participant (de exemplu, cutremur, accident grav, război, moartea
violentă a celor din jur, tortură, crimă, viol). Simptomele includ
retrăirea repetată a evenimentului („flashbacks"), tocirea emoţională,
detaşarea faţă de cei din jur, teama faţă de situaţiile asociate traumei şi
evitarea acestora. Anxietatea şi depresia se asociază, în mod frecvent,
tulburărilor post-traumatice.
Paton (1990) a încercat să identifice aceste simptome la două
grupe de persoane care au ajutat în urma cutremurului din Armenia:
pompieri şi voluntari (fără experienţă legată de dezastru). La voluntari
s-a înregistrat un nivel scăzut al stress-ului post-traumatic, în legătură
cu toate simptomele specifice. Paton sugerează că această diferenţă se
Cauze, categorii şi descrieri ale tulburărilor psihice 183
datorează expectanţelor înalte al profesioniştilor privind capacitatea
lor de a ajuta şi de a salva vieţi, ca şi dezamăgirii provocate de
incapacitatea de a îndeplini aceste expectanţe.
Recent, aceste simptome au fost identificate şi în cazul unor
indivizi care nu fuseseră implicaţi în evenimente de genul
catastrofelor. Indivizii mustraţi sever la locul de muncă pot manifesta
un nivel de anxietate, flashback şi comportamente de evitare similare
stress-ului din urma catastrofelor (Stradling şi Scott, 1992, studiu
nepublicat).
Categoria 6. Tulburări de comportament asociate cu
probleme fizice
a) Anorexia nervoasă are ca simptome principale: pierderi
grave de greutate, teama intensă de obezitate şi refuzul alimentării
(pentru a nu câştiga în greutate). Problema se manifestă în perioada
adolescenţei şi este de 20 ori mai frecventă la fete decât la băieţi.
Neregularitatea menstruaţiei şi pierderile în greutate au indicat
teoreticienilor un refuz, din partea fetelor anorexice, de a creşte. O
altă cauză a anorexiei poate fi conflictul familial; conflictul este
reflectat, proiectat în manifestările anorexice. Teoreticienii
behaviorişti consideră că tinerele încearcă să urmeze modele de
supleţe valorizate de societatea actuală. Teoreticienii psihanalişti, care
echivalează hrana cu sexualitatea, sugerează că refuzul hranei este, în
realitate, o respingere a sexualităţii. Anorexicii au, în general, un CI
înalt, sunt perfecţionşti, conştiincioşi, cu comportamente acceptate social
şi provin, în general, din familiii cu o situaţie bună.
In cazurile severe, anorexicii sunt internaţi şi hrăniţi intravenos;
există un procent de anorexiei care decedează. Terapia de orientare
behaviosită recomandă un regim de izolare, urmat de companie în
timpul meselor. Dacă pacientul se hrăneşte, este recompensat prin
compania asistenţei sau prin acces la radio, TV, muzică. Terapia de
184 Diferenţe interindividuale
familie include, în tratament, „masa în familie", când mamei şi tatălui
li se cere să-şi unească eforturile pentru a-1 convinge pe pacient să
mănânce (Minuchin şi colab., 1975); dacă anorexia a fost provocată
de un conflict în familie; demonstrarea unităţii acesteia poate
contribui la rezolvarea problemei.
b) Bulimia este recunoscută, astăzi, ca o tulburare separată de
anorexia nervoasă. Bulimicul manifestă rar pierderi în greutate, niciodată
atât de grave încât să-i ameninţe viaţa, ca în cazul anorexicului, dar
teama lui de obezitate este la fel de mare. Viaţa bulimicului este o
serie de „ospeţe", urmate de provocarea vomei; el se simte, deseori,
dezgustat şi neajutorat în timpul „ospeţelor" sale. Bulimicul este
conştient de anormalitatea comportamentului său şi încearcă să-1
ascundă de ceilalţi. Provocarea repetată a vomei are consecinţe
fiziologice, precum leziunile intestinale sau deficienţele nutriţionale.
Au fost încercate, în cazul bulimiei, diferite terapii şi medicamente
antidepresive, cu relativ succes, dar nu a fost descoperit, încă, un
tratament eficient cu adevărat.
c) Tulburările puerperale. Depresia post-natală este o reacţie
anormală la un eveniment considerat, în general, fericit: naşterea unui
copil. Mama simte că nu poate face faţă situaţiei, iar în cazurile severe
poate comite suicid sau infanticid. Cauzele sunt biochimice sau
sociale. Se recunosc, pentru aceste tulburări, două niveluri: uşor
(depresie post-natală) şi sever (psihoză puerperală). Din primele 6
săptămâni de viaţă ale copilului, mama este deprimată şi nu se poate
relaţiona cu propriul copil. In cazurile severe ea ignoră copilul sau se
teme să nu facă rău, ei sau copilului. Datorită pericolului de suicid sau
infanticid, este necesar un tratament prompt. Dacă administrarea de
antidepresive nu este eficientă, poate fi folosită terapia
electroconvulsivă (vezi capitolul 6). Mama şi copilul sunt ţinuţi
împreună cât mai mult timp, în instituţii speciale, în care se desfăşoară
un tratament.
Cauze, categorii şi descrieri ale tulburărilor psihice 185
Dostları ilə paylaş: |