3.2. Excluziunea ca un produs al economiei în tranziţie De la tranziţie la creşterea economică
Dupa căderea URSS şi declararea în 1991 a independenţei republicii, a început perioada de trecere de la economia planificată la cea de piaţă, de la o societate uniformă, bazată pe principii egalitare spre o societate cu un grad sporit de diferenţiere socială. În acest proces de tranziţie Republica Moldova a parcurs mai multe etape de dezvoltare.
Prima etapa, până în 1999, este considerată ca fiind perioada incipientă de formare a statalităţii în spaţiul post-sovietic. Începând cu 1991 au fost efectuate un şir de reforme economice şi sociale, una din principalele fiind liberalizarea preţurilor şi a comerţului. Dificultăţile din primii ani de tranziţie au fost exacerbate de dezmembrarea teritorială a ţării şi auto-proclamarea regiunii de pe malul stâng al râului Nistru ca Republica Moldovenească Transnistria. Această separare a creat atât presiuni politice între aceste două regiuni şi ţările implicate în soluţionarea conflictului transnistrean, cât şi pierderi economice importante. Istoric, în Transnistria a fost situată o mare parte a industriei ţării, inclusiv uzina metalurgică, de ciment, centrală electrică, fabricile de textile, încălţăminte, conserve, coniac, etc. De menţionat, că în 1990 Transnistria a generat 40% din producţia economiei, inclusiv 33% din producţia industrială, şi 90% din producţia sectorului energetic. Separarea Transnistriei a fost însoţită de un conflict armat, declanşat în 1992, în rezultatul căruia republica a pierdut controlul asupra celor mai profitabile întreprinderi industriale. Astfel, singura cale de ieşire din această situaţie critică pentru Moldova a devenit sectorul agricol, care în perioada respectivă concentra peste jumătate din forţa de muncă din economie.
Reformele au continuat prin introducerea, în 1993, a monedei naţionale (leul moldovenesc), cu sprijinul Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale a început procesul de privatizare în masă a întreprinderilor de stat.
Însă lipsa tehnologiilor avansate, pierderea pieţelor tradiţionale de desfacere a producţiei agricole împreună cu dependenţa de importul resurselor energetice din afara ţării, ale căror preţuri au crescut considerabil, au condus la un colaps economic al Republicii Moldova. Eşecul privatizării pe baza bonurilor patrimoniale, falimentul unui număr esenţial de întreprinderi, precum şi deficienţele programului de privatizare a terenurilor agricole, inclusiv fragmentarea excesivă a acestora, au subminat şi mai mult tranziţia către o economie de piaţă.
În această perioadă s-a înregistrat o creştere esenţială a sărăciei. Economia ţării nu genera suficiente resurse pentru susţinerea grupurilor vulnerabile a populaţiei; datoria internă şi externă a statului a înregistrat o creştere considerabilă. Astfel, numai în perioada 1992-1998, datoria externă de stat a crescut de la 17.2 milioane la 1.45 miliarde dolari SUA. Datoriile interne de asemenea au crescut de la 105 milioane la 1.5 miliarde lei moldoveneşti. În 1992 PIB reprezenta doar 58.6% din valoarea acestuia în 1990, iar rata inflaţiei la sfârşitul anilor 1992 şi 1993 a atins nivelul de 1,670% şi 2,777%, respectiv40.
Dostları ilə paylaş: |