PARLAMENTUL ROMÂNIEI
SENATUL CAMERA DEPUTAȚIILOR
Lege privind internshipul
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I – Dispoziții generale
ART. 1
(1) Prezenta lege reglementează modalitatea de efectuare a programelor de internship pentru persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani, în scopul:
a) dezvoltării aptitudinilor profesionale ale internilor în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților din domeniul în care se organizează programul de internship;
b) desfășurării unor activități și familiarizarea cu cerințele organizației gazdă;
c) cunoașterii de către interni a specificului activității organizației gazdă în cadrul căruia își desfășoară activitatea, precum și a exigențelor acesteia;
d) dobândirii de experiență profesională;
e) facilitării tranziției de la sistemul de educație către piața muncii.
(2) Persoana juridică sau instituția/autoritatea publică care optează pentru organizarea programului de internship este obligată să respecte prevederile prezentei legi.
ART. 2
În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) intern – persoana fizică care desfășoară un program de internship;
b) program de internship – activitatea desfășurată de intern în cadrul unei organizații gazdă care are ca scop aprofundarea cunoștințelor teoretice și îmbunătățirea aptitudinilor practice sau dobândirea de noi abilități;
c) organizație gazdă – persoana juridică sau instituția/autoritatea publică la care internul îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui program de internship;
d) perioada programului de internship – perioada de desfășurare a internshipului, stabilită prin contractul de internship, încheiat între intern și organizația gazdă;
e) contract de internship – contractul încheiat pe durată determinată și în temeiul căruia o persoană fizică, denumită intern, se obligă să se pregătească profesional și să desfășoare o activitate pentru și sub autoritatea unei persoane juridice sau instituții/autorități publice denumită organizație gazdă, care se obligă să îi asigure o indemnizație lunară netă și toate condițiile necesare dobândirii de aptitudini practice;
f) îndrumător – persoana desemnată de organizația gazdă, care coordonează, informează, îndrumă si acorda suportul necesar internului pe durata programului de internship, monitorizează și evaluează activitatea acestuia;
h) referat de evaluare – documentul întocmit de îndrumător la terminarea programului de internship prin care acesta realizează evaluarea internului și acordă calificativul aferent evaluării acestuia;
i) fișa de internship – document operațional, anexat la contractul de internship, care prezintă în detaliu activitatea pe care trebuie să o îndeplinească un intern;
j) indemnizația pentru internship – suma de bani lunară netă la care are dreptul internul, ca urmare a participării acestuia la programul de internship, supusă reglementărilor art.61, litera b) coroborate cu cele ale art. 76, alin. (2), litera s) din Legea nr. 227/2015 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
k) Fondul pentru Acordarea Primei pentru Angajare (FAPA) – fond creat în scopul acordării primei de angajare prevăzută la art. 21 din prezenta lege.
CAPITOLUL II –Organizarea programului de internship
ART. 3
(1) Pe parcursul unui an calendaristic, în funcție de numărul de salariați, organizația gazdă poate încheia în mod simultan contracte de internship pentru un număr de interni care nu poate fi mai mare de 5% din numărul total al acestora.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), organizația gazdă care are încadrați cel puțin 10 salariați poate încheia un contract de internship, pe parcursul unui an calendaristic.
(3) In situația în care în urma aplicării procentului prevăzut la alin. (1) suma rezultată are două zecimale, numărul programelor de internship pe care organizația gazdă le poate desfășura, se va calcula prin rotunjire la un număr întreg, dacă prima zecimală este egală sau mai mare cu 5.
ART. 4
(1) Programul de internship se organizează pe parcursul întregului an calendaristic.
(2) Contractul de internship se încheie pe o durată de cel mult 6 (șase) luni, fără posibilitatea prelungirii.
(3) Între intern și organizația gazdă nu poate fi încheiat mai mult de un contract de internship.
(4) Încheierea unui contract de internship în scopul de a evita încheierea unui contract individual de muncă pentru efectuarea activității respective este interzisă, sub sancțiunea nulității absolute.
(5) Prin derogare de la prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, perioada în care internul a desfăşurat activitatea în baza contractului de internship se consideră vechime în muncă, și, după caz, vechime în specialitate, în funcție de tipul activității.
