Al. Dodan - Războiul de 105 ani al Moscovei cu lumea (2023)
întrebarea ce speră să obțină regimul Putin prin astfel de „metode” de a purta războiul. Cu fiecare nou masacru şi nou atac cu finalitate teroristă
comise de Rusia împotriva civililor ucraineni, precum cele comise cu rachete şi
drone ca răzbunare pentru lovirea podului de la Kerci, sau mai recent
bombardarea masivă a centralelor şi rețelelor de electricitate, este evident că
perspectiva păcii se îndepărtează şi mai mult, ceea ce sugerează că, de fapt, Moscova nu este interesată de pace, nici măcar în schimbul unor ipotetice „concesii teritoriale”. Pentru liderii ucraineni, fiecare nouă crimă de război a
armatei ruse face încă şi mai dificil scenariul așezării la masa negocierilor, ceea
ce este (sau ar trebui să fie) logic şi foarte ușor de înțeles în orice stat
democratic, unde puterea politică depinde de voința şi susținerea cetățenilor.
În plus, atât istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi istoria unor
conflicte armate ulterioare (Coreea, Vietnam, Irak şi Afganistan, de exemplu)
arată că un regim politic nu poate fi schimbat doar prin bombardamente aeriene, fiind obligatorie ocuparea centrilor vitali ai statului vizat de către forțe
armate terestre. Or, spre deosebire de toate exemplele existente începând cu
Al Doilea Război Mondial, Rusia nu are astăzi resursa umană capabilă de așa
ceva în cazul Ucrainei. Ținta inițială de mobilizare „parțială” – 300.000 de
rezerviști convocați în septembrie 2022, tocmai pentru a completa resursa
umană deficitară la nivelul armatei – a forțat la maximum capacitățile reale de
recepție, echipare şi antrenament de care Rusia dispune, şi nu există confirmări
independente asupra succesului real de transformare a acestor rezerviști în
militari activi cu valoare combativă. Mobilizarea inițială a provocat efecte
colaterale masive, practic mai mulți bărbați ruși încorporabili părăsind