Am fost medic

Oberscharführer-ului, pentru că din nou trimise
pe altul să ucidă pe cele trei făpturi.
291/435

---

XXXII
Acest episod sângeros fu dat, de asemenea
uitării; trebuia să-l uităm dacă nu voiam să înneb-
unim din pricina atrocităţilor trăite şi a viitorului
nostru sumbru, fără nici o perspectivă de scăpare.
Ameţeala abrutizantă a luminalului mă
ajută mult. Adeseori viaţa de dinainte de a ajunge
în KZ mi se pare un vis. Singura mea dorinţă este
să uit totul şi să nu mă gândesc la nimic.
Este ziua de 1 noiembrie a anului 1944.
Ninge cu fulgi mari şi deşi. Abia se mai văd
turnurile de pază; totul se topeşte într-o mare de
zăpadă. Doar ciorile lihnite de foame mai ţâşnesc
spre cer, când vântul năprasnic de la miazănoapte
zgâlţâie sârmele gardurilor.
Plec să fac o mică plimbare în amurg, deşi
vremea nu prea e potrivită. Aerul rece însă mă
înviorează şi-mi calmează nervii supraîncordaţi.
Înconjur de câteva ori curtea crematoriului. Dru-
mul meu trece prin faţa treptelor ce coboară în

---

sala de gazare. Mă opresc câteva clipe la intrare.
Îmi aduc aminte că azi e ziua morţilor...
În jurul meu totul este învăluit într-o tăcere
înspăimântătoare. Piatra rece a scărilor de beton
ce coboară, în sala de gazare dispare în întuneric.
Patru milioane de oameni nevinovaţi şi-au luat
aici rămas bun de la viaţă, au aruncat ultima
privire îndurerată asupra lumii, pentru a fi
înghiţiţi de moartea fără de mormânt...
Stau singur pe ultima treaptă a vieţii lor.
Simt că mie îmi revine datoria tristă ca în locul
rudelor lor risipite în lumea întreagă să le închin,
în inima-mi: cernită, un gând pios...
Plec de aici şi mă întorc în camera mea.
Când deschid uşa, constat cu surpriză că becul
electric, puternic, nu arde, şi în locul lui pâlpâie o
luminare ce abia izbuteşte să alunge întunericul.
În primul moment mă. gândesc la o pană de elec-
tricitate. Colegul meu, docentul de la Szom-
bathely, şade la masă, cu capul sprijinit în mâini
şi cu ochii aţintiţi asupra luminării din faţa lui.
Nici nu observă sosirea mea. Flacăra pâlpâindă îi
293/435

---

luminează obrazul. Parcă îmbătrânise cu câţiva
ani. Punând mina pe umărul lui, îl întreb cu
gingăşie:
— Dénes, pentru cine ai aprins lumânarea?
Răspunsul e confuz. Îmi vorbeşte despre
socrul şi soacra lui, morţi cu cincisprezece ani în
urmă. Nu pomeneşte de soţia şi copilul său, care
– ştiu de la martori oculari – au murit aici, în
crematoriul I. Numaidecât descopăr simptomele
melancoliei depresive şi ale amneziei retrograde.
Îl strâng în braţe, îl duc la patul său şi-l
culc.
Sărmanul meu prieten! Tu, atât de firav la
trup, de blând la vorbă, cu suflet atât de ales, atât
de bine pregătit în meseria ta, în loc să tămă-
duieşti bolnavi,ai fost aruncat în slujba Morţii, ai
devenit locuitor al împărăţiei ei. De luni şi luni de
zile eşti martorul ocular al unor tragedii şi orori
pe care creierul omenesc nu le poate concepe şi
pe care nici un om de pe lume, în afară de cei ce
trăiesc în acest infern, nu le poate crede.
294/435

---

Poate e mai bine că nervii te-au părăsit, şi
peste creierul tău se aşterne un văl de ceaţă. Cel
puţin astfel tu nu vei mai trăi şi cele ce or să mai
vină...
295/435

---

XXXIII
După un răgaz de câteva zile, în crematoriu
domneşte iarăşi zgomotul obişnuit. Urlă mo-
toarele ventilatoarelor uriaşe care asmut focurile
din cuptoare. Se anunţă sosirea ghetoului de la
Theresienstadt
28
.
În vremea Republicii cehoslovace era un
oraş garnizoană în toată puterea cuvântului.
Germanii i-au schimbat destinaţia; au evacuat
populaţia civilă şi au organizat în orăşel un ghet-
ou „model”, locuit de evreii deportaţi din Ce-
hoslovacia, Austria şi Olanda. Populaţia ghet-
oului număra vreo şaptezeci de mii de suflete.
Până de curând, trăiseră în condiţii acceptabile.
Fiecare îşi putea practica liber profesiunea.
Primeau corespondenţă şi pachete de ajutor prin
Crucea Roşie. Delegaţii Crucii Roşii din statele
neutre au vizitat orăşelul în mai multe rânduri şi,
cu fiecare prilej, au prezentat rapoarte favorabile
asupra celor constatate. Prin menţinerea acestui

---

ghetou „model”,nemţii şi-au atins scopul, pentru
că rapoartele întocmite dezminţeau zvonurile
despre
KZ-uri
şi
ororile
crematoriilor,
calificându-le drept minciuni şi calomnii născo-
cite cu rea-credinţă.
Dar, în preziua prăbuşirii lui, cel de-al
treilea Reich nu se mai gândeşte la opinia publică
mondială; îşi leapădă chiar şi masca simulacrului
de omenie. Porneşte la exterminarea totală a
evreilor ce mai rămăseseră în mâinile lor.
Astfel veni rândul nimicirii ghetoului
„model”de la Theresienstadt.
Autorităţile germane lansară următorul
ordin:
Comisia
Guver-
na-
ment-
ală
SS
a
Reichu-
lui
pentru
297/435

---

mo-
bil-
iz-
area
ţi
plas-
area
cetăţenilor
ob-
ligaţi
la
munca
forţată.
ORDIN DE CHEMARE