(6) Nu pot încheia contract de internship:
-
organizațiile gazdă care au mai fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoanele care doresc să încheie contract de internship;
-
organizațiile gazdă la care calitatea de administrator/asociat este deținută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/asociat față de alți angajatori/organizații gazdă cu care persoanele au mai fost în raporturi de muncă sau de serviciu sau au încheiat contracte de internship;
-
organizațiile gazdă care se află în stare de insolvență;
-
organizațiile gazdă care, în ultimele 12 luni, au redus numărul de salariați ca urmare a concedierilor colective.
ART. 5
(1) Programul de internship se desfășoară în temeiul contractului de internship, cu respectarea activităților stabilite în cadrul acestuia și a regulamentelor interne aplicabile.
(2) Este interzisă delegarea de sarcini internului ce constau în prestarea altor activități și/sau exercitarea altor atribuții în afara celor care au ca obiect pregătirea teoretică și practică conform contractului de internship.
(3) Pe perioada programului de internship, internul se obligă să presteze activitățile prevăzute în contractul de internship pentru/sub autoritatea organizației gazdă, persoană juridică sau instituție/autoritate publică, sub directa coordonare a unui îndrumător desemnat de conducătorul organizației gazdă, dintre salariaţii calificaţi, cu o experiență de cel puțin 2 ani în domeniul de activitate în care urmează să se desfășoare programul de internship.
(4) Un îndrumător poate asigura formarea, în același timp, pentru cel mult 3 interni.
(5) Exercitarea activităţii îndrumătorului se include în fișa postului și în programul normal de lucru al acestuia.
(6) Nu poate avea calitatea de îndrumător salariatul care se află în următoarele situații:
a) a fost sancţionat cu una dintre sancţiunile prevăzute la art. 248 alin.(1) lit. a) - d) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar sancțiunea disciplinară nu a fost radiată, în condițiile legii;
b) are calitatea de soţ, soţie, afin ori rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu internul.
ART. 6
Îndrumătorul are următoarele obligaţii:
a) coordonează și îndrumă activitatea internului pe parcursul programului de internship;
b) monitorizează modul de îndeplinire a activităților internului;
c) evaluează activitatea internului și întocmeşte, la sfârşitul programului de internship, un referat de evaluare aferent.
ART. 7
(1) Internul are dreptul la o indemnizație lunară netă de internship, din partea organizației gazdă, al cărei cuantum este stipulat în contractul de internship.
(2) Indemnizația de internship a internului, stabilită prin contractul de internship, este egală cu cel puțin 50% din echivalentul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
(3) Activitatea unui intern, încadrat în baza unui contract de internship, este de 6 ore pe zi, în regim de maxim 30 de ore pe săptămână, timp de cinci zile urmate de două zile consecutive de repaus.
(4) Este interzisă efectuarea de ore suplimentare peste durata prevăzută la alin. (3).
(5) Organizația gazdă are obligația de a ține evidența timpului în care internul își desfășoară activitatea din cadrul programului de internship, la locul de munca in care se desfășoară activitatea specifica, precum și obligația de a prezenta această situație organelor de control prevăzute la art. 25 din prezenta lege, ori de câte ori este solicitată.
CAPITOLUL III Procedura de evaluare a internului
ART.8
(1) Evaluarea activității internului se realizează pe baza unui referat al programului de internship, întocmit de îndrumător, în termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea programului care va cuprinde descrierea activităților desfășurate de intern, modul de îndeplinire al acestora, ținând cont de:
-
aptitudinile pe care le-a dobândit internul în urma finalizării programului de internship;
-
conduita internului pe durata programului de internship;
-
aprecierea nivelului de consolidare a competențelor și de dobândire a cunoștințelor teoretice și a deprinderilor practice necesare pentru exercitarea unei ocupații din domeniul în care acesta a efectuat programul de internship;
-
concluzii privind desfăşurarea programului de internship;
-
criteriile de evaluare stabilite și gradul de îndeplinire a obligațiilor prevăzute în fișa de internship și în contractul de internship;
-
gradul de realizare a obiectivelor și calificativelor de performanță stabilite;
(2) Îndrumătorul întocmeşte referatul şi acordă unul din următoarele calificative: foarte bine (FB), bine (B), satisfăcător (S) și nesatisfăcător (NS).
(3) În situația în care contractul de internship încetează din motive neimputabile organizației gazdă anterior termenului pentru care a fost încheiat, îndrumătorul nu mai are obligația de a încheia referatul de evaluare.
ART. 9
-
Referatul de evaluare se aduce la cunoştinţa internului, prin notificare scrisă, în termen de 7 zile lucrătoare de la data finalizării programului de internship.
-
Conducătorul organizației gazdă este informat cu privire la cu privire la calificativul acordat de îndrumător internului în urma evaluării activităţii și conținutul referatului programului de internship.
-
Internul nemulţumit de rezultatul evaluării poate contesta la conducătorul organizației gazdă calificativul obținut în urma procesului de evaluare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă.
-
Organizația gazdă este obligată să soluţioneze contestaţia în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea acesteia.
-
În urma evaluării internului, conducătorul organizației gazdă poate decide angajarea internului cu contract individual de muncă, în condițiile legii, ținând cont de posturile vacante din organizație și competențele dobândite de intern.
ART. 10
(1) În cazul modificării sau încetării contractului individual de muncă al îndrumătorului, acesta întocmeşte referatul pentru perioada de internship parcursă de intern până în acel moment, iar organizația gazdă trebuie să desemneze un alt îndrumător, care va întocmi la rândul său un referat pentru perioada rămasă până la finalizarea programului.
(2) Referatul respectiv, referatele întocmite în condițiile alin. (1) se înaintează conducătorului organizației gazdă în cadrul căreia își desfășoară activitatea internul și este avut în vedere la evaluarea finală a internului.
ART. 11
(1) În termen de 5 zile de la comunicarea referatului de evaluare final, organizația gazdă are obligaţia de a elibera internului un certificat de internship care să ateste:
a) perioada în care acesta a desfășurat activitatea în baza contractului de internship;
b) activitățile desfășurate pe perioada programului de internship;
c) calificativul obținut în urma evaluării.
(2) Modelul certificatului de internship se aprobă prin ordinul ministrului muncii și justiției sociale, care se publică în Monitorul Oficial al României partea I.
(3) Modelul certificatului de internship se postează pe site-ul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în format editabil.
(4) Certificatul de internship poate atesta inclusiv efectuarea practicii de specialitate obligatorii prevăzute în planul de învățământ, în conformitate cu Legea nr. 258/2007 privind practica elevilor și studenților.
(5) Certificatul de internship va conține următoarele elemente:
a) datele de identificare ale organizației gazdă care emite certificatul;
b) numărul de înregistrare și data emiterii certificatului;
c) numărul de înregistrare și data contractului de internship;
d) numele, prenumele și datele de identificare ale internului;
e) perioada programului de internship;
f) numele și prenumele reprezentantului legal al organizației gazdă;
g) mențiunea ”Internul și organizația emitentă sunt responsabili pentru veridicitatea datelor cuprinse în acest certificat”.
CAPITOLUL III – Drepturi şi obligaţii
ART. 12
Pe parcursul desfășurării programului de internship, internul are următoarele drepturi:
a) să primească indemnizația lunară netă din partea organizației gazdă în cuantumul stipulat în contractul de internship;
b) să beneficieze de asistenţa şi coordonarea îndrumătorului desemnat de organizația gazdă;
c) să i se stabilească activități al căror nivel de complexitate pot să evolueaze treptat pe parcursul programului de internship;
d) să i se asigure resursele materiale necesare pregătirii sale profesionale şi perfecţionării cunoştinţelor sale practice;
e) să beneficieze de acces la informaţii care să-i permită consolidarea cunoştinţelor şi dezvoltarea abilităţilor;
f) să i se asigure timpul necesar pregătirii individuale, în scopul dobândirii și consolidării cunoştinţelor teoretice şi practice;
g) să participe la formele de pregătire desfășurate de organizație gazdă, după caz;
h) să beneficieze de evaluare obiectivă;
i) să primească referatul de evaluare şi certificatul de internship;
j) să conteste referatul de evaluare dacă este nemulţumit de rezultatul evaluării;
k) alte drepturi care decurg din lege sau din contractul de internship.
ART. 13
Pe parcursul desfășurării programului de internship, internul are următoarele obligaţii:
a) să respecte sarcinile date de îndrumătorul său în cadrul activităţilor întreprinse, în conformitate cu prevederile contractului de internship și cu fișa de internship;
b) să îl consulte pe îndrumător pentru realizarea sarcinilor repartizate pe parcursul derulării programului de internship;
c) să respecte normele de confidenţialitate în desfăşurarea activităţii sale;
d) să respecte prevederile regulamentelor interne;
e) să respecte normele de securitate și sănătate în muncă și cu respectarea normelor pentru situații de urgență;
f) alte obligații care decurg din contractul de intenship, și respectiv, din fișa de internship, încheiate între părți.
ART. 14
Pe parcursul desfășurării programului de internship, organizația gazdă are următoarele drepturi:
a) să organizeze procesul de selecţie a persoanelor ce vor lua parte la internship;
b) să monitorizeze şi să evalueze activitatea şi cunoştinţele asimilate de intern pe parcursul, respectiv la sfârşitul programului de internship, prin intermediul îndrumătorilor, în condiţiile prezentei legi;
c) să-i stabilească internului, prin fişa de internship, atribuţii în domeniul în care se realizează programul de internship;
d) să valorifice cunoştinţele teoretice şi practice ale internului în perioada programului de internship;
e) să exercite controlul asupra modului de desfăşurare şi de îndeplinire a activităților repartizate internului;
f) să aplice sancţiunile corespunzătoare potrivit legii și normelor interne, în situația în care constată încălcarea regulamentelor interne și/sau a contractului și fișei de internship;
g) să beneficieze, în condiţiile prezentei legi, de facilitățile prevăzute de aceasta atât pe perioada programului de internship, cât și după finalizarea acestuia, în cazul încadrării în muncă a internului.
ART. 15
Pe parcursul desfășurării programului de internship, organizația gazdă are următoarele obligaţii:
a) să înmâneze internului, anterior începerii activității, un exemplar din contractul de internship;
b) să plătească internului indemnizația, conform contractului de internship;
c) să desemneze un îndrumător care să ghideze internul în vederea pregătirii profesionale, a aprofundării cunoștințelor teoretice și îmbunătățirii aptitudinilor practice în domeniul în care se realizează programul de internship;
d) să asigure o dotare corespunzătoare – logistică, tehnică şi tehnologică – necesară valorificării cunoştinţelor teoretice ale internului şi dezvoltării cunoştinţelor practice;
e) să supravegheze activitatea internului pe perioada desfăşurării programului de internship;
f) să elibereze internului, la sfârşitul programului de internship, certificatul de internship în condiţiile prevăzute de art. 11;
g) să nu folosească internul pentru desfăşurarea altor activităţi decât cele prevăzute în contractul de internship și fișa de internship;
h) să respecte programul normal de activitate al internului în condițiile prevăzute la art. 7 alin. (3);
i) să informeze despre evaluarea de risc din unitate și despre consecințele riscurilor existente;
j) sa nu folosească internul la desfășurarea unor activități aferente unor ocupații din Grupa majoră 9 – Muncitori necalificați, conform Clasificării Ocupațiilor din România (COR) și/sau în activități în condiții grele sau vătămătoare pentru intern;
k) să tină evidenta orelor de prestate de fiecare intern si să supună controlului Inspecției Muncii aceasta evidență ori de cate ori este solicitat.
l) să asigure pe parcursul desfășurării programului de internship condițiile de securitate și sănătate în muncă prevăzute în Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările și completările ulterioare.
m) să pună la dispoziția organelor de control prevăzute la art. 25 din prezenta lege, contractul de internship, fișa de internship, precum și documentele de evidență a activității prestate de intern, inclusiv dovada acordării indemnizației de internship.
ART. 16
(1) Organizația gazdă are obligația completării și transmiterii datelor și informațiilor din contractul de internship în termen de o zi lucrătoare anterior începerii activității de internship, în registrul de evidență al contractelor de internship, înființat de agenția pentru ocuparea forței de muncă, judeţeană sau a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială aceasta își desfășoară activitatea, ţinut în formă electronică, denumit în continuare registrul electronic de evidenţă.
(2) Accesul organizației gazdă la registrul electronic de evidenţă, se face pe bază de parolă proprie, utilizată cu titlu gratuit.
ART.17
(1) Organizația gazdă are obligația completării registrului electronic de evidenţă în ordinea încheierii contractelor de internship.
