Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

23 
Inteligenţa biologică 
Abordarea biologică încearcă să explice inteligenţa pe baza 
studierii creierului şi a operării sistemului nervos central; le implică 
asocierea diferiţilor indici fiziologici cu funcţionarea psihologică, aşa 
cum se întâmplă în cazul rezolvării unui test de inteligenţă. Eysenck 
(1986) susţine că studiul inteligenţei nu poate fi cu adevărat ştiinţific 
dacă nu- include şi investigarea caracteristicilor biologice care 
fundamentează un comportament inteligent. 
Timpul de reacţie 
Unul dintre primii indici fiziologici investigaţi a fost timpul de 
reacţie, studiat iniţial de Galton (secolul al XIX-lea). Mai recent, 
cercetătorii au încercat să evidenţieze o corelaţie între timpul de 
reacţie la diferiţi stimuli şi inteligenţă (coeficientul de inteligenţă, în 
particular). Eysenck (1986) indică o corelaţie de 0,6 între timpul de 
reacţie şi rezultatele testelelor standardizate de inteligenţă. De 
asemenea, Eysenck consideră că viteza de prelucrare a informaţiilor 
este o calitate primară a inteligenţei biologice. 
Indicii electrofiziologici 
O serie de cercetători au asociat inteligenţa cu măsurarea 
activităţii electrice a creierului. în primele studii, a fost utilizată 
tehnica electroencefalogramei (EEG), încercându-se o relationare 
între diferite structuri de tip encefalografic şi inteligenţă sau alte 
funcţii cognitive. De exemplu, Galin şi Ornstein (1972) au evidenţiat 
o legătură între vârful de activitate electrică cerebrală (înregistrată 
prin EEG) în fiecare din cele două emisfere şi tipul de sarcină 
rezolvată de subiect. 
Cele mai multe dintre studiile recente utilizează potenţiale 
evocate - un indice electrofiziologic mai sofisticat, legat de forma 
undelor cerebrale. Continuând unele cercetări mai vechi, Ertl şi 
colaboratorii săi (Ertl şi Schafer, 1969; Ertl, 1971) au găsit corelaţii 

---

24 
Diferenţe interindividuale 
puternice între potenţialele evocate medii şi CI, deşi, ulterior, aceste 
rezultate nu au fost confirmate (Eysenck, 1986). După Ertl, 
Hendrickson (1980) este cel care obţine corelaţii înalte între mărimea 
potenţialelor evocate şi rezultatele obţinute la testele de inteligenţă 
standardizate. Aceste date au fost confirmate de Blinkhorn şi 
Hendrikson (1982), care au utilizat o gamă largă de teste de 
inteligenţă. 
Abordarea biologică a generat foarte multe cercetări asupra 
relaţiei dintre funcţionarea cerebrală şi activitatea inteligentă. Dar, aşa 
cum arată Gazzaniga (1985), interpretările acestor cercetări nu conduc 
la esenţă. Se ridică o serie de alte întrebări, precum: Ce înseamnă, de 
fapt, această relaţie între potenţialele evocate şi scorurile la testele de 
inteligenţă? Conduce comportamentul inteligent la anumite structuri 
de potenţial evocat sau aceste potenţiale evocate determină, cumva, 
comportamentele inteligente? Sau poate că activitatea inteligentă şi 
potenţialele evocate depind de alte aspecte ale funcţionării cerebrale, 
prea puţin studiate până în prezent? Cu toate acestea, cercetătorii 
pretind că indicii psihofiziologici determină o măsurare „pură" a 
inteligenţei, .necontaminată de diferenţe culturale sau educaţionale 
(vezi partea a Ii-a, cu privire la cultură şi testele de inteligenţă).