BOXA 1.3. Sărăcia umană
Caracterul multidimensional al fenomenului sărăciei a determinat apariţia unui concept mai complex legat şi de conceptul de Dezvoltare umană, şi anume Sărăcia umană. Conceptul de sărăcie umană a apărut pentru prima dată in Raportul de Dezvoltare Umană pentru anul 1997.
Preocuparea pentru identificarea persoanelor afectate de sărăcie şi dorinţa de a măsura sărăcia au neglijat uneori faptul, că sărăcia este prea complexă pentru a fi redusă la o singură dimensiune a vieţii umane. A devenit ceva obişnuit ca ţările să stabilească un prag al sărăciei, bazat pe venituri sau consum. Deşi venitul se centrează pe o dimensiune importantă a sărăciei, acesta oferă doar o imagine parţială a multor modalităţi în care viaţa umană poate fi afectată negativ.
Sărăcia se manifestă prin privaţiuni, pe care acestea le aduc în viaţa oamenilor. Sărăcia implică nu doar lipsa necesităţilor de bunăstare materială, ci şi refuzul unor oportunităţi pentru a trăi o viaţă suportabilă. Viaţa poate fi scurtată prematur. Aceasta poate fi dificilă, dureroasă ori primejdioasă. Ea poate fi privată de cunoştinţe şi comunicare. De asemenea, poate fi lipsită de demnitate, încredere şi respectul de sine, cât şi de respectul faţă de alţii. Toate acestea sunt aspecte ale sărăciei, care în prezent limitează şi distrug vieţile multor milioane de oameni din lume.
Sărăcia umană, oferă un mod diferit de evaluare a dezvoltării. Dezvoltarea umană este centrată pe progresul obţinut de toate grupurile din fiecare comunitate – de la cei bogaţi la cei săraci. Din perspectiva sărăciei umane, dezvoltarea este evaluată în baza modului în care săracii şi persoanele dezavantajate îşi duc existenţa în fiecare comunitate.
Sărăcia umană, fiind mai cuprinzătoare decât sărăcia sub aspectul veniturilor, oferă un mod diferit de evaluare al dezvoltării, fiind, totodată şi mai aproape de conceptul de excluziune socială.
Sursa: RNDU Republica Moldova 2009-2010.
|
