Am fost medic

parte de ferestre. Nefericiţii pasageri sunt foarte
calmi. De aici deduc că au fost selecţionaţi din
spitale şi nu din barăci. Toţi sunt grav bolnavi.
Nu mai au putere să strige, nu mai au nici puterea
necesară să coboare de pe platforma înaltă a cam-
ionului. Santinelele SS urlă la ei, îi cheamă, dar
nici unul nu se urneşte din loc. Şoferul îşi pierde
răbdarea. Se urcă din nou la volan şi porneşte
motorul. Partea din faţă a platformei camionului
se ridică încetişor şi deodată îşi varsă încărcătura.
Nenorociţii – bolnavi muribunzi – cad cu capul,
cu faţa, cu genunchii pe beton sau se prăbuşesc
193/435

---

unii peste alţii. În timp ce se zvârcolesc pe jos,
chinuiţi de dureri, scot nişte răcnete nearticulate.
Scena este îngrozitoare!
La aceste văicăreli şi urlete, ofiţerul SS,
magistrat la Curtea marţială, îşi întrerupe activit-
atea şi mă întreabă ce se petrece în curte. Se
apropie de fereastră. Eu îi explic scena. Se pare
că nu este obişnuit cu asemenea spectacole, în-
trucât, dezgustat, întoarce capul şi, pe un ton rep-
robator, remarcă: „Asta este prea din...!”
Sonder-iştii despoaie victimele de zdrenţele
cu care sunt îmbrăcate, le strâng într-o grămadă
în curte, iar pe nenorociţi îi duc în sala de incin-
erare, unde îi aliniază în faţa Oberscharführer-
ului Mussfeld, care stă cu spatele la cuptoare. Azi
el este de serviciu la împuşcarea în ceafă. Pe
mâna în care ţine arma poartă o mănuşă de
cauciuc. Oamenii cad morţi, unul după altul, pen-
tru a face loc seriei următoare. În câteva minute
Mussfeld i-a „culcat”... În jargonul lui zicea
umgelegt. Peste o jumătate de oră n-a mai rămas
decât cenuşa lor.
194/435

---

Mai târziu, Oberscharführer-ul vine în
odaia mea şi mă roagă să-lexaminez. Se plânge
că bătăile inimii îi sunt neregulate şi că-l doare
capul. Îşi scoate tunica, îi iau tensiunea, apoi pul-
sul, îi ascult inima, îl liniştesc, spunându-i că, în
ciuda tulburărilor pe care le simte, nu găsesc
nimic îngrijorător. Ce e drept, pulsul e cam agit-
at. Dar, după părerea mea, este efectul activităţii
depuse cu un ceas în urmă în sala cazanelor.
Spunându-i acestea voiam să-l liniştesc, dar
rezultatul a fost tocmai contrar.
Aproape indignat se ridică de pe scaun şi,
oprindu-se în faţa mea, îmi spune:
— Diagnosticul dumitale este greşit. Pe
mine nu mă impresionează nici dacă omor
optzeci de oameni, nici dacă omor o mie. Ştii
pentru ce sunt agitat? Am să-ţi spun; pentru că
beau mult!
După câte văd, pleacă decepţionat.
195/435

---

XXIII
De obicei seara, după ce mă aşez în pat mai
citesc puţin până mi se face somn. Astă-seară în-
să nu pot citi prea mult, pentru că, brusc, lumina
electrică se stinge şi începe să sune sirena KZ-
ului. În asemenea momente santinelele SS, bine
înarmate, ne conduc în adăpost, în sala de gazare.
Aşa se întâmplă şi azi. Ne îmbrăcăm şi pornim.
Intrarea în sala de gazare întunecată este
deprimantă. Suntem două sute de oameni. Întreg
Sonderkommando-ul. Ne este îngrozitor de greu
să stăm în această încăpere, ştiind că sute şi sute
de mii de oameni au murit aci în chinuri cump-
lite. Dar noi mai ştim că se apropie termenul ex-
terminării Sonderkommando-ului nostru şi că un
asemenea prilej ar fi foarte bine venit ca SS-iştii
să închidă uşile sălii de gazare şi să deşarte de sus
patru cutii de ciclon pentru a ne lichida fără com-
plicaţii. Din partea lor te poţi aştepta la orice.

---

De altfel s-a mai întâmplat un caz similar.
O parte dintre oamenii celui de-al nouălea Son-
derkommando au fost duşi în sectorul de bărbaţi
al KZ-ului, în baraca nr. 13 din sectorul D.
Aceasta era o baracă închisă. Li s-a spus că, în
urma unui ordin al comandamentului, de aici în-
colo nu vor mai locui în incinta crematoriilor, ci
în lagăr, urmând să meargă în două ture la crem-
atorii. În seara aceleiaşi zile au fost duşi într-una
din băile sectorului D, pentru a face baie şi a li se
schimba hainele. După baie, în pielea goală, au
fost introduşi în camera alăturată pentru a se îm-
brăca cu haine dezinfectate. De fapt se aflau într-
o cameră de dezinfecţie ce putea fi ermetic
închisă. Aici se deparazita îmbrăcămintea infest-
ată de păduchi, adunată din lagăr. Până acum,
patru
sute
de
oameni
din
diferite
Sonderkommando-uri au fost gazaţi în această
încăpere. Cadavrele au fost apoi transportate cu
camionul la ruguri.
197/435

---

Deci nu e de mirare că aşteptam cu
strângere de inimă sfârşitul alarmei aeriene, care
a durat trei ore.
Ieşim din bezna sălii de gazare de la subso-
lul crematoriului. Afară becurile de pe îngrădirile
de sârmă ghimpată, lanţurile kilometrice de lu-
mini, străjuiesc din nou. Ne ducem la culcare. În-
cerc să dorm. Dar somnul nu vrea să mă
cuprindă.
A doua zi, în cursul vizitei de dimineaţă,
mă aflam la crematoriul II. Kapo-ul principal al
Sonderkommando-ul de acolo îmi comunică con-
fidenţial că astă-noapte, cu prilejul camuflajului
din timpul alarmei, profitând de întuneric,