În viziunea contemporană bolile genetice, malformaţiile şi anomaliile de dezvoltare se împart în cîteva grupuri: a) boli cromozomiale induse de anomalii de număr sau structură a cromozomilior, b) maladii monogenice cauzate de mutaţii dominante sau recesive, c) boli poligenice, determinate de mutaţii în mai multe gene. Pe criteriul de dezvoltare ontogenetică maladiile genetice se clasifică în: a) malformaţii sau anomalii congenitale, b) boli şi sindroame congenitale, c) afecţiuni şi sindroame ale adultului (2,8). Majoritatea autorilor definesc aberaţiile de dezvoltare ale structurilor anatomice ale peretelui lateral nazal, specificate în cadrul managementului chirurgical endoscopic al pacienţilor cu sinuzite paranazale ca variante anatomice (1,3,4,5). Conform definiţiei contemporane, anomalia congenitală reprezintă orice deviere de structură şi funcţie, iar variantele anatomice formează modificările ce ţin de conformaţie, configuraţie sau structură (8). În acelaşi timp formaţiunile structurale, care se depistează în zona peretelui lateral şi a complexului ostiomeatal: concha bullosa, cornet paradoxal, cornet curbat şi a. deşi cauzează dereglări funcţionale (studiile noastre anterioare) se definesc de către autori ca variantă. După părerea noastră, termenul de anomalie ar fi cel oportun, deoarece practic toate „abnormalităţile” regiunii date conduc la dereglări funcţionale, fie din partea nasului (respiratorii, olfactive, de protecţie) sau a structurilor de graniţă - sinusurile paranazale. Aşadar, se poate deduce că există o diferenţă statistic semnificativă dintre incidenţa anomaliilor peretelui lateral nazal în loturile de studiu şi cel martor, cu predominenţă în primul lot. Cele mai frecvente s-au dovedit a fi anomaliile cornetului nazal mijlociu şi apofizei uncinate. Rezumând materialele acestui compartiment putem susţine că anomaliile de dezvoltare a structurilor anatomice ale meatului nazal mijlociu au implicaţii majore în etiologia proceselor inflamatorii recidivante şi cronice ale sinusurilor paranazale. Bibliografie
INCIDENŢA SINUSITEI CRONICE LA COPII (revista literaturii) Mihail Maniuc, Calistrat Cujba, Vasile Gavriluţa, Gurbulea Gabriela, Prisacari Olga Catedra Otorinolaringologie USMF „Nicolae Testemiţanu” Summary The incidents of chronic sinusitises to the childrens Paranasal chronic sinusitises represent a group of inflamatory affections of paranasal sinuses:maxillary,sfenoidal,ethmoidal,frontal.Studying all the incidents of chronic paranasal sinusitises represents a great importance in choosing further tactics of treatment in order to decrease the number of chronical patients. Rezumat Sinuzitele paranazale cronice reprezintă un grup de afecţiuni inflamatorii ale sinusurilor paranazale:maxilar,sfenoidal,etmoidal şi frontal.Studierea incidenţii sinuzitelor paranazale cronice au o importanţă majoră în alegerea tacticii ulterioare de tratament,cu scopul diminuării numărului de pacienţi cronici. Actualitatea temei Sinuzitele paranazale cronice la copii constituie un grup de afecţiuni inflamatorii,acestea întîlninduse foarte frecvent, afectează sănătatea copiilor.În plus ele pot genera diverse complicaţii grave din partea altor organe şi sisteme:intraorbitale,intracraniene sau septice etc. Cu toate acestea incidenţa sinuzitelor paranazale cronice la copii în republică nu este pe deplin elucidată. Aşadar studierea suficientă a incidenţei sinuzitelor paranazale cronice ne permite depistarea mai precoce a acestor afecţiuni şi aplicarea unui tratament adecvat cu evitarea complicaţiilor posibile. Scopul lucrării Scopul lucrării a fost studierea incidenţei afecţiunilor cronice a sinuzitelor paranazale la copii din Spitalil Clinc Republican „Em.Coţaga” pe perioada anilor 2005-2009, ce are o importanţă deosebită în stabilirea diagnosticului precoce şi-n tratament eficace. Materiale şi metode În acest studiu au fost incluşi 341 de copii(176 de gen masculin şi 165 de gen femenin) cu patologia inflamatorie cronică a sinusurilor paranazale cu vîrsta cuprinsă între 0-18 ani,date din fişele medicale,metoda retrospectivă. La fel articolul dat se bazează pe publicaţii medicale, literatură internaţională publicată în engleză şi material on-line.
