Particularit~[i ale examin~rii clinice {i paraclinice în psihiatria copilului {i adolescentului

3.9. Evolutie si prognoza

În prima descriere a acestei boli, Russell (1979) afirma ca bulimia mentala e o boala tenace si refractara. Aceasta poate fi datorata faptului ca pacientii cu bulimie mentala au asociat frecvent anorexia mentala. Într-adevar, cum am prezentat la anorexia mentala pacientii anorexici au un prognostic mai nefavorabil. Spectrul pacientilor bulimici e mai bun decât al celor cu anorexie mentala.

Depresia a fost cel mai frecvent simptom psihiatric, fiind întâlnita la 15-36% dintre subiecti.


TULBURARI NEVROTICE LA COPII SI ADOLESCENTI
Tulburarile nevrotice sunt determinate de situatii psihotraumatizante ce nu pot fi rezolvate prin mobilizarea mijloacelor psihologice de compensare ale individului (la copil, bagatelizeaza situatia, se identifica cu un personaj care ar putea sa o rezolve, refuza sa se integreze în ea, etc.). Factorul psihotraumatizant poate avea intensitate mica sau medie, dar durata lunga de actiune în nevroze; poate avea intensitate mare, catastrofala, instalare brusca, determinând schimbarea stereotipului de viata (decesul cuiva apropiat, incendiu, cutremur, etc.) în reactii psihogene; sau poate fi un conflict cu specificitate individuala, pe care individul îl poarta cu el, rusinându-se, asteptând dureros remarcile negative ale celor din anturaj, în tulburarea prevalenta de personalitate. Pe lânga factorul determinant (conflict), la producerea suferintei pot contribui o serie de factori favorizanti (educatie neadecvata, efort fizic si intelectual exagerat, subalimentatia, insomnia, suferinte somatice, sau perinatale sechelare ale sistemului nervos), sau predispozanti (dezechilibre neurovegetative, introversia, timiditatea, anxietatea constitutionala, alte predispozitii organice locale), (V. Ghiran, 1998).

Tulburarile nevrotice sunt suferinte psihice usoare, apropiate de starea de normalitate, complet reversibile sub tratament. Bolnavul este constient de tulburarea sa, exista o relatie comprehensibila între viata anterioara a individului, conflict si manifestarile actuale; nu apar tulburari calitative în comportament (doar retragere), în personalitate sau constienta; nu exista tulburari de reflectivitate psihica (halucinatii, delire), nici suferinte organice determinante (tulburarile viscero-vegetative sunt expresia unei dereglari cortico-diencefalice). La copil, la vârste mici, imaturitatea psihica nu-i permite trairea reala a psihotraumei, limbajul este mai putin dezvoltat, iar starea de suferinta devine mai putin exprimata; copilul nu se plânge de boala, ci de atitudinea celor din jur la noua sa conditie de sanatate. (V. Ghiran, 1998). Simptomatologia tulburarilor nevrotice la vârste mici este mai putin conturata, adesea se manifesta monosimptomatic, neputându-se face o corelatie între forma clinica si personalitatea premorbida, care este insuficient structurata. La cei mai mari se constata nesiguranta, sentiment de ineficienta, anxietate, comportament defensiv si evitant (manifestat prin dependenta, dominanta, lipsa de atasament); cea mai mare parte a energiei este orientata spre evitare, prea putin ramâne disponibila pentru întretinerea relatiilor interpersonale. Indivizii nevrotici percep de multe ori lumea ca fiind ostila si amenintatoare, simtindu-se incapabili sa faca fata pericolelor, amenintarilor interioare si exterioare. Disfunctionalitatea proceselor cognitive duce la perceperea unor esecuri minore ca fiind catastrofale si orice situatie ca potential amenintatoare. În nevoia cautarii securitati personale bolnavii se pot lega de alte persoane într-o maniera dependenta, submisiva, având nevoie excesiva de afectiune, atentie, aprobare. Bolile si spitalizarea sporesc, de regula, dependenta. Tulburarile nevrotice sunt conditionate de o combinatie de factori interrelationali (psihologici, biologici, socioculturali si de sistem).

Tulburari nevrotice la copil sunt considerate, la vârste mici, simplele dereglari ale regimului zilnic de viata (insomnie, anorexie simpla, neliniste, refuzul jocului), daca apar monosimptomatic, ca expresie a unei stari de conflictualitate din mediu si se remit odata cu aceasta. Deprinderile nevrotice, atât de frecvent întâlnite la copii (dar si la adulti), sunt expresia tensiunii intrapsihice negative de care individul încearca în maniera inconstienta sa se elibereze prin declansare de durere (tricotilomania, bruxismul, muscarea buzelor, a limbii), sau prin declansare de placere (sugerea policelui, leganatul, ipsatia). Tulburarile nevrotice propriu-zise sunt variabile în functie de vârsta la care se instaleaza. La prescolar predomina forme mai putin elaborate (spasmul hohotului de plâns, crizele de furie, pavorul nocturn, automatismul ambulator nocturn, crizele functionale histeriforme). La scolarul mic predomina tulburarile de somatizare, boala ticurilor, balbismul, enurezisul, encoprezisul, manifestarile anxioase. La puber si adolescent tulburarile nevrotice se suprapun, în mare masura peste cele întâlnite la adult. În clasificarea actuala (ICD 10), pornindu-se de la polimorfismul simptomatic al tulburarilor nevrotice la copil, sunt incluse, pentru vârsta de dezvoltare "Tulburari emotionale si de conduita" (vezi capitolul "Tulburari afective"- depresia copilului si adolescentului).

Ipsatia apare la copilul neglijat cu vârsta de 1-3 ani. Cel mai frecvent la adormire, dar si în conditii de plictiseala, apar manifestari critice neepileptice caracterizate prin încrucisarea membrelor, încordare generala, tulburari vegetative intense, pâna la paroxism, agitatie, plâns daca se deranjeaza copilul în momentele respective. Se impun totdeauna investigatii suplimentare pentru excluderea epilepsiei (ca si în spasmul hohotului de plâns), sau al unui factor iritativ local (electroencefalograma, examen coproparazitologic, ginecologic, urocultura). Tratamentul vizeaza corectarea mediului în care traieste copilul, cu stimulare corespunzatoare, distragerea atentiei prin joc, eventual administrarea unor doze mici de Tioridazin sau Diazepam.

Spasmul hohotului de plâns îmbraca tot aspectul unor manifestari critice cu hipotonie, privire plafonata, cianoza, declansate numai atunci când copilul plânge.

Tulburari nevrotice monosimptomatice în copilarie. O parte din aceste tulburari au fost expuse în capitolul tulburarilor de somn: pavorul nocturn, enurezisul, encoprezisul, automatismul ambulator nocturn (vezi acolo).