(2) Registrul electronic de evidenţă cuprinde elementele de identificare a tuturor internilor, data încheierii contractului, data începerii activității în cadrul programului de internship, durata acestuia, cuantumul indemnizației de internship prevăzută la data încheierii contractului de internship, data încetării contractului de internship, activitatea care se desfășoară în cadrul programului de internship.
(3) Orice modificare privind datele de identificare ale organizației gazdă, respectiv cu privire la contractul de internship, se operează în registrul electronic de evidenţă, în termen de 3 zile lucrătoare de la data apariţiei situaţiei care a impus respectiva modificare.
(4) Îndreptarea erorilor survenite în completarea registrului electronic de evidenţă se efectuează la data la care organizația gazdă a luat cunoştinţă de acestea.
CAPITOLUL IV - Contractul de internship
ART. 18
(1) Contractul de internship se încheie obligatoriu în formă scrisă, în limba română, anterior începerii programului de internship. Obligația de încheiere a contractului de internship în formă scrisă revine organizației gazdă.
(2) Durata maximă a contractului de internship este de 6 luni, fără posibilitatea prelungirii.
(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2) instituțiile/autoritățile publice care desfășoară activități pentru asigurarea președinției României la Consiliul Uniunii Europene pot stabili prin hotărâre de Guvern o durată mai mare a contractului de intership pentru personalul aferent, care însă nu poate depăși 12 luni.
(4) Anterior începerii activității, organizația gazdă înregistrează contractul de internship în registrul electronic de evidență corespunzător.
ART.19
(1) Drepturile și obligațiile părților cu privire la efectuarea programului de internship se stabilesc prin contractul de internship, în condițiile legii și se completează, după caz, cu prevederile regulamentelor interne.
(2) Modelul cadru al contractului de internship se aprobă prin ordinul ministrului muncii și justiției sociale, care se publică în Monitorul Oficial al României Partea I.
(3) Modelul contractului de internship se postează pe site-ul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în format editabil.
ART.20
(1) Contractul de internship se suspendă dacă internul se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de 15 zile.
(2) Durata suspendării contractului de internship nu se ia în calcul la calculul perioadei programului de internship.
(3) După încetarea motivelor care au determinat suspendarea contractului de internship, internul își continuă activitatea până la acoperirea integrală a duratei prevăzută în contractul de internship.
ART. 21
(1) Părțile pot conveni ca, la încetarea contractului de internship, activitatea să continue prin încheierea, în condițiile legii, a unui contract individual de muncă.
(2) La sfârșitul programului de internship, dacă evaluarea organizației gazdă s-a finalizat fără încheierea unui contract individual de muncă pe un loc de muncă vacant în cadrul organizației, activitatea încetează, cu înmânarea certificatului de internship.
(3) Pentru stimularea ocupării forței de muncă se constituie Fondul pentru Acordarea Primei de Angajare (FAPA).
(4) Persoanele juridice care în termen de 60 de zile de la finalizarea programului de internship încheie un contract de muncă cu persoana care a desfășurat programul de internship, primesc, la cerere, din bugetul de stat prin bugetul asigurărilor pentru șomaj, o primă de promovare a angajării echivalentă cu 1.000 euro per angajat, sumă calculată la cursul Băncii Naționale a României de la data efectuării plății, după îndeplinirea obligației de menținere a raporturilor de muncă cu acesta pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 24 de luni. Acordarea primei de promovare a angajării se acordă în limita fondurilor alocate cu această destinație.
(5) Prevederea de la art. 21 alin.(4) nu se aplică în cazul în care organizația gazdă este autoritate publică.
(6) Pentru a beneficia de sumele prevăzute la alin. (4) reprezentanții organizațiilor gazdă vor depune, la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, în maxim 6 luni de la împlinirea termenului de 24 de luni de la încheierea contractului individual de muncă a persoanei care s-a angajat la instituția gazdă la finalizarea programului de internship, o cerere însoțită de următoarele documente:
a) copie după contractul de internship al internului înregistrat la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă;
b) copie după certificatul de internship al internului;
c) copie după contractul de muncă al persoanei care a încheiat contractul de internship, înregistrat în registrul general de evidenta a salariaților;
d) orice alte documente care fac dovada menținerii raporturilor de muncă ale persoanei.