La nou născuţi sinusurile paranazale încă nu sunt dezvoltate şi se formează în procesul de creştere a oaselor craniene.La naştere sunt două sinusuri paranazale :celulele ethmoidale şi sinusul maxilar rudimentar. Celelalte sunt în stare de muguri de formare. Pînă la 6-7 ani acestea cresc încet, apoi se observă o creştere intensivă, pînă la 12-14 ani,dar ele pot creşte şi-n continuare.[8] Sinusul etmoidal la nou născuţi e deja format. Sunt prezente grupul de celule anterioare şi mediu.Cele posterioare apar la vîrsta de 2ani, iar la 4ani acestea sunt deja bine formate.Pneumatizarea definitivă are loc la vîrsta de 7-8 ani, iar dezvoltarea completă se sfîrşeşte la vîrsta de12-14 ani.[8,9] Sinusurile maxilare la nou născuţi e reprezentat printr-un şanţ situat la nivelul unghiului intern a orbitei în grosimea ţesutului spongios al maxilarului.Peretele superior e cel mai bine dezvoltat,foarte subţire şi mult timp rămîne a fi ţesut conjunctiv,cu el e concrescut bine mucoasa.O mare parte din peretele intern e situat superior de cornetul nazal inferior,corespunde meatului nazal mediu.La locul de trecere a peretelui extern în superior la marginea internă a orbitei sunt două rînduri de foliculi ai dinţilor temporari şi permanenţi,ce sunt separaţi de sinus printr-o lamină ososă şi cartilaginoasă.Orificiile de evacuare a sinusurilor la copii sunt mai largi şi mai lungi faţă de meaturi.După naştere sinusurile încep încet să crească,păstrînduşi forma.La 7-8 luni sinusurile maxilare sunt aeroconductivi, cu conturi festonate şi clare.La 2 ani peretele inferior e situat superior fixării cornetului inferior,la 7 ani la mijlocul cornetului,iar la 12-14 ani la nivelul peretelui inferior a cavităţii nasului.Mucoasa e mai groasă decît la maturi,şi e supusă unor modificări intensive în caz de proces inflamator.Dezvoltarea sinusurilor e strîns legată de dezvoltarea sistemului osteodentar.Pe măsură ce dinţii ocupă poziţia sa permanentă,sinusurile maxilare iau forma sa corespunzătoare,şi la 15-20 ani obţin forma sa definitivă.[1,8] Sinusul frontal la nou născut lipseşte.Începînd cu primul an de viaţă el începe încet,încet să se dezvolte pe calea nidării uneia din celulele anterioare a osului etmoidal în ţesutul spongios al osului frontal,paralel cu resorbţia acestui ţesut.Sinusul apare la 3 ani,la nivelul ungiului intern a orbitei cu volumul de 0,3ml.Către 6 ani sinusul e bine dezvoltat, cu un volum de 1ml.Iniţial pneumatizarea are loc la nivelul solzului osului frontal,iar la 12-13 ani se răspîndeşte spre peretele superior al orbitei.Creşterea lui are loc pînă la vîrsta de 25 ani.[4,8] Sinusul sfenoidal la nou născuţi e sub formă de şanţ.Dezvoltarea lui are loc foarte lent.Începutul pneumatizării are loc la 2-3 ani,dar mai intensiv la 6-15 ani.Pînă la 12-14 ani,el ocupă porţiunea anterioară a corpului osului sfenoid,iar apoi se apropie de şaua turcească,răspîndinduse în tot corpul osului sfenoid.[9] 2) Generalităţi despre sinuzitele paranazale cronice la copii. Sinuzita este o boala inflamatorie ce se manifestă la nivelul mucoasei sinusurilor paranazale. Sinuzita cronică: este considerată cronică după mai multe recidive ori dacă nu cedeaza la tratament şi persistă peste şase săptamîni. În general sinuzita se cronicizează după mai multe puşee acute.[1,5] După localizare sinusitele paranazale se clasifică în:maxilare,ethmoidale,sfenoidale şi frontale.[1] Inflamaţia poate fi produsă de viruşi sau de bacterii, dar foarte frecvent este vorba de o infecţie mixtă, la care se poate adăuga şi o infecţie micotică. Evoluţia bolii este influenţată în parte de factorii imunologici (de alergii şi anergii), iar de cealaltă parte de modul de interacţiune dintre microorganisme (factorul virulenţă) şi sistemul de autoapărare.[6,7] Cele mai frecvente cauze sunt: a)infecţiile repetate ale mucoasei nazale,deloc de neglijat sunt alergiile mucoasei nazale. În cazul bolilor alergice, inflamarea repetata a mucoasei nazale si a sinusurilor poate duce la cronicizare; b)modificările anatomice(deviaţii de sept ori traumatisme) la fel duc la îngustarea cavitaţii nazale, acest fapt împiedicînd drenarea suficientă a secreţiei mucoasei; c)polipi ori formatiuni tumorale; d)sistemul imunitar slăbit;
Acest studiu se bazează pe datele documentaţiei medicale,metoda retrospectivă, a pacienţilor în număr de 341,cu patologie inflamatorie a sinusurilor paranazale pe perioada anilor 2005-2009.[10] În studiu s-au folosit fişele medicale pe perioada anilor 2005-2009,incluzînd datele generale a pacienţilor:vîrsta,sexul,locul de trai(urban sau rural),modul de spitalizare(planificat sau urgent).La fel s-a studiat şi incidenţa patologiei conform formelor clinice.[10] Datele obţinute sunt expuse în următoarele tabele:incidenţa sinuzitelor paranazale cronice la copii după vîrstă şi sex(tabelul 1),după forma clinică(tabelul 2),după locul de trai(tabelul 3). Tabel 1 Incidenţa sinuzitelor paranazale cronice la copii după vîrstă şi sexe (în cifre absolute şi procente)
Conform rezultatelor obţinute se observă că sinuzitele paranazale cronice se întîlnesc mai frecvent la vîrsta de 7-14 ani(58,34%),cu predominarea sexului masculin(52,78%).[10] Tabel 2 Incidenţa sinuzitelor paranazale cronice la copii după forma clinică (în cifre absolute şi procente)
Observăm ca cea mai des formă întîlnită este sinuzita maxilară cu 76,83%, după care urmează maxiloethmoidală cu 21,70%. Celelalte forme sunt mai rar întîlnite.[10] Tabel 3
Incidenţa sinuzitelor paranazale cronice la copii după locul de trai (în cifre absolute şi procente)
Conform tabelului dat această afecţiune cel mai des se întîlneşte în mediul rural.[10] Concluzii 1) Putem concide că cel mai des întîlnită formă clinică este sinuzita maxilară (76,83%),precedată de cea maxiloethmoidală(21,70%),ce predomină între vîrsta de 7-14 ani (58,34%), în special e afectat sexul masculin (52,78%),din mediul rural(56,30%). 2) Întîlnirea frecventă a acestor forme clinice este strîns legată cu particularităţile de vîrstă a copilului. 3) Aceste date statistice ne ajută la stabilirea unui diagnostic precoce şi a unui tratament efectiv. Bibiografie
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||