Războiul de 105 ani al Moscovei cu lumea şi de ce a venit timpul „aterizării” la realitate



Yüklə 348,02 Kb.
Pdf görüntüsü
səhifə5/52
tarix04.01.2023
ölçüsü348,02 Kb.
#121985
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   52
Al. Dodan - Războiul de 105 ani al Moscovei cu lumea (2023)

stat în mai puţin de 3 luni. Jocul tactic „de-a revoluția şi democrația” s-a
încheiat abrupt în Rusia în ianuarie 1918, bolșevicii introducând regimul
„partidului unic” (un evident pleonasm politic, care se traducea, în fapt, prin
conducerea ţării pe baza voinţei discreţionare a câtorva lideri de la vârful
acestui „partid”), regim camuflat propagandistic ca „dictatură a proletariatului”. 
Pentru a-şi păstra puterea uzurpată şi a-şi impune fără limite voinţa asupra
societăţii din spaţiul fostului Imperiu Rus, bolşevicii nu au ezitat să angajeze un
război civil care timp de 4 ani, până în 1922, a provocat 10–12 milioane de
victime, fiind din acest punct de vedere de 3 ori mai distrugător pentru ruşi şi
celelalte naţiuni din fostul imperiu decât Primul Război Mondial (în care
muriseră 3,5–4 milioane de oameni). Victoria bolşevicilor în războiul civil a fost
consemnată la 30 decembrie 1922 prin declaraţia de constituire a URSS –
„Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste” – entitatea geopolitică „de suflet” a
lui V. Putin, care a etichetat în 2005 „prăbuşirea” URSS din 1991 ca fiind „cea
mai mare catastrofă politică a secolului XX” . Declarația din 30 decembrie 1922
– de la adoptarea căreia tocmai s-au împlinit 100 de ani, aspect deloc de
neglijat în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei – a
consemnat atunci nu doar dispariția geopolitică a „Rusiei istorice” (afirmația lui
V. Putin că „Uniunea Sovietică a fost Marea Rusie” este una istoric complet
falsă, pierdută însă în „ghemul de minciuni” şi răstălmăciri pe care îl învârte
acum propaganda oficială de la Moscova), dar şi, prin afirmarea explicită a
obiectivului fundamental al URSS de „a primi toate popoarele lumii în
componența viitoarei Republici Socialiste Sovietice Mondiale„, o declarație
potențială de război făcută restului lumii, declaraţie de care deținătorii puterii
de la Kremlin nu s-au dezis nicio clipă din 1922 până astăzi.

Yüklə 348,02 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   52




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin