Teoriile psihanalitice ale personalităţi 111
2. în cazul unui conflict de impulsuri (ego versus id, exemplu,
dorinţa de a face rău unui adversar);
3. în cazul unei ameninţări exterioare (ego versus realitate, de
exemplu, conflicte grave în familie).
Utilizarea pe termen scurt a mecanismelor de apărare este
considerată o strategie normală şi „sănătoasă" de a face faţă
presiunilor vieţii. Dar, o utilizare exagerată, pe termen lung, poate fi
periculoasă şi nesănătoasă.
Mecanismele de apărare sunt, probabil, cel mai acceptat aspect
al teoriei lui Freud, deoarece sunt descrise în termeni relativ precişi şi
beneficiază de credibilitate intuitivă, bazată pe experienţa personală a
multor oameni.
Prezentăm, în continuare, câteva mecanisme de apărare, dintre
numeroasele propuse de psihanalişti.
Reprimarea reprezintă eliminarea din conştient a amintirilor,
sentimentelor şi dorinţelor dureroase sau înspăimântătoare şi
depozitarea lor în inconştient („uitarea motivată"). Un exemplu este
reprimarea amintirii unei experienţe dureroase, a unui adevăr sau a
unor sentimente neacceptate. Conform părerii Iui Freud, acesta este
mecanismul primar de apărare cel mai important, care se regăseşte şi
în alte mecanisme de acest gen.
Negarea reprezintă refuzul de a accepta realitatea, de exemplu
neacceptarea bolii sau a indifelităţii partenerului. Acesta este
considerat cel mai primitiv mecanism de apărare.
Regresia reprezintă întoarcerea la un comportament caracteristic
unui stadiu timpuriu al vieţii, lipsit de conflicte sau ameninţări. De
exemplu, un copil de 2 ani, confruntat cu apariţia în familie a unui
nou-născut, îşi poate dori să se reîntoarcă la stadiul de bebeluş
insistând să poarte hainele din acea perioadă sau să fie hrănit cu
biberonul.
Substituirea reprezintă redirecţionarea sentimentelor sau comp
ortamentelor către un obiect sau către altă persoană, ca urmare a
imposibilităţii exprimării lor în forma reală. De exemplu, cearta cu
Dostları ilə paylaş: