FANTASTICUL este un concept dificil, care, deşi abordat de foarte mulţi exegeţi, nu beneficiază de o definiţie unanim acceptată:
FANTASTICUL este un concept dificil, care, deşi abordat de foarte mulţi exegeţi, nu beneficiază de o definiţie unanim acceptată:
„Cine se ocupă de literatura fantastică trebuie să se aştepte să fie confruntat cu chestiunea unei definiţii. Or, este de-a dreptul bătător la ochi că tocmai autorii care s-au consacrat domeniului în cauză, se eschivează adesea şi în mod extrem de abil în faţa acestei chestiuni”.
(Rein A. Zondergeld)
P. C. Castex: „O intruziunea brutală a misterului în cadrul vieţii reale”
P. C. Castex: „O intruziunea brutală a misterului în cadrul vieţii reale”
Roger Callois, În inima fantasticului: „Orice fantastic este o încălcare a ordinii recunoscute, revărsare a inadmisibilului în sânul inalterabilei legalităţi cotidiene” Fantasticul este o „ruptură”, „un scandal inadmisibil pentru experienţă sau pentru raţiune“;
Irene Bessiere: Fantasticul presupune „prezenţa a două ordini care se opun, dar care coexistă”;
Louis Vax insistă, în definirea fantasticului, pe ideea de inexplicabil care se opune explicabilului, locului comun.
2. Între straniu şi miraculos
Tzvetan Todorov, Introducere în literatura fantastică: „Mai curând decât un gen de sine stătător, el (fantasticul n.n.) ar reprezenta linia de demarcaţie dintre celelalte două genuri amintite: anume straniul şi miraculosul”.
existenţa a două planuri: real şi ireal (structura oximoronicǎ);
existenţa a două planuri: real şi ireal (structura oximoronicǎ);
apariţia subită a unui element misterios, inexplicabil, care perturbă ordinea firească a realităţii;
dispariţia limitelor de timp şi de spaţiu la apariţia elementului misterios/ ireal;
ezitarea eroului şi a cititorului de a opta pentru o explicaţie a evenimentului;
compoziţia gradată a naraţiunii întreţine tensiunea epică;
verosimilitatea;
finalul ambiguu, deschis.
Pornind de la textele româneşti alese a fi analizate pe parcursul acestei lucrări, cea mai potrivită clasificare a temelor literaturii fantastice ni s-a părut a fi cea a lui Roger Caillois, din Eseuri despre imaginaţie, pe care am adaptat-o în funcţie de necesităţi:
Pornind de la textele româneşti alese a fi analizate pe parcursul acestei lucrări, cea mai potrivită clasificare a temelor literaturii fantastice ni s-a părut a fi cea a lui Roger Caillois, din Eseuri despre imaginaţie, pe care am adaptat-o în funcţie de necesităţi:
Strigoiul condamnat la o rǎtǎcire veşnicǎ şi fǎrǎ ţel
Pactul cu diavolul
Pactul cu diavolul
reprezintă un târg, conform căruia cineva îşi vinde sufletul pentru a primi înţelepciune,
tinereţe, bani, putere etc.
În nuvela eminesciană Sărmanul Dionis: un călugăr medieval (Dan) primeşte o carte magică de la Ruben, un cărturar fascinant, care de fapt este Lucifer.
În nuvela eminesciană Sărmanul Dionis: un călugăr medieval (Dan) primeşte o carte magică de la Ruben, un cărturar fascinant, care de fapt este Lucifer.
„Ruben însuşi se zbârci, barba îi deveni lăţoasă şi-n furculiţe ca două bărbi de ţap, ochii îi luceau ca jăraticul, nasul i se strâmbă şi i se uscă ca un ciotur de copac şi scărpinându-se în capul lăţos şi cornut, începu a râde hâd şi strâmbându-se: hîhî! zise, încă un suflet nimicit cu totul. Dracii se strâmbau râzând în beşicele lor şi se dădeau peste cap, iar Satana îşi întinse picioarele sale de cal, răsuflând din greu".
