4.4. INSTRUMENTE DE DIAGNOSTIC
Acest termen desemnează tehnicile variate utilizate de
diagnostician, psihiatru sau psiholog, pentru a determina cauzele şi
categoria anormalităţilor vizate.
Interviul clinic
Acesta nu reprezintă doar o „conversaţie plăcută", ci presupune
stabilirea unui raport cu pacientul, pentru a releva ariile problematice.
Clinicienii de orientare umanistă sau psihodinamică pornesc de la.
premisa că pacientul nu cunoaşte problemele care îl deranjează,
urmând să le identifice împreună. In cursul interviului, sunt înregistrate
nu numai răspunsurile pacientului, ci şi reacţiile lui emoţionale
adiacente. De altfel, reacţiile şi stările emoţionale nu pot fi reflectate
cu acurateţe de cuvinte şi, de aceea, înregistrările clinicienilor pot
varia calitativ.
Empatia este foarte importantă în clinică; factorii situaţionali,
vârsta, sexul sau prezenţa generală a examinatorului pot influenţa
158 Diferenţe interindividuale
puternic răspunsurile pacientului, mai ales cele date la întrebările
personale.
Interviul structurat furnizează informaţii standardizate, necesare
clinicianului. Un exemplu de interviu structurat este Inventarul pentru
tulburări afective şi schizofrenie {Schedule for Affective Disorders
and Schizophrenia, SADS). Conform lui Edincott şi Spitzer (1978),
fidelitatea diagnosticelor stabilite prin SADS este impresionantă.
Testele psihologice
Acestea se împart în trei categorii majore: teste proiective,
inventare de personalitate şi teste de inteligenţă (descrise în capitolele
1,2 şi 3).
Testele fiziologice
O radigorafie poate releva fracturi, dar razele X trec prin
ţesuturile moi ale creierului şi nu pot indica problemele de la acest
nivel. Dar introducerea unei substanţe colorate, fără efecte secundare,
în circulaţia sangvină cerebrală, oferă un suport razelor X, care pot
arăta, astfel, poziţionarea'unor blocaje sau hemoragii cerebrale.
O altă tehnică cunoscută astăzi este scanarea. Există mai multe
variante de scanare: tomografia prin emisie de positroni (Positron
Emission Tomography, PET), tomografia axială computerizată
(Computerised Axial Tomography, CAT) şi vizualizarea răspunsurilor
magnetice (Magnetic Response Imaging, MRI), care oferă, toate,
imagini computerizate ale creierului. Ariile nefuncţionale, probabil
lezate, pot fi astfel identificate şi explorate ca elemente determinante
ale anormalităţii (vezi figura 4.2, pentru descrierea acestor tehnici),
însă, multe tulburări psihice nu se asociază unor anormalităţi
fiziologice demonstrabile şi, ca urmare, fiind foarte costisitoare,
aceste tehnici se utilizează doar în cazuri bine motivate.
Psihopatologie: un continuum normalitatelanormalitate 159
1. Scanarea CAT. în tomografia axială computerizată, deasupra
creierului pacientului este trecut un fascicul de raze X, în secţiune transversal-
orizontală. Detectorul de raze X, măsurând nivelul radioactivităţii, identifică
diferenţele de densitate de la nivelul ţesuturilor. Pe baza acestor informaţii,
computerul construieşte o imagine bidimensională alb-negru a secţiunii. Pot fi
reproduse imagini în secţiune ale tuturor ariilor cerebrale. Aceasta nu este o
tehnică invazivă, deoarece nu presupune intervenţia chirurgicală sau
introducerea unor substanţe străine în organismul pacientului.
2.
Dostları ilə paylaş: |