Outline of research on social inclusion in moldova


Efectele şi implicările excluderii economice



Yüklə 1,51 Mb.
səhifə82/220
tarix05.01.2022
ölçüsü1,51 Mb.
#63381
1   ...   78   79   80   81   82   83   84   85   ...   220

3.5. Efectele şi implicările excluderii economice



De ce sînt excluşi (Why are they excluded?)

Analiza cauzelor şi proceselor care conduc la vulnerabilitatea privind excluziunea economică a populaţiei permit determinarea efectelor provocate în acest context.



Şomajul şi lipsa oportunităţilor de angajare sînt cauze care au un efect deosebit de pronunţat asupra bunăstării populaţiei. Rezultând în lipsa posibilităţilor de a obţine veniturile necesare pentru viaţă, acestea contribuie la crearea unor grupuri ale populaţiei cu un risc ridicat de a fi excluşi din viaţa economică şi socială a ţării. Aceşti factori au impulsionat migraţia atît externă, cît şi internă. Astfel, lipsa posibilităţilor de angajare în cîmpul muncii, completă sau parţială au contribuit esenţial la exodul forţei de muncă peste hotarele ţării. Persoanele discurajate plecau la muncă în mod ilegal, fără angajamente şi contracte oficiale, fapt care a motivat Guvernul la semnarea convenţiilor internaţionale şi a acordurilor cu privire la migrare, activitatea de muncă şi protecţia socială cu un şir de state pentru a proteja cetăţenii republicii în acest context65 . Veniturile din remitenţe au avut în ultimii ani un impact benefic asupra bunăstării populaţiei, influenţând în special consumul. În 2008 veniturile din remitenţe au constituit 19,1% din totalul veniturile disponibile ale populaţiei, contribuind la reducerea sărăciei în total pe ţară cu 7,4 puncte procentuale. Pe termen scurt impactul pozitiv al migraţiei externe poate fi recunoscut. Însă exodul forţei de muncă rezultă în efecte negative sociale, demografice, economice deosebit de pronunţate în timp: deteriorarea capitalului uman, îmbătrânirea populaţiei, povara asupra bugetului de stat prin solicitarea pensiilor şi ajutoarelor, etc.

Vulnerabilitatea privind excluziunea economică din lipsa posibilităţilor de angajare în mediul rural a rezultat şi în migraţia internă, caracterizată prin fluxul persoanelor în vîrstă aptă de muncă din sate spre oraşe în scopul angajării în muncă. Efectele migraţiei interne au un caracter specific şi explică deprivarea localităţilor rurale din apropierea oraşelor, în special a capitalei. Chiar dacă aceasta contribuie la reducerea sărăciei indivizilor şi a gospodăriilor casnice, migraţia internă are o influienţă negativă asupra comunităţii. Faptul că persoanele apte de muncă activează în afara comuniităţii conduce la sistarea activităţilor agricole şi de prelucrare a producţiei agricole, apariţia loturilor agricole neprelucrate, reducerea posibilităţilor de dezvoltare a mediului de afaceri, lipsa defalcărilor în bugetele locale, deteriorarea infrastructurii, de asemenea şi efectele demografice negative.

În contextul crizei economice efectele negative pot căpătă o amploare deosebită în cazul întoarcerii migranţilor. Deficitul locurilor de muncă poate deveni şi mai pronunţat atît în mediul urban cît şi rural. Reducerea remitenţelor poate lipsi populaţia de posibilităţile de a acoperi cheltuielile necesare în gospodării, atît cele de consum curent, cît şi posibilităţile de investire în afaceri, procurarea serviciilor, etc. Totuşi nu se observă o amploare a întoarcerii migranţilor. Persoanele pleacă la muncă chiar şi mai puţin plătită şi necalificată, aceste surse fiind o modalitate de a depăşi starea de sărăcie.

Va fi prezentată situaţia pe medii de reşedinţă, vor fi analizate diferenţele pe strate, adică dintre oraşe mari, oraşe mici, mediul rural. Specificul angajării în fiecare din strate, domenii de activitate, oportunităţi, salarii medii, transferuri sociale, etc. vor fi analizate în contextul efectelor acestora asupra excluziunii economice.




Yüklə 1,51 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   78   79   80   81   82   83   84   85   ...   220




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin