Outline of research on social inclusion in moldova

4.2. Cine sunt cei excluşi, principalele determinate

De menţionat că problema excluziunii sociale şi inegalităţii accesului este relativ nouă pentru Republica Moldova, fiind până în prezent abordată în cadrul politicilor naţionale şi analizelor în domeniul calităţii vieţii preponderent prin prisma sărăciei şi inegalităţii veniturilor. O dată cu exprimarea voinţei politice pentru integrare în UE orientate, Republica Moldova şi-a asumat angajamentul de a-şi ajusta cadrul politic naţional la normele şi standardele comunităţii europene. Aceasta la rândul său presupune introducerea în cadrul procesul naţional de dezvoltare social-economică a unei noi abordări, unde accentele sunt reorientate de la măsurile material-relative (combaterea a sărăciei) la cele social incluzive¹⁰⁹, scopul fiind creşterea calităţii vieţii şi consolidarea coeziunii sociale la nivelul comunităţii.

De menţionat că din punct de vedere strategic, problema excluziunii şi incluziunii sociale în Republica Moldova fost pentru prima dată abordată în cadrul Strategiei Naţionale de Dezvoltare pentru anii 2008-2011 (SND)¹¹⁰, unde unul dintre cele cinci obiective principale se axează pe „Dezvoltarea resurselor umane, creşterea gradului de ocupare şi promovarea incluziunii sociale”. Un accent aparte în realizarea acestui deziderat politic este pus pe strategiile sectoriale, iar efectele politicilor asupra excluziunii şi incluziunii sociale încă urmează a fi măsurate. În acest scop urmează a fi aprobaţi la nivel naţional setul de indicatori naţionali ai excluziunii sociale divizaţi pe 9 domenii distincte ale vieţii sociale, care au fost dezvoltaţi pe parcursul anul 2009 de către BNS cu suportul PNUD. ¹¹¹.

Ca şi în celelalte ţări din regiune, în Republica Moldova în prezent nu există o definiţie a excluziunii sociale, aceasta fiind înţeleasă şi tratată în moduri diferite de către specialişti. Unul dintre aspectele definitorii ale excluziunii unanim acceptat la nivel naţional este acela că, aceasta este un efect al deprivării multiple generate în primul rînd de lipsa resurselor materiale şi sărăciei. Aceasta afectează în principal calitatea vieţii grupurilor de indivizi, echitatea şi coeziunea societăţii în întregime, dimensiunile acesteia fiind interdependente (reflectate printr-o combinaţie de cauze şi de factori favorizanţi aflaţi în strânsă corelaţie) ceea ce în consecinţă aprofundează marginalizarea¹¹².

La rândul său excluziunea de la viaţa socială şi servicii fiind o dimensiune a excluziunii sociale, rezultă în şi din inegalitatea accesului la un şir întreg de servicii şi reţele sociale care condiţionează asupra nivelului participării la viaţa comunităţii generând efecte pronunţate asupra rezultatelor cu caracter uman¹¹³. Cele mai importante dintre acestea fiind: (i) educaţia şi învăţarea continuă; (ii) ocrotirea sănătăţii; (iii) protecţia socială (inclusiv asigurarea socială şi asistenţa socială); (iv) accesibilitatea locuinţelor şi infrastructurii de bază; (v) informaţiile şi tehnologiile de comunicaţii şi (vi) reţelele sociale şi relaţiile sociale între membrii societăţii¹¹⁴.

Procesul analizei efectelor excluziunii sociale implică determinarea grupurilor vulnerabile excluziunii şi factorilor care contribuie la aceasta. De menţionat că la nivelul UE, Comisia Europeana a determinat la principalele grupuri vulnerabile care întâmpină dificultăţi ce pot conduce ulterior la excluziunea socială şi care sunt: (i) persoanele cu dizabilităţi; (ii) imigranţii şi minorităţile etnice (inclusiv romii); (iii) persoanele fără adăpost; (iv) foştii deţinuţi; (v) persoanele dependente de droguri şi cu probleme privind consumul alcoolului; (vi) vârstnicii şi (vii) copii. Drept un factor important ce contribuie la apariţia riscului excluziunii este nivelul scăzut de educaţie şi instruire, şomajul sau gradul extrem de scăzut de ocupare al forţei de muncă¹¹⁵.