În nuvela La hanul lui Mânjoală, fantasticul apare ca o ruptură în ordinea firească a întâmplării şi implică prezenţa diavolului (cu care hangiţa avea legături): odaia fără icoane, uşa care se trânteşte atunci când drumeţul îşi face cruce şi incendiul final fac din han un spaţiu aparţinând Infernului şi protejat de Satana..
În nuvela La hanul lui Mânjoală, fantasticul apare ca o ruptură în ordinea firească a întâmplării şi implică prezenţa diavolului (cu care hangiţa avea legături): odaia fără icoane, uşa care se trânteşte atunci când drumeţul îşi face cruce şi incendiul final fac din han un spaţiu aparţinând Infernului şi protejat de Satana..
Tot aşa, cotoiul şi iedul sunt întrupări ale diavolului şi păzitori ai spaţiului malefic.
Nuvela Moara lui Călifar se deschide cu descrierea morii lui Călifar (pomenită în titlu). Moara este pusă sub semnul maleficului, apare ca un spaţiu demonizat. Cum nimeni dintre cei aflaţi în viaţă nu văzuse moara „în umblet", oamenii credeau că este folosită pentru nevoile Satanei.
În povestirea Lostriţa, Voiculescu prezintă o lostriţă, o „nagodă" rânduită pe Bistriţa de Necuratul; este „peştele naibei", care „creşte de trei ori pe atât" pentru a înşela pe cineva; se întrupează ca urmare a unei operaţii de magie.
În povestirea Lostriţa, Voiculescu prezintă o lostriţă, o „nagodă" rânduită pe Bistriţa de Necuratul; este „peştele naibei", care „creşte de trei ori pe atât" pentru a înşela pe cineva; se întrupează ca urmare a unei operaţii de magie.
Vrăjitorul pare a fi el însuşi Diavolul.
„Pentru romantici (…) visul este o modalitate poetică a fantasticului . (…) El a fost unul din cadrele tradiţionale ale transcendenţei, mijloc de expresie disponibil pe la mijlocul secolului al XVIII-lea”[1].
„Pentru romantici (…) visul este o modalitate poetică a fantasticului . (…) El a fost unul din cadrele tradiţionale ale transcendenţei, mijloc de expresie disponibil pe la mijlocul secolului al XVIII-lea”[1].
[1] Eugen Todoran, Fantasticul romantic şi folcloric, în Eminescu, Ed. Minerva, Bucureşti, 1972, pp. 74-75.
OPRIREA SAU REPETAREA TIMPULUI
OPRIREA SAU REPETAREA TIMPULUI
Sentimentul timpului din mitologie a fost transsimbolizat epic sau liric, exemplul cel mai strălucit în acest sens fiind Mihai Eminescu, continuat într-o maniera originală şi modernă de Mircea Eliade înLa ţigănci, Tinereţe fără tinereţe.
Luna, dimpotrivă, este un astru care creşte, descreşte şi dispare, un astru a cărui viaţă este supusă aceleiaşi legi a devenirii, a naşterii şi morţii. lunii este aşadar mult mai aproape de om decât gloria maiestuoasă a soarelui”[1].
Luna, dimpotrivă, este un astru care creşte, descreşte şi dispare, un astru a cărui viaţă este supusă aceleiaşi legi a devenirii, a naşterii şi morţii. lunii este aşadar mult mai aproape de om decât gloria maiestuoasă a soarelui”[1].
[1] Mircea Eliade, Drumul spre centru, Ed. Univers, Bucureşti, 1991, p. 210.
Puterile magice ale lui Dan/ Dionis se datorează cărţii vechi, pe care maestrul Ruben i-a dat-o, învăţându-l să folosească formulele (din care nu lipseşte cifra 7), care-l fac să trăiască clipe de fericire totală împreună cu Maria.
Puterile magice ale lui Dan/ Dionis se datorează cărţii vechi, pe care maestrul Ruben i-a dat-o, învăţându-l să folosească formulele (din care nu lipseşte cifra 7), care-l fac să trăiască clipe de fericire totală împreună cu Maria.
Cifra 7 este cifră mistică, ce are puteri magice: „pe fila a şaptea a cărţii stau toate formulele ce-ţi trebuiesc pentru asta. Şi tot la a şaptea filă vei afla ce trebuie să faci mai departe".
În literatura fantastică, numărul obiectelor ireale trebuie să fie mic (două sau trei). Orice obiect poate deveni fantastic dacă primeşte o adjectivare ireală, fantastică: cufăr fermecat, covor zburător, pelerină fermecată.
În Schimnicul, acţiunea magică ţine de uciderea omului-lup cu un glonţ de argint descântat, de apărarea împotriva duhurilor rele, prin protecţia cercului magic. Condiţiile favorabile actului magic sunt totdeauna prezentate de Voiculescu. Luna plină apare ca un invariant al cadrului în care are loc ritualul, noaptea cu lună nouă fiind favorabilă tuturor operaţiilor şi iniţiativelor oculte.
În Schimnicul, acţiunea magică ţine de uciderea omului-lup cu un glonţ de argint descântat, de apărarea împotriva duhurilor rele, prin protecţia cercului magic. Condiţiile favorabile actului magic sunt totdeauna prezentate de Voiculescu. Luna plină apare ca un invariant al cadrului în care are loc ritualul, noaptea cu lună nouă fiind favorabilă tuturor operaţiilor şi iniţiativelor oculte.
Printre calităţile magicianului, Marcel Mauss şi Henri Hubert menţionează o privire pătrunzătoare, stranie, echivocă şi strălucitoare, agitaţia ieşită din comun, îndemânarea.
Tema reincarnării sufletului după moarte vine din gândirea indiană şi s-a bucurat de multă popularitate în romantism; în viziune buddhistă, sufletul este condamnat să se reincarneze până când dobândeşte forţa spirituală de a se ridica deasupra timpului profan;
Tema reincarnării sufletului după moarte vine din gândirea indiană şi s-a bucurat de multă popularitate în romantism; în viziune buddhistă, sufletul este condamnat să se reincarneze până când dobândeşte forţa spirituală de a se ridica deasupra timpului profan;
Întâlnim, în nuvela Sărmanul Dionis, ideea reincarnării din doctrina indiană, preluată de Eminescu prin intermediul filosofiei lui Schopenhauer.
Tema metempsihozei (prezentă în Avatarii faraonului Tla) va fi reluată de Liviu Rebreanu în romanul Adam şi Eva.
În Lostriţa, Voiculescu prezintă capacitatea unui peşte de a se metamorfoza în femeie.
În Lostriţa, Voiculescu prezintă capacitatea unui peşte de a se metamorfoza în femeie.
În Iubire magică, frumoasa Mărgărita se transformă într-o urâţenie absolută, zeiţa metamorfozându-se într-o babă hidoasă, semănând cu o strigoaică.
Povestirea În mijlocul lupilor, scrisă de Vasile Voiculescu, prezintă un posibil caz de lycantropie. Luparul este privit cu ostilitate de săteni, care bănuiesc că este un om-lup (lykantrop), o fiară, care „uneori se preface el însuşi în lup şi iese înaintea oamenilor să-i sfâşie ".
Povestirea Dropia, de Ştefan Bănulescu, se bazează pe ambiguitatea pasăre, femeie, ideal.
În credinţele româneşti, umbra este considerată imagine a sufletului, reprezintă dublul omului, un fel de fiinţă astrală care îşi continuă existenţa şi după moartea materială; „de aceea sufletele morţilor sunt imaginate ca nişte umbre, vizibile doar în condiţii speciale. În poveştile populare, lângă comori se înalţă adesea o umbră ce se conturează în lumina lunii”[1].
În credinţele româneşti, umbra este considerată imagine a sufletului, reprezintă dublul omului, un fel de fiinţă astrală care îşi continuă existenţa şi după moartea materială; „de aceea sufletele morţilor sunt imaginate ca nişte umbre, vizibile doar în condiţii speciale. În poveştile populare, lângă comori se înalţă adesea o umbră ce se conturează în lumina lunii”[1].
În nuvela Sărmanul Dionis, de M. Eminescu, umbra reprezintă partea eternă a fiinţei. Călugărul ia locul umbrei sale, căpătând acces la memoria tuturor avatarurilor anterioare.
Sabina Fînaru [2] evidenţiază, în romanul Domnişoara Christina, de Mircea Eliade, importanţa tabloului, ca obiect fantastic.
[1] Doina Ruşti, Dicţionar de teme şi simboluri din literatura română, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed. Polirom, Iaşi, 2009, p. 396.
[2] Cf. Sabina Fînaru, Eliade prin Eliade, Ed. Universitas XXI, Iaşi, 2002, p. 208.
Domnişoara Christina - Mircea Eliade
Domnişoara Christina - Mircea Eliade
Strigoiul se naşte din sângele unui om ucis şi trăieşte în locul unde a avut loc crima, făcând ca împrejurimile să devină neroditoare.
folclorul, gândirea mitico-magică;;
folclorul, gândirea mitico-magică;;
filosofia;;
proza fantastică străină: romanul gotic, Edgar Allan Poe, Theophile Gautier Villier de l’Isle-Adam, La Motte Fouque, Adelbert von Chamisso.
Fantasticul folcloric aduce o lume populată cu apariţii înfricoşătoare: spirite, demoni, strigoi, fantome.
Fantasticul folcloric aduce o lume populată cu apariţii înfricoşătoare: spirite, demoni, strigoi, fantome.
Într-o lume a eresurilor, a vrăjilor şi corespondenţelor, în preajma apelor, ori a locurilor blestemate ancorează frecvent operele lui
Gala Galaction şi Vasile Voiculescu.
Totem – animal, plantă sau obiect considerat de unele triburi primitive ca strămoş şi protector al populaţiei respective şi venerat ca atare.
Totem – animal, plantă sau obiect considerat de unele triburi primitive ca strămoş şi protector al populaţiei respective şi venerat ca atare.
Eminescu este creatorul prozei fantastico-filosofice româneşti. El introduce în proza surse de inspiraţie noi, prin valorificarea originală a unor motive literare şi filosofice de circulaţie europeană. Eminescu inserează fantasticul şi experienţa spirituală, propune tehnici narative ale literaturii de anticipaţie, deschide drumuri literare noi prin interferenţa genurilor şi a fantasticului cu filosofia, pe care vor merge mai târziu Mircea Eliade, Vasile Voiculescu ş.a. .
Eminescu este creatorul prozei fantastico-filosofice româneşti. El introduce în proza surse de inspiraţie noi, prin valorificarea originală a unor motive literare şi filosofice de circulaţie europeană. Eminescu inserează fantasticul şi experienţa spirituală, propune tehnici narative ale literaturii de anticipaţie, deschide drumuri literare noi prin interferenţa genurilor şi a fantasticului cu filosofia, pe care vor merge mai târziu Mircea Eliade, Vasile Voiculescu ş.a. .
Fascinat de doctrinele tantra şi yoga, Mircea Eliade le ia ca puncte de plecare pentru nuvelele Nopţi la Serampore şi Secretul doctorului Honigberger.
Romanul gotic: abundă groaza şi fantomele, castelele, magia, misterul. În stilul gotic, accentul este pus pe vag, pe nepământean şi pe suspans.
Romanul gotic: abundă groaza şi fantomele, castelele, magia, misterul. În stilul gotic, accentul este pus pe vag, pe nepământean şi pe suspans.
Edgar Allan Poe: William Wilson (text grefat în jurul dublului romantic), Prăbuşirea casei Usher (1839) (motivul central al textului este cel al casei blestemate);
Fantasticul francez:Moarta îndrăgostită (1835),de Theophile Gautier şi Vera (1876), de Villier de l’Isle-Adam;
Fantasticul romantic german:Undine, de Fridrich de la Motte-Fouqué şi Adelbert von Chamisso, Nemaipomenita poveste a lui Peter Schlemihl (1814)-motivului umbrei;
fabulosul folcloric (basme);
fabulosul folcloric (basme);
literatura alegoricǎ;
proza absurdǎ;
literatura ştiinţifico-fantasticǎ.
Basmul se înrudeşte cu fantasticul. Însă nu trebuie niciodată confundate basmul, mitul sau feericul cu fantasticul.
Basmul urmează o structură tipică: incipit, parte mediană şi
final. Sfârşitul este întotdeauna fericit, încununând eforturile
eroului de a depăşi mai multe probe.
Fantastic - finalul este fie tragic, pesimist, fie neutru, dar, cu
siguranţă, ambiguu.
În basm, personajul principal este un erou, în fantastic el este, de obicei, un om oarecare, de obicei o victimă inocentă.
Nimeni nu pune la îndoială verosimilul sau neverosimilul dintr-un basm. În fantastic, ezitarea este, în schimb, o condiţie obligatorie.
Feericul este şi el o noţiune înrudită cu cea a fantasticului. El este asociat cu paradisul, cu viaţa în roz, cu visul frumos.
La fel ca basmul, proza absurdă şi literatura ştiinţifico-fantastică, literatura alegorică se află şi ea la frontiera cu fantasticul, dar niciodată nu se confundă cu el.
La fel ca basmul, proza absurdă şi literatura ştiinţifico-fantastică, literatura alegorică se află şi ea la frontiera cu fantasticul, dar niciodată nu se confundă cu el.
In Istoria ieroglifică şi Ţiganiada pot fi descoperite numeroase elemente ale recuzitei fantasticului, nu le putem circumscrie acestui tip de literatură.
Prin fantasticul absurd, scriitori ca Gib Mihăiescu, Urmuz, Ion Vinea, Max Blecher şi Emil Botta reliefează o alarmantă deteriorare a raporturilor dintre om şi realitatea ambiantă. În operele lor, suprapunerea haotică de normal şi supranormal creează un insolit de factură grotescă.
Prin fantasticul absurd, scriitori ca Gib Mihăiescu, Urmuz, Ion Vinea, Max Blecher şi Emil Botta reliefează o alarmantă deteriorare a raporturilor dintre om şi realitatea ambiantă. În operele lor, suprapunerea haotică de normal şi supranormal creează un insolit de factură grotescă.
Cel mai cunoscut text al lui Urmuz este Pâlnia şi Stamate. Autorul prezintă absurditatea condiţiei umane prin intermediul unui limbaj absurd.
Literatura ştiinţifico-fantastică este mult mai apropiata de literatura de aventuri, de basm, de literatura magică, de romanul poliţist decât de literatura fantastică.
Literatura ştiinţifico-fantastică este mult mai apropiata de literatura de aventuri, de basm, de literatura magică, de romanul poliţist decât de literatura fantastică.
Recuzita literaturii S.F. conţine: substanţe de laborator, raze laser în locul clasicei săbii, monstrul, Savantul nebun, extratereştrii, invenţiile ştiinţifice, galaxii, roboţi, lumi necunoscute, dar locuite, androizi, golemi, roboţi, quasari, teleportare, găuri negre, tunelul/ maşina timpului.
„Cronologic, primul autor de proză fantastică românească de certă valoare este Mihai Eminescu, considerat şi creatorul genului la noi în ţară”. (Gheorghe Glodeanu, Avatarurile prozei lui Eminescu, Ed. Libra, Bucureşti, 2000, p. 11)
„Cronologic, primul autor de proză fantastică românească de certă valoare este Mihai Eminescu, considerat şi creatorul genului la noi în ţară”. (Gheorghe Glodeanu, Avatarurile prozei lui Eminescu, Ed. Libra, Bucureşti, 2000, p. 11)
Proza fantastică şi filosofică eminesciană (incluzând nuvelele Sărmanul Dionis, Avatarii faraonului Tla, Archaeus şiUmbra mea) reprezintă partea cea mai profundă şi mai valoroasă a creaţiei eminesciene epice.
Gala Galaction scrie povestiri fantastice de sursă folclorică.
Cezar Petrescu realizează o creaţie reprezentativă pentru fantasticul românesc:
Cezar Petrescu realizează o creaţie reprezentativă pentru fantasticul românesc:
Aranca, ştima lacurilor (1929);
Omul care şi-a găsit umbra (1928).
Textele lui Mircea Eliade contribuie, indiscutabil, la recunoaşterea fantasticului. În proza lui Mircea Eliade întâlnim un fantastic de tip erudit, autorul făcând apel la ştiinţă, istorie, psihanaliză, filosofie şi, în special, la mituri.
Eugen Simion, în Nodurile şi semnele prozei, identifică mai multe straturi[1] ale prozei lui Mircea Eliade. Operele sale dezvoltă o serie de mituri naţionale sau universale:
Eugen Simion, în Nodurile şi semnele prozei, identifică mai multe straturi[1] ale prozei lui Mircea Eliade. Operele sale dezvoltă o serie de mituri naţionale sau universale:
Mitul Şeherezadei apare în nuvela Pe strada Mântuleasa, o adevărată metaforă despre naşterea naraţiunii.
Mitul Persephonei, zeiţa condamnată să stea jumătate de an la suprafaţa pământului şi jumătate de an în pământ, apare în nuvela Les trois Graces, cu o intrigă aproape poliţistă.
Mitul lui Orfeu şi Euridice este dezvoltat în nuvela În curte la Dionis, care dezbate problema creaţiei şi a erosului.
Mitul regenerării biologice apare în Tinereţe fără de tinereţe..
1] Cf. Eugen Simion, Mircea Eliade. Nodurile şi semnele prozei, Ed. Junimea, Iaşi, 2006.
În deceniul al şaptelea are loc o nouă deschidere spre acest gen, acum publicând autori ca Ştefan Bănulescu sau Vladimir Colin.
În deceniul al şaptelea are loc o nouă deschidere spre acest gen, acum publicând autori ca Ştefan Bănulescu sau Vladimir Colin.
Apariţia lucrărilor fantastice româneşti este contrapunctată de demersurile criticii: Sergiu Pavel Dan scrie Proza fantastică românească (1975), Marin Beşteliu, Realismul literaturii fantastice (1975) şi Ioan Vultur, Naraţiune şi imaginar (1987).
Gheorghe Vrabie
Gheorghe Vrabie
Ilustratie la nuvela "Sarmanul Dionis"
de M. Eminescu, 1979, acuarela, guasa, 150x250
existenţa a două planuri: real şi ireal;
existenţa a două planuri: real şi ireal;
elemente misterioase, inexplicabile, care perturbă ordinea firească a realităţii;
Abilitatea lui Caragiale constă chiar în construirea celor două personaje, polcovnicul Iordache (partizan al existenţei supranaturalului) şi Fănică (adept al unor explicaţii realiste, fireşti).
Funcţia implicită a cititorului este foarte importantă în acest text. Putem vorbi de fantastic numai la nivelul acestei abordări.
Cititorul se vede pus în situaţia de a nu putea opta nici pentru opinia polcovnicului Iordache (MIRACULOS), nici pentru cea a lui Fănică (STRANIU).
