Editura Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, România Toate drepturile rezervate

Pocăinţă sinceră
Î
nainte de înălţarea Sa, Isus le-a dat ucenicilor porunca foarte clară 
de a aştepta „făgăduinţa Tatălui” (Faptele apostolilor 1:4). Dar cum 
trebuiau să o aştepte? Stând degeaba în Camera de Sus sau având ceva 
concret de făcut pentru a-şi pregăti inimile să primească darul ceresc? 
Ce anume trebuiau să facă? Şi mai important, ce putem învăţa despre 
revărsarea Duhului Sfânt din experienţa pe care au avut-o ucenicii în 
Camera de Sus?
Când comentează despre aceste zece zile de aşteptare, Ellen White 
ne oferă prin inspiraţie divină următoarea perspectivă impresionantă: 
„După înălţarea la cer a Domnului Hristos, ucenicii erau adunaţi 
împreună într-un singur loc pentru a înălţa 
cereri umile către Dumnezeu. După zece 
zile de cercetare a inimii şi de cercetare de 
sine, calea a fost pregătită ca Duhul Sfânt 
să intre în templul curăţat şi consacrat al 
suletului” (
Evanghelizare
, pag. 698). În 
frumosul capitol „Cincizecimea”, ea adaugă: 
„În timp ce aşteptau împlinirea făgăduinţei, 
ucenicii îşi umileau inimile în sinceră 
pocăinţă şi-şi mărturiseau necredinţa lor” 
(
Faptele apostolilor
, pag. 36).
Mântuitorul a murit 
pentru egoul lor 
supradimensionat, 
pentru dorinţa lor 
după întâietate, 
pentru mândria lor 
şi pentru împietrirea 
inimii lor.

---

43
10 
ZILE
ÎN
C
AMERA
DE
S
US
Ziua
Ziua
– P
OCĂINŢĂ
 
SINCERĂ
3
3
Aveau lucruri de care să se pocăiască? Eu cred că aveau destule. 
Iacov şi Ioan s-au pocăit, probabil, de nerăbdarea şi mândria lor. Petru 
s-a pocăit, poate, de lipsa lui de credinţă, iar Toma, de îndoiala lui. Toţi 
ucenicii au îngenuncheat înaintea lui Dumnezeu şi şi-au deschis sulet-
ul. Ei au recunoscut că Isus a fost răstignit pe cruce pentru păcatele lor. 
Mântuitorul a murit pentru egoul lor supradimensionat, pentru dorinţa 
lor după întâietate, pentru mândria lor şi pentru împietrirea inimii lor. 
Duhul Sfânt le-a dat ucenicilor convingerea 
profundă că erau păcătoşi. În pocăinţa autentică, 
păcatul nu este justiicat în niciun fel, iindcă 
„bunătatea lui Dumnezeu” este cea care ne în-
deam nă pe iecare la pocăinţă (Romani 2:4).
Este imposibil să ne pocăim în mod real 
de păcatele noastre dacă nu primim darul 
pocăinţei de la Isus. În Faptele apostolilor, 
capitolul 5, ucenicii Îl proclamă pe Isus pe 
care „Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui 
şi L-a făcut Domn şi Mântuitor ca să dea lui 
Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor” (versetul 31). 
Ellen White ne declară următoarele: „După cum nu putem i iertaţi 
de păcat fără Domnul Hristos, tot aşa nu ne putem pocăi fără intervenţia 
Duhului lui Hristos care ne trezeşte conştiinţa. Domnul Hristos este 
sursa oricărui impuls de a face binele. Numai El poate sădi în inimă 
duşmănie împotriva păcatului. Fiecare dorinţă după adevăr şi curăţie 
morală, iecare convingere cu privire la propria păcătoşenie constituie 
o dovadă a faptului că Duhul Sfânt lucrează asupra inimii noastre” 
(
Calea către Hristos
, pag. 26).