Cu toate că grupurile vulnerabile excluziunii sociale sunt reliefate şi recomandate în contextul politicilor cercetărilor comunităţii europene, oricum fiecare ţară are dreptul la abordări specifice a fiecărui grup, de asemenea, poate determina şi grupuri noi.

Astfel, în cadrul proiectului „Improving Policy Development in Eastern Europe and the Commonwealth of Independent States through Strengthening Capacities for Ex-ante Impact Assessment” la care au participat patru ţări: Bosnia-Herzegovina, Croaţia, Moldova şi Serbia, iniţiativă dezvoltată de PNUD şi Guvernul Local în parteneriat cu Public Service Reform Initiative of the Open Society Institutepentru Moldova au fost determinate drept grupuri vulnerabile: (i) victimele traficului de fiinţe umane; (ii) copiii săraci; (iii) tinerii; (iv) gospodăriile cu venituri reduse; (v) persoanele cu tuberculoză; (vi) persoanele vârstnice şi (vii) femeile¹¹⁶.

De asemenea, în Moldova Legea asistenţei sociale¹¹⁷ determină principalele grupuri vulnerabile excluziunii sociale care, din cauza unor factori sociali de risc combinaţi, au nevoie de asistenţă şi suport din partea statului. Aceştia sunt: (i) copiii şi tinerii ale căror sănătate, dezvoltare şi integritate fizică, psihică sau morală sînt prejudiciate în mediul în care locuiesc; (ii) familiile care nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător obligaţiile privind îngrijirea, întreţinerea şi educarea copiilor; (iii) familiile fără venituri sau cu venituri mici; (iv) persoanele fără familie, care nu pot gospodări singure, care necesită îngrijire şi supraveghere sau sunt incapabile să facă faţă nevoilor socio-medicale; (v) copiii cu dizabilităţi până la vârsta de 18 ani; (vi) familiile cu mulţi copii; (vii) familiile monoparentale cu copii; (viii) persoanele vârstnice; (ix) persoanele cu dizabilităţi; precum şi (x) alte categorii de persoane şi familii aflate în dificultate.

În majoritate aceste grupuri au fost reconfirmate şi de cercetările în domeniul sărăciei realizate pe parcursul ultimilor ani, atât de către guvern, cât şi de instituţiile internaţionale, care au evidenţiat în calitate de grupuri vulnerabile: (i) familiile cu mulţi copii; (ii) persoanele din gospodăriile ocupate în agricultură care datorită veniturilor mici sunt cele mai expuse riscului sărăciei; (iii) persoanele vârstnice; (iv) persoanele fără studii şi aptitudini profesionale sau cu nivel redus de instruire şi (v) persoanele neangajate în muncă.

Adiţional la grupurile vulnerabile tradiţional identificate, trebuie de menţionat că, în ultimii 5 ani, în Moldova s-a reliefat un grup specific supus riscului excluziunii sociale: migranţii la muncă peste hotarele ţării şi familiile acestora.

Generalizând cele expuse, în cadrul recentei cercetări în domeniul excluziunii sociale în Moldova¹¹⁸, realizate în de BNS cu suportul PNUD, UNICEF, UNIFEM şi UNFPA, la nivel naţional au fost identificate 6 grupuri principale ale populaţiei, determinate în baza indicatorilor ca fiind cele mai vulnerabile, acestea sunt: (i) copiii şi familiile cu mulţi copii; (ii) tinerii, (iii) persoanele cu venituri reduse (dependente de venitul din agricultură, persoane neangajate în muncă, foştii deţinuţi) (iv) persoanele vârstnice, (v) persoanele cu dizabilităţi, (vi) familiile lucrătorilor migranţi.