Cât timp există această pendulare între interpretarea evenimentelor citite ca efect al unor cauze naturale şi interpretarea lor ca efect al unor cauze supranaturale ne situăm în plin FANTASTIC.
Lostriţa este o povestire fantastică şi folclorică, deoarece planul real se îmbină cu cel fabulos.
Lostriţa este o povestire fantastică şi folclorică, deoarece planul real se îmbină cu cel fabulos.
Motivele specifice literaturii fantastice sunt: vraja de la miezul nopţii, luna în pătrar, metamorfoza (peşte-fată-peşte), vrăjitorul şi diavolul transformat în peşte.
Povestea se bazează pe ambiguitatea pasăre, femeie, ideal.
Povestea se bazează pe ambiguitatea pasăre, femeie, ideal.
Ca în cazul tuturor textelor fantastice analizate, finalul este deschis, ambiguu.
Cititorul ezită să opteze pentru una dintre cele două soluţii posibile:
„la dropie” este locul fertil, care asigură provizii bogate în timp de secetă (dacă optăm doar pentru această explicaţie, ne plasăm în STRANIU);
„la dropie” este un ţinut magic, guvernat de legi misterioase (includem textul, în acest caz, în categoria MIRACULOSULUI).
Prin puterile neobişnuite ale protagonistului, Kesarion Breb, obţinute în cei şapte ani petrecuţi în templele egiptene, romanul Creanga de aur trebuie încadrat în categoria MIRACULOSULUI.
Prin puterile neobişnuite ale protagonistului, Kesarion Breb, obţinute în cei şapte ani petrecuţi în templele egiptene, romanul Creanga de aur trebuie încadrat în categoria MIRACULOSULUI.
Acceptarea magiei, a practicilor spirituale ieşite din comun ca reale, înlătură posibilitatea afilierii acestui roman la FANTASTIC şi impune includerea lui în sfera MIRACULOSULUI.
Este valorificată semnificaţia nopţii de Sânziene: „- Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. (...) Dar că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească”.
Este valorificată semnificaţia nopţii de Sânziene: „- Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. (...) Dar că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească”.
Profesorul anunţă tema pusă în discuţie: LITERATURA FANTASTICĂ.
Profesorul anunţă tema pusă în discuţie: LITERATURA FANTASTICĂ.
Elevii au ca timp de lucru 20 de minute.
Liderii grupelor vor prezenta rezolvarea.
Vor fi lăudate răspunsurile corecte şi inspirate şi vor fi criticate cele incorecte.
Clasa a IX-a
Clasa a IX-a
„Imaginaţi-vă o serie de întrebări care să aibă legătură cu întâmplările fantastice care influenţează viaţa personajelor din textele literare studiate!”
Întrebări structurate
Întrebări structurate
Tehnica răspunsului scurt
a) Răspunsul corect este solicitat cu ajutorul unei întrebări.
Exemple:
„În ce an a apărut Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu?”
„Care este cel mai cunoscut teoretician al fantasticului?”
b) Răspunsul corect este solicitat prin intermediul unei formulări incomplete.
Exemple:
„Ca subiect şi modalitate de tratare, La ţigănci este o nuvelă...................”.
„Din punctul de vedere al curentului literar, nuvela Sărmanul Dionis se încadrează în ................”.
Citeşte cu atenţie fiecare din întrebările de mai jos. Dacă răspunsul corect este DA, încercuieşte litera „D”. În caz contrar, încercuieşte litera „N”.
Citeşte cu atenţie fiecare din întrebările de mai jos. Dacă răspunsul corect este DA, încercuieşte litera „D”. În caz contrar, încercuieşte litera „N”.
D N „Dionis, din nuvela Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu, este
un personaj romantic?”;
D N „Tema nuvelei La ţigănci de Mircea Eliade este alegoria morţii?”;
D N „La hanul lui Mânjoală de I. L.Caragiale este un text obiectiv?”.
