Outline of research on social inclusion in moldova

Mecanismele slabe de suport instituţional. Acestea pot fi inadecvate, funcţiona slab, avea o calitate joasă, respectiv, incapabile de a crea oportunităţi pentru acei care sunt presupuşi de a cădea în excluziune socială. Instituţiile private, organizaţiile societăţii civile, precum şi unele instituţii financiare private, furnizori de servicii, pot contribui la excluziunea socială prin faptul că nu dezvoltă programe orientate spre grupurile excluse sau servicii care ar corespunde necesităţilor acestora.

Cadrul legal discriminator sau executarea inadecvată a acestuia. Legislaţia imperfectă poate aprofunda excluderea unor grupuri sociale. Uneori legislaţia poate fi adecvată, ea poate prevedea măsuri de protecţie a grupurilor defavorizate, însă capacităţile reduse de aplicare a acesteia o fac până la urmă lipsită de sens.

Barierele politice şi instituţionale. Instituţiile publice prin lipsa de percepere şi înţelegere a dinamicii vulnerabilităţii, sărăciei şi a excluziunii sau printr-o monitorizare formală pot contribui la excluziunea socială. Procesul decizional poate fi ineficient pentru protejarea grupurilor excluse în mare parte datorită lipsei de implicare şi insuficienţei resurselor.

Practicile discriminatorii rezultante din privilegiere. Prejudecăţile şi discriminarea rezultată din privilegierile sociale şi politice pot, de asemenea, provoca excluziune socială. De exemplu, preferarea anumitor grupuri şi discriminarea bazată pe apartenenţele etnice şi de gen pot conduce la excluziune de pe piaţa forţei de muncă a unor categorii de persoane, etc. În cazuri extreme, ostilitatea directă şi violenţa împotriva anumitor grupuri pot genera excluziune socială.

Valori sociale şi practici culturale discriminatorii. Excluziunea socială poate persista şi la nivelul cultural şi tradiţional. În acest sens, Carlos Sojo (2000) a definit excluziunea culturală, ca acces diferenţiat al grupurilor sociale la beneficiile bunăstării materiale şi sociale, atunci când cauzele nu sunt structurale. Respectiv, indivizii, familiile şi comunitatea, precum şi instituţiile statului prin acţiunile acestora pot declanşa procese de excluziune chiar în cadrul grupurilor vulnerabile.

Dacă pentru ţările dezvoltate sursele excluziunii sociale sunt determinate de anumite situaţii marginale, accidentale, ale unui sistem social bine structurat coerent şi funcţional, pentru Republica Moldova, ţară aflată în proces de tranziţie la economia de piaţă sursele excluziunii sociale sunt determinate, în mare măsură, de moştenirile vechiului sistem social bazat pe o economie planificată şi centralizată, dar, nu în ultimul rând, şi de procesul dificil al transformărilor sistemice, precum şi de acele procese de dezagregare socială care îl însoţesc ca: explozia sărăciei, compromiterea sistemului de protecţie socială, procese de dezorganizare socială, imperfecţiunea cadrului legislativ şi instituţional etc.

Într-adevăr Republica Moldova a moştenit o economie de la fosta Uniune Sovietică a cărei productivitate a muncii la acel moment era de 2-3 ori mai mică decât în ţările industrializate¹¹. Pe parcursul primilor ani de tranziţie economică în rezultatul proceselor de reorganizare a economiei, productivitatea muncii s-a redus şi mai mult, ceea ce a condus la o degradare semnificativă a veniturilor salariale reale ale populaţiei, dar şi la o creştere a polarizării sociale. La moment, salariile din Republica Moldova sunt considerate cele mai joase din spaţiul european, fiind determinate de conjunctura economică nefavorabilă. Astfel, o pondere mare a populaţiei ocupate activează în domenii în care productivitatea muncii este mică, nu are perspective de creştere, şi nu necesită investiţii în capitalul uman.

Pe de altă parte, reducerea nivelului ocupării care persistă pe parcursul întregii perioade de tranziţie economică, pe lângă pierderile economice, conduce la o reducere a calităţii vieţii a populaţiei, la stres, la anxietate, la degradare umană, la comportamente deviante etc. Reducerea nivelului ocupării este însoţită şi de calitatea joasă a acesteia, care este determinată de un nivel înalt al ocupării informale, în special în mediul rural, al subocupării, precum şi de condiţiile de muncă necorespunzătoare statutului de muncă decentă. În 2008 ponderea ocupării informale în totalul populaţiei ocupate a constituit 31,4%. În mediul rural ocuparea informală s-a cifrat la nivelul de 43,6%. În mare parte, acestea sunt persoanele care activează în cadrul gospodăriilor lor casnice, pentru consumului lor propriu şi fac o „agricultură de supravieţuire”. Totodată şi ponderea celor angajaţi fără contract de muncă atât formal cât şi informal este destul de mare. Atractivitatea slabă a locurilor de muncă disponibile din republică, salariile mici, lipsa unor perspective de carieră profesională, dar nu în ultimul rând, înlesnirea procesului de integrare profesională pe pieţele muncii ale altor ţări, conduc la intensificarea migraţiei internaţionale de muncă.

Tranziţia la economia de piaţă a condus şi la compromiterea sistemului de protecţie socială. Astfel, reducerea nivelului de ocupare conduce la creşterea raportului de dependenţă economică (în 2008 raportul de dependenţă economică a fost de 1857⁰/₀₀). Pe de altă parte, degradarea veniturilor salariale, reducerea ponderii salariilor în totalul veniturilor populaţiei, precum şi deficitul acut al resurselor bugetare conduce la reducerea resurselor necesare pentru asigurarea mecanismului de funcţionare a sistemului de asigurări sociale şi a sistemului de ocrotire a sănătăţii, precum şi a sistemului de asistenţă socială, care se află în strânsă dependenţă de veniturile salariale ale populaţiei ocupate.

O altă sursă a excluziunii sociale poate fi considerată degradarea capitalului uman din republică, determinată de nivelul mic al salariilor pentru locurile de muncă care necesită investiţii enorme în capitalul uman (educaţie, sănătate, cultură, administraţie publică) şi un nivel relativ mai înalt al salariilor pentru locurile de muncă care nu necesită un nivel înalt de investiţii în capitalul uman. Pe de altă parte, persoanele care pleacă peste hotare la muncă practică, de asemenea, munci necalificate. O asemenea situaţie conduce la un proces de descalificare masivă a întregului potenţial uman din republică, proces determinat şi de demotivarea tinerilor în formarea lor profesională, văzând în aceasta o cheltuială nejustificată, precum şi de descreşterea exigenţelor în procesul de instruire atât în şcoli, cât şi în instituţiile de formare profesională de nivel secundar şi superior. Situaţia creată poate determina în perspectivă pentru Republica Moldova un statut de ţară subdezvoltată.