(7) Prima prevăzută la alin.(4) se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
(8) Modelul cererii prevăzută la alin. (6) va fi stabilit prin Ordin al ministrului muncii și justiției sociale publicat în Monitorul Oficial al României partea I.
(9) Modelul cererii prevăzută la alin. (6) se postează pe site-ul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în format editabil.
(10) Perioada neîntreruptă de cel puțin 24 de luni prevăzuta la alin.(4) nu poate fi constituita din perioade in care raporturile de muncă sunt suspendate, conform legii, cu excepția perioadelor de suspendare pe perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă.
ART. 22
Contractul de internship încetează în următoarele condiții:
a) la expirarea termenului stabilit în contract;
b) de comun acord;
c) când organizația gazdă își încetează activitatea;
d) prin reziliere, de plin drept, in caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute in contractul de internship de către una dintre părți, în măsura in care la notificarea adresata de partea lezata, partea in culpa nu depune diligentele necesare pentru executarea in mod corespunzător a obligațiilor ce îi revin potrivit obligațiilor contractuale, in termen de 15 zile lucrătoare de la primirea notificării;
e) prin încheierea unui contract de muncă între părți, conform prevederilor Codului muncii, Legea Nr. 53/2003 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
f) prin denunțarea unilaterala de către oricare dintre părți, în situații justificate, pe baza unei notificări prealabile transmise cu cel puțin 15 zile înainte de data propusa pentru încetare.
CAPITOLUL V – Dispoziţii finale
ART. 23
Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin organele de control din cadrul structurilor teritoriale ale Inspecției Muncii si respectiv ale agențiilor pentru ocuparea forței de munca din subordinea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Munca, monitorizează modul de realizare a programelor de internship, controlează și aplică sancțiuni potrivit prevederilor art. 27 alin(2), lit. b).
ART.24
Organele de control prevăzute la art. 25 au competenţa de a controla:
a) registrul de evidență al contractelor de internship, înființat si administrat de agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă, corespunzătoare;
b) modul de încheiere, executare, modificare, suspendare şi încetare a contractului de internship;
c) dovada acordării indemnizației cuvenite internului în condiţiile legii.
ART. 25
(1) Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte:
-
neachitarea de către organizația gazdă a indemnizației de internship în limitele reglementate la art. 7 alin. (2), cu amendă de la 2.000 - 4.000 lei;
-
nerespectarea obligației prevăzută la art. 7 alin.(3) și alin. (4) privind durata maximă a timpului prevăzut pentru activitatea de internship, cu amendă de la 4.000 – 6.000 lei;
-
nerespectarea prevederilor art. 15 literele a), g), h) și j) cu amendă de la 2000 – 4.000 de lei;
-
nerespectarea prevederilor art. 16 și ale art. 17, cu amendă de la 2000 – 4.000 lei;
-
nerespectarea obligației de a încheia contractul de internship anterior începerii activității, potrivit art. 18 alin. (1), cu amendă de la 10.000 - 20.000 de lei;
-
nerespectarea obligației prevăzute la 18 alin. (2), cu amendă de la 4000 – 6.000 de lei;
-
nerespectarea obligației prevăzute la 18 alin. (4), cu amendă de la 10.000 - 20.000 de lei;
h) prevederea în cadrul contractului de internship a unor clauze care contravin prezentei legi, cu amendă de la 300 – 1.000 lei;
(2) Constatarea contravențiilor, precum și aplicarea sancțiunilor se realizează de către:
a) Inspectia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a) – f) și h).
b) agențiile pentru ocuparea forței de munca din subordinea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Munca, prin structurile sale teritoriale, pentru contravenția prevăzută la art. 27 alin. (1) lit. g).
(3) Contravenientul poate achita, pe loc sau in termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), aceasta posibilitate fiind expres menționata in procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
(4) Prevederile prezentei legi se completează cu prevederile cu prevederile art. 4, alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările si completările ulterioare.
ART. 26
Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare, care se vor aplica în mod corespunzător.
ART. 27
Pentru instituțiile/autoritățile publice cu drept de inițiativă legislativă, care consideră necesară stabilirea unor condiții specifice de desfășurarea a programelor de internship se organizează prin hotărâre de Guvern.
Dostları ilə paylaş: |