Citeşte cu atenţie fiecare din afirmaţiile de mai jos. În cazul în care apreciezi că afirmaţia este adevărată, încercuieşte litera „A”. În cazul în care apreciezi că afirmaţia este falsă, încercuieşte litera „F”:
A F „Hanu Ancuţei conţine şapte povestiri”;
A F „Fantasticul este o categorie estetică sinonimă cu fabulosul”;
A F „Incipitul în povestirea Lostriţa se constituie într-un prolog, iar finalul are valoarea unui epilog.”
Exemple:
Exemple:
„Citeşte cu atenţie afirmaţiile de mai jos. Dacă afirmaţia este adevărată, încercuieşte litera «A». Dacă apreciezi că e falsă încercuieşte litera «F» şi înlocuieşte cuvântul subliniat pentru a face ca afirmaţia să fie adevărată. Scrie cuvântul corect, «înlocuitor», în spaţiul liber, imediat după litera «F»”.
Exemple :
A F ( .............. ) 1. „Lostriţa de Vasile Voiculescu este o nuvelă
subiectivă”.
A F (.................) 2. „Cea care îl ajută pe Aliman să o găsească
prima dată pe Lostriţă este Bistriceanca”.
A F (…….........) 3. „Fănică, din La hanul lui Mânjoală, face un
pact cu diavolul”.
Exemple: „Înscrieţi, în spaţiul din stânga numerelor de ordine ale textelor fantastice din coloana A, litera care corespunde numelui autorului care a scris textul respectiv”:
Exemple: „Înscrieţi, în spaţiul din stânga numerelor de ordine ale textelor fantastice din coloana A, litera care corespunde numelui autorului care a scris textul respectiv”:
„Care dintre personajele următoare din La ţigănci de Mircea Eliade este simbolul luntraşului Caron?
Baba;
Birjarul;
Hildegard.”
Exemplu:
Exemplu:
„Tema centrală a nuvelei La ţigănci de Mircea Eliade este:
alegoria morţii;
dragostea;
moartea.”
Răspunsul restricţionat
Răspunsul restricţionat
Exemplu:
„Identificaţi şi exemplificaţi două mijloace de caracterizare a personajului Dionis în prima parte a nuvelei Sărmanul Dionis”.
Răspunsul extins
Răspunsul extins
Exemplu:
„Exemplifică trăsăturile prozei fantastice, prin referire la o operă literară studiată”.
Eseul structurat
Exemplu:
Scrie un eseu de 2 - 3 pagini în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume, reflectate într-o nuvelă fantastică studiată. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
evidenţierea tipului de nuvelă pentru care ai optat şi a trăsăturilor care fac posibilă încadrarea într-o tipologie, într-un curent cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;
prezentarea temei nuvelei, reflectată în textul narativ ales, prin referire la două episoade/ secvenţe narative;
sublinierea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume a autorului/ a naratorului (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţiasubiectului, particularităţi ale compoziţiei, perspectivă narativă, tehnici narative, construcţiapersonajului, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);
exprimarea unei opinii argumentate, despre modul în care tema şi viziunea despre lume sunt reflectate în nuvela aleasă.
1. Nuvela este alcătuită din opt părţi. Propune câte un titlu pentru fiecare parte!
1. Nuvela este alcătuită din opt părţi. Propune câte un titlu pentru fiecare parte!
2. Scrie un rezumat de patru fraze pentru fiecare parte!
3. Fiecare parte privilegiază un anumit eveniment.
a) Identifică evenimentul!
b) Alege un citat reprezentativ pentru fiecare parte şi explică semnificaţia acestuia!
c) Descrie calităţile şi defectele personajului!/ Descrie evenimentul!
d) Într-un paragraf, descrie rolul personajului în opera literară/ rolul evenimentului în opera literară (poate fi intriga, punctul culminant etc.)!
