6. organizarea serviciilor anti-incendiare.
7 dezvoltarea economică a localităţilor
|
|
Totodată, Legea Nr. 436-XVI din 28.12.2006, prevede că autorităţile administraţiei publice centrale nu pot să stabilească ori să impună competenţe autorităţilor publice locale fără o evaluare prealabilă a impactului financiar pe care aceste competenţe l-ar putea genera, fără o consultare a autorităţilor locale de nivelul corespunzător şi fără ca colectivităţile locale să fie asigurate cu mijloacele financiare necesare. În altă ordine de idei, conform art. 5 din Legea privind descentralizarea administrativă Nr. 435-XVI din 28.12.2006, autorităţile publice locale de nivelurile întâi şi al doilea, precum şi cele centrale, pot coopera, în condiţiile legii, pentru a asigura realizarea unor proiecte sau servicii publice care solicită eforturi comune ale acestor autorităţi.
Concluzii. Prin ingerinţele abuzive a administraşiei centrale în activitatea celei locale sau prin privarea acesteia din urmă de unele atribuţii fireşti, este descurajată de fapt implicarea cetăţenilor în viaţa comunităţii. Pe această cale este dată peste cap încrederea că oamenii, prin antrenarea lor nemijlocită, pot schima lucrurle în bine. Avem de a face cu fenomenul excluziunii politice.
Tabel 3. Barometrul de Opinie Publică, 2009
Dostları ilə paylaş: |