Outline of research on social inclusion in moldova

1.1.6. Consecinţele excluziunii sociale.
În prezent, excluziunea socială a devenit o categorie socială şi politică importantă datorită ameninţărilor pe care ea le poate provoca societăţii. În primul rând, excluziunea socială subminează eforturile societăţii în dezvoltarea umană durabilă şi creează mai multe impedimente în calea progresului social. Acest fapt este reflectat practic în toate documentele strategice ale Uniunii Europene şi ONU. Astfel, în Raportul de securitate ONU (2005) se menţionează că excluziunea socială este cea mai mare ameninţare la adresa securităţii umane şi sociale. Excluziunea socială reprezintă o provocare pentru ordinea şi securitatea internaţională, în special, în contextul proceselor de globalizare din lumea contemporană¹².

Excluziunea socială reprezintă o ameninţare directă şi pentru stabilitatea socială, în special, datorită inegalităţii şi disparităţilor sociale pe care ea le provoacă. Aceste disparităţi sunt cauzate, de regulă, de inegalitatea în distribuirea veniturilor populaţiei, de inegalitatea şanselor sau de discriminare între diverse grupuri ale populaţiei, de polarizarea societăţii. Aceste disparităţi pot fi, de asemenea, şi rezultatul unor comportamente, sisteme de valori morale sau stiluri de viaţă mai deosebite ale unor indivizi care deseori nu sunt în stare de a face faţă situaţiilor dificile. Drept consecinţă, situaţia de marginalizare şi de excludere socială a persoanelor în cauză le poate dezvolta nişte atitudini de nemulţumire şi intoleranţă faţă de alte persoane care pot fi considerate ameninţări reale pentru stabilitatea socială şi securitatea umană. Iar extinderea sărăciei şi marginalizării printre persoanele menţionate, graţie unui sistem electoral democratic, poate conduce la venirea la putere a unor forţe politice care îşi construiesc oferta lor electorală doar pe promisiuni populiste, care nicidecum nu pot conduce nici la o dezvoltare umană durabilă a ţării, nici la atenuarea sărăciei şi a excluziunii sociale. Or, persoanele sărace şi marginalizate reprezintă electoratul lor, iar numărul mare a acestora le garantează menţinerea lor la putere.

Alte ameninţări importante ale extinderii excluziunii sociale şi marginalizării sunt legate nemijlocit şi de compromiterea coeziunii sociale şi dezintegrarea socială din societate. Lipsa activismului în participarea la viaţa societăţii, autoizolarea şi indiferenţa unei mari părţi a populaţiei poate conduce, de asemenea, şi la compromiterea ordinii democratice, conducând astfel la un sistem de guvernare totalitar în societate.

Din acest considerent, politicile de incluziune socială ar trebui să vizeze atenuarea consecinţelor sociale ale excluziunii sociale prin înlăturarea imperfecţiunilor sistemului. Principalul mijloc de a iniţia astfel de politici sunt prin măsurile legale anti-discriminatorii, precum şi cele care susţin realizarea deplină a drepturilor omului.

Instituţionalizarea vieţii sociale, într-un mod care ar permite persoanelor de a influenţa politicile de incluziune socială, pare să fie o condiţie la fel de importantă pentru gestionarea proceselor de excluziune socială. În proiectarea politicilor care promovează incluziunea socială, este necesară o analiză detaliată a factorilor care cauzează excluziunea socială, şi subminează dezvoltarea şi integrarea socială a comunităţilor. Un sistem eficient de monitorizare a excluziunii sociale este o condiţie necesară pentru conturarea acestor procese şi conceperea unor politici de incluziune socială eficiente.