ÎN C AMERA DE S US că aveau un Prieten la tronul lui Dumnezeu care avea să le dea zilnic
putere pentru împlinirea misiunii Sale. Ceasul a bătut ora stabilită în
programul Cerului, şi Duhul a fost revărsat
cu toată puterea. „Hristos a hotărât să le
ofere un dar acelora care L-au însoţit şi
acelora care aveau să creadă în El, iindcă
avea loc ceremonia înălţării Sale şi a
intrării Sale în funcţie – o sărbătoare în
cer. Ce dar suicient de bogat avea El să le
ofere pentru a marca şi onora înălţarea
Sa la tronul mijlocirii? Trebuia să ie un
dar pe măsura măreţiei şi maiestăţii Sale.
El L-a oferit pe reprezentantul Său, a treia
Persoană a Dumnezeirii, Duhul Sfânt. Nu
putea exista un dar mai mare ca acesta”
(
Christ Triumphant , pag. 301).
Al doilea motiv al revărsării Duhului Sfânt a fost acela că ucenicii
au îndeplinit condiţiile. În timpul celor zece zile petrecute în Camera
de Sus, s-a întâmplat ceva miraculos, care i-a pregătit pentru primirea
Duhului în toată plinătatea Lui. În primul secol, ucenicii au primit
puterea Duhului Sfânt pentru lansarea mesajului Evangheliei. Biserica
lui Dumnezeu din timpul sfârşitului va primi plinătatea puterii Duhului
pentru a duce la bun sfârşit sarcina de proclamare a Evangheliei în
lume.
A sosit timpul potrivit. A venit ceasul. Domnul îi adresează bisericii
Sale de astăzi apelul de a îndeplini condiţiile. Studiul atent al Bibliei şi
al scrierilor lui Ellen White ne dezvăluie experienţa pe care au avut-o
ucenicii în acele zece zile petrecute în Camera de Sus. Ei au căutat să
obţină o experienţă vie cu Dumnezeu prin următoarele activităţi:
1. Rugăciune intensă
2. Credinţă mai profundă
3. Pocăinţă sinceră
4. Mărturisire din inimă
5. Unitate bazată pe dragoste
6. Cercetare de sine
7. Smerenie
Coborârea Duhului
Sfânt a fost semnul
prin care Providenţa
le-a arătat ucenicilor
că aveau un Prieten la
tronul lui Dumnezeu
care avea să le dea
zilnic putere pentru
împlinirea misiunii
Sale.