Lucrătorii sectorului informal se confruntă cu un risc pronunţat de excluziune socială, efectele căreia sunt observate în timp. Este important de menţionat că participarea acestor persoane la sistemul public de asigurări sociale şi de sănătate este deosebit de redusă, în acelaşi timp exercitând o presiune semnificativă asupra sistemului de asistenţă socială prin solicitarea alocaţiilor respective.
Figura 3.7. Necorespunderea cu calificarea şi cu locul de muncă
Sursa: BNS
Din motivul posibilităţilor reduse de angajare în câmpul muncii sunt înregistrate şi probleme privind calitatea ocupări. Persoane instruite, cu studii, inclusiv superioare nu-şi pot aplica cunoştinţele, nu pot fi angajate în câmpul muncii, acesta fiind un fenomen deosebit de pronunţat în mediul rural. Astfel, în 2008 circa 2% si-au exprimat necorespunderea cu calificarea şi cu locul de muncă, declarând căar dori să-şi schimbe locul de muncă "pentru a folosi mai adecvat capacităţile sau calificarea lor". Aceste tendinţe sunt mai pronunţate printre bărbaţi, totuşi fiind în creştere şi în cazul femeilor (Figura 3.7).