216
Diferenţe interindividuale
Terapiile comportamentale, bazate pe condiţionarea
operantă
a) Modificarea comportamentului porneşte de la premisa că
acţiunile recompensate (sau întărite) au tendinţa de a se repeta. Acţiunile
sau comportamentele implicate sunt
voluntare, deoarece individul
recunoaşte asocierea
întăririi cu acţiunea asupra căruia el are control.
Modificarea comportamentului încearcă să inducă comportamentul
adecvat prin întărirea acţiunilor dorite sau acceptabile. Aceasta se
obţine mai uşor în situaţiile în care terapeutul oferă o întărire consistentă
şi sigură
(Wilson şi O'Leary, 1980).
Foarte multe probleme apărute în perioada copilăriei pot fi
rezolvate prin tehnicile operante, de exemplu: enurezisul, sugerea
degetelui, hiperactivitatea, performanţa şcolară scăzută, retragerea
socială. Copiii aflându-se sub controlul adulţilor, sunt uşor influenţabili
prin condiţionarea operantă. In general, această terapie are o rată de
succes mai mare decât altele
(Franks, 1984; Ross, 1981).
Tehnica a fost extinsă, cu succes şi la copiii autişti şi retardaţi
mintal, pentru a le îmbunătăţi abilităţile sociale (Williams şi colab,
1975) şi deprinderile legate de hrănire (Plummer şi colab, 1977).
Lovaas (1973) arăta că achiziţiile obţinute de copiii autişti în timpul
terapiei s-au menţinut doar în cazul în care părinţii au continuat să
întărească comportamentul dorit.
întărirea implică laudă, acordarea atenţiei şi recompense
materiale de tipul alimente preferate, dulciuri, jucării. Aceasta este
Dostları ilə paylaş: