excluziunea de la participarea politică - rezultată în şi din inegalităţile distribuirii în cadrul grupului a oportunităţilor politice şi puterii la toate nivelurile (inclusiv puterii politice, birocratice şi militare) şi accesului inegal la justiţie, libertăţi şi instituţii.
Toate tipurile de excluziune socială se intercondiţionează unul pe altul, şi, drept urmare, marginalizarea individului aflat în dificultate se aprofundează. Prin consecinţă, o situaţie a unei marginalizări sociale multidimensionale conduce la excluderea persoanei de la principalele sfere ale vieţii sociale.
1.1.3. Excluziunea socială şi dezvoltarea umană puncte de tangenţă
Excluziunea socială oferă o nouă perspectivă în abordarea dezvoltării umane prin atribuirea unui rol special legăturilor relaţionale din societate. Astfel, o nouă interpretare a excluziunii sociale ar afirma că aceasta se referă la procesele care împiedică oamenii sau anumite grupuri de oameni să-şi exercite întreaga gamă de alegeri oferite de societate, fiind, prin urmare, marginalizaţi.
Potrivit lui Sen, oamenii pot fi excluşi datorită existenţei în societate a unor politici sau practici intenţionate care conduc la aşa-numita „excluziune activă”. Aceasta presupune privarea celor excluşi de unele capacităţi care, la rândul său, conduce şi la o deprivare din alte domenii ale vieţii umane. Sen califică această deprivare drept un „eşec al capacităţii” şi îi atribuie un rol instrumental în excluziunea socială. În această situaţie remediul potenţial ar fi schimbarea politicilor, care trebuie să fie orientate spre grupurile sau comunităţile aflate într-o poziţie dezavantajată.
Privarea de capacităţi poate rezulta şi din multitudinea problemelor de ordin economic, politic sau instituţional existente în societate, care se întrepătrund şi se intercondiţionează reciproc. În aceste cazuri, privarea de capacităţi nu reprezintă un rezultat al unor politici generatoare de excluziune. Aceste cazuri Sen le califică ca "excludere pasivă" (Sen 2000).
De exemplu, şomajul persoanelor migrante determinat de restricţiile juridice existente într-o comunitate sau într-o regiune ar constitui un exemplu de excludere activă. Iar privarea de libertate în procesul alegerii determinată de situaţia de şomaj poate fi considerată drept un „eşec de capacitate”. Totodată, în situaţia în care şomajul este un rezultat al acţiunii unor factori instituţionali şi sistemici, are loc o „excludere pasivă”, în măsura în care oamenii sunt, „excluşi” de la posibilitatea de a fi angajaţi.
Excluziunea socială şi dezvoltarea umană au mai multe trăsături comune, dar şi anumite trăsături distincte. Astfel, relaţia dintre excluziunea socială şi dezvoltarea umană se concretizează în următoarele:
• Excluziunea socială, ca proces şi rezultat, limitează libertăţile şi alegerile oamenilor. Cu toate acestea, limitări ale libertăţilor pot exista în toate societăţile, fără a crea, totodată, şi excludere.
• Excluziunea deprimă procesul de alegere şi, prin urmare, compromite dezvoltarea umană. Din punct de vedere al dezvoltării umane, excluziunea socială este procesul şi rezultatul care împiedică realizarea spectrului larg de libertăţi umane.
• Incluziunea socială şi dezvoltarea umană sunt complementare în termeni de politică. Dezvoltarea umană se centrează pe ceea ce trebuie să fie realizat, în timp ce incluziunea socială se axează pe modul în care acestea trebuie să fie realizate.
• Incluziunea socială nu reprezintă un proces invers excluziunii sociale. Cu toate acestea incluziunea socială ajustează conceptul de dezvoltare umană cu dimensiuni ale excluziunii (agenţi, grupuri şi instituţii care exclud).
• Incluziunea socială îi vizează pe cei care sunt excluşi, evidenţiindu-se astfel, principiul echităţii. Pe când, dezvoltarea umană se referă la îmbunătăţiri ale vieţii umane mai largi care îi vizează şi pe cei care nu sunt excluşi.
• Abordarea dezvoltării umane din perspectiva incluziunii sociale contribuie la precizarea strategiilor axate pe atingerea scopurilor dezvoltării umane. Se are în vedere abordarea discriminării, excluderii, neputinţei şi eşecurile responsabilităţii sunt la originea a sărăciei şi a altor probleme ale dezvoltării.
1.1.4. Excluziunea socială, sărăcia şi vulnerabilitatea
Excluziunea socială, care devine un termen de referinţă important în politice sociale din cadrul Uniunii Europene, este legat nemijlocit de definirea mai multor categorii sociale utilizate în procesul de lansare a politicilor bazate pe incluziunea socială. Printre acestea pot fi menţionate: sărăcia, vulnerabilitatea, marginalizarea, deprivarea multiplă, coeziunea socială etc.
Astfel, după cum se arată mai jos:
Dostları ilə paylaş: