Războiul de 105 ani al Moscovei cu lumea şi de ce a venit timpul „aterizării” la realitate

Adevărata revoluție în Rusia nu a avut loc în 1917, ci începând cu 1985,
când reformele lansate de (pe atunci) noul secretar general al PCUS, Mihail
Gorbaciov, i-au convins pe liderii KGB că o reconfigurare la vârf a sistemului
osificat marxist-leninist a devenit inevitabilă, iar în noua lui formă sistemul va
avea ca „zeu” principal banul, nu pe Karl Marx sau Vladimir Lenin. Atunci
au început transferurile controlate masive de „fonduri operative” în bănci
occidentale dar şi pregătirea „marelui transfer” al activelor şi resurselor statului
sovietic către „specialii” bine plasați pentru a profita de context. Deși a afirma
caracterul corupt al URSS/Rusiei este deopotrivă un truism politico-economic şi
o tautologie din punct de vedere logic (sistemul politic de la Moscova nu este
doar corupt, ci este în sine o formă gravă de corupție), faptul este încă masiv
subestimat în Occident, atât la nivel analitic, cât şi politic, situație probabil
explicabilă inclusiv prin volumul uriaş al „activelor financiare” transferate de
oligarhia rusă post-comunistă în Occident, în ultimii 20–30 de ani.
Într-un articol emblematic din martie 2019, intitulat „Corupția este Noul
Comunism”, profesorul Michael Mandelbaum de la „John Hopkins” University a
sintetizat în mod strălucit problema. Liderii URSS şi-au justificat monopolul
puterii, pentru ei şi „partidul unic” comunist, prin ideologia marxist-leninistă, în
numele căreia au cerut constant cetățenilor sovietici să facă sacrificii pentru
„marea cauză” – edificarea „societății comuniste”, care ar fi urmat să asigure
„egalitatea deplină” (nu întâmplător, obiectiv niciodată declarat ca fiind atins de
către liderii comuniști). Oricât de coruptă ar fi fost clasa conducătoare a URSS,
şi a fost foarte coruptă, ea a dispus până în 1991 de o ideologie pe care a putut
să o susțină public pentru auto-legitimarea sa şi a regimului politic pe care îl
încarna. În plus, privilegiile colosale (prin raportare la nivelul de viață al
cetățenilor sovietici obișnuiți) acordate membrilor „nomenclaturii” sovietice nu
au fost niciodată decuplate, cel puțin nu formal, de deținerea funcțiilor de
Carte recomandată