Analiza factorilor ce influenţează asupra vulnerabilităţii grupurilor la excluziunea de la viaţă şi servicii în Republica Moldova, implică o abordate la fel multidimensională, sărăcia fiind privită în acest sens ca o precondiţie pentru apariţia şi expansiunea excluziunii sociale, inclusiv permite identificarea subgrupurilor sociale specifice în cadrul fiecărui grup vulnerabil general determinat ¹¹⁹.

Mediul de reşedinţă este un factor destul de important în contextul analizei vulnerabilităţii privind excluziunea de la viaţă şi servicii socială a populaţiei. Accesul la bunuri şi servicii în cadrul comunităţii este direct dependent de gradul de dezvoltare şi accesibilitate a infrastructurii sociale locale, precum şi de distanţele pe care trebuie să le parcurgă şi costurile pe care gospodăriile trebuie să le suporte. Conform datelor CBGC¹²⁰ majoritatea gospodăriilor casnice vulnerabile sărăciei şi excluziunii sociale locuiesc preponderent din mediul rural – 34,6% şi oraşele mici – 21,2%. În oraşele mari, numărul acestor gospodării este de 3 ori mai mic, reprezentând doar 10,1% din totalul gospodăriilor. Aceasta situaţie poate fi explicată prin infrastructura mai dezvoltată şi accesibilă a oraşelor mari, concentraţiei celor mai importante servicii sociale şi oportunităţilor economice pe care oraşele mari continuă să le ofere. Constatarea dată este confirmată şi în aspect regional care arată că, cele mai expuse riscului excluziunii sociale sunt gospodăriile din regiunea de Sud a ţării (inclusiv UTAG) – 35,2%, Centru – 31,2% şi Nord – 30%. Comparativ cu regiunile ţării, vulnerabilitatea la excluziune socială a gospodăriilor casnice din municipiul Chişinău este de 2,5 ori mai mică, reprezentând doar 8,5% în totalul acestora.

Alţi factori complementari, care contribuie în mod direct la creşterea vulnerabilităţii persoanelor şi a riscului de a fi excluse social sunt: vârsta, educaţia joasă şi instruirea insuficientă, sănătatea şi veniturile (sursa principală şi mărimea acestora). Datele, indicatorilor excluziunii sociale în Moldova reflectă că din totalul grupurilor vulnerabile identificate, sunt expuse excluziunii sociale: (i) gospodăriile vârstnice (alcătuite din persoane singure – 29% sau cupluri familiale fără copii – 27,6%); (ii) gospodăriile cu invalizi – 31,3% (cu membri în vârstă de 65 ani şi peste - 38,5% sau cu copii până la 18 ani – 27,2%); (iii) gospodăriile cu copii – 25,3% (din care cele cu 3 şi mai mulţi copii în vârstă de până la 18 ani – 42,3%) şi (vi) gospodăriile cu migranţi – 28,6%, unde copii sunt îngrijiţi de alte persoane decât părinţii – 28,8%.

Majoritatea acestor gospodării vulnerabile excluziunii sociale sunt conduse de persoane în vârstă de 65 ani şi peste – 38,2% sau persoane în vârstă pre-pensionară – 27,9%, fără studii – 55,9% sau cu un nivel al studiilor mediu incomplet sau primar – 42,6%, care îşi apreciază starea de sănătate ca fiind rea– 44,9%. Sursele principale de venit ale acestor gospodării fiind formate din prestaţii sociale şi din agricultură – 36,9% şi alte surse, inclusiv remitenţe – 26,6%¹²¹.

Prin urmare, toţi aceşti factori cumulaţi influenţează asupra gradului de auto-suficienţă personală şi accesului la cele mai importante servicii sociale, respectiv capacităţii de interacţionare în cadrul comunităţii