Particularit~[i ale examin~rii clinice {i paraclinice în psihiatria copilului {i adolescentului

Diagnosticul diferential. Polimorfismul formelor de debut, tipurile evolutive multiple fac dificil diagnosticul diferential al schizofreniei. În primul rând se va face diferentierea între diferitele forme de schizofrenie, pe baza criteriilor de vârsta si de încadrare ICD-10. Debutul necaracteristic al bolii (pseudonevrotic, pseudopsihopatic, pseudodepresiv, etc.) ridica probleme de diferentiere în raport cu nevrozele, depresia, tulburarile de comportament, criteriul timp fiind cel care transeaza diagnosticul de cele mai multe ori. La fel, se întâmpla la copii sa apara pusee psihotice repetate, de scurta durata, etichetate ca "tranzitorii", remise chiar si fara tratament, pentru ca, dupa mai multe astfel de episoade, schizofrenia sa între în drepturile ei oferind suport pentru stabilirea diagnosticului (si în aceste situatii criteriul de durata este cel care rezolva încadrarea diagnostica finala). În formele cu colorit obsesivo-fobic fondul de tensiune psihica devine, treptat, tot mai mic, lupta împotriva acestor trairi este subminata si înlocuita treptat cu indiferenta sau adoptiunea deliranta a continutului trairilor.

Psihoza maniaco-depresiva este greu de diferentiat de formele hebefreno-catatonice: în schizofrenie depresia este mai monotona, iar euforia este mai putin transmisibila, capacitatea de contact diminuata, logoreea merge spre disociatie si incoerenta. Psihozele reactive se exclud prin legatura cu psihotrauma, durata scurta, vindecare sub tratament corect, la copii cu intelect liminar, retard psihic, sau vârsta mica.

Psihozele organice (epileptice, traumatice, toxice, infectioase) sunt sugerate de contextul clinic general (somatic, neurologic, paraclinic), dar si de prezenta cofuziei si a halucinatiilor tactile.

Copiii cu trasaturi schizoide de personalitate, în special în pubertate si adolescenta, ca urmare a cresterii sensibilitatii, susceptibilitatii, dificultatilor de socializare, declanseaza cu usurinta decompensari psihotice ca raspuns la circumstante care solicita excesiv slaba lor capacitate de adaptare. Caracterul temporar la manifestarilor, remiterea fara defect, ofera cheia delimitarii de schizofrenie.

Formele cu defectivitate mare si debut timpuriu, ca si schizofrenia grefata pe retard psihic impune diagnosticul diferential cu insuficienta psihica primara unde aspectul global al nedezvoltarii, fara semne de regresie printr-un proces disociativ transeaza diagnosticul.

Crizele de pubertate si adolescenta cu delirul "pretentiilor intelectuale", "autointrospectiei negative", "ideologiei extravagante" nu trebuie confundate cu schizofrenia în absenta unor diagnostice de suport (simptome de prim rang). Spre deosebire de schizofrenie, tablourile borderline mentin bolnavul ancorat în realitate, decompensarile psihotice se remit în scurt timp, invalidarea este mult mai redusa.